Posts tagged ‘EINSTEIN’

Experimentul Philadelphia

Inainte de orice explicaţie, trebuie prezentată varianta invocată de cei care susţin că experimentul Philadelphia este de fapt o mare conspiraţie, menită să acopere funcţionalitatea teoriei unificării câmpurilor a lui Einstein.

În iunie 1943, nava U.S.S. Eldridge (Destroyer Escort 173) a fost echipată cu tone de echipament experimental. Acesta includea, potrivit unei surse, două generatoare masive de 75 KVA, montate în locul tunului frontal.
Experimentul ar fi fost format din două părţi şi avut loc o dată în şantierul naval din Philadelphia şi apoi în largul mării. La faţa locului ar fi fost prezenţi, cel puţin într-una dintre ocazii, o navă a marinei comerciale, S.S. Andrew Furuseth.

La data de 22 iulie, la ora 9 a.m., 1943, generatoarele de pe U.S.S. Eldridge au fost pornite şi a început să se formeze un câmp magnetic uriaş. O ceaţă verde a învăluit nava, ascunzând-o vederii. Ceaţa a dispărut împreună cu nava, lăsând în urmă doar apa mării, netulburată. Rezultatul nu a fost cel scontat pentru că oficiali americani urmăreau să facă nava invizibilă pentru radar, nu şi din câmpul vizual.

După experiment, oamenii care s-au aflat pe U.S.S. Eldridge au declarat că sunt dezorientaţi şi că au senzaţii de greaţă. Echipajul a fost înlocuit şi echipamentul a fost modificat pentru a ajunge la rezultatul dorit iniţial.

Al doilea experiment a avut loc la data de 28 octombrie, 1943, la ora 17.15. Generatoarele au fost pornite din nou şi Eldridge a devenit de această dată aproape invizibilă, din nava fiind vizibil doar un uşor contur.

Totul a mers bine pentru câteva momente, aceasta dispărând complet. Nava a apărut câteva secunde mai târziu, în Norfolk, Virginia, de unde a dispărut din nou, după doar câteva minute, pentru a se întoarce în apele şantierului naval Philadelphia. Majoritatea marinarilor se simţeau foarte rău, iar unii nu au mai fost văzuţi niciodată. Cinci oameni au fost descoperiţi în metalul carenei.

Supravieţuitorii de pe U.S.S. Eldridge au fost lăsaţi la vatră şi majoritatea au înnebunit.

Conform variantei oficiale a guvernului american, Eldridge nu a fost niciodată în Philadelphia, iar Andrew Furuseth, nava marinei comerciale care ar fi fost martoră, nu s-a întâlnit niciodată cu Eldridge. Mai mult, marina americană a subliniat, prin Biroul de Cercetări Navale, că forţele descrise în incident nu corespund legilor cunoscute ale fizicii. Tot Biroul de Cercetări Navale (ONR) susţine şi în ziua de astăzi că Teoria Câmpurilor Unificate nu a fost terminată de Einstein, acesta făcând totuşi parte, cu funcţia de consultant, din ONR în perioada 1943-1944.

Adevărată sau falsă, legenda a dat naştere la zeci de cărţi, website-uri şi chiar un film de lung metraj. Adevărul, dacă nu a fost deja prezentat, nu va fi cunoscut prea curând.

EINSTEIN A FOST EXTRATERESTRU?

Dintre milioanele de informatii care circula pe internet legate de tema civilizatiilor extraterestre, una ne-a atras atentia in mod deosebit. Sute de site-uri, inclusiv din Romania, sustin cu tarie ca celebrul savant Einstein ar fi fost extraterestru. Foarte multi ufologi impatimiti explica inteligenta sclipitoare a savantului prin faptul ca acesta nu ar fi fost pamantean ci o entitate venita de pe o cu totul alta planeta.

De asemenea impatimitii sustin ca Einstein a fost membru al unei organizatii intitulata „Proiectul Pamant” care are ca scop luminarea si ajutoarea locuitorilor Terrei. Va prezentam mai jos parerile unor adepti ai acestei teorii preluate de pe site-ul civilizatii.extraterestre.go.ro

„Einstein este doar porecla unui extraterestru care este membru al consiliului organizatiei. Telepatia pe care o exercita fiintele din rasa lui are un efect furtunos asupra oamenilor. Acest efect este controlat cu greu de catre acesti extraterestri si aceasta se datoreaza laturii lor masculine foarte pronuntata. Einstein a exersat si a invatat sa vorbeasca raspicat limbajul uman. El este capabil sa interactioneze fizic si sa comunice cu oamenii si acest lucru se datoreaza faptului ca el reuseste sa slabeasca si sa devieze efectul sau telepatic. Aceasta rasa este binecunoscuta pentru abilitatile telekinetice de care dispune. Face parte dintr-o organizatie a raselor de extraterestri care viziteaza Pamantul („Proiectul de pe Pamant”). Sunt 218 rase de extraterestri care fac parte din aceasta organizatie care are ca misiune sa ajute oamenii sa constientizeze prezenta extraterestra si sa stabileasca relatii diplomatice cu acesti vizitatori extraterestri. Extraterestrii vin cu o noua viziune in care pamantenii se vor alatura celorlalte fiinte inteligente din alte lumi si vor urma caile pacii universale. Informatiile sunt furnizate de contactatii Jack si Nancy Malacaria care au luat cunostinta de acest proiect in mai, 1990. Atunci erau doar 170 de rase de extraterestri care activau in cadrul acestei organizatii.”

CREIERUL LUI ENSTEIN

Marele fizician Albert Einstein este considerat drept un geniu in domeniul in care a activat, iar expertii au demonstrat recent ca marele savant a fost inzestrat cu un creier care nu se deosebea doar prin aptitudinea rara de a genera idei, dar si din punct de vedere fiziologic, pentru ca s-a dovedit a nu fi la fel ca al celorlalti muritori de rand, relateaza miercuri MigNews.

Cand Eistein a decedat in 1955 la Princeton, la varsta de 76 de ani, corpul sau neinsufletit a fost incinerat – conform ultimei sale dorinte – dar creierul marelui matematician si fizician a fost pastrat de mostenitorii sai pentru posteritate. In acel moment, multe institutii stiintifice si de cercetare din SUA si-au exprimat dorinta sa studieze ‘materia cenusie’ a geniului. In cele din urma, acest drept l-a obtinut un laborator din orasul Wichita din Kansas. Creierul lui Einstein a fost depozitat intr-un amestec special de substante, dar cercetarile efectuate nu relevau lucruri noi, pana recent, cand o echipa de oameni de stiinta americani si argentinieni au incercat sa descifreze secretul creierului lui Einstein.

S-a dovedit ca regiunea parietala a creierului lui Einstein – responsabila de abilitatile pentru calculele matematice si gandirea tridimensionala – este cu 15% mai larga decat in cazul unui barbat obisnuit de aceeasi varsta. In plus, ‘materia cenusie’ a marelui savant contine un numar mai mare de celule gliale care asigura alimentarea si protectia neuronilor. In opinia specialistilor, aceasta dovedeste ca cerebelul lui Einstein consuma mai mult energie decat un om obisnuit si in consecinta avea o capacitate superioara de prelucrare a informatiei.

Autorii cercetarii avanseaza ipoteza ca si alti reprezentanti ai speciei umane ar putea sa aiba o constructie a creierului similara cu cea a lui Einstein, dar, in opinia lor, exista sanse minime ca acestia sa poata utiliza suta la suta particularitatile mentionate ale creierului. Savantii considera ca structura creierului in sine nu poate servi drept criteriu pentru masurarea inteligentei. In mare masura, dezvoltarea mentala a omului este determinata de un complex de factori sociali, genetici si ecologici, sustin expertii.

%d blogeri au apreciat asta: