Posts tagged ‘MISTERE ARHEOLOGICE’

CINE?

Structurile sunt vechi de 2000 de ani, dar sensul lor continua sa le dea de lucru arheologilor si istoricilor.

Forme ciudate, asemanatoare celor din Peru, faimoase deja în lumea întreaga, au fost descoperite si în Orientul Mijlociu, scrie Daily Mail. Cele din Peru se crede ca au fost desenate în desert, acum sute de ani, de indigeni. Mii de astfel însemne au fost descoperite acum si în Siria, Arabia Saudita si Iordania.

Structurile sunt vechi de 2000 de ani, dar sensul lor continua sa le dea de lucru arheologilor si istoricilor.

Oamenii au pasit pe ele, probabil, mii de ani, fara sa stie pe ce calca, spune David Kennedy, profesor la Universitatea din Australia. El povesteste ca acestea au o mare varietate de forme, care nu se înscriu în nici un patern.

Beduinii le numesc “operele batrânilor”. Prima data au fost descoperite în 1927, dar de abia acum, datorita fotografiilor de la înaltime, a putut fi studiata amploarea fenomenului.

RealitateaTV

DESCOPERIRI- CONTINENTE VECHI

Savantii australieni care au explorat zone necunoscute din Oceanul Indian au anuntat, joi, ca au descoperit fragmente din stravechiul Gondwana, un super-continent care aduna laolalta, în urma cu multe milioane de ani, toate continentele aflate în zilele noastre în emisfera sudica.

Doua “insule” scufundate au fost descoperite pe fundul oceanului, în apele internationale, la o distanta de 1.600 de kilometri de vestul Australiei, în timpul unei misiuni de recunoastere întreprinsa în luna octombrie.

Insulele scufundate contin fosilele unor vietuitoare obisnuite sa traiasca în ape putin adânci, ceea ce înseamna ca acele stânci se aflau, la un anumit moment, la nivelul marii sau chiar deasupra marii, a explicat Jo Whittaker, geofizician la Universitatea din Sydney, care a facut parte din misiunea de explorare.

Insulele nu au putut fi create de activitatea vulcanica submarina, a adaugat ea.

Aceasta descoperire ar putea sa îi ajute pe specialisti sa înteleaga mai bine felul în care Gondwana s-a rupt, dând nastere Australiei, Antarcticii si Indiei, în urma cu 80-130 de milioane de ani, a precizat Jo Whittaker.

Cercetatoarea australiana doreste sa studieze în continuare deriva Indiei mai întâi spre nord-vest, apoi spre nord, deoarece partea de nord-est a peninsulei indiene, în trecut unita cu Australia, a lovit Eurasia, dând nastere muntilor Himalaya.

“Stim, în mare, locul în care se gaseau aceste continente, dar nu cu precizie. Oceanul Indian oriental este una dintre zonele lumii oceanice cel mai putin explorate în termeni tectonici”, a adaugat Jo Whittaker.

Esantioane de granit au fost recoltate de pe faleza uneia dintre “insule”, la o adâncime de 2.000 de metri sub nivelul marii. Ele trebuie datate, însa oamenii de stiinta estimeaza deja ca acele roci au o vechime de 1 miliard de ani.

Mediafax

OARE?

Un craniu mumificat, de forma alungita, gasit in Peru, ar putea demonstra in sfarsit existenta extraterestrilor. Capul, aproape la fel de lung ca si trupul de 50 de centimetri, i-a uimit pe antropologi.

Scheletul din fotografieCRANIUL DIN PERU este unul dintre cele doua gasite in orasul Andahuaylillas, in provincia Quispicanchi din sudul tarii.

Descoperirea a fost facuta de Renato Davila Riquelme, care lucreaza pentru muzeul Privado Ritos Andinos din Cusco.
Extraterestru Peru

Acesta a declarat ca ochii creaturii sunt mai mari decat ai oamenilor.

Craniul prezinta si o zona deschisa – fontanela – caracteristica copiilor aflati in primul an de viata, dar are si doi molari mari, gasiti numai la oameni in varsta.

Riquelme a declarat ca reprezentantii muzeului au contactat trei antropologi din Spania si Rusia care au ajuns la aceeasi concluzie: “nu este om”. Acestia au declarat ca vor continua cercetarile pentru a deslusi misterul.

Din fericire pentru experti, odata cu scheletul s-a conservat si o parte dintr-un glob ocular. Cu ajutorul acesteia oamenii de stiinta vor putea determina ADN-ul si stabili daca scheletul este uman sau nu.

A doua mumie gasita in Peru este incompleta si masoara numai 30 de centimetri. II lipseste fata si pare imbracata intr-un strat care seaman cu o placenta. Sta intr-o pozitie de fat.

ProTV

NU AVEM CE PROMOVA?

O resursă aproape virgină a litoralului românesc se găseşte nu pe uscat, ci în adâncuri. Este vorba de relicvele istorice şi de vasele scufundate ce zac pe fundul mării, care ar putea atrage scafandri pasionaţi de istorie şi arheologie din toată lumea.

Scufundările subacvatice au depăşit de mult stadiul de hobby exclusivist şi devin din ce în ce mai mult un sport de masă. În clipa de faţă, la nivel global există peste zece milioane de scafandri amatori atestaţi, dintre care o mare parte bat lumea în lung şi în lat pentru a descoperi cele mai palpitante locuri din care poate fi explorat adâncul mărilor şi oceanelor. Unii se dau în vânt după rechini şi alţi peşti mari, alţii străbat şi 10.000 de kilometri pentru a vedea în mediul lor natural căluţii de mare pigmei, alţii au ca pasiune epavele de tot felul – vapoare, avioane, elicoptere scufundate. Goana acestui gen aparte de turişti după noi experienţe subacvatice a creat o adevărată industrie care rulează anual miliarde de euro.
România are ieşire la mare, există condiţii pentru a practica scufundările, însă deocamdată rămâne o destinaţie periferică pe harta „diving”-ului. Cu toate că există motive evidente care explică această stare de fapt, există şi câteva argumente care ar convinge scafandri din alte ţări să vină la Constanţa şi Mangalia. Cu puţin efort din partea autorităţilor şi a investitorilor, numeroşi scafandri pasionaţi de arheologie şi de epave ar renunţa măcar o dată la o vacanţa într-o ţară tropicală pentru o aventură la Marea Neagră.
Tulburea şi tulburătoarea Mare Neagră
Evghenii Mărăşescu face scufundări în Marea Neagră, şi nu numai, de peste 40 de ani. Este de profesie inginer, dar după 1990 şi-a abandonat meseria pentru a-şi urma pasiunea. A înfiinţat în 1994 centrul de scufundări Delphi, printre primele din ţară, şi un magazin de profil.
În opinia lui Mărăşescu, cel mai important dezavantaj al Mării Negre este lipsa de vizibilitate. Sunt zile întregi în care nu se poate intra în apă, pentru că vizibilitatea este foarte redusă. Pentru a stabili gradul de vizibilitate, scafandrii au ca etalon distanţa de la care se poate vedea un disc alb, cu diametrul de 30 de centimetri. În Marea Neagră, vizibilitatea de doi metri e o obişnuinţă. Sub doi metri e rău, oamenii nu se mai scufundă. Cea mai bună vizibilitate este de 15-20 de metri, dar asta nu se întâmplă decât o dată sau două ori pe an. Spre comparaţie, în Marea Roşie, una dintre destinaţiile favorite ale scafandrilor amatori din întreaga lume, vizibilitatea obişnuită este de 40 de metri. Marea Neagră are însă particularitatea că aici se varsă mai multe fluvii, Dunărea aducând cu sine cei mai mulţi afluenţi care tulbură apa.
Comorile din adâncuri
Evghenii Mărăşescu spune însă că, în ciuda vizibilităţii reduse, Marea Neagră are un mare avantaj: este foarte bogată in relicve istorice, vizibile la adâncimi relativ mici. Vase de cupru şi de bronz din secolul trecut, ancore medievale de la navele care ancorau în secolele XVI-XVII şi chiar vase de ceramică, datate de specialişti ca fiind din epoca antică, toate pot fi găsite nu departe de ţărm. Una dintre ancore, găsită de Ev¬ghenii Mărăşescu, aparţinea unui caiac turcesc şi a fost donată Muzeului Marinei, care a expus-o în sălile sale. Este singura ancoră de acest tip descoperită cu lanţul intact.
Cel mai atractiv loc de scufun¬dări din România ar putea fi oraşul antic scufundat în Ma¬rea Neagră, în zona Mangaliei. Primul care a explorat zona este Constantin Scarlat, părintele scafandrilor din România, acum 40 de ani. Acesta a găsit aici amfore şi mai multe vestigii şi a formulat ipoteza că aici ar fi existat cândva ruinele oraşului antic Callatis. Următorul care a exploatat zona a fost Vasile Cosma, un inginer operator la Sahia Film. Acesta a găsit şi urme ale unui dig. Un alt cercetător a găsit o nouă urmă de dig la distanţă destul de mare faţă de ţărm. Jeno Szabo, un alt explorator care a investigat zona, confirmă prezenta sub apă a numeroase artefacte, care ar putea fi recuperate de scafandri arheologi fără costuri exorbitante.
În urma acestor descoperiri, mulţi cred că sub ape se află o adevărată cetate scufundată. Părerile privind existenţa unei Atlantide a Mării Negre sunt însă împărţite. În timp ce Sorin Colesniuc, directorul Muzeului de Arheologie din Mangalia, susţinea anul trecut că scafandrii pot urma traseul fostelor străzi, că se văd pavaje din dale de piatră, resturi ale unor construcţii – coloane şi capiteluri şi ziduri din cărămidă antică -, Mărăşescu crede că mai degrabă este vorba de un mit: „Aşa cum sunt şi legendele că fundul Mării Negre ar adăposti mormântul poetului exilat Ovidius”. Dacă încă nu este absolut cert că putem vorbi de o cetate scufundată, existenţa a numeroase vestigii arheologice aflate în zona din dreptul Mangaliei este incontestabilă, ea fiind documentată prin numeroase explorări efectuate în ultimii zeci de ani.
Foarte interesante sunt şi ruinele cetăţii antice Tomis, a¬flate la câţiva metri sub apă, nu departe de Cazinoul din Constanţa. Evident, o creştere a numărului de scafandri în aceste locaţii arheologice ar impune măsuri speciale de protejare a artefactelor de pe fundul mării, pentru a împiedica sustragerea lor. Alte ţări aplică proceduri destul de simple prin care protejează obiectivele istorice, dar, în acelaşi timp, permit turiştilor să se bucure de ele. Experienţa lor poate fi folosită cu succes şi de România.
SURSA:
http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/comorile-ignorate-ale-marii-negre-194514.htm

AUR IN ROMANIA


In 1875, in timpul sapaturilor pentru instalatia de apa ce urma sa deserveasca Manastirea Sinaia, lucratorii ar fi gasit peste 100 de placi din aur inscriptionate intr-o limba necunoscuta. O alta legenda spune ca Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului 1873, au fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui fost altar al cultului zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar neprecizat de tablite de aur cu inscriptii dacice.

Guvernul condus de Lascar Catargiu ar fi donat veritabila comoara regelui Carol I. Legenda privitoare la misteriosul tezaur a fost transmisa din generatie in generatie, informeaza CanCan.

Doua dintre replicile din plumb se gasesc la muzeul Manastirii Sinaia, cateva zeci, in depozitul Institutului de arheologie „Vasile Parvan”, dar este posibil ca o parte din placutele originale sa se gaseasca inca la Banca Nationala a Romaniei.

Nicolae Ceausescu a ordonat in anii 1970 o ancheta prin care sa se ia urma tezaurului pierdut, dar fara niciun rezultat.

Dupa ce au fost copiate pe alte tablite, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I (caruia ii fusesera daruite de premierul Lascar Catargiu) pentru a finanta constructia resedintei sale montane, in timp ce alta parte ar fi fost depozitate in tezaurul Bancii Nationale si ar fi luat drumul Moscovei, impreuna cu Closca cu puii de aur si alte valori, in timpul momentelor critice de la finalul primului Razboi Mondial.

Conform marturiei extrem de discutabile a unui fost ofiter din trupele speciale sovietice (Vitalie Usturoi, convertit, dupa 1989, in om de afaceri si implicat in mai multe scandaluri, inclusiv de contrabanda cu materiale radioactive), unele tablite s-ar afla in continuare in Rusia, in timp ce altele – circa 35-40 – ar fi reintrat, in secret, in tezaurul Bancii Nationale de la Bucuresti. De asemenea, s-au facut conexiuni intre pictogramele de la Sinaia si scrierea pe mandibule de cai de la Chitila (concurand scrierea pe carapace de broasca testoasa din China neolitica), fapt ce ridica intreaga afacere la un nivel greu de probat stiintific.

In 2003, o carte a lui Dan Romalo, „Cronica apocrifa pe placi de plumb?”, starnea agitatie in presa si, pe alocuri, in lumea academica romaneasca. Autorul, inginer pensionar, povestea ca, in tinerete, prin anii ’40, fusese chemat sa fotografieze niste misterioase placute de plumb depozitate in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Laolalta, tablitele constituiau o epopee fastuoasa a regilor daci, cu imagini parca desprinse (sau copiate?) de pe Columna lui Traian si ample fragmente de scriitura in alfabet grecesc, dar si intr-o limba necunoscuta, posibil in limba daca.

Istoricii s-au temut mai multe decenii ca ele ar fi reprezentat niste falsuri, asa ca nu s-au inghesuit sa le cerceteze. O prietena a familei Romalo, Marioara Golescu, s-ar fi incumetat, insa, sa inceapa redactarea unei carti consacrate acestui fenomen si, cu acordul directorului muzeului, profesorul Ion Nestor, l-ar fi chemat pe tanarul Dan Romalo sa le fotografieze. Se pare ca, la acel moment, nu se cunostea nici macar provenienta aproximativa a obiectelor, existand doar presupunerea ca ele ar fi fost aduse la muzeu pe la inceputul secolului XX, de catre academicianul Grigore Tocilescu, cunoscut epigrafist.

In anii ’80, la Muzeul (redenumit) de Arheologie, ar mai fi ramas doar patru asemenea tablite (altele doua regasindu-se in colectia Manastirii Sinaia), insa, printr-un miracol, dupa cutremurul din 1977, mama lui Dan Romalo a reusit sa salveze o mare parte dintre cliseele realizate in 1943-1944. In prezent, oficiali ai Muzeului de Arheologie sustin ca detin pana la 35 de artefacte (din aproape 100 existente candva), estimand numarul lor total pe teritoriul Romaniei, in colectii particulare sau institutionalizate, la circa 50.

S-au emis mai multe ipoteze legate de subiect. Originea obiectelor este, in continuare, extrem de disputata: placi de aur, copiate ulterior in plumb, sau de plumb (dintr-un aliaj aproape identic cu cel folosit la Sarmisegetuza) dar acoperite initial cu folie de aur si realizate de marii preoti daci (teza reluata de Dumitru Manolache in cartea sa din 2006 „Tezaurul dacic de la Sinaia – legenda sau adevar ocultat?”), ori falsuri exceptionale atribuite fie invatatilor din Scoala Ardeleana, fie lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (recidivist dovedit – „Diploma barladeana”, „Hrisovul lui Iurg Koriatovici” – in materie de falsuri patriotice, in opinia lui P.P. Panaitescu) sau Nicolae Densusianu (autorul cartii „Dacia preistorica”), fie unor anonimi geniali (inclusiv un savant de talia lui Vasile Parvan mergand pe aceasta interpretare)?
Un lucru este clar: asemenea materiale, extrem de coerente, nu puteau fi opera unui diletant, ci a unor martori ai evenimentelor narate sau a unor cunoscatori ulteriori ai lor, care aprofundasera subiectul
Adevar sau legenda, cert este ca zona din jurul celebrului castel de pe Valea Prahovei a intrat in vizorul cautatorilor de comori.
SURSA:
http://hartacomorii.blogspot.com/2010/09/100-de-placi-din-aur-inscriptionate.html

COMOARA STRABUNA

În pădurile satului Podul Trestiei, din comuna Jitia, este ascunsă din negura timpului comoara dacilor. Locul este unul aparte, un şir întreg de stânci cu semne şi scrisuri care mai de care mai stranii şi mai haotice, precum un cod, stând mărturie. Locul a fost verificat de Securitate pe vremea comuniştilor şi urma ca o echipă de specialişti să vină cu aparate speciale, să scoată comoara din pământ. Fostul director al Muzeului Vrancei a murit fără a reuşi să desluşească misterul pietrelor însemnate din vechime. Unele pietre au fost dărâmate fiindcă au fost efectuate exploatări de lemn în zonă.ajungi la locul cu pricina, din Jitia de Jos de la Drumul Naţional DN2 N până în satul Podul Trestiei sunt în jur de 1,5 kilometri, iar din sat până la locul comorii „să mai fie de trei ori pe atât“. Ghidul nostru, Enache Ticu, de 63 de ani din satul Podul Trestiei, martor al trecerii timpului peste acele zone ne povesteşte cu lux de amănunte tot ce ştie despre comoara dacilor. Tezaurul dacilor liberi de la curbura subcarpaţilor este codificat de stâncile cu semne pe ele. Oamenii din sat ştiau de la bătrânii lor că acolo e o comoară pentru că în anumite nopţi, cum ar fi Preierul Sfântului Gheorghe, jucau flăcări albastre deasupra. „Din bătrâni ştiu că este îngropată comoara dacilor în acel loc. Cei care au pus-o acolo au scris pe pietre în speranţa că cineva va descifra codul şi îi va da de urmă. Oamenii de aici din sat au săpat mereu să găsească comoara, dar nu au dat de nimic. Acel loc era mult mai frumos cu ani în urmă, însă au tăiat pădurile, au dărâmat şi o parte din stâncile cu scrisuri pe ele. Bolovanii erau mai deşi şi era un fel de linie nu ca acum, au umblat la ei cu buldozere şi dărâmaţi de pe culmea dealului. Eu am ajuns prima dată acolo când avem câţiva anişori şi mă duceam cu vacile prin preajmă. Erau cu mine şi alţii copii din sat, dar atunci nu ştiam noi de scrisurile alea după pietre. Mai târziu oamenii bătrâni ne spuneau că acolo e şi o scriere prin semne. Semnele au rămas la fel, nu s-au deteriorat dar nici nu au apărut altele. Mi-au rămas în minte, parcă ieri le-am văzut prima dată“, a declarat Enache Ticu.

Securitatea voia să scoată comoara

Bucăţile de stâncă legate într-o salbă au, în mod cert, foarte multe semne cărora nu le poţi da o explicaţie rezo-nabilă. Că să înţelegem ceva, radem muşchiul verde de pe ele, îndepărtăm praful şi facem fotografii. Acum nu mai avem nicio îndoială. Liniile sunt foarte clare, se întretaie în fel şi chip, mai subţiri sau mai groase, aliniate şi suprapuse în calupuri de 4-6 dungi. Trecând de la una la alta, observăm că ele se înşiră, la fel ca cele aflate lângă stâncile uriaşilor, pe creasta înaltă de deal care delimitează, ca un fel de cumpănă, două văi destul de adânci. „Până în Revoluţie au venit doi securişti, m-au luat şi m-au pus să-i duc aici să vadă la faţa locului. Au zis că sunt de la judeţ, de la primul secretar. Ne-au cercetat cu privire la ce ştim despre locul de acolo, de unde ştim, de unde am aflat, dacă am fost şi noi să săpăm după comoară, treburi din astea. Ăia doi au zis că după ei urma să vină nişte specialişti cu aparate să cerceteze acolo, să se uite acolo în pământ deoarece este ascuns ceva care este de patrimoniu naţional. După aia a venit şi muzeograful Constantinescu, pe vremea aia director la Muzeu din Focşani. Când am ajuns cu el acolo a rămas mut. S-a închinat omul de ce a văzut acolo şi a zis:«Doamne ce este aicea, aici e ceva care nu vă pot spune la toţi». A fotografiat, a filmat toate pietrele şi a mai spus că asemenea semne de pe bolovanii de acolo nu le poate citi decât un profesor de la Iaşi. Oamenii, mai în glumă mai în serios, săpau după comoară, şi acum sunt găurile pe deal pe acolo. Tot la bătrâni am auzit cum că pe deal ar fi jucat comoara, adică la anumite sărbători importante din an iese o flacără din pământ. De comoara dacilor se vorbea mai tot timpul. Nu am auzit să se fi găsit vreodată ceva, deoarece ar fi băgată mult în pământ“, a mai spus bătrânul în timp ce răzuia muşchiul de pe stâncă pentru a scoate la iveală înscrisurile.

Zonă locuită în urmă cu 6 generaţii

Undeva mai sus, spre creasta dealului, un fag bătrân, foarte înalt şi puternic, a strâns parcă între fiecare dintre rădăcinile lui noduroase câte o stâncă cu tot felul de semne pe ea, ca un fel de cloşcă grijulie care îşi apără puii de primejdii. Puţin mai jos, un fag mai tânăr, este şi el contagiat: ocroteşte în poală doar o singură stâncă, evident mai mică. Pare să ne transmită un mesaj: „Noi am făcut tot ce am putut. Voi ce aveţi de gând să faceţi?“. „În vremurile de demult, acolo au locuit oameni, ce-i drept în bordeie din pământ. Locului i se zicea Măgădanu, după numele vârfului de deal. Poate de la Cuza nu au mai stat oamenii lângă comoară, au fost scoşi şi aduşi la vale aici în sat. Păi dacă mă gândesc bine ar fi vorba de vreo 5-6 generaţii în urmă şi cred că erau în jur de 40 de oameni. Comoara e scăldată de două pâraie, Căşăriei pe de o parte şi Dealu Roşu pe de altă parte. Acum când au văzut că aţi venit în sat oamenii au început din nou să întrebe dacă nu cumva aţi venit să căutaţi comoara. Denumirea veche a zonei este «La comoară». Bătrânii vremii povesteau că dacii au îngropat comoara acolo să fie spălată de cele două izvoare care ies de sub acel deal. Cei bătrâni cred şi astăzi cu tărie în existenţa comorii dacice, doar tinerii sunt mai neîncrezători“, a mai spus Enache Ticu, uitându-se la pădurea de fag, care nu a căzut încă pradă drujbelor. Unele pietre au fost dărâmate din cauză că au fost efectuate exploatări de lemn în zonă, iar buldozerele au scormonit pământul pentru a face drum. „Erau mai multe pietre dar au fost dărâmate din cauza celor care au distrus pădurea cu buldozerul acolo şi distrug în continuare. Au distrus lanţul de pietre de acolo. Dacă o să bage TAF-urile şi dincoace de deal se alege praful, este tare păcat de ce se poate întâmpla acolo. Zona trebuie păzită cu sfinţenie, este istoria noastră, este semnul trecerii noastre pe aceste meleaguri. Dacă nu se intervine pentru protejarea acelei zone se distruge tot“, spune, cu sufletul plin de amărăciune, nea Enache.

Localnici izgoniţi de duhul comorii

O legendă veche spune că „regele Decebal, înainte de a muri, i-a blestemat pe toţi cei care vor dezvălui străinilor locurile unde sunt ascunse comorile, iar cei care profanează tezaurele să nu se poată bucura, nici măcar o singură zi de o singură monedă furată”. Aşa se întâmplă şi aici. Cei care au săpat mai mult după comoară erau alungaţi de spirite şi tot felul de zgomote care mai de care mai înfiorătoare. „Oamenii povesteau că se duceau diverşi să sape după aurul dacic, însă duhul comorii îi speria în fel şi chip. Se auzeau căruţe care hodorogeau deşi acolo nu era niciun fel de drum, gălăgie mare cum ar fi o gloată de oameni, urlete, ţipete de te îngrozeai nu alta. Când auzeau toate acestea cei care săpau la comoară lăsau toate uneltele acolo şi fugeau de le scăpărau călcâiele. Se spune că sunt păzite şi că sunt jurate. A fost un moş pe aici pe la noi, Drăgoi îl chema şi avea vreo 80 de ani la Revoluţie când a murit. El ne povestea că stătea pe acolo că îşi făcuse bordei şi pândea comoara să se arate. Înainte de Preierul lui Sfântul Gheorghe vedea cum joacă comoara, adică iese o flacără de foc din pământ. Un alt om din sat Ionică Cruceanu, care a murit, a văzut o comoară arzând mai sus de unde este cea a dacilor, locului i se spune Poiana Largă. S-a dus acolo a pus semn şi a săpat şi a găsit un fel de cratiţă dar veche cu cărbuni, dar la vreo 70 de centimetri adâncime în pământ. Cică după el ar fi venit altul a săpat mai mult şi a găsit aurul, dar a dispărut repede de la noi din sat“, a încheiat Enache Ticu.
sursa : Monitorul de Vrancea

ISTORIA UITATA-GADDAFI

Unul din efectele „secundare” ale morţii lui Muammar Gaddafi este acela că arheologii pot explora părţi ale ţării, care în trecut erau ţinute în secret de către dictatorul libian.

Cu ajutorul unor sateliţi, experţii au descoperit existenţa a mai mult de 100 de fortificaţii, oraşe şi sate – multe din ele cu structuri asemănătoare castelelor – în partea de sud-vest a deşertului libian.

Arheologii de la Universitatea din Leicester, Marea Britanie au descoperit că aceste construcţii impresionante sunt opera civilizaţiilor pre-islamice, aşa numiţii Garamantes – popor cunoscut numai din scrierile grecilor şi romanilor.

Construcţiile găsite pe teritoriul libian sunt într-o stare perfectă de conservare: „zidurile sunt înalte de patru metri, iar cărămizile din chirpici sunt aproape intacte”, a declarat unul din cercetătorii care studiază acest sit.
„Din cauza regimului Gaddafi a fost uitată această parte de istorie. Clădirile sunt impresionante, însă din păcate au rămas neobservate şi neînregistrate vreme de peste 40 de ani”, a declarat David Mattingly, profesor de arheologie de la Universitatea Leicester.

„Aceste imagini realizate cu ajutorul sateliţilor scot la iveală date istorice care ne ajută să înţelegem cât de mult sau puţin s-a schimbat lumea vreme de 1500 de ani. Dovezile ne arată că tipul de climă, specifică deşertului, nu s-a schimbat prea mult”, a adăugat profesorul dr. Martin Sterry, citat de Io9.com.
Această descoperire oferă mai multe informaţii despre Garamates, civilizaţia barbară despre care se ştie că a dat naştere la o mulţime de conflicte militare, pe vremea Imperiului Roman.

„Tot ce ştiam până acum despre Garamates s-a schimbat radical. Îi credeam un popor înapoiat, dar de fapt ei sunt foarte bine organizaţi. Trăiau în sate şi oraşe fortificate şi sate bine conduse”, a conchis Mattingly.

%d blogeri au apreciat asta: