Posts tagged ‘MISTERELE NATURII’

MARILE SI OCEANELE

Un rezervor de apă cu volumul de trei ori mai mare decât al oceanelor existente a fost descoperit sub Pământ. Acest lucru ar putea explica de unde provin mările.

Rezervorul de apă se află la 700 de kilometri sub scoarţă, în mantaua Pământului, ascunse într-o stâncă formată dintr-o rocă albastră numită ringwoodite. Volumul mare al apei poate fi o explicaţie bună pentru provenienţa mărilor.

Dimensiunea mare a rezervorului ne face să ne gândim la originea apei pe Pământ. Geologi credeau că apa de pe Terra a fost în comete când acestea au lovit planeta, însă noua descoperire sprijină ideea că oceanele s-au scurs treptat din interior de la începutul Pământului.

„Este o dovadă bună că apa Pământului a venit din interior”, spune Steven Jacobsen de la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois. Apa ascunsă ar putea acționa, de asemenea, ca un tampon pentru a oceanelor de pe suprafaţă, explicând de ce au rămas la aceeaşi dimensiune de milioane de ani, scrie newscientist.com.http://www.evz.ro/

Rezonanţa Schumann

” />Specialiştii susţin că o zi mai are doar 16 ore din 24, Rezonanţa Schumann accelerând de la 7,8 Hz la 12,5 Hz.Geofizicienii contemporani considera ca Rezonanţa Shumann este adevărata bătaie a inimii planetei noastre. Ei au concluzionat că există o relaţie directă între accelerarea ritmului acesteia şi percepţia omului conform căreia timpul trece mai repede.

Ne-a avertizat

Potrivit cocoon.ro, unele filme precum “Cazul ciudat al lui Benjamin Button” sau “Ziua in care Pământul s-a oprit” prezintă subtil acest fenomen, iar multă lume nu înţelege cum se poate scurta timpul dacă ceasul arată tot atâtea ore. „Ceea ce nu înţelege omul este că fiind în timp, facem totul mai repede, acesta fiind comprimat ca un balon care dacă este umflat şi scrii ceva pe el cu markerul, vezi literele mari şi largi, dar daca se dezumflă se strânge scrisul. Aşa este şi timpul sau spaţiul nostru 3D, care se poate măsura în această rezonanţă energetică Schumann”, conform uneia dintre păreri.
Alte păreri subliniază că Biblia ne-a avertizat că în vremurile din urmă timpul se va scurta, viaţa omului se va scurta, ca să se scurteze ororile şi suferinţele de pe planetă.Timp de mii de ani, Rezonanţa Shumann a avut valoarea constantă de 7,8 Hz însă, începând din 1980 s-a constatat o accelerare rapidă. Astfel, s-a ajuns ca în zilele noastre Rezonanţa Shumann să aibă valoarea de 12 Hz, consecinţa directă fiind că 24 de ore actuale corespund cu 16 ore reale, în termenii timpului terestru.

Potrivit unora dintre teorii, curgerea timpului terestru se va accelera în continuare până la apropierea de “punctul zero”, care corespunde inversării polilor magnetici ai Pământului. Fenomenul este văzut de mulţi ca fiind Apocalipsa prevestită de Biblie, potrivit căreia planeta va fi cuprinsa de întuneric timp de trei zile. Conform acestei logici, în “momentul zero” cele 24 de ore ale timpului terestru vor corespunde la zero ore efective.Consecinţele acestui fenomen sunt incredibile: planeta şi toţi locuitorii acesteia vor trece într-o alta dimensiune. Se pare că după trecerea prin Punctul Zero, soarele va răsări la Vest şi va apune la Est. Mai multe texte stravechi descriu astfel de trasformari radicale în trecutul îndepărtat al omenirii. Cea mai mare parte a tehnologiilor actuale nu vor mai fi operaţionale, cu excepţia energiei libere, descoperită de Tesla în urmă cu un secol.
Creşterea frecvenţei de vibraţie a planetei noastre implică şi elevarea frecvenţei de vibraţie a locuitorilor sai, ceea ce ar putea determina efecte asupra organismului, dar şi elevarea asupra conştiinţei, chiar dacă evenimentele actuale nu susţin această teorie.http://www.evz.ro

PESTERA LIMANU

Dobrogea, pământul dintre ape, meleag profund românesc acuma, deși nu a fost întotdeauna așa, găzduiește “minuni” din cele mai diverse domenii, spirituale și științifice, aproape la fiecare pas.

Printre acestea, îmi amintesc cu plăcere de Peștera LimanuPESTERA LIMANU și ale ei legende. Am avut chiar ocazia, cu mulți ani în urmă să o vizitez, cu o parte din participanții la Speosportul din 1981. A fost în speosport atunci și Emilian Cristea [3], ce ne-a însoțit și el în peșteră și (ca o anecdotă) neavând salopeta la el și-a îmbrăcat pijamaua pe post de salopetă. Ei dar cine-și mai amintește acuma de Emilian Cristea, personalitate deosebit de populară într-o vreme la noi, și cum zicea George Ponta pe atunci, problema e nu cine-l cunoaște pe Emilian Cristea (căci practic toată lumea îl cunoștea) ci pe cine cunoaște el. Că maestrul s-a sfârșit anul următor, pe bicicletă pe când cobora de pe Transfăgărășan, asta e o altă poveste…

Apoi, peste câțiva ani, prin ‘89-‘90 având ocazia să lucrez vreo două campanii ca hidrogeolog la mina Altân-Tepe am întâlnit acolo un geolog ce lucra la mină, tătar din Mangalia, pe numele lui Murad. De la el am aflat că toți locuitorii din Mangalia și împrejurimi știau “la sigur” că peștera are o ieșire în Bulgaria sau chiar în Turcia (folosită în scopuri de contrabandă sau la vremuri de bejenie, cine știe?).

De la o poveste am trecut ușor la legendă, peștera Limanu putând fi un Stonehenge al acestor meleaguri, care în loc să fie construit la suprafață a fost săpat sub pământ. Dar să vedem mai de-a fir’a păr ce zic legendele:

“În anul 29-28 i.H., proconsulul roman Marcus Licinius Crassus a pornit, în fruntea unei oștiri numeroase, spre ținuturile Moesiei Inferioare, pentru a-i pedepsi și supune pe dacii conduși de Dapyx, un rege viteaz, urmaș al lui Burebista. Motivul declarat era acela că Roles, un șef de trib din zonă, aflat în conflict cu Dapyx, i-ar fi cerut ajutorul. În realitate, Licinius voia să spele o rușine mai veche, să recupereze steagurile de luptă pierdute de Caius Antonius în bătălia de la fortăreața Genucla, lângă cetatea Histria. Conducătorul regatului de aici era un alt dac viteaz, Zyraxes, prieten bun cu Dapyx. Dar romanul mai voia ceva: bogățiile dacilor, aurul, vitele, grânele lor și pe ei ca sclavi, ca să-i vândă la Roma. Istoricul Dio Cassius în a sa “Istoria romană” spune clar că Licinius nu a cruțat pe nimeni, indiferent de atitudinea pe care o avea față de imperiu. Nu există iertare sau îngăduință, iar “barbarii”, cum le spuneau dacilor, trebuiau trecuți prin foc și sabie. Dapyx a murit eroic în lupta cu “civilizatorii” romani, iar cetatea lui Zyraxes a fost și ea cucerită în urma unei trădări. Speriați de urgia romană, dacii și-au adunat ce au mai putut și s-au refugiat sub pământ, împreună cu femeile, copiii și bătrânii lor. Au luat cu ei în adâncuri și grânele, oile, caprele, vacile, dar și aurul și bijuteriile pe care le aveau, galeriile întunecoase ale peșterii Keiris, identificate a fi Limanu, devenind astfel casa lor. Urmele uneltelor cu care au amenajat interioarele se mai văd și azi ca și pereții tunelelor, bolțile încăperilor, camerele pentru locuit, spațiile pentru animale, altarele, toate dovedind truda și dârzenia unor oameni hotărâți să se apere până la ultima suflare. Nu s-au gândit însă că Licinius purta în el gânduri demonice. Ajuns aici, romanul a dat ordin și cele trei intrări în peșteră au fost zidite, transformând-o, astfel, într-un uriaș mormânt pentru toți cei care au crezut că își vor găsi acolo salvarea. Mai apoi, pentru că ar fi pierdut o parte din pradă, pe sclavii ce trebuiau duși la Roma i-a afumat, obligîndu-i să iasă la suprafață” [4].

Profesorul Vasile Boroneant [6], un personaj destul de straniu, amintind pe undeva, păstrând proporțiile desigur, de Nicolae Densușianu cu a sa “monumentală” Dacie Preistorică, spune: “Senzațional este că bucăți de ceramică, identice cu cele de aici, de la Limanu, am găsit în situl arheologic de la Chitila, de lângă București. Asta dovedește marea întindere a culturii dace, dar și unitatea lor în tradiții, obiceiuri și port. Noi nu trebuie să credem ce au spus sau chiar mai spun unii despre trecutul nostru. Uitați-vă aici, în peșteră, ce muncă ingenioasă și câtă inteligență au dovedit dacii! Nu s-a dat nicio importanță civilizației dacice. Unde mai găsești în lume, poate doar prin Orientul Mijlociu, asemenea lucrări de nivel istoric? [4]

În sursa bibliografică pe care o cităm, urmează alte afirmații precum cele de mai sus, dar ele trebuie privite cu multă circumspecție dând prioritate și crezare mai degrabă părerilor majorității istoricilor, dar, ca fapt divers și inserate la categoria “legende”, unde dealtfel le este locul, pot deveni interesante.

În urma acestor detalieri și urmărind și articolul Margaretei Dumitrescu et al. [1] trebuie subliniat caracterul antropic al cavernamentului, săpătura speculând un sistem carstic pre-existent, în scopuri de creare de adăposturi temporare, lăcașuri de cult și pentru exploatarea calcarelor.

Mai mult decât atât, custozii peșterii, pentru a înlesni deplasarea în anumite sectoare mai scunde ale acesteia au săpat șanțuri pe centrul galeriilor pentru a le adâncii, rezultând un fals aspect de foste cursuri de apă acum secate.

Și în zilele noastre, pe seama peșterii de la Limanu continuă să se nască noi legende. Se spune de pildă că datorită ramificațiilor peșterii și aspectului de labirint, s-au rătăcit de-a lungul timpului şi chiar şi-au pierdut viaţa foarte mulţi “aventurieri” [5], astfel reiese (și va fi imortalizat pe servere) că cei care se avântau în peștera Limanu, “aventurierii”, mureau ca muștele, această legendă servind intenției, onorabile de altfel a custozilor, să mai ostoiască afluxul celor doritori să viziteze “ilegal” peștera.

În aceeași idee se afirmă și că [5]: “Limanu este şi cea mai labirintică peşteră din România”, nu cum ar fi normal să se spună că este, într-adevăr una dintre cele mai labirintice peșteri din România, dar nici pe departe chiar cea mai labirintică, coeficientul de ramificații de la Limanu, obținut din raportul dintre lungimea galeriilor și extensia lor, este de 11, pe când la Hodobana de exemplu este de 27.

Din păcate la ora actuală peștera arată destul de rău, deși în ultimii ani custodele a făcut eforturi susținute de reabilitare, amenajare și ecologizare[2], dar văzând că se luptă ca morile de vânt și-a mai domolit din entuziasm. Vizitând recent peștera (împreună cu Maria-Lidia Nuțu, care de altfel a făcut și pozele ce însoțesc acest material) am înțeles că stricăciunile cele mai mari nu sunt făcute nici pe departe de turiștii care ocazional o vizitează ci, ca în multe alte locuri de pe la noi, de însăși sătenii din Limanu (care aparțin unei anumite categorii de vârstă apropiată de adolescență și de prima tinerețe). Peștera fiind în “bătătura” lor le este la îndemână să-i învețe galeriile și să le viziteze în diferite scopuri, de agrement mai ales, în care nu se pot abține să nu aprindă focuri, să nu afume pereții cu inscripțiile propriilor nume sau cu o fervoare demnă de o cauză mai bună să o foloseacă, literalmente, ca latrină, când în 15-20 de minute poți ieși afară din aproape orice cotlon al peșterii și te poți delecta cu intimitatea pădurii de pin din apropiere, exact în același scop. Sătenii, îndrumați de primărie, la îndemnul custodelui, ar trebui să înțeleagă că peștera este o “mina de aur” pentru satul lor pe care recondiționând-o și introducând-o în circuitul turistic, le-ar aduce numai beneficii. Sau și mai bine, un întreprinzător având legături cu speologia (dar nu numai), ca la Peștera de la Valea Fundata (cunoscută mai nou sub numele de Peștera Valea Cetății Râșnov) ar putea începe o amenajare similară cu a acesteia sperând să-și recupereze, mai devreme sau mai târziu investiția. Despre aprobările necesare și lupta cu birocrația pentru a le obține nu avem idee, decât că s-ar anunța foarte complicate.

La sfârșitul acestei povești nu putem totuși să nu insistăm un pic pe articolul Margaretei Dumitrescu et al. [1], scris în 1965, articol deosebit de documentat și de o extraordinară acuratețe științifică, dacă ne gândim la perioada la care a fost scris. Nu vom face acum o recenzie a acestui articol, dar amintim, că deși ușor depășit pe alocuri mai ales la descrierea peșterii (între timp survenind ceva modificări) excelează totuși prin detalieri, de la ridicarea coloanei geologice a Sarmațianului superior până la inventarierea faunei cavernicole și prezintă în detaliu singura hartă existentă a peșterii. Acest articol, chiar la atâția ani de la publicare este deocamdată singurul material de încredere despre peșteră, internetul fiind plin la ora actuală de tot felul de fantasmagorii, care de care mai năstrușnice despre Peștera Limanu, pe care cititorul avizat trebuie să le privească cu foarte multă prudență.

Gigi Paul Dragomir
http://www.mitulpesterii.ro/pestera-limanu/

fluviul subteran2

O descoperire care acum este uşor argumentată ştiinţific a dat naştere, în urmă cu 50 de ani, unei legende spectaculoase: fluviul subteran de sub Dobrogea, care curge invers decât apele obişnuite, de la vale la deal. După ce a fost lămurită aşa-zisa ciudăţenie, au fost descoperite şi avantajele apei subterane. Astfel, localnicii din Constanţa au acum la robinet o apă fosilă, pură, veche de 23.000 de ani.

Dacă te duci azi în judeţul Constanţa şi întrebi de „fluviul subteran”, sigur vei găsi oameni care să-ţi spună că au auzit de aşa ceva. Cu atât mai mult cu cât lumea a văzut apa cum ţâşneşte din pământ, ca o fântână arteziană, de câte ori s-au făcut foraje, şi în apropiere de lacul Siutghiol, lângă staţiunea Mamaia, şi la Medgidia, Lazu, la Eforie sau Mangalia. E cu atât mai ciudat să se întâmple aşa ceva într-un judeţ, precum Constanţa, care dintotdeauna a suferit din cauza lipsei surselor de apă potabilă. Nici pământul dobrogean nu e darnic în râuri sau pâraie, dacă vorbim de cele de suprafaţă, cum nici cerul nu trimite aici prea multe ploi, zona confruntându-se deseori cu seceta. Primele foraje, în căutarea apei din adâncuri, au fost făcute de o firmă belgiană, în 1897, aproape de oraşul Constanţa, în zona Caragea-Dermen. Apa a fost găsită la 35 de metri adâncime. Au mai fost săpate puţuri şi în 1927. Pe atunci, numai centrul oraşului Constanţa avea apă, prin conducte, datorită forajelor. Dar legenda aşa-zisului râu subteran s-a născut abia când autorităţile comuniste au decis construirea canalului Dunăre-Marea Neagră.

Legenda a pornit de la un maistru de sondă

Om de ştiinţă, dar în acelaşi timp constănţean, inginerul Nicolae Pitu este omul ideal pentru a ne prezenta originile fantezistei poveşti. Cartea sa de vizită e completată de faptul că a „bătut ţăruşul”, cum se exprimă el, la 90% din puţurile săpate în acest judeţ. Întâmplarea face că interlocutorul nostru absolvea Institutul de Mine şi Geologie din Bucureşti, specialitatea hidrogeologie, în 1957, chiar anul în care s-a născut povestea fluviului subteran. „Noţiunea de fluviu subteran este eronată”, spune din capul locului inginerul, care în 1981 şi-a dat teza de doctorat în domeniul apelor subterane din Dobrogea. Nicolae Pitu ne spune că încă de la începutul anilor ’50 se lucra la prima variantă a canalului Dunăre-Marea Neagră, care trecea pe lângă lacul Siutghiol. În zona lacului lucra un maistru-şef de sondă, care a văzut, alături de colegii săi, cu toţii uimiţi, cum din pământ a răsărit dintr-odată o arteziană. Maistrul a trimis apoi informaţii la un ziar, despre ceea ce el credea că este un râu subteran. Informaţia s-a tot „rostogolit”, până când s-a creat ipoteza că râul ar fi venit pe sub pământ tocmai din Munţii Vrancei. Adică râul curgea de la deal la vale, ca orice apă de suprafaţă. Cu toate că specialiştii ştiu că apele subterane au cu totul alte legi de curgere.

Râul subteran, în atenţia Comitetului Central

Cum era de aşteptat, ştirea despre râul subteran a făcut vâlvă în presa vremii. Unele minţi înfierbântate au vorbit atunci chiar şi de necesitatea construirii unei hidrocentrale care să capteze râul subteran. Hidrocentrala ar fi trebuit amplasată la marginea lacului Siutghiol. Toată tevatura asta a ajuns în final la urechile liderilor Partidului Comunist din România. Subiectul a fost discutat la Comitetul Central. Şefii ţării însă au vrut ca specialiştii în hidrologie şi în geologie să-şi spună punctul de vedere. S-a format imediat o comisie care a plecat la Constanţa. S-au făcut şedinţe cu diverşi experţi, inclusiv cei care lucrau la canalul Dunăre-Marea Neagră. La una din aceste şedinţe a participat şi inginerul Nicolae Pitu. Discuţiile n-au fost prea lungi, pentru că lumea s-a lămurit repede despre ce e vorba cu adevărat.
„S-a lămurit de atunci problema, că nu e vorba de nici un râu subteran, ci de un acvifer”, arată inginerul. Cu toate astea, legenda a continuat să curgă prin timp. Cu cât treceau anii şi se făceau alte foraje în Dobrogea, iar apa ţâşnea cu putere în diverse colţuri ale judeţului Constanţa, cu atât oamenii reluau fantezista teorie. Chiar şi în anul 2011 s-a vorbit de râul subteran, când locuitorii comunei Siliştea, aflată în partea de est a judeţului Constanţa, au amintit de apa care a ţâşnit cu putere din pământ, în urma unui foraj mai vechi. Apă bună pentru irigarea culturilor agricole.

Definiţia acviferului

Ce înseamnă, de fapt, acvifer. Ne-am adresat Institutului Geologic al României şi am vorbit cu cercetătorul ştiinţific Diana Perşa. „Acviferul e un complex de rocă permeabilă şi apa pe care o găzduieşte”, sună răspunsul specialistului. Dar de unde vine această apă? Am primit răspuns de la Dumitru Neagu, şeful Laboratorului de studii şi cercetări hidrogeologice al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Am aflat astfel că există patru surse de alimentare pentru apele subterane din Dobrogea – din Podişul Prebalcanic, care este pe teritoriul Bulgariei, aceasta fiind sursa principală, apoi mai e o componentă de alimentare din Dunăre, în zona Ostrov-Cernavodă, dar şi din precipitaţii sau irigaţii. Ajunsă în măruntaiele pământului, apa circulă prin rocile permeabile – nisipuri, pietrişuri, calcare, ne-a explicat Diana Perşa. Există şi zone sub pământ, în care apa nu are acces. Acolo sunt rocile impermeabile – argile sau marme, cu textura foarte fină. Iată de ce apa din adâncuri nu urmează o linie continuă. Poţi găsi apă la câteva zeci sau la câteva sute de metri adâncime, într-un anumit perimetru. „Apa se acumulează în rocile neconsolidate – nisipuri şi pietrişuri, şi în calcare, dar numai în fisuri. Acestea sunt rocile acvifere, care permit circulaţia apei”, arată Diana Perşa.
Cercetări în lacul Siutghiol

De când era copil, Nicolae Pitu observase că lacul Siutghiol avea porţiuni în care apa nu îngheţa pe timpul iernii. Mai târziu, ca specialist, a descoperit motivul – apele subterane care debuşau din acviferul de mare adâncime al Dobrogei. Hidrologii ştiu astăzi că orice acvifer de pe planetă funcţionează pe principiul circuitului apei în natură – există o sursă de la care porneşte tot acest „mecanism”, dar la fel există unul sau mai multe locuri în care aceste ape ies din pământ.
„Această curgere poate aprinde imaginaţia asupra unor poten-ţiale râuri subterane”, opinează hidrogeologul Dumitru Neagu. „Acviferul alimentat de apele Podişului Prebalcanic are una dintre cele mai importante descărcări chiar în lacul Siutghiol”, ne anunţă inginerul Pitu.
Autorităţile române au declan-şat, în anii ’60, o vastă operaţiune de studiere a fenomenului apelor subterane din Dobrogea. Mai întâi s-a făcut o cercetare, cu scafandri, a lacului Siutghiol, alături de experţi ai Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, conform denumirii de atunci. „S-a măsurat adâncimea lacului, care în general are cinci-şase metri. Dar au fost descoperite locuri în care adâncimea ajunge la 17 metri, chiar unde sunt izvoarele subterane. Acolo se află contactul cu acviferul”, continuă inginerul din Cons-tanţa. Pare ciudat ca un asemenea lac, de peste şapte kilometri lungime şi vreo doi kilometri lăţime, despărţit de Marea Neagră doar printr-o fâşie de pământ, să conţină totuşi apă dulce.

Operaţiune de amploare în Dobrogea

Românii au vrut să ştie dacă Marea Neagră pătrunde în acvifer, drept pentru care au fost executate două foraje de mare adâncime în dreptul staţiunii Neptun. „S-au luat probe de debit şi au fost executate măsurători electromagnetice”, po-vesteşte inginerul Nicolae Pitu. Testele au durat cinci ani, iar la capătul lor verdictul a fost clar – nu există infiltraţii ale Mării Negre în acvifer. Trebuie evidenţiat că „apa subterană e cea mai bună sursă de apă potabilă, fiind cantonată într-un mediu relativ izolat de activităţile umane”, remarcă geologul Diana Perşa. Devenise aşadar certitudine că în subsolul Dobrogei se află o comoară. Dobrogenii aveau şansa apei potabile, de data asta nu din Dunăre, ci din adâncurile pământului. Ca urmare, începând din 1970 a fost demarat un proiect al Ministerului Geologiei, pus în practică de o unitate de cercetare în foraje geologice speciale. „Am participat la acel program, care a mers până în 1975″, spune inginerul Pitu, ocazie cu care s-au executat foraje pe tot cuprinsul jumătăţii de sud a Dobrogei. Statistica prezentată de Nicolae Pitu, care din 1972 până în 1990 a răspuns de alimentarea cu apă a judeţului Constanţa, arată că aici s-au realizat aproape 800 de foraje.

Debit enorm de apă din pământ

A fost stabilită în detaliu harta structurală care prezintă apele subterane din această zonă, la studiu participând specialişti ai Universităţii din Bucureşti. S-a constatat că aceste ape ocupă, în subteran, întreaga Dobroge de Sud, principala lor sursă aflându-se în Podişul Prebalcanic. Direcţia de curgere a apelor este de la Sud spre Nord, cu inflexiuni de la Vest spre Est, în dreptul oraşului Constanţa. „Captările de apă s-au făcut din cele trei acvifere, suprapuse, din subsolul Dobrogei. Debitul este enorm”, adaugă cercetătoarea Diana Perşa. Potenţialul celor trei acvifere totalizează, aşa cum precizează inginerul Nicolae Pitu, un debit între 9.000 şi 10.000 de litri de apă pe secundă. Toate forajele de până acum au însă o capacitate de până la 7.000 de litri pe secundă, dar capacitatea medie anuală de exploatare este de numai 5.000 de litri pe secundă.

„Apa fosilă”

Cu siguranţă că cel mai spectaculos rezultat al studiilor este vechimea apelor subterane, mai ales a celor din acviferul de mare adâncime al Dobrogei. Aţi văzut cât de repede curg râurile de suprafaţă. Mişcarea apelor subterane e cu totul alta, explică inginerul Nicolae Pitu, viteza lor depinzând de permeabilitatea rocilor.
Pentru stabilirea vechimii apelor acumulate în subteran s-au folosit anumiţi izotopi, precum deuteriu, tritiu şi carbon-14. „S-a constatat că această apă are o vechime de 23.000 de ani”, arată expertul cât de lung este circuitul în acest acvifer de mare adâncime. „Noi bem aici, în judeţul Constanţa, apă fosilă”, surâde inginerul Pitu. Cât priveşte direcţia de deplasare a apelor subterane, s-au folosit trasori izotopici pentru clarificarea acestei probleme. S-a descoperit că acviferul care provine din Podişul Prebalcanic se prelun-geşte şi spre Nord-Est, pe sub fluviul Dunărea, până în sudul Bărăganului. S-au efectuat foraje în apropiere de Călăraşi – la 500 de metri adâncime, şi lângă Giurgiu – la 200 de metri. S-a mai descoperit că şi în apropiere de Bucureşti este un acvifer, însă termal. Nu este vorba aici de apă potabilă.
Se vorbeşte de mai mulţi ani despre izvoarele termale din nordul Capitalei, aflate totuşi la adâncime foarte mare, de 2.000 de metri. Ape mineralizate, sulfuroase, hipotermale au fost identificate şi în apropierea litoralului românesc, între Eforie şi Mangalia, acolo fiind folosite în tratamentele balneare.

RESURSE
Comoara din „seiful” Terrei
Volumul apelor subterane se măsoară, la nivelul întregii planete, în milioane de kilometri cubi. Am descoperit câteva date într-un material intitulat „Prolog la hidrogeologia generală”, întocmit de profesorul Daniel Scrădeanu, de la Departamentul de Inginerie Geologică al Universităţii din Bucureşti. La adâncimea de 2.000 de metri, de pildă, volumul estimat este de 24 de milioane de kilometri cubi. Putem să coborâm şi la 5.000 de metri adâncime, unde cantitatea totală de apă atinge 60 de milioane de kilometri cubi. Oamenii de pe întreaga planetă folosesc totuşi numai 0,63% din tot acest volum, conform datelor UNESCO.

http://www.romanialibera.ro

ROMANIA MISTERIOASA

Nu puţine sunt zonele României unde se spune că paranormalul învinge realitatea, făcând să rodească, încă din vremuri imemoriale, legende, mistere şi poveşti incredibile. De la păduri pe care vizitatorii le descriu ca “portaluri” către alte lumi, deasupra cărora s-ar fi perindat destule OZN-uri cât să le aducă faimă internaţională, până la temple misterioase sau comori blestemate, nimic nu lipseşte de pa harta României aşa-zis paranormale sau superstiţioase, dacă e să-i ascultăm pe sceptici. Pădurea Baciului, Templul Ursitelor, Râpa Diavolului şi satele maramureşene în care maşinile “alunecă” la deal sunt primele destinaţii de pe acest traseu al misterelor autohtone asupra cărora ne-am oprit pentru a vedea unde se termină explicaţiile ştiinţifice şi unde începe folclorul local.
de Camelia Moga
Pădurea Baciu – ‘tărâmul’ preferat al specialiştilor în paranormal şi ezoterism
Pădurea Hoia-Baciu, situată în inima Ardealului, în vestul oraşului Cluj Napoca, este cu siguranţă locul cel mai faimos din România unde au fost investigate şi analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Fenomenele paranormale întâlnite aici sunt în mod clar evidente, fiind necontestate chiar şi de cei mai sceptici oameni de ştiinţă. Încă din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul pădurii au observat pe propria piele că ceva straniu se întâmplă cu ei sau în jurul lor: senzaţii fizice inexplicabile, observarea unor lumini cu forme şi culori diverse, umbre ciudate, voci şi chipuri umane. Percepută ca o poartă între lumi, pădurea Baciu a rămas multă vreme un subiect tabu, oamenii temându-se să-i calce ‘pragul’ sau să aducă vorba despre ea, considerând-o un loc bântuit de duhuri rele. Cel care s-a încumetat să spargă gheaţa pentru o analiză aprofundată a fenomenelor paranormale specifice locului a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993). Din 1950 şi până în 1960, el a surprins cu aparatul de fotografiat ‘umbrele’ care îl însoţeau în lungile plimbări printre stejarii misterioasei păduri, dar şi numeroase alte forme, lumini şi siluete, invizibile cu ochiul liber. După 1970, cercetările începute de Sift au fost continuate de diverşi oameni de ştiinţă din România. Zona devine în scurt timp celebră şi printre specialiştii în paranormal şi ezoterism din întreaga lume, cercetători renumiţi din Europa şi Statele Unite reuşind să prindă pe peliculă misterele pădurii.
Cercetătorul Adrian Pătruţ, doctor în chimie şi conferenţiar la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, preşedinte al Societăţii Române de Parapsihologie, şi-a dedicat o bună parte din viaţă cercetării fenomenelor stranii din pădurea Baciu, fiind în prezent una dintre cele mai autorizate voci pe subiect. După 30 de ani de cercetări, profesorul susţine că spectrul larg al fenomenelor paranormale întâlnite în Pădurea Baciu nu permite încadrarea lor într-un singur capitol al fenomenologiei paranormale. Structuri imateriale sau materiale de forme diverse care apar în faţa ochilor curioşilor, în miez de noapte sau în plină zi, fluctuaţii ale câmpului electromagnetic, emisii infrasunet sau urme neobişnuite apărute pe sol reprezintă doar o parte din “spectacolul” pe care pădurea îl oferă cu generozitate călătorului mai mult sau mai puţin avizat. Oamenii care trec accidental prin anumite zone ale pădurii, considerate de iniţiaţi adevărate porţi de trecere în alte lumi, se plâng de arsuri de piele, anxietate, stare de leşin, sete excesivă, iritaţii, dureri de cap etc. Aici şi plantele par afectate de misterele pădurii, vegetaţia prezentând pe alocuri forme de deshidratare, arsuri şi necroze ale tulpinilor şi frunzelor. Pădurea mai este celebră şi datorită aşa-numitelor OZN-uri care străbat cerul, din senin, dar şi celor invizibile pentru ochiul uman, care pot fi însă fotografiate. “Prezenţa OZN-urilor invizibile, mult mai numeroase decât cele vizibile, reprezintă o premieră mondială”, spune Pătruţ.
În lume, zone cu astfel de manifestări mai sunt în Deşertul Mojave, Golful Breeze din Statele Unite, La Spezia-Arenzano din Italia, Valea Hessdalen din Norvegia, Belo Horizonte din Brazilia şi Muntele Kailasa din Tibet. “Însă, prin amploarea, varietatea şi complexitatea manifestărilor, Pădurea Baciu rămâne, până în prezent, cea mai importantă zonă cunoscută în care se produc relativ sistematic fenomene neconvenţionale”, afirmă profesorul clujean.
Enigmele de la Templul Ursitelor din Şinca Veche

La poalele Făgăraşului, în străvechiul sat românesc Şinca Veche, se află “Mănăstirea Săpată în Piatră” sau “Templul Ursitelor”, cum i se mai spune, un loc fără vârstă despre care se spun poveşti fabuloase, încărcate de magie. Mănăstirea a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime de aproape 7.000 de ani. Controversele despre originea locului sunt numeroase: o mănăstire creştină ascunsă, un vechi templu dacic ori poate preistoric? Deşi există voci care susţin că mănăstirea a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, alţi specialişti plasează originea ei în perioada predacică, aducând în sprijinul acestei idei existenţa câtorva inscripţii necreştine de pe unul din pereţii altarului. În piatra fragilă au fost săpate cinci încăperi, mai mari de un stat de om, cu două altare şi cu un horn piramidal, ca o turlă de biserică prin a cărei deschidere se vede cerul.
“Energii ciudate” sau “stare deosebită” sunt expresii deseori întâlnite la cei care au călcat pragul mănăstirii săpate în stâncă sau au căutat un loc de odihnă în imediata sa apropiere. Încărcătura energetică deosebită a locului se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. În prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care par să vină din cer. Toţi cei care au auzit corul nelumesc spun că au fost fascinaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să desluşească sensul lor. Părea o limbă arhaică şi totuşi neobişnuit de familiară.
Legendele locului mai spun că templul este o poartă către alte lumi, prin care cei din vechime ştiau cum să comunice cu “lumi superioare” sau cu fiinţe din alte dimensiuni. De asemenea, se spune că în locul unde pătrund razele soarelui prin gaura săpată în stâncă se împlinesc toate dorinţele bune şi curate. Acum un secol, tinerii din zonă se urcau pe dealul Pleşu, unde este săpată mănăstirea, şi aruncau o roată cu paie în flăcări, cu credinţa că, văzând desenele făcute de foc şi traseul roţii, îşi vor afla “ursita” şi se vor căsători în acel an. Tradiţia se respectă de Sf. Gheorghe, la Lăsata Secului de Paşti şi Schimbarea la Faţă. Tot în aceste zile se spune că aici îţi poţi schimba destinul. Şi iarba din jurul ”Templului Ursitelor” face minuni. Vacile care pasc aici dau lapte mai mult şi mai gustos decât celelalte, iar dacă vreun localnic suferă de vreo boală, îşi găseşte alinarea mergând la templu şi bând apă din izvorul situat în apropiere.
Unele persoane au avut aici viziunea unor globuri de lumină şi chiar a unei lumini puternice. Majoritatea sunt invizibile pentru ochiul uman, fiind capturate însă de aparatele de filmat sau fotografiat – fenomene energetice încă necunoscute, comparabile cu cele din celebra pădure Baciu, de lângă Cluj. O relatare inclusă şi în paginile “Monitorului” de Braşov în 1996, aparţine unui reporter TVR, Lucian Băbeanu, care se afla în mănăstire să tragă nişte cadre. Spre surpinderea sa, camera de filmat a început să pornească şi să se oprească singură din înregistrare, nerăspunzând la comenzi. La întoarcerea în studio, când au vizionat înregistrarea, au fost uimiţi să observe sfere de lumină care străluceau intens în adâncul bisericii, pe care nici el şi nici ceilalţi nu le văzuseră la momentul filmării.

Comoara blestemată din Râpa Diavolului
La câţiva kilometri de satul Poiana Treistii din comuna Cosminele, judeţul Prahova, se află Râpa Diavolului, un loc pe seama căruia localnicii au creat o adevărată legendă. În vremuri străvechi, spun ei, preoţii daci făceau aici ritualuri şi invocau forţele naturii şi spiritele pentru ghidare şi protecţie. Legenda spune că duhuri necurate bântuie acum zona şi păzesc un adevărat tezaur din metale preţioase, pe care l-ar fi îngropat haiducii, punând asupra lui un blestem ca să nu poată fi găsit. Doar cel care se încumeta să doarmă în zonă poate primi în vis soluţia pentru accesul la această comoară. Ciobanii locului vorbesc despre flăcări albastre care ard deasupra acestui loc în anumite nopţi ale anului. Cât despre cei care au încercat să dezgroape comoara, se spune că mulţi au înnebunit sau au rătăcit zile întregi, fără ţintă, fiind găsiţi la zeci de kilometri depărtare zgâriaţi, cu hainele sfâşiate şi privirea pierdută. Aceeași soartă au împărtăşit-o şi trei preoţi care au încercat, cu mult timp în urmă, să facă o slujbă de exorcizare a locului.
Relatările celor care şi-au luat inima în dinţi şi au încercat să dezgroape comoara vorbesc despre apariţia unor duhuri înspăimântătoare cu cap de taur şi trup uman. Poveşti similare au şi cei care, din curiozitate sau pură întâmplare, şi-au pus cortul lângă Râpa Diavolului. Pe lângă viziunea duhurilor cu înfăţişare stranie, somnul le-a fost tulburat de foşnete, zgomote ciudate şi zgâlţâieli ale cortului.
Maşina care ‘alunecă’ la deal

Fenomene inexplicabile sau simplă iluzie optică? Maramureşenii din Budeşti şi Cavnic sunt martorii unor fenomene fizice neobişnuite. Pe drumul care leagă cele două localităţi exista o pantă care sfidează legile gravitaţiei: lucrurile urcă singure, în loc să coboare. Mai mulţi şoferi povestesc amuzaţi sau nedumeriţi, în funcţie de firea fiecăruia, cum maşinile lor scoase din viteza urca dealul, deşi cheia este scoasă din contact. Cei care ştiu ce se întâmplă acolo scot din viteza maşinile la baza dealului, şi până sus ating cam 20 de kilometri pe oră, în cazul în care maşinile nu sunt foarte grele. Iar fenomenele din Maramureş nu sunt singulare. Maşina urca singură şi pe Dealul Măgura Bacaului. Pentru unii șoferi, ceea ce pare a fi ‘la deal’ e, de fapt, ‘la vale’. Cei care n-au vrut să se lase prinși de vraja fenomenul aparent miraculos, au recurs la măsurători care le-au arătat că dealul este de fapt o iluzie optică, influenţată de unghiul de înclinaţie a întregii zone din care face parte şi panta cu pricina, aducând ca argument bula de aer a polobocului care de fapt coboară şi nu urcă.
O posibilă explicaţie ştiinţifică pentru fenomenele neobişnuite a fost dată de universitarul Adrian Pătruţ, cercetătorul care a explorat fenomenele paranormale din pădurea Hoia-Baciu de lângă Cluj. Astfel de cazuri au fost întâlnite şi în alte zone de pe glob, iar la baza lor se află ceea ce specialiştii numesc ‘mascon’, un termen internațional care defineşte ‘concentrarea de masă’. Mai exact, e posibil ca în susul pantei, să existe focalizată, la adâncime mică, o concentrare fie de minereuri cu proprietăţi magnetice, care pot face şi o busolă să o ia razna, fie de metale grele, care acţionează gravitaţional asupra obiectelor de pe stradă, spune Pătruţ.
Apa care izvorăşte doar înainte de Rusalii
Sătenii din satul Stârciu, din comuna sălăjeană Horoatu Crasnei, spun că, în fiecare an, apa unui izvor tămăduitor iese la suprafaţă doar înainte de Rusalii, pentru a seca din nou după câteva săptămâni. Sute de oameni vin anual să vadă minunea, iar autorităţile locale chiar s-au grăbit să transforme miracolul într-o atracţie turistică. Nimeni nu ştie de ce apa iese la suprafaţă doar înaintea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh. Bătrânii locului spun că în zona de unde ţâşneşte ‘Fântâna Leacului’ ar fi existat cu sute de ani în urmă o mănăstire, iar izvorul vine ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Fețele bisericeşti locale nu infirma, dar nici nu confirmă efectul tămăduitor al apei. Fenomenul de la Stârciu iese din sfera experienţelor palbabile şi explicabile, iar marele său merit este că-i ajută pe oameni să- şi păstreze credinţa. De cealaltă parte, minţile mai raţionale spun că fenomenul poate avea şi explicaţii pur ştiinţifice: apa adunată în subteran în urma topirii zăpezilor din timpul iernii şi a ploilor abundente de primăvară.
http://ghidulcomorilor.blogspot.com

TEORIE SURPRINZATOARE

Una dintre cele mai cunoscute teorii legate de sfârşitul lumii este aceea că Pământul va fi lovit de un meteorit, ceea ce va produce cutremure, valuri tsunami şi furtuni de foc, însă se pare că acest lucru nu ar fi atât de distrugător pe cât se crede.

Una dintre cele mai cunoscute teorii legate de sfârşitul lumii este aceea că Pământul va fi lovit de un meteorit, ceea ce va produce cutremure, valuri tsunami şi furtuni de foc, însă se pare că acest lucru nu ar fi atât de distrugător pe cât se crede.

Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou model de a prezice impactul unor astfel de coliziuni, iar acesta arată că distrugerile nu ar fi în niciun caz atât de grave cum s-a crezut până acum, scrie dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Munchen contrazic teoriile anterioare conform cărora Pământul este sferic şi neted. Planeta este în realitate eliptică, având piscuri uriaşe care ar diminua valurile seismice.

„Calculele sunt făcute de obicei folosind o sferă perfectă, dar caracteristicile de la suprafaţa unei planete influenţează extrem de mult efectele impactului cu un meteorit, aşa că este extrem de important să le luăm în considerare”, a declarat Matthias Meschede, şeful cercetătorilor.

Echipa a folosit modelul de planetă pentru a simula impactul cu un meteorit, care a dus la dispariţia dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani. Roca spaţială care a lovit planeta a avut dimensiunile muntelui Everest şi a fost echivalentă cu două milioane de bombe cu hidrogen. Echipa de cercetători de la Munchen afirmă că valurile tsunami şi cutremurele care s-au produs după impactul cu meteoritul au fost suficiente pentru a provoca dispariţia dinozaurilor, dar undele de şoc ar fi fost slăbite de peisajul planetei.

„Acum putem estima cât de mare trebuie să fie un meteorit pentru a provoca o catastrofă. Modelul nostru poate fi folosit pentru a estima magnitudinea şi efectul altor impacte majore din trecutul planetei”, a declarat Matthias Meschede.

Care este probabilitatea unui impact major?

Cea mai recentă scanare a NASA referitoare la „evenimente de impact” a descoperit că la distanţe de până la 193 de milioane de kilometri de Pământ există 20.500 de asteroizi şi comete care ar putea distruge o zonă de dimensiunea unui oraş. NASA spune că riscul de impact este mai mic decât s-a crezut iniţial. Posibilitatea ca asteroizi de dimensiunea unui munte să lovească planeta a scăzut semnificativ. Există 981 de astfel de obiecte în apropierea Pământului, iar NASA a descoperit 911 dintre ele.

http://www.mediafax.ro

CERCURI

Cercurile din apele îngheţate au început să apară în diverse zone ale globului, în lacurile foarte mici, în râuri îngheţate sau chiar la nivel mult mai mare şi în fluvii. Nimeni nu poate să explice formarea acestor cercuri perfecte şi din această cauză fenomenul este asemuit cu cel din lanurile de porumb sau grâu.

Acest fenomen straniu, rămâne deocamdată în categoria misterelor neelucidate, chiar dacă există unele voci care susţin că aceste cercuri perfecte sunt făcute de mâna omului. Imaginile următoare dovedesc existenta cercurilor din gheaţă şi spre surprinderea celor mai mulţi, locurile unde au fost făcute nu permiteau accesul persoanelor din diferite motive, fie ca gheaţa era prea subţire sau pentru că erau proprietăţi private şi accesul interzis pe apa îngheţată.






Prezenţa cercurilor din lanuri se face resimţită în foarte multe ţări, indiferent de religia, cultura sau nivelul economic. Cercurile din lanuri sunt reprezentaţii grafice ce au ridicat foarte multe suspiciuni cu privire la provenienţa lor. Cei mai mulţi cred că aceste forme geometrice nu sunt realizate de om ci de OZN-urile ce vizitează Pământul. În ciuda controverselor, nici până în prezent nu s-a reuşit demonstrarea originii acestor cercuri din culturile agricole.

Istoria cercurilor din lanuriPrima relatare ciudată care se presupune că a deschis porţile misterului cercurilor suspecte din lanuri a fost în anul 1678, la scurt timp după ce pelerinii au ajuns în Plymouth Rock. S-a descoperit o gravură din lemn, intitulată “Ştiri ciudate din Hartford-shire” pe care era gravată o poveste stranie. Un fermier lacom a refuzat să-şi plătească taxa pe ovăz pe care o datora statului iar în dimineaţa următoare s-a trezit cu mai multe cercuri în culturile sale de ovăz. Fermierul speriat a dat vina pe mâna diavolului şi a refuzat să-şi mai treiere ovăzul. În acea vreme nimeni nu era capabil să execute cercuri perfecte în miez de noapte pe o suprafaţă atât mare suprafaţă. Fermierul a considerat ca o putere supranaturală l-a pedepsit pentru că nu a vrut să-şi plătească taxele.

În anul 1880 mai multe cercuri s-au descoperit în Anglia. Omul de ştiinţă amator John Rand Capron a consemnat că mai multe cercuri erau executate în culturile de cereale de lângă Guildford în Surrey. Explicaţia fenomenului a fost una simplă dar irealistă pentru că omul de ştiinţă a dat vina pe o furtună care tocmai se abătuse asupra zonei. Este puţin probabil că o furtună să poată să facă cercuri perfect rotunde în lanurile de porumb sau grâu.

În anul 2001 mai multe dosare secrete aparţinând serviciilor secrete britanice MI5 au fost declasificate. Unele dosare conţineau informaţii cu privire la cercurile din culturile agricole ce s-au găsit în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, pe coasta de est a Mării Britaniei. Iniţial s-a crezut că naziştii fac aceste cercuri din culturile agricole pentru a ghida avioanele germane. În urma unei anchete s-a demonstrat că nu existau coduri secrete imprimate în aceste cercuri şi că nu au fost făcute de mâna omului.

După 1990 cercurile au devenit mai complexe şi imposibil de explicat

Până în anul 1980 mediatizarea cercurilor din lanuri nu a fost intensă. În general erau reprezentaţii grafice simpliste, ce înfăţişau doar cercuri sau ovaluri. Imediat după anul 1990 puterea de creaţie s-a intensificat şi cercurile simple s-au transformat în figuri complexe cu foarte multe detalii. Acesta evoluţie i-a pus pe jar pe oamenii de ştiinţă care au încercat să dezlege misterul. Niciodată nu s-a înţeles cu exactitate semnificaţia acestor figuri ciudate din lanurile agricole.

În anul 1991 o figură complexă, ce a fost denumită Castelul din Barbury, şi-a făcut apariţia într-un lan de porumb. Din acea clipă s-a pus problema decodificării mesajelor ce vor să fie transmise prin aceste figuri. După cum se poate observa este foarte greu de crezut că omul să fie capabil să execute un asemenea desen, de o complexitate impresionantă, într-un lan de porumb.
În anul 1999 omul de ştiinţă Colin Andrews a iniţiat un program de cercetare cu privire la cercurile din lanuri, finanţat de Laurence Rockefeller. În decursul a doi ani de cercetări riguroase, omul de ştiinţă a ajuns la concluzia că 80% dintre cercurile existente în perioada 1999-2000 din Anglia erau executate de mâna omului, restul de 20% rămânând imposibil de explicat. Andrews a susţinut că ” foarte multe forme sunt imposibil de înţeles şi de explicat”.

Începând cu anul 2000 mai mulţi “desenatori de cercuri” au încercat să-şi facă planurile publice, publicând pe internet schiţele dar şi tehnicile pe care le folosesc atunci când executa anumite figuri în culturile agricole. Dacă unele modele se pot recunoaşte că sunt făcute de mâna omului, din cauza greşelilor de execuţie, altele sunt imposibil de realizat indiferent de priceperea şi talentul artiştilor din lanurile de grâu sau porumb.

În anul 1997, pe 7 iunie un fotograf pilot survola zona în care se afla Stonehenge. După ce a făcut mai multe fotografii, pilotul a aterizat la un aeroport din zonă pentru alimentarea cu carburant a aparatului de zbor. După aproximativ 40 de minute, pilotul a decolat şi s-a îndreptat iar spre zona pe care trebuia s-o fotografieze dar de data aceasta un desen imens i-a atras atenţia. Chiar lângă Stonehenge apăruse ca prin minune un desen cu o formă ciudată care în urmă cu 40 de minute nu se afla acolo. Acest model din lanul de grâu. În urma unor analize amănunţite s-a stabilit că este imposibil ca omul să execute un asemenea model, atât de complex, în mai puţin de o oră. Succesiunea de cercuri a fost denumită ” setul iulian” şi a precedat unei complexe succesiuni de cercuri care au lăsat cu gura căscată chiar şi pe oamenii de ştiinţă. Cel mai ciudat este că nimeni nu a revendicat aceste cercuri stranii.
Cercurile din lanuri reprezintă un fenomen inexplicabil chiar şi în prezent. Dacă cele mai simple modele sunt executate de mâna omului, rămân totuşi şi modelele extrem de complicate, realizate în timp record care evoluează de la an la an. Să fie vorba de anumite mesaje secrete codificate în aceste configuraţii de cercuri pe care o anumită civilizaţie extraterestră vrea să le transmită omenirii?

Un fenomen straniu s-a petrecut pe plajele din Florida, unde mai mulţi martori au observat mai multi rechini ce aveau un comportament straniu. Unul dintre martori susţine că a intrat în apă până la genunchi iar rechinii nu l-au atacat. Un alt martor a reuşit să apuce un rechin de coadă, acesta neavând nicio reacţie violenta.

Biologii susţin ca rechinii s-au înmulţit foarte mult şi migrează în căutarea unor zone cu apă caldă. Acesta este unul dintre motivele pentru care au invadat malul oceanului de pe costa sudică a Floridei.

O fotografie surprinsă din înaltul cerului arata ca rechinii se comportă mai mult decât ciudat, înotând în cercuri şi sincronizându-şi perfect mişcările. Aceste cercuri făcute de rechini ne duc cu gândul la misterioasele cercuri din lanuri sau chiar cele din gheaţă. Acest fenomen a fost adus la cunoştinţa agenţiilor care se ocupă cu cercetarea extratereştrilor iar o anchetă amplă este în desfăşurare.

Există un zvon conform căruia extratereştrii au pus stăpânire pe mintea acestor rechini, în acest fel încercând să transmită un mesaj clar omenirii. Interpretarea mesajului, în viziunea unor anumite voci, trebuie făcut în sensul în care o mare invazie a unei civilizaţii extraterestre se pregăteşte şi aceste evenimente stranii nu sunt decât nişte semnale ce prevestesc viitorul.

Eisriesenwelt


Alpii austrieci detin in ascuns in adancurile lor secretul magnific al unei frumuseti ireale, inghetate cu milenii in urma. Aici exista o pestera unica in lume, care fura mintile si imaginatia celor indeajuns de norocosi sa-i calce pragul. Un extraordinar fenomen natural o salveaza de verile tot mai toride din ultimii ani. Are o lungime de peste 42 de kilometri si este cea mai mare pestera de gheata din intreaga lume. Daca intrati in ea, aveti mare grija! Cunoscatorii spun de spre ea (pe buna dreptate), ca are puterea de a va fura fara de veste imaginatia, mintea, visele, dorintele, pana cand veti ajunge supusii Maretului Regat de Gheata din Eisrisenwelt! Garantat, va veti reintoarce…
Intre calcar si gheata
Ti-ai imaginat vreodata ca cea mai mare pestera de gheata din lume se afla in apropierea noastra? Nu este nici in indepartatul Imperiu de Greata al Antarcticii, nici in Arctica, Groenlanda sau Alaska. Nici macar in semetul Himalaya, cel mai inalt lant montan din lume. Nu, Natura in socotelile ei misterioase a apelat la ajutorul Timpului pentru a crea cel mai fascinant labirint de gheata al lumii, undeva in Alpii austrieci. Mai precis, pestera Eisriesenwelt se afla in inima masivului Hochogel care apartine lantului muntos Tenngerbirge din Alpi. Muntii Tenngerbirge s-au format relativ recent, la scara geologica, in Tertiar, in perioada glaciatiunii Wurm din Pleistocenul european. Acest lant muntos este, de fapt, cel mai intins platou carstic din Alpii Salzburgului, pestera Eisriesenwelt, fiind situata la baza platoului.

Cu toate ca are o lungime totala de peste 42 km, doar primul kilometru de la intrare este format din gheata, acesta find si singurul segment din pestera unde este permis accesul turistilor. Cei 41 de kilometri care serpuiesc in adancurile misterioase ale muntelui traverseaza doar straturi de calcar. Geneza Pesterii Gigantilor de Gheata (cum au numit-o dintotdeauna localnicii pe baza legendelor) este una deosebit de interesanta, parcurgerea sa dovedindu-ne inca o data activitatea „artistica” de care dau deseori dovada elementele Naturii: apa, pamantul, focul, vantul. In cazul de fata, doar apa si pamantul, sau ca sa fim mai corecti din punct de vedere geologic, gheata si calcarul. Pestera Eisriesenwelt s-a format prin intermediul raului Salzach, care si-a croit drum in inima muntelui, peste intregul fenomen de erodare a apei suprapundandu-se venirea subita a glaciatiunii Wurm.

Geologii care au avut curiozitatea sa determine varsta pesterii au dat peste un fapt deosebit de interesant. Datele oferite de mostrele prelevate atat din depozitele de gheata cat si din straturile de calcar, demonstreaza ca Pestera Gigantilor de Gheata este un „copilas” la scara geologica, si inca unul nascut recent. Daca varsta pesterii in ansamblul ei este cuprinsa intre 50-100 milioane de ani, ei bine, portiunea de gheata de la intrare care fura imaginatia vizitatorilor, are varsta de doar cateva mii de ani…
Secretul din horn
Deoarece intrarea in pestera este deschisa tot timpul anului, inclusiv vara, cand temperaturile din ultimii ani cresc tot mai mult alimentate de incalzirea globala, specialisti s-au intrebat pe buna dreptate de ce pe timpul verii, portiunea de gheata de la intrare nu se topeste? Raspunsul rezida din topografia subterana a pesterii, precum si intr-un interesant fenomen care permite mentinerea pe tot timpul anului a stratului de gheata ramas acolo din vremurile in care primii oameni vanau mamuti si ursi de pestera. Gheata pesterii s-a format in urma zapezilor aduse de catre vanturile iernii, topite initial de temperatura din interior pentru a fi reinghetate de catre geruri. Eisriesenwelt este, de fapt, un labirint de pesteri formate in timp, primele crevase si crapaturi aparand acum multe milioane de ani si devenind cu timpul din ce in ce mai extinse sub actiunea necrutatoare a reactiilor chimice ale elementelor si a eroziunii apelor.

Din punct de vedere strict carstic, Eisriesenwelt este o asa numita „pestera dinamica”. Cu alte cuvinte, coridoarele si crevasele se interconecteaza unele cu altele de la intrarea joasa a pesterii, pana spre deschizaturile inalte din tavan. Acest fenomen natural permite de la sine absorbirea si recircularea aerului din exterior, similar cumva cu efectul unui banal horn. In functie de temperatura de afara, care poate fi calda sau rece in functie de anotimp, aerul va circula in josul pesterii daca este rece, sau spre tavan daca, evident, este aer cald. In perioada iernii, cand aerul din pestera este mai cald decat cel de afara, curentii de aer rece sunt atrasi in pestera din „hornurile” naturale din acoperis, reducand drastic temperatura din pestera. Odata cu venirea primaverii, zapada care se topeste deasupra pesterii, pe versantul muntelui Hochhogel, se scurge in pestera prin aceleasi crevase si fisuri cu rol de „horn racitor” pe timp de iarna. Apa care ajunge pe peretii si solul pesterii ingheata din nou in contact cu aerul rece ramas din iarna anterioara. Din fericire, in urma acestui fenomen natural salvator, lumea de gheata de la Eisriesenwelt este salvata chiar si de amenitarea zilelor calde ale verii. Fenomenul trebuie vazut pentru a fi inteles in adevarata sa dimensiune.
Adapost pentru braconieri
La sfarsitul secolului al XIX-lea, pesterile erau cunoscute si pretuite doar de catre vanatori si braconieri. Primii se adaposteau in ele cand erau surprinsi de furtuni, urmatorii faceau acelasi lucru, depozitand in plus animalele braconate a caror carne era tinuta la rece in incinta pesterilor, pana cand putea fi portionata si transportata in orase fara a atrage banuielile paznicilor de vanatoare. Nici Eisriesenwelt nu a fost exceptia de la regula… Pentru lumea stiintifica, insa, descoperirea sa a avut loc in anul 1879, cand Anton Posselt, un naturalist pasionat din Salzburg, a parcurs de curiozitate o distanta de 200 metri in interiorul pesterii, descoperind astfel, in mod oficial, „Pestera Gigantilor de Gheata”. Pestera era, evident, cunoscuta si de catre localnicii care erau convinsi ca reprezinta una dintre intrarile spre Iad, neavand curajul nici macar sa-i treaca pragul.
Un an mai tarziu, Anton Possel a publicat un raport detaliat al descoperirii sale intr-o revista de alpinism, dar materialul sau a fost, in mod bizar, uitat si ignorat… Au trecut ceva ani pana cand Alexander von Mork, un pionier al speologiei din zona Salzburgului, a facut cunoscuta descoperirea lui Posselt. Expeditiile sale din anul 1920 au facut pestera celebra, atragand inca de pe atunci primele valuri de turisti.
Urna dintre gheturi
Sub indrumarea lui Alexander von Mock, in anul 1920 s-a construit prima cabana din zona, denumita Forscherhutte (Refugiul Descoperitorilor). Un an mai tarziu, numarul tot mai mare de vizitatori a impus autoritatilor construirea unei cai de aces intre Werfen si Tenneck. Inca din anul 1924, sectiunea acoperita de gheturi a pesterii era deja accesibila turistilor, o noua cabana fiind construita langa cea veche. Din anul 1953, accesul cu masina este posibil pana la intrarea pesterii in urma construirii unei sosele moderne. Iar din anul 1955 exista un teleferic cu care se poate ajunge in cateva minute la baza pesterii. La ora actuala, pestera Eisriesenwelt este detinuta si administrata de catre Comisia Nationala Forestiera a Austriei. Administrarea pesterii la fata locului se face de catre Asociatia Speologilor din Salzburg, iar o parte din venituri sunt livrate Comisiei Forestiere. Parteneriatul dintre cele doua entitati administrative este valabil din anul 1928 si functioneaza exemplar. Pestera este deschiza zilnic in perioada 1 mai – 26 octombrie, iar orele de vizitare sunt cuprinse in intervalul 9:00-16:30 in lunile iulie si august, si 9:00-15:30 in lunile mai, iunie, septembrie, octombrie. Accesul in la Eisriesenwelt se poate face cu automobilul pe autostrada A10, din Salzburg, sau cu trenul din statia Werfer. Din Werfern sunt circa 40 km pana in Salzburg, de unde se mai parcurg doar 5 km pana la parcarea auto de langa Eisriesenwelt. Din Werfern exista, de asemenea, curse locale de autobuze care te lasa pana la intrarea in pestera.

Temperatura din pestera este sub limita inghetului si in mijlocul verii, asa ca hainele groase sunt neaparat necesare. De fapt, accesul in pestera nu este permis in tricouri, pantaloni scurti si sandale din motive evidente care tin de sanatatea si siguranta turistilor. Odata intrat in pestera fotografiatul si filmatul sunt strict interzise. Turul Pesterii Gigantilor de Gheata, incepe chiar de la intrare, continuandu-se in Sala lui Posselt, o incapere uriasa cu stalactite dintre care cea mai mare a primit numele de Turnul lui Posselt, in onoarea exploratorului austriac. Dupa Turnul lui Posselt exista o placa care marcheaza locul exact pana unde a patruns prima data in pestera descoperitorul lumii de gheata din Alpi. Din acest loc se poate admira Marea Aglomerare de Gheata, o formatiune masiva de gheata care atinge inaltimea de 25 metri si reprezinta cea mai impresionata aglomerare de gheturi dintr-o pestera de pe Terra.

Imediat dupa impetuosul „munte” de gheata, apare alta formatiune fascinata denumita Castelul lui Hymir, dupa numele gigantului din mitologia scandinava. Apoi, in fata ochilor se reveleaza o formatiune de stalactite inghetate denumita Valul lui Frigga sau Orga de Gheata. Continuand parcursul, apare brusc Catedrala lui Alexander von Mock, una dintre cele mai mari incaperi ale pesterii. Aici este locul unde este depozitata intr-o urna funerara cenusa pionierului speologiei din Salzburg. Ultima oprire din tur are loc in fata incredibilului Palat de Gheata, o alcatuire naturala de gheata care te lasa afara cuvinte. Esti deja la un kilometru de intrarea pesterii, la o adancime medie de 400 metri. Feeria s-a sfarsit si trebuie sa te reintorci in lumea ta. Intreaga incursiune dus-intors in magnifica si secreta lume de gheata de sub Alpi dureaza circa o ora si un sfert.

Ajuns inapoi la lumina, sub soare si inconjurat de atmosfera primaverii, verii sau toamnei, depinde de momentul in care ai ajuns aici, foamea isi face simtita prezenta. Nu intra in panica! Imediat langa telecabina care te transporta inapoi in vale, exista un resturant denumit Dr. Oedl-Haus, cu specific alpin-austriac, iar imaginea panoramica din fata restaurantului este una care merita admirata… La baza telecabinei este un mic restaurant denumit Wimmerhutte, care poate primi pana la 70 de persoane. Lumea de gheata este inca acolo, iar tu trebuie sa mai dai gata cateva beri inainte de a te auto-asigura ca ai trait o experienta adevarata, intr-o lume in care toate simturile te avertizau ca ai intrat pe portile largi si inghetate ale Fantasticului & Irealului.

BRASOV

Stema Brasovului este o coroana asezata pe un trunchi de copac. Desi multi incearca sa dea Brasovului o roigine saseasca, orasul exista de dinaintea dacilor, numele lui fiind tradus cu (zeu al Timpului la vechii greci). dar nu despre istoria Brasovului vom vorbi acum, ci despre o legenda cel putin la fel de veche.La marginea Brasovului, in padure, se gasesc 5 stanci enorme pe care localnicii le numesc sau .
Legendele zonale spun ca, pe vremuri, imparatul Solomon si-a gasit aici sfarsitul, incercand sa sara cu calul de pe o stanca pe alta. Mai mult, batranii spun ca pe una dintre stanci s-ar mai vedea si acum urma copitei calului. Lasand deoparte legendele si analizand izvoarele istorice, se pare ca, intr-adevar, Solomon ar fi fost un rege maghiar care, invins de bulgari la sud de Dunare, s-a refugiat la vlahii din Schei (cartier brasovean). Se spune ca la poalele acelor stanci si-ar fi ascuns Solomon tezaurul si ca pe stanci ar fi construit o capela. Unii batrani din Scei sustin ca imparatul Solomon, mort in urma saltului de pe stanci, ar fi fost ingropat in “gradina lui Timan”, actualmente cimitirul “Sfanta Treime” de Pe Tocile.
Potrivit altor legende locale, Solomon ar fi ocupat tronul dupa ce l-a ucis pe mostenitorul de drept, care era fratele sau. De durere, mama sa l-a blestemat ca atunci cand va fi zarit de vreu om, sa moara. Cand un scheian din cei vechi l-a vazut, i-a anuntat pe toti locuitorii urbei ca un rege e in muntii lor. dar atunci Solomon a murit iar coroana i-a cazut de pe cap la radacina unui copac batran. In slava, “tocuile” inseamna “fuga”, legenda transmutandu-se in realitatea zilnica sub numele de Tocile. La ora actuala, de sarbatori, brasovenii se aduna la “Pietrele lui Solomon”, iar unii dintre ei afirma ca fantoma regelui decedat in urma cu sute de ani ar mai apare, din cand in cand prin locurile care-i poarta numele.

secretele din Bucegi…completare

Pentagonul are mai multe programe militare secrete si de spionaj geodezic, folosind mai multi sateliti geostationari de inalta tehnologie. Unul dintre acestia, care se bazeaza pe tehnologia bionica a undelor de forma (VEDETI DETALII LA SUBIECTUL REFERITOR LA TEHNOLOGIA MORPHOGENETICA), a reperat in anul 2002 o structura aparte intr-o anumita zona a muntilor Bucegi. In primul rand, spatiul gol identificat in interiorul muntelui nu avea corespondenta cu exteriorul, ci incepea direct din interiorul muntelui, la o anumita distanta de panta acestuia. In al doilea rand, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe ganduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidentiat doua blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatra care margineau inceputul tunelului si sfarsitul lui si respingeau orice tip de sondare sau analiza, ca si cum ar fi protejat ceva in acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul in tunel. Al doilea era imens, ca o cupola sau semisfera, care se afla la capatul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut ca acolo se afla ceva extrem de important si care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-semisfera se afla intr-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se afla pe verticala ce corespunde stancilor de pe creasta numite Babele. De fapt, verticala iesea la aproximativ 40 de metri intre Babele si Sfinxul din Bucegi.
Episodul 2: O structura similara in Irak
Echipa de la Pentagon a observat ca barajul energetic semisferic are exact aceeasi frecventa de vibratie si aceeasi forma ca cel dintr-o alta structura subpamanteana foarte secreta pe care ei o descoperisera inainte, in apropiere de Bagdad, in Irak. La scurt timp dupa descoperirea din subsolul Irakului s-a declansat razboiul si dupa cateva luni americanii au avut acces, in cel mai mare secret, la zona respectiva, despre care irakienii nu stiau absolut nimic. Oricat s-au straduit, nu au reusit sa penetreze zidul energetic, iar intreaga operatiune era tinuta in cel mai mare secret.

Episodul 3: Trecutul misterios al planetei
Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legatura cu trecutul misterios al planetei dar si cu istoria organizatiei lor. Faptul ca Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare intre structura subterana de langa Bagdad si cea interioara din muntii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Initial aproape devenise panica generala. Panica era datorita faptului ca aceasta structura – mult mai mare si mai complexa decat cea din Irak – se afla pe teritoriul Romaniei. Coreland acest fapt cu unele aspecte referitoare la viitorul Romaniei ajungem la o viziune corecta a motivelor de ingrijorare pe care le au in prezent marii masoni. Oricat de mult ar dori ei sa disimuleze aceasta, actiunile si intentiile lor ne arata cu prisosinta contrariul.
O enigma foarte mare era felul in care reusisera cei care l-au construit sa realizeze structura si golurile direct in interiorul muntelui, fara nici-o corespondenta in afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajunge la tunel, asa cum a fost el calculat de specialistii din Pentagon. Cea mai apropiata strapungere era posibila la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea strapungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare in mare viteza a rocii care utiliza un jet de plasma puternic si un camp magnetic rotitor. Massini a cerut insa respectarea cu strictete a secretului si prezenta lui ferma in acel loc in momentul strapungerii muntelui.

Ziarul

Ziarul a publicat un amplu articol despre muntii Bucegi si ciudateniile semnalate in zona. Iata un extras semnificativ:
“Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intamplari.
Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume. Bucegii sunt considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic. S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare alta din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul “Cezar Petrescu” din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii.”
“In 1993, timp de doua saptamani, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de varsta. M-am gandit ca sunt emanatii de noxe de la fabrica de hartie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.”
“Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. ” Se produceau la ore fixe: la ora 20 si la 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga – Busteni – Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamant un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale”, povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.”
“Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.
“Traian crede ca toate anomaliile din Busteni sunt cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sunt de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamantene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sunt destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde. “Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri”, conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pana la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decat lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pana acum oamenii de stiinta.”
“Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. “Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamantului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cand cu stiinta care va fi pe pamant va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intampla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi”, spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.”
Adio secrete!
In ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea in interiorul muntelui, insa totul s-a aflat la varfurile puterii de stat: adio secret! Masina a forat mai intai dupa o ciudata deviatie a campului magnetic, apoi insa s-a corectat traiectoria. Galeria semana cu un tunel de metrou, era perfect slefuita si ducea pana la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capatul apropiat al tunelului se afla o poarta imensa din piatra care se deplasase prin culisare spre stanga. Inaintea acestei porti uriase se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipa de interventie speciala s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil si l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (roca, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefacea imediat in praf fin. Doi generali de la Pentagon si consilierul prezidential american erau acolo.
Marea Galerie
Massini stia cel mai mult despre originea acestei descoperiri si avea cunostinte despre cel putin un element care se gasea in sala cea mare semisferica. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensa din roca solida. In peretele tunelului, in fata portii se afla o zona patrata cu latura de 20 cm perfect finisata pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu varful in sus. Patratul slefuit se afla intre imensa poarta de piatra si barajul energetic invizibil. Cezar a simtit ca exista o anumita compatibilitate intre energia barajului si cea a lui, ceva in genul unei simpatii reciproce. Atingand usor cu mana suprafata invizibila a barierei energetice, Cezar a simtit fine furnicaturi pe piele. A inaintat si a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiti.
Atingand triunghiul de pe patratul de roca slefuita, Cezar a deschis astfel poarta uriasa de piatra care a culisat silentios in perete. Aceasta comanda unica anula barajul energetic si deschidea totodata poarta de piatra. Marea Galerie care se arata acum in toata splendoarea ei era luminata, fara sa contina totusi nici-o sursa de lumina. In mod straniu, imediat dupa dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea in Marea Galerie, scutul semisferic urias de la celalalt capat al ei s-a activat brusc trecand la un nivel de vibratie superior si emitand o mare radiatie luminoasa.
La o analiza mai atenta, peretele Marii Galerii era acoperit ce parea sintetic dar crea senzatia ca are si o parte organica in el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi si chiar albastru inchis. Nuantele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului si modificau sensibil aprecierea corecta a distantei. Materialul peretelui era oarecum aspru la pipait dar nu putea fi nici zgariat si nici indoit. Rezista la orice tentativa de rupere, strapungere zgariere sau taiere. In mod straniu, flacarile focului erau absorbite inauntrul sau: practic, focul nu putea subzista pe acel material. Americanii au recunoscut ca materialul este o stranie combinatie intre materia organica si cea anorganica. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta intr-un unghi ascutit. La o distanta mult mai mare, in departare, se vedea o lumina albastra feerica, ce scanteia ca o stea. Inregistrarile din satelit aratau existenta unui spatiu imens la capatul Marii Galerii, dar acesta era si el protejat de un ecran energetic. Lumina albastra de la capatul galeriei este doar reflexia unei portiuni din scutul energetic protector al uriasei sali in forma de aula.
In subsolul Irakului
In ce priveste structura similara din subsolul Irakului, ea a fost descoperita folosind indicatiile oferite de acelasi satelit de spionaj militar care revelase si datele pentru structura din muntii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate nationala a primit un fax ultrasecret prin care era instiintat de faptul ca scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsand cu o mare frecventa. Informatia uluitoare era aceea ca in fata lui aparuse o holograma a planetei care prezenta secvential si progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul Romaniei apoi muntii Bucegi si in sfarsit localizarea structurii din interiorul lor aratand coridorul marii galerii si scutul energetic semisferic pulsand cu putere. Era evident ca cele doua scuturi energetice semisferice erau intr-o directa dar misterioasa legatura astfel incat activarea unuia a dus la activarea si a celuilalt. Poate exista chiar o retea de astfel de structuri subpamantene in intreaga lume.
Deconspirarea operatiunilor
Vestea proasta era ca presedintia SUA a fost instiintata si a contactat diplomatia romana prin intermediul serviciilor secrete. In doar cateva zeci de minute, intreaga operatiune fusese deconspirata. Planul seniorului Massini se ducea de rapa. Initial au vrut sa preia controlul la nivel politic, insa politicienii nostri care aveau dreptul sa fie avizati asupra acestor aspecte au intrat in panica si nu puteau face fata evenimentelor. Cezar s-a decis sa dezvaluie toate aspectele, intrigile si planurile care implicau legaturile cu Massini. Tensiunea diplomatica crestea din ce in ce mai mult deoarece presiunile Washingtonului cereau imperios comunicarea cu generalii de la Pentagon aflati la locul operatiunilor. Discutiile de la Bucuresti au avut succes, in sensul ca faptele au fost aduse la cunostinta unor persoane cu mare probitate morala si care sunt profund patriotice. O sedinta de urgenta a Consiliului Suprem de Aparare al Tarii (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero. Cei mai multi au fost cutremurati de ceea ce au aflat atunci. Dupa decizia CSAT de a se continua cercetarile sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se gasea in uriasa Sala a Proiectiilor. De la Bucuresti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau cand vehemente, cand evazive, si tradau o mare tensiune. Membrii CSAT erau intr-o sedinta continua, mentinand legatura cu baza din muntii Bucegi. Ei au hotarat sa faca publica aceasta descoperire formidabila din muntii Romaniei, dupa ce in prealabil au dezbatut problema pe toate fetele. Statul roman urma sa faca intregii lumi o declaratie oficiala. Cativa membri CSAT s-au opus cu vehementa.
Declaratia oficiala a Romaniei
Cand diplomatia americana a fost informata ca Romania va transmite un comunicat mondial de presa de o importanta cruciala pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu stia, dar toti banuiau ca se intampla ceva foarte grav si important. Presedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonica directa cu Casa Alba. In cateva ore fusesera blocate toate tranzactiile si intelegerile statului roman cu organismele financiare internationale. Se astepta din clipa in clipa ordinul de declarare a starii de urgenta in zona montana si in capitala.
Discutiile dintre oficialii americani care sosisera de urgenta la Bucuresti si partea romana s-au facut fara translator. Au fost atat de violente incat nu putine au fost momentele de criza in care diplomatii strigau unii la altii cat puteau de tare , proferand multiple amenintari cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunosteau nimic din aceasta problema, iar americanii stiau bine ca existau oricand cateva tari foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu Romania pentru sustinerea declaratiei publice.
Declaratia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din muntii Bucegi, punand la dispozitia intregii lumi dovezi, fotografii si alte elemente esentiale pentru clarificare. Ar fi fost invitati cei mai mari oameni de stiinta pentru studii si cercetari. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvaluirile despre trecutul extrem de indepartat al omenirii si despre istoria reala care a fost aproape complet contrafacuta.
“In nici-un caz!”
Americanii au reactionat cu vehementa pentru ca acea declaratie ar fi spulberat intr-o clipa influenta lor planetara, si poate ar fi aruncat in haos economia si societatea tarii lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panica. Dar au uitat sa recunoasca ca aceasta posibila stare de angoasa si perturbare sociala ar fi aparut ca rezultat direct al minciunii si manipularii realizata deliberat de-a lungul secolelor de catre francmasonerie. S-a primit si o interventie speciala a Papei care indemna la o mare cumpatare inainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar ca va pune la dispozitia statului roman anumite documente stravechi din arhiva secreta papala care sunt de o mare importanta pentru Romania si sprijina dovezile descoperirii din munti. Dupa 24 de ore de discutii s-a ajuns la un acord final de colaborare romano-american in niste termeni precisi. Pozitia statului roman a fost aceea de amanare a dezvaluirilor, de prezentare a lor in mod gradat omenirii. Sala Proiectiilor (sau arhiva Atlanta)
Marea Galerie se termina brusc in aula gigantica din interiorul muntelui care avea o inaltime de 30 de metri si o lungime de 100 metri. Sala Proiectiilor este delimitata de scutul energetic si are dimensiuni mai mici decat aula din munte. Avansand spre scutul energetic, portiunea de scut din fata este delimitata ca o usa si devine stravezie si apoi dispare pentru a putea intra in Sala Proiectiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influente nefaste din exterior. Odata intrat in Sala, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.
In partea din spate, scutul nu mai cobora pana la nivelul solului, ca in zona din fata: Sala Proiectiilor avea jumatatea din spate acoperita de zidul de roca. In acel masiv perete din piatra, inalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept in fata, iar celelalte doua – simetric, de o parte si de alta a acesteia si sunt luminate difuz, intr-o nuanta verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat intre statul roman si SUA.
Mese gigantice pentru uriasi
Incepand din fata, de la intrare, Sala Proiectiilor contine un sir de mese imense din piatra, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmand curbura acestuia. Similar, exista un alt sir de-a lungul peretelui din stanga. Nici una dintre mese nu avea o inaltime mai mica de doi metri. Pe grosimea placii de deasupra sunt taiate in relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivazuta care seamana cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea contine si simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul si cercul. Desi semnele nu sunt vopsite, ele ies in evidenta printr-o usoara radiatie fosforescenta, in culori diferite de la o masa la alta. Sunt cate cinci mese pe fiecare parte a salii. Pe unele dintre ele exista diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboara spre sol o multime de fire albe translucide care se aduna in cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate in afara mesei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile si usoare iar in interiorul lor se observa mici impulsuri luminoase care aluneca pe toata lungimea lor.
La apropierea de oricare dintre mese, se activeaza simultan pe suprafata ei o proiectie holografica care prezinta aspecte dintr-un anumit domeniu stiintific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte si foarte mari, cu o inaltime de aproape doi metri si jumatate. Pe suprafata dreptunghiulara a meselor din piatra slefuita exista o fanta ingusta, lunga de cateva zeci de centimetri, paralela cu latura mare a mesei din care apar proiectiile holografice. Proiectiile ruleaza singure insa in acelasi timp ele sunt interactive si depind de cel care le urmareste si atinge suprafata mesei.
Combinatii genetice
Urcand pe un trepied adus special, se poate vedea ca suprafata meselor este acoperita cu o pelicula dintr-un material sticlos, intunecat. Pelicula e impartita in mai multe patrate mari delimitate prin linii drepte, care formeaza un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiectiilor este biologia astfel ca se deruleaza imagini cu plante si animale, unele complet necunoscute. Atingand unul dintre patrate, holograma infatiseaza structura corpului uman a celui care dirijeaza proiectia. Se deruleaza imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte patrate arata proiectii ale altor fiinte, de pe alte corpuri ceresti. Atingand simultan doua patrate diferite se infatiseaza o analiza stiintifica complexa prezentand ADN-ul fiintelor respective si posibilitatile de compatibilitate intre ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicatii in ciudata scriere iar in final apare forma mutanta cea mai probabila, ca o combinatie intre cele doua informatii genetice.
Giganti adevarati
Cei care au construit intregul edificiu trebuie ca erau foarte inalti, altfel nu se pot explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor din Sala Proiectiilor.
O confirmare a existentei uriasilor pe teritoriul Romaniei o gasim in ziarul Ziarul. “Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca “povestile” oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la “culmea” unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi. O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: “Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om, mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O
namila de om fusese raposatu”.
Exista multe legende care amintesc despre vremurile cand pe Pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana, egipteana, hitita, greaca au un intreg “capitol” despre razboaiele purtate de zeii cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei. Pe atunci, spun legendele, pe Pamant traiau doar zeii. Gigantii aveau si alte defecte in afara de statura colosala. Aveau mai multe brate, capete sau fete, adesea doar un ochi in frunte, din care cauza erau numiti ciclopi, si erau cam tantalai. Buni de munca grea, dar sa nu te fi aflat in calea lor cand se suparau. Aruncau cu stanci colosale de se cutremura pamantul. Fiii “normali” ai zeilor s-au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani. Fotografia alaturata infatiseaza un schelet uman urias gasit de americani in Irak. Lucrurile incep sa se lege …
Alarma in Bucegi
O creatura ciudata ataca animalele de casa

Bucegii sunt cei mai circulati munti ai României. Asta din cauza ca sunt foarte accesibili si sunt relativ aproape de capitala, motiv pentru care multi turisti ii prefera. Si totusi, de catava vreme, linistea drumetului solitar este pusa in pericol de o aratare ciudata, care tulbura locurile. Cu toate ca pana acum au fost mai multe persoane care au vazut straniul animal, oficial nu s-a luat nici o pozitie. Fie din cauza ca autoritatile locale au auzit prea multe povesti de acest gen fie prefera sa inchida ochii pentru a nu da o lovitura turismului din zona.

Prima relatare despre monstru a fost in urma cu un an si ceva, cand, intr-o seara, gospodaria unui locuitor din Poiana Tapului a fost atacata. I.M., povesteste:
“Era asa, putin dupa asfintit, prin august, pe la sfarsit. Iesisem din casa pentru ca auzisem zgomote in grajd, la vaca. Luasem cu mine lanterna, ca nu mergea instalatia electrica. In clipa in care am intrat in grajd si am indreptat lanterna spre locul unde aveam vaca, am vazut asa, ca un fel de caine imens care a sarit pe mine…”

La inceput, domnul I. M. a crezut ca era ursul, pentru ca in perioada respectiva se pregaetsc de hibernare si mai coboara prin sate. I-a pus lanterna in ochi si a inceput sa tipe, in speranta ca-l va speria si va fugi. Nu se stie din ce motiv, dar aratarea a fugit mai departe dupa ce l-a trantit la pamant.
“Am mai apucat sa-l mai vad o data. Avea parul cenusiu si un fel de coama alba, ingusta. S-a oprit in mijlocul ograzii si a scos un urlet cumplit, de mi s-a ridicat parul pe ceafa. Nu mai auzisem niciodata asa ceva in viata mea si sunt om la 60 de ani, domnisorule…”

S-a incuiat in grajd si a stat acolo pana dimineata. Atunci s-a uitat si la vita care zacea moarta. Vaca avea unul din picioare smulse. Murise din cauza sangelui pierdut. Vecinii pagubasului sunt convinsi ca acesta s-a intilnit cu un urs, pentru ca “… numai un animal puternic putea sa smulga piciorul in halul ala…”

A doua relatare este de data mai recenta si apartine unui grup de studenti la geografie care faceau un traseu prin Coltii Morarului la inceputul verii.
“… La un moment dat, cand mai aveam mai putin de 50 de metri pana sus, am remarcat undeva, inspre dreapta, un animal ciudat. Statea sprijinit de o stinca, ridicat pe picioarele din spate. Parea imens. Cred ca avea in jur de doi metri si o privire cumplita. S-a uitat cateva clipe la noi si apoi a disparut printre brazi in salturi uriase, cum n-am crezut ca e in stare vreun animal. Unii au spus ca sigur fusese un lup cenusiu solitar si am coborit sa pana la locul cu pricina.” Aici au gasit urme de sange si capul unui minz destul de dezvoltat. Cum ajunsese minzul in locul acela, unde oamenii trebuiau sa foloseasca pitoane si fringhii, ramane o enigma.

Cei care coboara din Babele in Pestera si merg in amontele raului, pot vedea, dupa ce trec de o bucata de padure, o mica stana solitara unde 9 caini imensi isi fac datoria de paznici ai turmei. Stana a fost atacata pana acum de doua ori de ciudata creatura care, ciudat, in loc oi, a preferat de fiecare data sa plece cu cate un porc din cei crescuti de ciobani pe langa turma. Nici prima data si nici a doua oara nu au avut ciobanii cu ce se apara.

Au trimis instiintare la vanatori sa impuste fiara, dar nimeni nu a venit. De fiecare data a venit numai in noptile cu luna plina, de unde si credinta oamenilor ca nu ar fi lup ci varcolac, despre care, in credinta populara, se spuna ca iese la vinatoare doar in noptile in care luna este plina sau este acoperita cu un halou rosiatic. Se zice ca acel halou trezeste instinctele criminale in legendarele creaturi si le fac sa atace chiar si oamenii, fara a se teme de ceva.

“Prima data eram numai eu cu un baietan, nepot de-al meu, de vreo 16 ani. Am auzit cainii ca dadeau glas si am iesit cu bitele, c-am crezut ca a venit ursul la stana. Dar ce-am vazut atunci n-am mai vazut in viata mea. Cainii dadeau roata unui lup mare de tot care tira o scroafa de vreo 70 de kile ca si cum ar fi tinut in dinti o piine. Era atat de mare ca nici unul din caini nu a avut curajul sa-l atace. Parca le transmitea ceva ca sa-i tina departe, ca noi avem caini faini care ataca ursul. Dar pe asta nu l-au atacat…”

Mihai Dumitrache, fost profesor de biologie care actualmente locuieste in Busteni, crede ca animalul este un hibrid intre lup cenusiu si un caine de casa de rasa mare, poate chiar un ciobanesc.

“Sa nu uitam ca acelasi lucru s-a intâmplat si in Australia, acum cateva sute de ani, cand colonistii au adus niste caini mari care sa vineze lupii ce atacau turmele de oi. Din incrucisarea lupilor salbatici cu animalele de casa a rezultat rasa dingo, una din cele mai feroce. Ca inaltime, cainii dingo erau mai mari decat ambele rase din care se trageau. E posibil ca si creatura asta sa fie un astfel de hibrid…”

Treptat, de cateva luni, intre specialisti mai circula o varianta stranie care incearca sa descifreze enigma. Varianta care, la prima vedere pare de-a dreptul absurda. Se afirma, nici mai mult, nici mai putin, ca uriasul lup ar fi, in fapt, o reminiscenta a vechilor ursi de pestera care au trait in pesterile din Bucegi in urma cu cateva milioane bune de ani.

Cum in ultimii ani intr-o serie de tari localnicii au descris aparitia unor animale despre acre se stia ca disparusera de mult de pe Terra, este foarte posibil ca si in pesterile din Bucegi sa mai existe un urmas al acelor creaturi fioroase. Este mai curand o poveste dar turistii sunt incantati si vin in numar mare la Pestera Ialomicioarei, acolo unde speologii au descoperit oseminte apartinind ursilor disparuti…

Deocamdata nimeni nu a putut aduce o marturie palpabila despre existenta monstrului din Bucegi, singurele relatari apartinind celor care s-au intilnit cu el s-au l-au zarit. Poate ca, cineva, o data, va fi mai norocos si il va fotografia. Pana atunci insa, sigur vor trece ani buni. Si cine stie, poate ca autoritatile vor da o lege de protectie a animalului. la fel ca unele tari in care a fost zarit Yeti si care au dat legi si decrete pentru protectia misteriosului om al zapezilor…
https://developarea.wordpress.com/wp-admin/post-new.php#requestfeedback

PADUREA BACIU

Pădurea Baciu, de lângă Cluj-Napoca, şi-a creat o faimă aparte în România şi în lume din cauza fenomenelor paranormale care se presupune că au loc aici. Pădurea a devenit celebră în 1968, după ce tehnicianul militar Emil Barnea a fotografiat aici ceea ce se presupune a fi fost un OZN. Acest film documentar prezintă materiale foto şi video ale fenomenelor paranormale din pădure, dar şi mărturiile a doi cercetători care au studiat acest loc timp de zeci de ani.
Cercetările întreprinse de clujeanul Adrian Pătruţ au descoperit în pădure “structuri sau forme zburătoare la nivelul solului, vizibile sau invizibile cu ochiul liber, lumini nocturne simple sau colorate, zburătoare sau staţionare”. Aparatele de măsură instalate în pădure au scos la iveală emisii radioactive, anomalii magnetice, perturbaţii electromagnetice, emisii de microunde, dar şi emisii anormale în spectrul infraroşu. Din această cauză, foarte puţine persoane se aventurează în pădurea Baciu, după ce mulţi au raportat apariţia inexplicabilă a unor cazuri de arsuri, dureri de cap, anxietate sau stări de vomă.
Ultima filmare a unui OZN deasupra pădurii Baciu a fost realizată în 2002 de către doi clujeni care locuiau la ultimul etaj al unui bloc de la marginea cartierului Mănăştur. Cei doi au surprins timp de 27 de secunde un obiect luminos cu o lungime de aproximativ 50 de metri. OZN-ul a urcat şi a coborât pe cer, iar apoi a dispărut într-o masă de nori.

MAREA NEAGRA

Prof. dr. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a afirmat, intr-un interviu acordat Stirilor ProTv ca in Marea Neagra se pot produce valuri seismice, adica tsunami Zonele seismice care ne afecteaza pe noi sunt Vrancea, Banat, Maramures, Bucovina, nordul Dobrogei si sudul Dobrogei, cu partea de la Sabla, la sud de Mangalia, pe teritoriul bulgar, Campia Romana. Potrivit lui Gh. Marmureanu, Sabla este o zona tectonica ce a fost la noi, in Romania, dar acum este la bulgari. Aceasta placa este cea care ar putea provoca tsunami in Marea Neagra. Ea inainteaza in mare cu circa 20-30 kilometri si genereaza tsunami mai mici sau mai mari. “Foarte multa lume spune ca nu este posibil sa ai tsunami Marea Neagra care ar fi ca un fel de vas inchis. Eu le recomand dansilor, din punct de vedere fizic, sa ia un lighean si sa faca cu mana in apa, sa vada ce valuri apar“, a spus prof. dr. Gh. Marmureanu. El a mai adaugat ca: “De la aceasta falie Sabla, personal gandesc ca sunt mari probleme, pentru ca in Marea Neagra, la o adancime de 400 si ceva de metri si pana foarte adanc, exista depozite imense de hidrogen si de acid sulfuric. Va rog sa realizati ce inseamna aceasta scoatere afara, este un alt pericol…ceva mult mai periculos decat un val de tsunami insusi“. Ceea ce este si mai interesant este ca astfel de fenomene s-au intamplat de mai multe ori de-a lungul timpului, in zona Marii Negre. De pilda, potrivit prof. Marmureanu, in anul 105 inainte de Hristos, Calatisul, actuala Mangalie, a fost sters de pe fata pamantului de tsunami. La fel s-a intamplat si cu Cetatea Histria, pe timpul grecilor, care a disparut sub ape dupa ce a fost maturata de valuri. Se mai presupune ca la 1.500, Histria ar fi fost distrusa in acelasi mod. Tsunami au mai fost ingregistrate si dupa cutremurul de la 31 martie 1901, de 7,2, tot pe placa tectonica Sabla si care ar fi generat valuri de 3,5 metri. “Daca atunci, in 1901 era martie si nu era nimeni pe plaja, acum lucrurile astea legate de hidrogen sunt mult mai periculoase”, spune Marmureanu. Pe plan international, exista un sistem prin care se pot depista tsunami la 25 de minute si dupa doua ore si jumatate se pot avertiza. In Romania, la Institutul de Fizica a Pamantului exista un sistem care in patru secunde poate detecta magnitudinea unui cutremur. Gheorghe Marmureanu le propune specialistilor din strainatate sa foloseasca sistemul nostru, pentru ca daca e un cutremur mare, de 7,5 – 9, probabilitatea de tsunami este si ea la fel de mare. Intrebat daca exista vreun risc imediat de tsunami in Marea Neagra, Marmureanu a raspuns: “Nu. Avem tsunami cam o data la 500 de ani. Mai multe valuri din acestea seismice se inregistreaza pe partea cealalalta a Marii Negre, la turci si in Marea Azov, la ucraineni, de exemplu”.

LOCATII DUBIOASE

EXTRATRESTRU

INSCRIS GIGANT
http://maps.google.com/maps?om=0&f=q&t=k&hl=en&ie=UTF8&hq=&hnear=Mangalia,+Constanta,+Romania&ll=24.34434,54.326749&spn=0.008954,0.01354&z=16&output=embed
View Larger Map

ZONA 51
http://maps.google.com/maps?om=0&f=q&t=k&hl=en&ie=UTF8&hq=&hnear=Mangalia,+Constanta,+Romania&ll=37.250417,-115.803452&spn=0.062582,0.108318&z=13&output=embed
View Larger Map

CIMITIRUL AVIOANELOR
http://maps.google.com/maps?om=0&f=q&t=k&hl=en&ie=UTF8&hq=&hnear=Mangalia,+Constanta,+Romania&ll=32.150899,-110.834026&spn=0.008321,0.01354&z=16&output=embed
View Larger Map

NEVERLAND
http://maps.google.com/maps?om=0&f=q&t=k&hl=en&ie=UTF8&hq=&hnear=Mangalia,+Constanta,+Romania&ll=34.745527,-120.088012&spn=0.004038,0.00677&z=17&output=embed
View Larger Map

STONEHENGE
http://maps.google.com/maps?om=0&f=q&t=k&hl=en&ie=UTF8&hq=&hnear=Mangalia,+Constanta,+Romania&ll=51.178859,-1.826386&spn=0.00154,0.003385&z=18&output=embed
View Larger Map

DISNEYLAND
http://maps.google.com/maps?om=0&f=q&t=k&hl=en&ie=UTF8&hq=&hnear=Mangalia,+Constanta,+Romania&ll=33.81242,-117.918963&spn=0.008165,0.01354&z=16&output=embed
View Larger Map

REHINUL PADURII
http://maps.google.com/maps?om=0&f=q&t=k&hl=en&ie=UTF8&hq=&hnear=Mangalia,+Constanta,+Romania&ll=-31.989478,152.571988&spn=0.01667,0.02708&z=15&output=embed
View Larger Map

DEZASTRE

Statisticile realizate de organizatii mondiale arata ca numarul dezastrelor naturale se afla intr-o ingrijoratoare si uimitoare crestere. Conform datelor, evenimentele de acest tip au crescut de PATRU ori in ultimile doua decenii. Cele mai multe dezastre au fost provocate de inundatii, cicloane si furtuni. Cutremurele, desi ca numar total nu s-au inmultit, au crescut prin intensitate si energie generata. Mai exact, se inregistreaza tot mai multe cutremure de peste gradul 7 pe scara Richter. Numarul victimelor umane creste in raport cu numarul dezastrelor, la fel si numarul oamenilor afectati de pagubele produse de natura dezlantuita. In prezent, anual, peste 250 de milioane de oameni sint afectati de catastrofele naturale.
De ce se intimpla toate acestea? Pare sa existe o legatura cu fenomenul incalzirii globale inregistrat in ultimii ani. Daca ne uitam pe un grafic realizat de Centrul de Cercetare privind Epidemiologia Dezastrelor din Belgia (care colaboreaza cu Organizatia Mondiala a Sanatatii) observam evolutia dezastrelor naturale. Temperatura planetei este in crestere. Nu cu mult dar suficient pentru a produce efecte. Oamenii obisnuiti se gandesc ca o crestere cu un grad a temperaturii Pamintului nu e mult! Ginditi-va la corpul uman. Stiti bine ca un grad peste temperatura normala inseamna o ca organismul nostru se confrunta cu o problema.
Fizicienii spun ca lumea exista si se manifesta asa cum o stim pentru ca totalitatea fortelor si factorilor implicati in functionarea ei sint calibrati la fix. Daca un singur factor fizic ar fi putin mai mic sau mai mare, nimic nu ar mai fi posibil. Planeta noastra este vie tocmai pe acelasi principiu. Exista o ciudata coincidenta intre cresterea temperaturii planetare si inmultirea dezastrelor naturale.
Temperatura medie globala a crescut cu 0,8 grade Celsius fata de perioada de inceput a erei industriale. Cresterea temperaturii se manifesta mai pregnant la poli. Luna august a anului 2010 a marcat cea de a 306-a luna consecutiva (25,5 ani) in care temperatura globala s-a aflat peste media secolului 20. Decada 2000-2010 a batut recordul de temperatura. In urma industrializarii, concentratia CO2 din atmosfera a atins cea mai inalta cota din ultimii 800.000 de ani.
Drept consecinta, clima Pamintului a luat-o razna. In Africa s-au inregistrat in ultimii ani cele mai mari inundatii din ultimii 30 de ani. Mai tot continentul a fost ravasit de furia apelor. Nepalul, India si Bangladeshul au fost lovite de cele mai puternice inundatii cunoscute de locuitorii acestor tari pina in prezent. Cantitatile enorme de apa abatute in aceasta parte de lume au fost insotite de vinturi extrem de puternice manifestate sub forma musonului si cicloanelor.
In America Centrala, doua uragane de categoria 5 au inspaimintat oamenii din mai multe tari. Ploile neobisnuite au acoperit de apa patru cincimi din statul mexican Tabasco, distrugind casele a aproape un milion de oameni. Presedintele Felipe Calderon a catalogat acest eveniment drept cel mai grav dezastru natural din istoria Mexicului.
Sudul si Sud-Estul Europei au fost afectate de valuri de caldura extrema si incendii de paduri provocate de canicula. Nici Australia sau SUA n-au fost ocolite de asemenea fenomene. Unii oameni care n-au vazut zapada niciodata in viata s-au trezit cu ninsori in tara lor. In alte zone ale planetei, vremea se manifesta capricios. Perioadele de seceta si canicula se succed rapid cu perioade de frig si ploi extreme. Vietnamul, in anul 2007, s-a confruntat, pe rind, cu inundatii devastatoare cu un taifun puternic dar si cu o perioada de seceta. Toate aceste fenomene meteo afecteaza grav oamenii.
Pe linga faptul ca milioane dintre ei isi pierd casa si toate bunurile materiale, agricultura si economia tarilor lor sint date peste cap. In fata unei catastrofe naturale chiar si o tara puternica precum Japonia este nevoita sa ingenucheze.
Cutremurele de pamint cresc si ele in virulenta. Oficial, marile institutele geologice ale lumii spun ca activitatea seismologica a planetei nu s-a intensificat. Ele mai spun ca cresterea numarului de cutremure este aparenta deoarece reteaua mondiala de seismografe este mult superioara celei de acum o suta de ani si, astfel, nu mai exista cutremure care sa nu fie identificate si localizate.
Studiile independente bazate pe statisticile acestor institute arata ca numarul cutremurelor in ultimile patru decenii are un trend ascendent, in ciuda faptului ca in ultimii citiva ani s-ar parea ca acestea ar fi diminuat. (vezi graficul All Quakes – Number of Quakes). Daca este sa ne uitam la forta generata de toate cutremurele vom vedea ca lucrurile stau cu totul altfel. (vezi graficul All Quakes – Total Strength). Se poate vedea ca cu toate ca numarul cutremurelor ar fi scazut in ultimii cinci ani, forta lor a crescut mult mai mult. Pentru mai multe amanunte vizitati siteul: http://research.dlindquist.com/quake/historical/
In categoria dezastrelor naturale biologice sint incluse si bolile contagioase grave care in momentul cind ating gradul unei epidemii pot face ravagii, omorind chiar si milioane de oameni. Epidemiile se pot extinde in prezent mult mai usor la nivel mondial deoarece transporturile, mai ales aeriene, transfera zilnic milioane de pasageri dintr-o parte in alta a lumii.
Intre dezastrele care afecteaza oamenii, clima si economiile multor tari se numara si incendiile de padure. Anual se inregistreaza peste 5000 de incendii in toata lumea. Se estimeaza ca numarul mediu al incendiilor a crescut dupa 1986 de 6 ori fata de perioada anterioara a acestui an de referinta. Daca inainte, asa-zisul sezon de incendii se manifesta numai in lunile de vara, acum acesta s-a extins. Incalzirea globala va contribui la intensificarea acestui fenomen.
Si valurile de caldura caniculara au ajuns sa faca victime umane de ordinul zecilor de mii, precum a fost cazul recent in Rusia sau Franta. Activitatea solara cunoaste o evolutie surprinzatoare. Furtunile magnetice generate de Soare pot influenta sanatatea oamenilor dar mai ales aparaturi cu care se transmit date importante pentru asigurarea transporturilor aeriene si a comunicatiilor de date.
Cresterea numarului de dezastre naturale se manifesta in contextul unei crize economice mondiale. Un dezastru precum cel din Japonia, din martie 2011, afecteaza grav nu numai economia unei tari. Impactul este mondial. Oamenii trebuie sa gaseasca un ragaz pentru a se gandi la viitorul lor si al planetei. Trebuie sa constientizam ce se intimpla in jurul nostru si sa nu mai fim interesati, strict, doar de ziua de maine. Sa ne dam seama ce se poate intimpla si poimaine si raspoimanie.

h.a.a.r.p Japonia

Asa cum s-a intamplat in cazul tututor evenimentelor majore care au avut loc la nivel mondial, si de aceasta data au aparut niste voci care socheaza prin ideile sustinute. Pe internet, unii afirma ca evenimentele din Japonia ar fi fost provocate de SUA.
Mai exact, este vorba despre o statie de cercetare stiintifica, denumita HAARP, care a fost construita in Alaska. Acolo, sustin unele persoane, se fac experimente stiintifice, bazate pe controlul undelor electromagnetice, care pot provoca seisme, furtuni, tsunami sau alte asemenea fenomene.
Portret: TOP SECRET – Teoriile conspiratiei
HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program) exista cu adevarat. Este un program stiintific, finantat oficial de guvernul SUA cu 30 de milioane de dolari anual. Acolo, activitatea de cercetare se desfasoara asupra ionosferei, pentru studiul ozonului, azotului si ionilor, pentru a vedea cum reactioneaza la bombardamentele radiatiei solare si cosmice – dar si la emisiunea de radiatii de inalta frecventa sau joasa frecventa de pe Pamant.
Acum, catastrofa care a avut loc in Japonia este vazuta in unele teorii ale conspiratiei drept un rezultat al experimentelor americane de la HAARP. Aceasta ar putea fi o explicatie pentru inaltimea neobisnuit de mare a valurilor tsunami, de 10 metri, care ar fi fost provocate din niste baze secrete HAARP din New Mexico si Nevada.
De altfel, in ziua producerii catastrofei japoneze, televiziunile nipone au oferit unele imagini care au aprins imaginatia adeptilor teoriilor conspiratiei. Astfel, in acea zi s-ar fi vazut pe cerul Japoniei nori specifici experimentelor de modificare a frecventelor electromagnetice, dar si vartejuri uriase in zona portului.
Credeti ca „arma secreta” HAARP este pur si simplu o inventie? Ei bine, Hugo Chavez, de exemplu, presedinte al Venezuelei, este ferm convins ca americanii au provocat cutremurul din Haiti.

7LOCURI SPECTACULOASE

1. Pamukkale – Turcia

Castelul de Bumbac, sau Pamukkale, se înscrie, fără îndoială, în rândul minunilor lumii. Misterios şi spectaculos, în acelaşi timp, Castelul de Bumbac rămâne şi astăzi, după două milenii, o minune ce continuă să fascineze oamenii.

Situat pe un relief bogat în carbonat de calciu, în regiunea Aegean, pe valea râului Menderes, cutremurele au modelat de-a lungul anilor relieful, formând în timp vestitele băi de calcar, ascunse între trepte care par de gheaţă.

Turiştii sunt sfătuiţi să se descalţe pentru a nu murdări sau deteriora calcarul care face acest loc unic în lume.

2Cele nouă iaduri din Beppu – Japonia

Deşi numele nu te trimite cu gândul la vreunul dintre locurile feerice pe care le cunoşti, „Nine hells of Beppu” este, foarte aproape, de ceea ce ar putea întruchipa Raiul pe pământ.

Beppu, aflat pe insula Kyūshū, este a doua cea mai mare staţiune geotermală din lume, ale cărei izvoare cu apă fierbinte au culori de un roşu formidabil, datorită mineralelor din sol.

Temperatura apei ajunge la 80 de grade Celsius iar locul aduce cu un decor dintr-un SF.


3Parcul Naţional Las Cañadas – Tenerife

În vârful muntelui Teide se află unul dintre cele mai mari cratere vulcanice din lume. Las Canadas se întinde pe o distanţă de 17 kilometri, iar formaţiunile de rocă şi cenuşă vulcanică au creat un relief ce conferă parcului un aspect lunar.

În Tenerife se află cele mai mari complexuri vulcanice din Insulele Canare, iar parcul naţional reprezintă atracţia de top a insulei.

4Gaura Albastră din Belize

Marea Gaură Albastră se găseşte la aproximativ 60 de mile de continent, în afara oraşului Belize. O gaură imensă, aproape perfect rotundă, de aproximativ 0,4 kilometri, ce măsoară145 de metri adâncime.

Geologii spun că tocmai adâncimea apei dă culoarea albastră. Fenomenul geologic a născut numeroase controverse care, până la urmă, a fost denumită „Gaura albastră”.


5Ochiul Saharei – Mauritania

Aceasta spectaculoasă priveliste se găseşte in Mauritania, în partea de sud-vest a deşertului Sahara. Formaţiunea este uriaşă, cu un diametru de 30 de mile, şi poate fi văzută din spaţiu.

Supranumită „Ochiul Saharei”, formaţiunea se presupunea că s-a format în urma impactului unui meteorit, dar geologii au ajuns la concluzia că este vorba doar de eroziune şi înălţare a reliefului.

Totuşi, nimeni nu a reuşit să dezlege misterul în cazul formei sale circulare.


6Munţii Sanqingshan – China

Parcul Naţional de lângă oraşul Shangrao, provincia Jiangxi, este una dintre minunile naturale ale Chinei, pentru că aici se întâlneşte un peisaj parcă desprins dintr-un film science-fiction.

Formaţiuni uriaşe de granit, perfect verticale, se înalţă spre nori, la înălţimi incredibile. Misterios şi greu de explicat rămâne de ce formaţiunile imită foarte bine siluete umane şi animale legendare.

7. Poarta spre Iad – Turkmenistan

Situat în deşertul Kara-Kum, lângă micul oraş Darvaz, locul a fost descoperit în 1971 de către geologii ruşi, aflaţi în căutare de gaz. Însă nimeni nu a îndrăznit să intre în peştera subterană, adâncă de 25 de metri adâncime şi 70 metri diametru şi plină de gaz.

Aşa că localnicii i-au dat foc pentru ca gazele toxice să nu se răspândească în localitate. De atunci însă, groapa arde continuu şi nimeni nu poate estima câtă cantitate de gaz a fost distrusă şi câtă se mai găseşte în peşteră.

Sursa: Foto: 8 locuri spectaculoase din lume : Timp Liber : Unica

LOCURI MISTERIOASE

1. Eaglehawk Neck – Tasmania

Situata in sudul Tasmaniei, limba de pamant care leaga doua insule este celebra din doua motive. Primul ar fi acela ca Eaglehawk Neck este cel mai elocvent exemplu al unui fenomen geologic extrem de rar intalnit, acela al aspectului de dale pe care il capata solul in urma eroziunii si a fragmentarii rocilor sub actiunea placilor tectonice. Practic, solul arata ca si cum ar fi format din zeci sau sute de dale cu forme geometrice perfecte, asemenea pavajului artificial.

Un alt motiv este acela ca de Eaglehawk Neck se leaga povestea macabra a primei inchisori pazita de caini uriasi, infometati inadins pentru a deveni cat mai fiorosi. Limba de pamant era singurul loc prin care detinutii britanici ai temutei inchisori din asezarea tasmaniana Porth Arthur puteau traversa catre libertate.

Era nevoie ca detinutii sa strabata o lungime de circa 400 de metri pe istmul lat de nu mai mult de 30 de metri pentru a scapa. Trebuiau, insa, sa strabata un loc in care, alaturi de garzi inarmate, se aflau 9 caini extrem de fiorosi care fusesera legati cu lanturi lungi, la distante egale unul fata de celalalt, astfel incat sa nu se poata atinge unul pe altul, dar sa poata insfaca pe oricine ar fi incercat sa treaca printre ei.

Orice detinut s-ar fi aflat expus permanent, intr-o astfel de situatie, la bunul plac a doi dintre cerberii inchisorii. In plus, legenda apelor infestate de rechini ii impiedica pe prizonieri sa se aventureze in apele oceanului. In intreaga istorie a locului de detentie, doar trei detinuti au reusit sa evadeze ( Martin Cash, Lawrence Kavanagh si George Jones), eveniment care a avut loc in anul 1842. Desi au fost capturati dupa cateva luni, iar George Jones a fost spanzurat, detinutii au continuat sa incerce sa evadeze iar, singurul care a reusit aceasta performanta fiind acelasi Martin Cash.
2. Desertul Alb – Sahara
Cu numai 4.000 de locuitori si circa 200 de kilometri pana la cea mai apropiata localitate, oaza Farafra este una dintre cele mai mici si mai izolate asezari din Egipt. Si totusi, numerosi turisti vin aici an de an, in asa numitul Circuit Vestic, pentru a admira una dintre minunile geologice ale lumii… Desertul Alb din Sahara.


Cu milioane de ani in urma, atunci cand Sahara de astazi era acoperita complet de ape, numeroase depozite de creta s-au depus pe fundul oceanului formand uriase aglomerari calcaroase. Odata cu retragerea apelor, vantul a modelat creta dand acesteia forme impresionante, desertul parand impanzit astazi cu uriase ciuperi albe. Anii de peregrinare iresponsabila a turistilor si a membrilor diferitelor formatiuni religioase care au tinut festivaluri in mijlocul acestor minuni geologice a dus la erodarea si deteriorarea, in special din cauza focurilor aprinse la baza formatiunilor de creta, a multora dintre „ciupercile” albe de calcar. A fost nevoie de interventia energica a mai multor grupari ecologiste si a arheologilor din tarile nord africane pentru ca autoritatile responsabile sa includa Desertul Alb pe lista zonelor protejate.

Astazi, Sahara el Beyda, asa cum il numesc localnicii, este un loc in care turismul este inca o activitatea principala, dar care se desfasoara numai sub atenta supraveghere a ghizilor si a persoanelor autorizate sa insoteasca grupurile de turisti.
3. The Big Hole – Africa de Sud

Creata in secolul al XIX-lea de catre cautatorii de diamante din Africa de Sud, The Big Hole este, intr-un clasament al celor mai mari gropi artificiale din lume, cea de a doua creatie de acest gen, fiind depasita doar de mina Jagersfontein din aceeasi tara. Totul a inceput in anul 1871, atunci cand unul dintre angajatii fratilor De Beers a descoperit primul diamant pe locul actualei mine.
De atunci si pana in anul 1914, atunci cand mina a fost inchisa, peste 50.000 de lucratori au sapat pana la o adancime de un sfert de kilometru, scotand la suprafata aproximativ 3.000 de kilograme de diamante. Uriasa mina verticala, cu o suprafata de 17 hectare, a fost apoi inundata, nivelul apei atingand in prezent 40 de metri adancime.

Astazi, autoritatile sud-africane fac eforturi pentru a include The Big Hole pe lista monumentelor aflate in patrimoniul mondial UNESCO. Chiar si asa, fosta mina de diamante a devenit in timp una dintre principalele atractii turistice ale orasului Kimberly.

4. Lacul ucigas – Camerun

Nyos, pe numele sau adevarat, Lacul ucigas din Camerun si-a castigat acest trist renume dupa un tragic eveniment care a avut loc in anul 1986. Atunci, localnicii din satul Nyos aflat in apropierea lacului au fost alarmati de un zgomot puternic venit din interiorul apelor si de un puternic cutremur de pamant. Aproape instantaneu, o tromba de apa a tasnit din mijlocul lacului iar din acesta s-a ivit un urias nor alb cu o lungime de peste 100 de metri, dupa cum sustin martorii oculari. Imediat dupa acest episod, animalele si oamenii au inceput brusc sa isi piarda cunostinta.

Pe o raza de aproximativ 25 de kilometri, nimeni nu a rezistat atacului misteriosului nor, iar dinte sutele de persoane afectate, doar cateva si-au mai revenit la viata. Norul a disparut dupa aproximativ 2 zile, lasand in urma circa1.700 de victime umane si un numar aproape duble de animale moarte. Ca un sumbru exemplu, din satele Nyos si Kam, primele localitati atinse de norul ucigas, doar patru persoane au supravietuit.

De atunci lacul si-a schimbat aspectul, apele odinioara albastre devenind intunecate si pline de plante moarte, un aspect sinistru care sustine numele de „lac al mortii” dat de localnici lacului Nyos. Se estimeaza ca atunci, din lacul aflat in craterul unui vulcan stins, au fost eliberate in aer circa 1,6 milioane de tone de dioxid de carbon.

Tragica poveste a aprins, insa, imaginatia amatorilor de turism negru iar lacul a devenit tinta a numerosi turisti din toate colturile lumii.

5. Dealurile de ciocolata – Filipine

Perfect conice, Dealurile de Ciocolata din Filipine, asa cum au fost numite, reprezinta unul dintre cele mai rare si mai misterioase fenomene geologice de pe Terra. Un ultim studiu arata ca pe o suprafata de circa 50 de kilometri patrati din provincia Bohol se afla nu mai putin de 1.776 de dealuri, ele fiind reprezentate si pe drapelul regiunii ca un simbol al frumusetilor naturale filipineze. In prezent, dealurile sunt considerate cel de al treilea monument geologic din Filipine si au fost propuse pentru includerea in patrimoniul UNESCO.
naltimea dealurilor oscileaza de la 30 pana la 120 de metri in cel mai inalt punct, acestea formandu-se in Pleistocen, in urma cu aproximativ 2,5 miliarde de ani, sub actiunea placilor tectonice care au ridicat calcarul de pe fundul oceanului. O alta teorie sustine ca dealurile misterioase au aparut sub actiunea unui vulcan stravechi, acesta impingand la suprafata blocuri uriase de piatra acoperite de calcar marin. Acoperite in timp de vegetatie, dealurile capata in timpul sezonului secetos, din cauza lipsei ploilor, o culoare bruna asemanatoare cu cea a ciocolatei, de aici rezultand si neobisnuitul lor nume.

6. Antelope Canyon – Arizona, SUA

Este, de departe, cel mai cautat si mai vizitat canion din sud-vestul Statelor Unite, si asta in ciuda faptului ca frumusetea sa s-a dovedit de multe ori ucigatoare. Format din doua sectiuni, canionul se afla in tinuturile Navajo din Arizona iar recent a fost declarat monument al naturii, turismul fiind efectuat numai sub atenta supraveghere a ghizilor specializati.
Numele sau original „Tse’bighanilini” vine din limba amerindienilor Navajo si inseamna „locul prin care apa curge printre pietre”. De altfel, acesta este si modul in care superbul canion s-a format de-a lungul sutelor de mii sau chiar milioanelor de ani. Apa acumulata in timpul musonilor a erodat treptat roca, creand bazine subterane pe peretii carora sunt vizibile straturile de roca acumulate de-a lungul timpului.

Canionul este deosebit de periculos, mai ales in timpul ploilor, suvoaie ucigatoare de apa adunandu-se in camerele subterane intr-un timp incredibil de scurt. Nu mai departe de anul 1997, 11 turisti straini si unul dintre ghizi au fost inghititi de un torent de apa fara ca cineva sa sesizeze vreun pericol prealabil. Astazi, canionul este inchis turistilor pentru circa cinci luni pe an, si a fost dotat cu scari metalice pentru a preveni producerea altor accidente. Vezi aici cum arata si canionul Bryce, poate cel mai frumos canion al Terrei.

7. Valurile de piatra – Arizona, SUA

Tot in Arizona, si tot in tinuturile Navajo se gaseste un alt monument geologic extrem de bizar si de atragator totodata. Celebre printre cataratori si fotografi, valurile de piatra din acest colt de lume par rupte dintr-un peisaj extraterestru, ele formandu-se in urma cu circa 190 de milioane de ani din dune de nisip desertic care s-au solidificat sub actiunea ploilor si a vantului.

Calcifierea s-a produs atat pe orizontala cat si pe verticala, transformand dunele preistorice in formatiuni ce amintesc de valurile unui ocean. Chiar si astazi, stratul solid este inca extrem de subtire, turistii fiind sfatuiti sa calce cu atentie pentru a nu sfarama marginile sensibile ale dunelor. Cel mai bun moment al zilei pentru a fotografia valurile de piatra este la amiaza, atunci cand umbra se reduce pana aproape de disparitie iar dunele capata o culoare rosiatica, asemanatoare solului martian.

8. Pietrele Moeraki – Noua Zeelanda

Legendele nativilor maori sustin ca misteriosii bulgari de piatra nu sunt altceva decat ramasitele cosurilor, tartacutelor sau cartofilor pietrificati pe care primii locuitori ai Noii Zeelande, uriasii, le-au pierdut in incercarea lor de a coloniza insula. (Afla mai multe despre misteriosii luptatori maori). In fapt, neobisnuitele pietre sferice reprezinta un fenomen rar intalnit de erodare a unor formatiuni de roci ce s-au format in Paleocen. Practic, namolul si aluviunile preistorice s-au solidificat, capatand in timp, in cea mai mare parte, forme perfect sferice.

O treime dintre bulgari au diametre cuprinse intre 0,5 metri si 1 metru, in timp ce restul de doua treimi ajung la un diametru de 1,5-2,2 metri. Fenomenul nu este, insa, unic. Roci asemanatoare se gasesc si pe alte plaje din Noua Zeelanda, celebre fiind cele din apropiere de Shang Point, asa numitele Pietre Katitki, in care s-au descoperit oase de mososauri si plesiosauri. Astazi, pietrele au devenit o atractie turistica principala in Noua Zeelanda, fiind descrise in cele mai multe ghiduri turistice precum si in paginile web care promoveaza turismul de la antipozi.

9. Muntii Sanqingshan – China

Parcul National Muntii Sanqinshan din China, cu o suprafata de 23.000 de hectare, a devenit recent, mai precis in anul 2008, cel de al 7-lea monument natural din China inclus in patrimoniul UNESCO. Loc asociat de obicei cu manastirile Taoiste, parcul este o adevarata capodopera a naturii, peisajele sale parand rupte dintr-un film science-fiction. Formatiuni uriase de granit, perfect verticale, se inalta catre nori, la inaltimi uriase, asemanandu-se cu siluete umane sau animale legendare.

Tot cadrul este impanzit de copaci inalti, iar fenomenele meteo fac ca norii, curcubeele si ceata sa acopere adeseori stancile si putinele manastiri din acest loc. Muntii Sanqinshan au, realmente, un aer mistic, poate ca nu intamplator vechii preoti taoisti i-au ales drept loc de meditatie si rugaciune. Astazi, ei reprezinta una dintre cele mai valoroase si mai apreciate destinatii turistice din China, numarul celor care aleg sa viziteze salbaticele paduri crescand uluitor, mai ales dupa ce peisajele de aici au aparut in grandioasa productie hollywoodiana „Avatar”.

10. Pu’u O’o – Hawaii

Vulcanul Pu’u O’o din Parcul National Vulcanic din Hawaii a devenit celebru in toata lumea dupa ce a fost catalogat drept cel mai longeviv vulcan din ultimele cinci secole. Practic, din anul 1983 si pana in prezent, vulcanul a erupt permanent, acoperind o suprafata de 117 kilometri patrati din exoticul arhipelag american.

Legendele nativilor hawaiieni sustin ca zeita vulcanilor, Pele, si-a folosit bagheta magica pentru a deschide acest vulcan, numele O’o desemnand tocmai acest instrument cu puteri supranaturale al zeitatii. Suvoaiele de lava se ridica uneori si la 460 de metri inaltime, cea mai distrugatoare eruptie fiind cea din anul 1990, atunci cand lava a acoperit 2 localitati, distrugand peste 100 de case din alte doua asezari.

Dupa 3 ani de la prima eruptie, in 1986, lava a atins apa oceanului in care se varsa si astazi, la mai bine de 12 kilometri distanta de crater. Si cu toate acestea, vulcanul, pe langa interesul major starnit in mijlocul vulcanologilor din toata lumea, a devenit o atractie uriasa pentru turistii amatori de senzatii tari. In fond, imaginea spectaculoasa a unui vulcan atat de violent nu este una cu care te intalnesti in fiecare zi, iar fotografiile realizate aici au aparut pe copertile unora dintre cele mai pretigioase publicatii de stiinta din toata lumea.
*

în spatele cataclismelor terestre

Tsunami-ul a lovit cumplit Indonezia acum 6 ani, vulcanul islandez Eyjafjallajokull a înnegurat Europa în martie 2010 (fratele său, Brardarbunga, stând şi el să erupă), păsările au început să cadă ca secerate din cer, din decembrie trecut, în diverse colţuri ale lumii, haitienii au trăit momente de groază în ianuarie 2010, zgâlţâiţi la o magnitudine de 7.3 pe scara Richter, iar acum, Japonia s-a cutremurat teribil, la aproape 9 grade pe Richter, fiind ameninţată şi de vulcanul din sud-vest, care a proiectat duminică pietre şi cenuşă în aer până la o înălţime de 4.000 de metri. Oamenii de ştiinţă spun că nu există vreo legătură între aceste fenomene terifiante, însă adepţii teoriilor conspiraţioniste şi cei convişi că Apocalipsa vine peste noi sunt siguri că totul e doar un puzzle şi că asistăm la semnalele grozăviei ce va urma.
* Cutremurul japonez a deplasat axa Pământului
Cutremurul din Japonia care a declanşat un tsunami devastator pare să fi deplasat insula principală a arhipelagului nipon cu 2,4 metri, a relatat CNN, citându-l pe Kenneth Hudnut, geofizician la US Geological Survey (USGS). CNN a amintit totodată că Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie din Italia a estimat că seismul a deplasat şi axa de rotaţie a Pământului cu 10 centimetri! Această mişcare „este mult mai importantă decât cea a marelui cutremur din Sumatra din 2004 şi probabil imediat după cea din Chile, din 1960”, a precizat directorul de cercetări Antonio Piersanti, într-un comunicat. Agenţia spaţiala italiană a fost totuşi mai rezervată, apreciind că sunt necesare numeroase alte date pentru a măsura exact efectele cataclismului. Modificarea axei terestre poate avea repercusiuni asupra duratei zilei solare. Geofizicianul NASA Richard Gross a calculat că, în urma cutremurului nipon, rotaţia Pământului a fost accelerată şi, în consecinţă, ziua s-a scurtat cu 1,6 microsecunde, informează ABC News. Există însă şi voci care susţin că teoria relativităţii contrazice faptul că o mişcare tectonică ar putea schimba poziţia Terrei. E drept că schimbări ale distribuţiei masei Pământului îi pot schimba poziţia axei, dar nu cutremurul în sine este cauza.
* Uitaţi-vă pe cer, e Super Luna!
Şi pentru că forţa dezastrului din Japonia a fost una excepţională, s-au găsit imediat explicaţii “ascunse” ale fenomenului, pus ba pe seama Super Lunii care se va înregistra pe 19 martie, ba pe seama utilizării sistemului HAARP (arme de producere a cutremurelor, bazată pe fascicule de microunde de mare putere). Sunt şi voci care fac legătura între cataclisme şi inversarea polilor magnetici, iminenta aliniere a planetelor, sfârşitul calendarului mayaş în 2012, ba chiar şi cu repornirea acceleratorului de particule de la Geneva. Dar să le luăm pe rând, începând cu Super Luna, fenomen care înseamnă că satelitul nostru natural se va afla la distanţă mică faţă de Pământ, de numai 356.578 de km. Or, din perspectiva celor înspăimântaţi, asta ar atrage mişcări masive ale scoarţei terestre şi, implicit, cutremure, poate şi tsunami şi erupţii vulcanice. Mişcarea Lunii în jurul Pământului este eliptică, iar distanţele dintre cele două corpuri sunt diferite de la o zi la alta. La cea mai mică distanţă – perigeu – Luna pare a fi cu până la 14% mai mare şi cu 30% mai strălucitoare decât normal. Perigeul lunar are loc în fiecare lună calendaristică, însă cel de săptămâna aceasta va coincide cu Luna plină, lucru care se întâmplă o dată la doi sau trei ani şi poartă numele de Super Lună. Astronomii contrazic teoriile catastrofice şi spun că nu există niciun pericol, argumentând: Super Lună am mai avut în 1955, 1974, 1992 şi 2005, fără consecinţe dezastruoase. Este adevărat că, fiind mai aproape, Luna influenţează mai puternic atât mareele, cât şi scoarţa terestră. Însă în ultimii 5 ani, conform tabelelor oferite de NASA şi de diverse institute de astronomie, Luna s-a aflat în două rânduri, în 2005 şi în 2008, mai aproape de Pământ decât va fi acum.
* Arma cu microunde, cauza seismelor?
Ipoteza potrivit căreia seismul din Japonia n-ar fi fost chiar natural îşi găseşte izvorul într-un filmuleţ în care jurnalistul canadian Benjamin Fulford, carea lucrat 7 ani pentru revista Forbes, vorbeşte despre întâlnirea sa cu fostul ministru nipon al Afacerilor Interne, economistul Heizō Takenaka. Fulford l-a întrebat pe fostul demnitar de ce a fost vândut sistemul financiar japonez reprezentanţilor familiilor Rockefeller şi Rothschild, răspunsul primit fiind că Ţara Soarelui Răsare fusese ameninţată cu folosirea sistemului HAARP (capabil să producă schimbări climatice şi chiar cutremure), controlat de aşa-numitul guvern mondial din umbră. În fapt, e vorba de un sistem de antene aflate în nordul Americii, în Alaska, care ar emite radiaţii electromagnetice de mare putere, cu scopul oficial de studiere a ionosferei, aurorelor etc. Fulford a povestit apoi, citat de americanfreedomradio.com, că interviul său cu Takenaka a supărat pe mulţi, iar el s-a trezit faţă-n faţă cu un asasin plătit (ninja) care l-a pus să aleagă între o slujbă importantă şi…moarte. A doua zi, înainte de a da răspunsul, ziaristul ar fi fost contactat de o puternică societate secretă asiatică, adversara grupării oculte Illuminati (despre care se spune că ar avea conexiuni cu Comisia Trilaterală, Grupul Bildelberg şi, implicit guvernul mondial din umbră), care i-a oferit protecţie. Filmuleţul menţionat susţine că la scurt timp după intervievarea lui Takenaka, s-a produs cutremurul de 6,8 grade din iulie 2007 din regiunea Niigata, urmat de un incendiu care a afectat principalul transformator de electricitate al centralei nucleare, o cantitate mică de substanţe radioactive scurgându-se în Marea Japoniei
* De la exploziile solare la alinierea planetelor
O altă teorie, dezminţită categoric de NASA, leagă dezastrele naturale terestre de fatidica dată de 21 decembrie 2012, când s-ar înregistra nu doar solstiţiul de iarnă, ci şi…sfârşitul calendarului mayaş şi, implicit, al omenirii. Asta şi pentru că data respectivă ar coincide cu o configuraţie astronomică specială: alinierea planetelor sistemului nostru solar, considerată de rău augur în credinţa populară. În fapt, experţii în studierea artefactelor maya au demonstrat că legendarul calendar nu se termină definitiv în 2012, ci doar încheie unul din nesfârşitele cicluri. La rândul său, NASA susţine că alinierea planetelor nu va avea loc decât peste mai multe decenii, nu în 2012, şi chiar şi atunci când Terra intră într-o asemenea configuraţie, efectele sunt neglijabile. În fiecare lună decembrie, Terra şi Soarele sunt aproximativ aliniate cu centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, însă acest eveniment anual nu are nicio consecinţă asupra umanităţii. Ca dovadă că, nici în 1982, nici pe 5 mai 2000, când Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Soarele şi Luna s-au aliniat aparent, nu s-au produs cataclisme. De fapt, planetele nu se pot aşeza pe o linie dreaptă, au explicat experţii. Asta pentru că ele nu se află în acelaşi plan. Diferenţele nu sunt foarte mari, dar sunt suficiente pentru ca fenomenul să fie imposibil. Dar dacă aliniere nu e, rămân alte pericole valabile: apropierea misterioasei (şi oficial nerecunoscutei) planete X (Nibiru/Eris), amplificarea exploziilor solare (vârful fiind prevăzut pentru 2012/2013) şi coliziunea cu un asteroid. Nu degeaba profeţea Nostradamus, pentru 2011, „arderea cumplită” a jumatate din glob. Sau, cel puţin, aşa sună interpretările…

PIATRA CRAIULUI

Pentru cei mai multi, masivul Piatra Craiului este doar o pista de incercare a curajului, a aptitudinilor de alpinist si nu in ultimul rand al simtului de orientare. Lipsa cabanelor si a adaposturilor (care sunt putine) ii descurajeaza pe cei mai multI sa se aventureze pe traseele din Piatra Craiului. Poate ca acesta este motivul pentru care zona a ramas inca necalcata de “pantofari”, asa cum sunt numitI cu dispret totI cei care merg la munte ca sa bea si sa se distreze si nicidecum pentru a intra in comuniune cu natura. Iar asta este bine, Piatra Craiului ramanind in continuare o zona destul de salbateca, amintind de muntii de odinioara care nu puteau fi strabatutI din cauza copacilor si a fiarelor salbatice care domneau pe aici.

Povestea uimitoare am aflat-o de la un localnic din Zarnesti si ne-am putut convige cu ochii nostri ca este reala. Cei care ajung la Plaiul Foii pot gasi cu usurinta cararea care te duce direct pe munte, spre Varful . Cu vreo jumatate de ora inainte de varf, ascunsa de privirile turistilor, se gaseste poate cea mai ciudata grota din Romania. Se ajunge la ea doar parasind traseul marcat si ocolind mai bine de vreo 200 de metri versantul. Apoi se coboara o stinca abrupta, inalta de vreo 30 de metri. La poalele acestei stinci se gaseste grota ciudata. Unii spun ca ar fi vorba de o pestera in toata puterea cuvantului, altii spun ca e doar o grota ceva mai mare. Nimeni insa nu a patruns dincolo de intrare.

Nu ca nu ar fi vrut ci pentru ca nu se poate. Intrarea in grota este strajuita de un bloc de granit in care apa sau altceva a sapat ferestre inalte dar inguste. Ferestrele au intre 10-15 cm grosime si sunt suficient de distantate pentru ca nimeni sa nu se incumete, cu un tirnacop, sa le distanteze. Doar cei care van cu lanterne puternice pot zari dincolo de pragul grotei. Iar ceea ce se vede, e fascinant. Interiorul este aproape perfect rotund, iar spre capatul ei, pe un fel de piedestal necioplit, se poate vedea o statuie de vreo doi metri si ceva inaltime. Chipul nu se poate vedea foarte bine, pentru ca este intors catre ceea ce pare a fi fundul grotei, dar se poate vedea aproape perfect ca poarta itari iar in mana are un fel de sabie curbata. In primul moment esti tentat sa spui ca ai de-a face cu o grota a vechilor daci, dar apare intrebarea fireasca: cum a ajuns statuia inauntru? Cine a facut-o si pe cine reprezinta? In Zarnesti sunt doua legende care incearca sa raspunda la intrebare.

Una este varianta cea mai raspindita, anume ca este statuia unui stapanitor al muntilor din primele secole de dupa Hristos. Alta am aflat-o de la domnul Marian Udrea, profesor pensionar, care a cules-o in tineretea sa de la un batran al satului. “Batranul cela stia povestea din tata in fiu si chiar daca nu o crede nimenea, eu o transmit mai departe, asa cum am aflat-o. Se zice ca barbatul din grota ar fi marele zeu dac Gebeleizis. S-a retras in aceasta grota unde era ultimul altar inchinat lui.

A zidit singur gura grotei si apoi s-a transformat in statuie, promitind ca va reveni candva la viata. SI acum sa va spun ceva si mai straniu: Stinca aia e cunoscuta de multI ani de oamenii din zona, dar nimeni nu a vazut grota pana acum vreo sase ani. Din cauza asta oamenii se tem si unii spun ca e semn ca vechiul zeu s-ar trezi la viata”. Unii sustin ca in preajma stancii li se intampla tot felul de lucruri ciudate. Gheorghe Turdeanu povesteste:

“Eram cu un prieten din Brasov si mersesem special sa-I arat grota. De cum am inceput coborirea pe fringhie, am avut impresia ca nu suntem singuri. La un moment dat am auzit glasuri si am crezut ca sunt turisti prin zona, dar nu am intalnit pe nimeni. In clipa in care prietenul meu, care venise cu camera video, a incercat sa filmeze, am auzit din interior un ras inspaimintator. Camera a pornit de una singura si nu am mai reusit sa o oprim decat dupa ce am plecat de acolo. SI pentru ca ciudatenia sa fie si mai mare, desi camera a fost pornita, nu a inregistrat absolut nimic! Ca sa nu mai spun ca timp de cateva saptamani am visat risul acela sinistru si ma trezeam din som leorca de transpiratie. Nu stiu ce o fi sau n-o fi acolo, dar lucru curat nu e”.

Grota nu are nume si nimeni nu se incumeta sa ii dea vreunul… Dar grota este doar una dintre cele trei ciudatenii din Piatra Craiului. Celelalte doua zone sunt situate nu departe de primul. Ambele sfideaza logica, iar simpla lor existenta te face sa-tI pui intrebari. Prima ciudatenie este o alta stinca, numita La Vanturi. Nu pentru ca acolo ar bate altfel vantul ci pentru ca ceea ce se intampla este contrar tuturor legilor firii. In orice moment al zilei, daca lasi o bucata de hirtie sa cada de pe stinca, aceasta se va… inalta.

Nu un metru sau doi, ci pana cand dispare din fata ochilor. Fenomenul nu este unic. In China mai exista un astfel de loc, pe varful Huashan, terasa Jue Wian Tai (Intalnirea nemuritorilor, n. a.). In vremurile de demult, oamenii mergeau pe acea terasa si isi scriau dorintele pe hirtie, apoi trimiteau hirtia catre zeii nemuritori, pentru a li se implini dorintele. La noi lucrurile stau ceva mai simplu si cu toate ca nimeni nu trimite mesaje zeilor, oamenii au venerat dintotdeauna locul, considerandu-l ca fiind sfint. “Cand eram mici veneam aici si inaltam avioane de hirtie. Nu zmeie, ca altii, ci avioane. Era o senzatie fantastica sa vezi cum avionul construit de tine se inalta si o lua in sus si nu in jos ca la altii. Era ceva deosebit”, ne spune Marian Toader, in varsta de 45 de ani.

Doar ca, prin anii `90, un indraznet a vrut sa sara cu parasuta de pe stinca. “Era convans ca vantul il va ridica si nu va avea nici un fel de probleme. In plus, era curios pana unde il va inalta. Din pacate, ceva sau cineva a tinut parasuta inchisa. Poate chiar el, ametit de indrazneala proprie, a uitat sa actioneze minerul sau chiar a lesinat in timpul saltului, din cauza stresului prea mare. Ideea e ca parasuta s-a deschis la cativa metri de pamant iar el s-a zdrobit pur si simplu de stinci. Au pus oamenii o cruce acolo, dar nimeni nu a mai incercat a doua oara. S-a spus ca muntele l-a pedepsit pe cel care l-a sfidat si a incercat sa-I descopere tainele, dar eu cred ca altcineva a fost, din interiorul muntelui”, ne spune tot domnul Udrea, neavand curaj sa rosteasca numele “vinovatului”.

Civilizatia de sub Marea Neagra

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stanca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu cate o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste barne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de plerucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfarsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fasia de pamant care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformandu-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculandu-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.

Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum cateva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida.

Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Potopul a inceput in Romania

Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele romanesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea romanilor.

Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic romanesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.

“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in Romania, din acest punct de vedere, descoperiri de care romanii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor romanesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea Romania in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul Romaniei Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in Romania, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.

Padurea ingropata

La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta Romaniei, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ romanesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.

“Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o… padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.

Marea inundatie glaciara

Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul Romaniei a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.

Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 mi Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul Romaniei a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra.

Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?

Tsunami pe Arges?

Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.

“Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.

“Mai mult ca sigur ca in momentul in care Terra a Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”.

In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”.

Bizara fortificatie de lemn

Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.

Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.

“Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?”

Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui… Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.

Si… surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.

“In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul Romaniei sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?”

Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, spune:

“Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta. Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

hidden secret of google map

-37.537803° 58.987955°

-42.917617° 49.883537°

-37.810645° 59.545385°

%d blogeri au apreciat: