Posts tagged ‘Uncategorized’

40 PHOTOS

 

/phutu02

LOGO

ION ILIESCU

Analistul politic Serban Oproiu a reconstituit biografia fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, si TURNUL prezinta IN EXCLUSIVITATE date mai putin cunoscute din viata celui care a condus Romania mai bine de 10 ani.
 
Bunicul lui Ion Iliescu, bolsevic urmarit de politia tarista
 
”Vasili Ivanovici a fost un evreu rus, bolsevic, un puscarias periculos care a fugit din Rusia si a fost urmarit de politia tarista. S-a stabilit in Oltenita in 1895 ca argat si baiat de pravalie la un grec, poreclit Tandarica, de pe strada Heliade Radulescu nr. 1 si si-a schimbat numele pentru a-si pierde originea ca mai toti evreii aciuiti in Romania, in Iliescu, dupa 1900.
S-a incurcat cu Maria Savu (sora carciumarului Anghel Savu, care avea carciuma pe strada I. H. Radulescu, nr. 2) cu care, s-a casatorit in 1900-1901. Anghel Savu, era roman, fugit din Bulgaria fraudulos, traversand Dunarea si stabilit in Oltenita. Acesta, le-a facut Mariei si lui Vasile, o dugheana in care, vindeau diverse, pe strada I.H. Rădulescu, nr. 6-8. Vasili Iliescu, fost Ivanovici si Maria, fosta Savu, au avut doi baieti si doua fete (Alexandru, tatal lui Ion Iliescu, Eftimie, viitorul calau al poporului roman, Aristita si Verginia). Vasili Ivanovici, a fost foarte bun prieten cu Dobrogeanu Gherea, evreu venit din Rusia, pe numele sau adevarat Katz.
Prietenul bunicului lui Iliescu, parasutat prin Decret Regal
George Calinescu, precizeaza in „Istoria Literaturii Romane“: Dobrogeanu Gherea, evreu venit din Rusia in mod suspect si fraudulos, «parasutat», a fost impamantenit prin Decret Regal, din eroare si diversiune, sustinut fiind chiar de Titu Maiorescu!“ Aici, atentie la diversiunea promovata de Ion Iliescu in presa, prin care se sugereaza ca bunicul lui, ar fi un taran, Paun, de langa Oltenita.
Mama vitrega a lui Iliescu, spioana la rusi 
Mama vitrega a impostorului Ion Iliescu, a fost dupa 1944, servitoare si bucatareasa la Ana Pauker. Dupa 1945, Gheorghiu Dej, a alfabetizat-o – pentru ca nu stia carte – si a trimis-o in Agentia Economica a Romaniei de la Sofia, unde a stat mai multa vreme. De la Sofia, Gheorghiu Dej a avansat-o si a trimis-o la Moskova, tot la Agentia Economica Romana, dar dupa putin timp, fiind deconspirata ca spion, la cererea rusilor a fost retrasa, adusa in tara si numita Director General la Vamile Romane, de unde s-a pensionat.
Marita Iliescu, s-a prezentat cu un Carnet de Luptator in razboiul din Spania (alaturi de Walter Roman), la Asociatia Luptatorilor Antifascisti, spre a se inscrie in aceasta. Desi un fals, dar s-a facut la interventia lui Ion Iliescu, beneficiind de multe si mari drepturi necuvenite. La receptiile date de Ceausescu, niciodata Ion Iliescu, nu a mers cu sotia sa Nina Bercovici (evreica si ea) ci cu Marita, mama lui vitrega!
Unchiul lui Iliescu, criminal de meserie pe vremea lui Dej
Unchiul Eftimie Iliescu: Unchiul lui Ion Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, fost ofiter de securitate, a participat la represiunea si „decapitarea“ poporului roman, in timpul lui Dej, fiind adjunctul criminalului Alexandru Draghici, Ministru de Interne in aceea perioada. Dupa moartea lui Stalin, acelasi Dej, l-a demis si l-a numit Director la Fabrica de Incaltaminte, „Pionierul“. Alcoolic fiind, intr-o altercatie specifica betivilor, l-a ucis pe seful cantinei. A fost arestat si condamnat la 17 ani inchisoare. Se pare ca acolo si-a gasit si sfarsitul.
De remarcat ca Ion Iliescu, ascunde cu darzenie originea sa criminala, compromitatoare, lucru firesc din punctul lui de vedere, in fata poporului roman, pe care a reusit astfel sa-l pacaleasca si sa-l umileasca dupa 1989.
Bunicul lui Iliescu a stat ilegal in Romania
Investigatiile facute pentru perioada 1901-1902, nu au dus la concluzia ca ar fi existat un decret regal de impamantenire a lui Vasili Ivanovici, asa cum s-a facut in cazul lui Dobrogeanu Gherea, Constantin Stere, Ioan Slavici si altii. Se poate trage concluzia, ca Vasili Ivanovici, decedat la Oltenita în 1965, la varsta de 88 ani, a fost evreu basarabean, nascut in jurul anului 1877, aciuit fraudulos, fara cetatenie la Oltenita.
Iliescu, fiu de tiganca caldarara
Tatal lui Ion Iliescu: Alexandru Iliescu. Alexandru Iliescu, baiatul cel mare al lui Vasili Ivanovici – Iliescu apoi, s-a nascut in Oltenita în 1901, casatorindu-se in 1929 cu Maricica, o tiganca de origine bulgara, din neamul caldararilor, analfabeta, care vorbea prost romaneste si care e adevarata mama a lui Ion Iliescu. Maricica, era fata lelei Stoica, tiganca din Oltenita, venita din Bulgaria si care locuia intr-o cocioaba insalubra, pe o strada paralela cu strada I. H. Rădulescu; nestiindu-se cine era tatal ei. Ion Iliescu, s-a nascut in aceste conditii insalubre, in Oltenita, in data de 03 Martie 1930; an in care Alexandru Iliescu tatal sau, a fugit in Rusia, unde a stat pana in anul 1935. Maricica, mama adevarata a lui Ion Iliescu, moare in 1932, fiind inmormantata la Oltenita (atentie la diversiunea cu Maria Ivanus, din Bucuresti, ca ar fi mama lui Iliescu).
Tatal lui Iliescu a conspirat impotriva Romaniei
Alexandru Iliescu a dus in Rusia o activitate conspirativa impotriva Romaniei, fiind Kominternist, NKVD-ist tradator, omul lui Stalin. Casa lui Alexandru Iliescu din Oltenita, era casa conspirativa a Kominternului si NKVD-eului. In Rusia, Alexandru Iliescu, a avut tot felul de ocupatii printre care si hamal si a avut se pare si copii nelegitimi. In 1935, Alexandru Iliescu s-a intors din Rusia, fiind condamnat la 12 ani inchisoare, pentru tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi); inchisoare executata cu intermitenta. In inchisoare, a fost turnator la politie. Tot in aceasta perioada, Alexandru Iliescu s-a incurcat cu Maria, nevasta unui coleg de puscarie, Ivanus, un bolsevic periculos. Cu aceasta, Alexandru, a facut un copil din „flori“: Eugen, frate vitreg al lui Ion Iliescu, securist adus in cosciug metalic sigilat, din Orientul Mijlociu.
Iliescu si legatura de familie cu clanul tiganesc Cioaba
Precizare: In 1940, Alexandru Iliescu s-a casatorit cu Marita, tiganca din Maramures, sora buna a mamei lui Ion Cioaba din Sibiu, autointitulat Rege al tiganilor, cu care a avut doi baieti; fratii vitregi ai lui Ion Iliescu, Mircea si Crisan, veri primari cu Cioaba. Unul a fost Atasatul Militar al Romaniei la Moskova iar celalalt Director Adjunct la IRSOP, prin influenta lui Ion Iliescu, desi erau semianalfabeti, fiind tigani.
Sa nu ne mai miram de ce prima masura pe care a luat-o Ion Iliescu dupa ce a pus mana pe putere, a fost restituirea aurului la tigani. Alexandru Iliescu, a decedat in 1945 la Oltenita, la o manifestare de 1 Mai in tribuna, beat, cu sticla de tuica in mana. Ce se mai poate spune? Nu mai am cuvinte; nu pot caracteriza acest popor roman, care s-a lasat condus timp de 16 ani de catre un om de talia lui Iliescu, un descendent de tigani, genocidar si tradator de Romania!”
Daniel Sebastian Suta

SUPERSTITII DE PASTE

O mulțime de obiceiuri și de superstiții s-au țesut, de-a lungul timpului, atât în jurul perioadei Postului Mare cât și al sărbătorii pascale.

În Săptămâna Mare din Postul Paștelui, munca trebuie să înceteze joia. În Joia Mare superstiţia spune că, cine doarme va fi leneş tot anul; în special femeile vor fi vrăjite de Joimăriţa şi condamnate a fi leneşe, potrivit superstitii.ro. De asemenea, se spune că morţii vin în această zi la vechile locuinţe, unde stau până în Sâmbăta dinaintea Rusaliilor; pe vremuri această zi era aceea în care se termina de tors cânepa. Acum se fac focuri rituale pentru încălzirea morţilor, de obicei în mijlocul curţilor gospodăriei. Se spune că după această zi nu mai este bine să se mănânce urzici, deoarece în Joia Mare are loc „nunta urzicilor”, când ele înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat.

De Paști, cojile de ouă roşii se aruncă pe o apă curgătoare; superstiţia spune că ele ajung la Blajini şi astfel ei îşi dau seama că a venit Paştele.

O superstiție bizară spune că nu e bine să iei sare cu mâna din solniţa de Paşte, căci îţi vor transpira mâinile tot anul.
http://pandoras.realitatea.net

DESPRE TIGARI

Este binecunoscut faptul ca dependenta de tutun poate dauna grav sanatatii si cu cat te lasi mai repede, cu atat intregul tau corp iti va multumi. Unele lucruri despre tigari, tutun si fumat nu sunt foarte populare. Iata 14 lucruri despre fumat pe care posibil sa nu le stii.

1. Tigarile contin arsenic, formaldehida, plumb, cianura hidrogenata, oxid de azot, monoxid de carbon, amoniac si alte 43 de substante declarate cancerigene.

2. Urea, o substanta chimica ce se regaseste preponderent in urina, da “gustul” tigarii.

3. Tigarile contin peste 4000 de ingrediente, iar prin arderea lor rezulta alte 200 de compusi chimici. Multi dintre acesti compusi afecteaza direct plamanii.

4. Tigarile contin zahar in proportie de 20%. Multi diabetici continua sa fumeze, nestiind ca astfel le ajunge zahar in sange.

5. La fiecare persoana care moare din pricina fumatului sunt inca alti 20 de oameni afectati de cel putin o boala grava cauzata de fumat.

6. Nicotina ajunge in creier la 10 secunde de la primul fum. Ea se poate regasi in toate partile corpului, inclusiv in laptele matern.

7. Daca fumezi imediat dupa masa, creierul nu mai trimite in organism semnalele aferente digestiei ci pregateste organismul pentru protejarea celulelor de toxinele continute de tigara.

8. Prin fumat iti reduci speranta de viata cu aproximativ 14 ani.

9. Unul din cinci decese din Statele Unite sunt din cauza fumatului.

10. Tutunul este cea mai usor de prevenit cauza de deces.

11. Brand-urile Marlboro, Kool, Camel si Kent detineau in 2013 aproximativ 70% din piata mondiala de tigari. Statele lumii colecteaza din taxe pe tigari aproximtiv 26 miliarde de dolari. Din acesti bani doar 2% sunt directionati catre programele de prevenire a fumatului.

12. Sistemul imunitar al unui fumator trebuie sa lucreze mult mai mult decat al unui nefumator. Desi organismul fumatorului reactioneaza mai repede la virusi, raspunsul imunitar nu este tot atat de puternic ca al unui nefumator.

13. Interzicerea fumatului in public a dus la scaderea semnificativa a persoanelor care frecventeaza cluburile, pub-urile, restaurantele unde nu se fumeaza.

14. Tigara este cel mai popular placebo si pentru fiecare utilizator poate avea alt efect. Unii o folosesc pentru relaxare, altii pentru a se calma, altii pentru a-si stimula concentrarea. Cu alte cuvinte, pentru fiecare individ, tigara are exact efectul pe care respectiva persoana il asteapta de la ea.
http://sfatulparintilor.ro

ARSENIE BOCA

Jurnalul redactat de Arsenie Boca în anii 1946 – 1950, în vremea în care era călugăr la mănăstirile Brâncoveanu şi Prislop, cuprinde aproape 270 de pagini de învăţături şi texte religioase. Arsenie Boca nu a mai apucat să publice manuscrisul păstrat în aşezământul de la Sinaia, însă au făcut-o urmaşii săi.

La sfârşitul anilor 1940, în vremea în care se afla la Mănăstirea Brâncoveanu şi apoi la Mănăstirea Prislop, Arsenie Boca a scris 137 de predici şi învăţături, multe cuprinse şi în predicile sale de la Mănăstirea Prislop, adunate într-un manuscris pe care călugărul nu l-a mai publicat vreodată. Abia după moartea sa, textele au circulat sub diferite forme, iar în 2006 manuscrisul care fusese păstrat în Aşezământul Monahal de la Sinaia, a văzut lumina tiparului. „Toate cele 137 de cuvinte duhovniceşti, de dimensiuni şi extensiuni diferite, s-au născut în liniştea chiliei Părintelui Arsenie de la stăreţia veche a sfintei mănăstiri de la Sâmbăta de Sus cu vedere spre munţii Făgăraşului şi în taina chiliei Părintelui Arsenie de la sfânta mănăstire Prislop, cu deschidere înspre dealurile Prislopului şi au fost scrise „cu timp şi iară timp” între 25 noiembrie 1946 şi 27 martie 1950”, afirmau edittorii volumului Cuvinte Vii, care cuprinde textele scrise de Arsenie Boca. Iată câteva dintre îndrumările călugărului: Arsenie Boca despre viaţă „Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viaţă stricată de patimi strică şi mintea, care, odată stricată, nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine şi minciunii adevăr”. (30.I.949, Prislop). Arsenie Boca despre bogăţie: „Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta” (25.XI.1946, Sâmbăta). Arsenie Boca despre păcate Păcatele au urmările cele mai felurite asupra omului: 1. Pe unii păcatele-i smeresc, îi ruşinează înaintea lui Dumnezeu şi-i hotărăsc la îndreptare. 2. Pe alţii, mai înrăiţi în ele, îi sălbătăcesc cu totul. 3. Dar pe alţii îi împing până la nebunia fără întoarcere. Cu un cuvânt, păcatele tulbură sufletul în diferite trepte”. (13.II.49, Prislop) Arsenie Boca despre iertare: „Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greşelile, îngustimea vederilor, prejudecăţile, neştiinţa şi un lanţ cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-1 iartă, cade lanţul de pe noi şi iarăşi suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanţul nostru care ne chinuieşte, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanţul în care ţinem legaţi pe fraţii noştri. Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă”. (6.III. 1949, Prislop). Arsenie Boca despre post „Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne deprindem de-aici. Dar să nu ţinem postul într-un înţeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul”. (6.III. 1949, Prislop). Arsenie Boca despre boli „Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti slăbănog, tremurând de nu te mai poţi opri, sau bolnav la casa de nebuni. Nu e boală de moarte, dar nici leac nu are. Şi cine distruge nervii? Iată cine, spun doctorii: beţia, curvia şi bolile ei, mânia sau furiile şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase, care nu se mai refac în veac. Toate celulele se refac, afară de celula nervoasă. Un tată pătimaş de acestea n-are urmaşi sănătoşi, ba şi în nepoţii şi strănepoţii săi se moşteneşte ceva găunos, care la o întâmplare oarecare răbufneşte afară. E destul ca un tată să se îmbete o dată, ca să aibă din beţia aceasta un urmaş cu boala copiilor – epileptic. E destul să-şi sperie soţia o dată în vremea sarcinii ca dintr-asta să se aleagă un copil nenorocit toată viaţa. Aşa se răzbună păcatele părinţilor în bieţii copii, care nu au vină. Spun acestea şi am de gând s-o mai spun, fiindcă în regiunea aceasta – odinioară capitala Daciei – acum se bea cel mai mult rachiu, de aceea aici sunt cei mai mulţi copii bolnavi de nervi – deşi oamenii pătimesc şi de alt rău mai mare: nu vor să aibă copii”. (20.III.49, Prislop) Arsenie Boca despre moarte „Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; – vorbesc de-o credinţă care să-ţi transforme viaţa în vederea morţii, în vederea Vieţii. Toţi suntem chemaţi la viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare”. (10.X.1949, Prislop). Vă recomandăm şi: Autobiografia părintelui Arsenie Boca, din temniţă: „Nu am dansat şi nu-mi puteam închipui aşa ceva. Cu fetele mi-am propus să nu fac nicio cunoştinţă” Părintele Arsenie Boca a relatat, într-o declaraţie autobiografică pe care a scris-o în timpul unei anchete la care era supus în 1945, o serie de amănunte neobişnuite despre viaţa sa. În mărturia sa, călugărul îşi dezvăluie personalitatea complexă, orientată spre trăirile interioare, spre studiu, artă şi spiritualitate. Arsenie Boca şi ateii: „La două feluri de oameni le spune Dumnezeu nebuni“ Duhovnicul Arsenie Boca a acordat o atenţie deosebită, în învăţăturile sale, ateismului, pe care îl considera dăunător. Călugărul afirma însă că orice om trebuie lăsat să fie liber în credinţa sau necredinţa sa. Pelerinajul la Prislop acum 90 de ani: de ce mulţimile se adunau la mănăstire cu decenii înainte de Arsenie Boca Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat părintele Arsenie Boca, a fost în ultimele secole unul dintre cele mai iubite locuri din Ţara Haţegului. O mulţime de legende s-au ţesut în jurul ei, iar fotografiile vechi de aproape un secol arată că şi în acea vreme aşezarea era foarte căutată de pelerini.

Citeste mai mult: adev.ro/o4u0um

Citeste mai mult: adev.ro/o4u0um

EMINESCU

Un jurnalist şi compozitor născut la Galaţi, Grigore Ventura, este bănuit că ar fi fost pus să-i însceneze lui Eminescu nebunia şi să-l dea pe mâna poliţiştilor şi a medicilor. În complot s-ar fi implicat Maiorescu, Slavici şi alţi apropiaţi ai poetului
28 iunie 1883 a fost o zi fatidică pentru destinul poetului Mihai Eminescu. Redactor-şef şi jurnalist la ziarul ”Timpul”, oficios al Partidului Conservator, Eminescu a fost înlăturat din funcţie în acea zi şi închis la ospiciul doctorului Şuţu, de pe Strada Plantelor din Bucureşti. Verdictul oficial a fost nebunia, care-l lovise subit pe marele poet. ”Timpul, organul Partidului Conservator, are ca director răspunzător pe d. Mihail Paleologu, cu începere de ieri. D. Mihail Eminescu, şef redactor al Timpului şi unul dintre cei mai distinşi poeţi şi publicişti români, tânăr înzestrat c-un talent şi c-o inimă şi mai deosebitã, a fost atins în mod subit de o boală gravă. Dorim o completă şi repede însănătoşire a confratelui nostru.”, anunţa „Timpul“ pe 3 iulie 1883. Eminescu, deţinut politic Analizând cazul, academicianul Eugen Simion arată că, într-adevăr, Eminescu suferise o cădere nervoasă cauzată de programul încărcat şi de suprasolicitarea de la ziarul „Timpul”, dar şi a problemelor întâmpinate de poet şi că este posibil să fi suferit de sindrom bipolar. Cu toate acestea, majoritatea specialiştilor în viaţa şi opera lui Eminescu sunt convinşi că de această afecţiune au profitat cei care doreau ca Eminescu să dispară din viaţa publică. Eminescu era un jurnalist temut, care criticase atât regimul liberal, dar şi anomaliile din societatea românească. Mai mult decât atât, era un militant pentru unirea tuturor provinciilor româneşti şi era cât pe ce să zădărnicească o alianţă secretă între România şi Austro-Ungaria. În aceste condiţii, poetul ar fi fost înlăturat în mod voit. „Pentru a nu-l martiriza, varianta convenabilă ar fi fost sanatoriul. Internarea din 28 iunie 1883 a fost, în realitate, o arestare mascată, mai odioasă decât una la lumina zilei. D. Vatamaniuc, cel mai avizat cunoscător al publicisticii eminesciene şi documentarist de primă mână, afirmă că Eminescu a fost, din nefasta zi, deţinut politic”, scria Theodor Codreanu în „Eminescu-drama sacrificării“. Se vehiculează ideea că Eminescu a fost chiar asasinat, administrându-i-se un tratament mortal cu mercur pentru un sifilis inexistent. Omul care a jucat un rol esenţial în „capturarea“ lui Eminescu şi adâncirea crizei din aceea zi fatidică de 28 iunie 1883 a fost Grigore Ventura. Acesta era un jurnalist, scriitor şi compozitor care colabora la ”Timpul”. Era un cunoscut al lui Eminescu şi a fost considerat unealta lui Maiorescu şi a complotiştilor care ar fi pus la cale, conform părerii unora dintre biografi, internarea lui Eminescu la ospiciu. Firul evenimentelor din ziua de 28 iunie 1883 a fost analizat în detaliu. „Domnu’ Eminescu a înnebunit” Ziua de 28 iunie 1883 începe la 5.00 dimineaţa pentru poetul Mihai Eminescu. Se trezeşte şi se ceartă cu Catinca Slavici, soţia reputatului scriitor şi coleg de muncă al lui Eminescu. Eminescu, care stătea în gazdă la Catinca Slavici, ar fi vrut să dărâme casa „că-i umedă şi urâtă“, se arată în scrierile lui Ion Rusu Şirianu. Catinca Slavici trimite un mesaj rapid lui Maiorescu prin slujnica sa. ”Domnu’ Eminescu a înnebunit. Vă rog să faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. Maiorescu nu se duce să vadă ce se întâmplă cu Eminescu. Din contră, se duce direct la sanatoriu şi aranjează ca poetul să fie închis acolo. Mai mult decât atât, anunţă pe toţi junimiştii, fără să vadă despre ce este vorba, că Eminescu a înnebunit. Aceste detalii au ridicat semne de întrebare unor eminescologi. Nicolae Georgescu, critic, cercetător şi istoric literar, presupune că biletul Catincăi era de fapt o parolă masonică. „Partea stranie a lucrurilor e că Maiorescu reacţionează ca şi cum momentul crizei trebuia să sosească şi pe care-l aştepta încă din 23 iunie, când pomeneşte voalat de planul pus la cale cu acelaşi inginer Simţion. El nu pune nici o clipã la îndoialã «diagnosticul» Catincăi Slavici, ba îl fixează în jurnal pentru posteritate şi pe baza lui hotărăşte destinul poetului”, este de părere Theodor Codreanu, un alt istoric literar care a studiat evenimentele din 28 iunie 1883. Ventura omul complotiştilor În aceste momente intră în scenă personajul Grigore Ventura. Jurnalist ca şi Eminescu, acesta colabora cu ”Timpul”, dar mai lucrase sau va colabora şi cu alte publicaţii, precum ”l’Orient”, ”L’independance Roumaine”, ”Românul”, ”Naţiunea”, ”Epoca“ sau ”Adevărul”. Eminescu, după conflictul cu doamna Slavici, plecase, după cum arată mărturiile pe Podul Mogoşoei, şi se oprise lângă redacţiile ”Timpul“ şi „Românul”. Ion Russu Şirianu precizează că ambele redacţii au fost deja alertate de prezenţa „nebunului Eminescu“, tocmai de către Grigore Ventura. Biografii citaţi presupun că Ventura a fost trimis de Maiorescu cu misiunea „de a livra” mesajul. Poetul Mihai Eminescu este întâmpinat de un redactor de la ”Românul”, Iancu Procopiu. Acest Procopiu spune că Ventura plecase cu „ordine” şi alertase toţi junimiştii de faptul că Eminescu înnebunise, fără ca poetul să facă nimic ieşit din comun. Unii specialiştii spun că Ventura se va ocupa ulterior ca Eminescu să facă şi ceva ieşit din comun, pentru a justifica internarea. Eminescu înarmat cu un pistol Poetul era chinuit de căldură, insomnii şi mai ales epuizat de munca de la ziar. Totodată, avea probleme cauzate de scandalurile care înconjurau societatea „Carpaţii“. Pe fondul sindromului bipolar, Eminescu a făcut, pe 28 iunie 1883, o criză. Theodor Codreanu şi Nicolae Georgescu cred însă că această criză i-a fost provocată sau, mai precis, că poetul ar fi fost aţâţat să se dea în spectacol. Iar cel care s-a ocupat de acest lucru ar fi fost Grigore Ventura. Acest personaj s-a întâlnit cu Eminescu la Capşa, unde au luat masa. Grigore Ventura îi povesteşte lui Alexandru Ciurcu, cel care-şi va publica memoriile şi va aminti acest episod, că s-a aşezat la masă cu Eminescu şi că, la un moment dat, poetul a scos un pistol, ar fi ameninţat-o fără motiv pe soţia patronului şi ar fi spus că trebuie să-l împuşte pe rege. Acelaşi lucru îi spune Ventura lui Procopiu, afirmând că Eminescu ”avea pistolul mare în mână” şi dorea să-l împuşte pe rege şi îi critica pe liberali. Ciurcu spune în memorii că, în loc să-l tempereze pe poet, Ventura îl duce pe Eminescu direct la palat cu pistolul, instigându-l să-l omoare pe rege. Nu îl găsise la palat pe rege, aşa că l-a trimis pe Eminescu la o baie la Mitraşewski. Pentru Theodor Codreanu, dar şi pentru istoricul Şirianu, baia a fost, de fapt, capcana întinsă de Ventura poetului. Acolo, bănuieşte Codreanu, Eminescu a fost închis, în timp ce Ventura a chemat poliţia şi infirmierii. ”Toate acestea sunt relatate în procesul-verbal încheiat de comisar la ora 19.00. Ajunşi împreună la baie, îşi face apariţia şi Constantin Simţion, pe care comisarul îl consemnează în mod deosebit. De ce? Oare nu fiindcă era pionul central al lui Maiorescu şi fiindcă el, de fapt, coordona planul? Cele «opt ore» de baie atestă interesul pentru mistificare şi pentru furnizare a unor dovezi de «nebunie» (…). Admiţând lunga prezenţă a poetului la baie, se elimină poveştile lui Ventura. Totuşi, Ventura şi-a avut rolul său în acea zi, încurcând planul lui Maiorescu. Acesta îl va numi, în jurnal, «indiscretul ticălos», dar îl va include în evoluţia ulterioară a destinului eminescian.”, scria Theodor Codrescu. Astfel, Mihai Eminescu a fost dus legat şi tranchilizat la sanatoriu. Ventura un veritabil spion Când Codreanu afirmă că Ventura a încurcat planurile lui Maiorescu, se referea la faptul că jurnalistul şi scriitorul respectiv executa de fapt acelaşi plan de anihilare a lui Eminescu, dar cu alte metode decât cele prevăzute de critic. Mai precis, Ventura reprezenta varianta de rezervă pentru lichidarea Societăţii Carpaţii şi a lui Eminescu. „«Încurcătura» pricinuită de Ventura este ecoul celor două soluţii de lichidare a Societăţii Carpaţii: cea «paşnică» – Maiorescu-Sturdza, şi cea cu violenţe şi arestări – C. A Rosetti. Ventura ar fi fost în slujba celei din urmă. În ochii lui Ventura, poetul apare ca un violent zurbagiu în discursuri şi fapte, gata să-l împuşte pe rege. Oare faimosul «revolver» n-a fost introdus în circuit de acest informator al serviciilor secrete?”, se întreba Codreanu în „Eminescu – drama sacrificării“. Cine era Grigore Ventura Grigore Ventura s-a născut la 1840 în Galaţi. Avea 43 de ani atunci când a fost închis Eminescu la ospiciu. Ventura provenea dintr-o familie foarte bogată din Covurlui. A fost compozitor, scriitor, dramaturg şi jurnalist. Este renumit pentru piesele de teatru scrise, cu accente patriotice, precum „Curcanii” sau „Traian şi Andrada”. A fost profesor la Conservatorul din Bucureşti şi este cunoscut pentru compoziţiile muzicale tot cu un caracter patriotic, precum „Doi ochi” sau „Hora de la Griviţa”. Viaţa lui Grigore Ventura este demnă de scenariul unui film. Iniţial, a urmat dreptul la Universitatea din Berlin. Ulterior, s-a ocupat, paradoxal, cu agricultura. A rătăcit întreaga avere a părinţilor şi s-a apucat de scris, de compus şi de jurnalism. Ar fi murit în 1909, de la o banală bătătură.

Citeste mai mult: adev.ro/o4tvl3!!!

%d blogeri au apreciat asta: