Posts tagged ‘DESCOPERIRI’

fluviul subteran2

O descoperire care acum este uşor argumentată ştiinţific a dat naştere, în urmă cu 50 de ani, unei legende spectaculoase: fluviul subteran de sub Dobrogea, care curge invers decât apele obişnuite, de la vale la deal. După ce a fost lămurită aşa-zisa ciudăţenie, au fost descoperite şi avantajele apei subterane. Astfel, localnicii din Constanţa au acum la robinet o apă fosilă, pură, veche de 23.000 de ani.

Dacă te duci azi în judeţul Constanţa şi întrebi de „fluviul subteran”, sigur vei găsi oameni care să-ţi spună că au auzit de aşa ceva. Cu atât mai mult cu cât lumea a văzut apa cum ţâşneşte din pământ, ca o fântână arteziană, de câte ori s-au făcut foraje, şi în apropiere de lacul Siutghiol, lângă staţiunea Mamaia, şi la Medgidia, Lazu, la Eforie sau Mangalia. E cu atât mai ciudat să se întâmple aşa ceva într-un judeţ, precum Constanţa, care dintotdeauna a suferit din cauza lipsei surselor de apă potabilă. Nici pământul dobrogean nu e darnic în râuri sau pâraie, dacă vorbim de cele de suprafaţă, cum nici cerul nu trimite aici prea multe ploi, zona confruntându-se deseori cu seceta. Primele foraje, în căutarea apei din adâncuri, au fost făcute de o firmă belgiană, în 1897, aproape de oraşul Constanţa, în zona Caragea-Dermen. Apa a fost găsită la 35 de metri adâncime. Au mai fost săpate puţuri şi în 1927. Pe atunci, numai centrul oraşului Constanţa avea apă, prin conducte, datorită forajelor. Dar legenda aşa-zisului râu subteran s-a născut abia când autorităţile comuniste au decis construirea canalului Dunăre-Marea Neagră.

Legenda a pornit de la un maistru de sondă

Om de ştiinţă, dar în acelaşi timp constănţean, inginerul Nicolae Pitu este omul ideal pentru a ne prezenta originile fantezistei poveşti. Cartea sa de vizită e completată de faptul că a „bătut ţăruşul”, cum se exprimă el, la 90% din puţurile săpate în acest judeţ. Întâmplarea face că interlocutorul nostru absolvea Institutul de Mine şi Geologie din Bucureşti, specialitatea hidrogeologie, în 1957, chiar anul în care s-a născut povestea fluviului subteran. „Noţiunea de fluviu subteran este eronată”, spune din capul locului inginerul, care în 1981 şi-a dat teza de doctorat în domeniul apelor subterane din Dobrogea. Nicolae Pitu ne spune că încă de la începutul anilor ’50 se lucra la prima variantă a canalului Dunăre-Marea Neagră, care trecea pe lângă lacul Siutghiol. În zona lacului lucra un maistru-şef de sondă, care a văzut, alături de colegii săi, cu toţii uimiţi, cum din pământ a răsărit dintr-odată o arteziană. Maistrul a trimis apoi informaţii la un ziar, despre ceea ce el credea că este un râu subteran. Informaţia s-a tot „rostogolit”, până când s-a creat ipoteza că râul ar fi venit pe sub pământ tocmai din Munţii Vrancei. Adică râul curgea de la deal la vale, ca orice apă de suprafaţă. Cu toate că specialiştii ştiu că apele subterane au cu totul alte legi de curgere.

Râul subteran, în atenţia Comitetului Central

Cum era de aşteptat, ştirea despre râul subteran a făcut vâlvă în presa vremii. Unele minţi înfierbântate au vorbit atunci chiar şi de necesitatea construirii unei hidrocentrale care să capteze râul subteran. Hidrocentrala ar fi trebuit amplasată la marginea lacului Siutghiol. Toată tevatura asta a ajuns în final la urechile liderilor Partidului Comunist din România. Subiectul a fost discutat la Comitetul Central. Şefii ţării însă au vrut ca specialiştii în hidrologie şi în geologie să-şi spună punctul de vedere. S-a format imediat o comisie care a plecat la Constanţa. S-au făcut şedinţe cu diverşi experţi, inclusiv cei care lucrau la canalul Dunăre-Marea Neagră. La una din aceste şedinţe a participat şi inginerul Nicolae Pitu. Discuţiile n-au fost prea lungi, pentru că lumea s-a lămurit repede despre ce e vorba cu adevărat.
„S-a lămurit de atunci problema, că nu e vorba de nici un râu subteran, ci de un acvifer”, arată inginerul. Cu toate astea, legenda a continuat să curgă prin timp. Cu cât treceau anii şi se făceau alte foraje în Dobrogea, iar apa ţâşnea cu putere în diverse colţuri ale judeţului Constanţa, cu atât oamenii reluau fantezista teorie. Chiar şi în anul 2011 s-a vorbit de râul subteran, când locuitorii comunei Siliştea, aflată în partea de est a judeţului Constanţa, au amintit de apa care a ţâşnit cu putere din pământ, în urma unui foraj mai vechi. Apă bună pentru irigarea culturilor agricole.

Definiţia acviferului

Ce înseamnă, de fapt, acvifer. Ne-am adresat Institutului Geologic al României şi am vorbit cu cercetătorul ştiinţific Diana Perşa. „Acviferul e un complex de rocă permeabilă şi apa pe care o găzduieşte”, sună răspunsul specialistului. Dar de unde vine această apă? Am primit răspuns de la Dumitru Neagu, şeful Laboratorului de studii şi cercetări hidrogeologice al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Am aflat astfel că există patru surse de alimentare pentru apele subterane din Dobrogea – din Podişul Prebalcanic, care este pe teritoriul Bulgariei, aceasta fiind sursa principală, apoi mai e o componentă de alimentare din Dunăre, în zona Ostrov-Cernavodă, dar şi din precipitaţii sau irigaţii. Ajunsă în măruntaiele pământului, apa circulă prin rocile permeabile – nisipuri, pietrişuri, calcare, ne-a explicat Diana Perşa. Există şi zone sub pământ, în care apa nu are acces. Acolo sunt rocile impermeabile – argile sau marme, cu textura foarte fină. Iată de ce apa din adâncuri nu urmează o linie continuă. Poţi găsi apă la câteva zeci sau la câteva sute de metri adâncime, într-un anumit perimetru. „Apa se acumulează în rocile neconsolidate – nisipuri şi pietrişuri, şi în calcare, dar numai în fisuri. Acestea sunt rocile acvifere, care permit circulaţia apei”, arată Diana Perşa.
Cercetări în lacul Siutghiol

De când era copil, Nicolae Pitu observase că lacul Siutghiol avea porţiuni în care apa nu îngheţa pe timpul iernii. Mai târziu, ca specialist, a descoperit motivul – apele subterane care debuşau din acviferul de mare adâncime al Dobrogei. Hidrologii ştiu astăzi că orice acvifer de pe planetă funcţionează pe principiul circuitului apei în natură – există o sursă de la care porneşte tot acest „mecanism”, dar la fel există unul sau mai multe locuri în care aceste ape ies din pământ.
„Această curgere poate aprinde imaginaţia asupra unor poten-ţiale râuri subterane”, opinează hidrogeologul Dumitru Neagu. „Acviferul alimentat de apele Podişului Prebalcanic are una dintre cele mai importante descărcări chiar în lacul Siutghiol”, ne anunţă inginerul Pitu.
Autorităţile române au declan-şat, în anii ’60, o vastă operaţiune de studiere a fenomenului apelor subterane din Dobrogea. Mai întâi s-a făcut o cercetare, cu scafandri, a lacului Siutghiol, alături de experţi ai Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, conform denumirii de atunci. „S-a măsurat adâncimea lacului, care în general are cinci-şase metri. Dar au fost descoperite locuri în care adâncimea ajunge la 17 metri, chiar unde sunt izvoarele subterane. Acolo se află contactul cu acviferul”, continuă inginerul din Cons-tanţa. Pare ciudat ca un asemenea lac, de peste şapte kilometri lungime şi vreo doi kilometri lăţime, despărţit de Marea Neagră doar printr-o fâşie de pământ, să conţină totuşi apă dulce.

Operaţiune de amploare în Dobrogea

Românii au vrut să ştie dacă Marea Neagră pătrunde în acvifer, drept pentru care au fost executate două foraje de mare adâncime în dreptul staţiunii Neptun. „S-au luat probe de debit şi au fost executate măsurători electromagnetice”, po-vesteşte inginerul Nicolae Pitu. Testele au durat cinci ani, iar la capătul lor verdictul a fost clar – nu există infiltraţii ale Mării Negre în acvifer. Trebuie evidenţiat că „apa subterană e cea mai bună sursă de apă potabilă, fiind cantonată într-un mediu relativ izolat de activităţile umane”, remarcă geologul Diana Perşa. Devenise aşadar certitudine că în subsolul Dobrogei se află o comoară. Dobrogenii aveau şansa apei potabile, de data asta nu din Dunăre, ci din adâncurile pământului. Ca urmare, începând din 1970 a fost demarat un proiect al Ministerului Geologiei, pus în practică de o unitate de cercetare în foraje geologice speciale. „Am participat la acel program, care a mers până în 1975″, spune inginerul Pitu, ocazie cu care s-au executat foraje pe tot cuprinsul jumătăţii de sud a Dobrogei. Statistica prezentată de Nicolae Pitu, care din 1972 până în 1990 a răspuns de alimentarea cu apă a judeţului Constanţa, arată că aici s-au realizat aproape 800 de foraje.

Debit enorm de apă din pământ

A fost stabilită în detaliu harta structurală care prezintă apele subterane din această zonă, la studiu participând specialişti ai Universităţii din Bucureşti. S-a constatat că aceste ape ocupă, în subteran, întreaga Dobroge de Sud, principala lor sursă aflându-se în Podişul Prebalcanic. Direcţia de curgere a apelor este de la Sud spre Nord, cu inflexiuni de la Vest spre Est, în dreptul oraşului Constanţa. „Captările de apă s-au făcut din cele trei acvifere, suprapuse, din subsolul Dobrogei. Debitul este enorm”, adaugă cercetătoarea Diana Perşa. Potenţialul celor trei acvifere totalizează, aşa cum precizează inginerul Nicolae Pitu, un debit între 9.000 şi 10.000 de litri de apă pe secundă. Toate forajele de până acum au însă o capacitate de până la 7.000 de litri pe secundă, dar capacitatea medie anuală de exploatare este de numai 5.000 de litri pe secundă.

„Apa fosilă”

Cu siguranţă că cel mai spectaculos rezultat al studiilor este vechimea apelor subterane, mai ales a celor din acviferul de mare adâncime al Dobrogei. Aţi văzut cât de repede curg râurile de suprafaţă. Mişcarea apelor subterane e cu totul alta, explică inginerul Nicolae Pitu, viteza lor depinzând de permeabilitatea rocilor.
Pentru stabilirea vechimii apelor acumulate în subteran s-au folosit anumiţi izotopi, precum deuteriu, tritiu şi carbon-14. „S-a constatat că această apă are o vechime de 23.000 de ani”, arată expertul cât de lung este circuitul în acest acvifer de mare adâncime. „Noi bem aici, în judeţul Constanţa, apă fosilă”, surâde inginerul Pitu. Cât priveşte direcţia de deplasare a apelor subterane, s-au folosit trasori izotopici pentru clarificarea acestei probleme. S-a descoperit că acviferul care provine din Podişul Prebalcanic se prelun-geşte şi spre Nord-Est, pe sub fluviul Dunărea, până în sudul Bărăganului. S-au efectuat foraje în apropiere de Călăraşi – la 500 de metri adâncime, şi lângă Giurgiu – la 200 de metri. S-a mai descoperit că şi în apropiere de Bucureşti este un acvifer, însă termal. Nu este vorba aici de apă potabilă.
Se vorbeşte de mai mulţi ani despre izvoarele termale din nordul Capitalei, aflate totuşi la adâncime foarte mare, de 2.000 de metri. Ape mineralizate, sulfuroase, hipotermale au fost identificate şi în apropierea litoralului românesc, între Eforie şi Mangalia, acolo fiind folosite în tratamentele balneare.

RESURSE
Comoara din „seiful” Terrei
Volumul apelor subterane se măsoară, la nivelul întregii planete, în milioane de kilometri cubi. Am descoperit câteva date într-un material intitulat „Prolog la hidrogeologia generală”, întocmit de profesorul Daniel Scrădeanu, de la Departamentul de Inginerie Geologică al Universităţii din Bucureşti. La adâncimea de 2.000 de metri, de pildă, volumul estimat este de 24 de milioane de kilometri cubi. Putem să coborâm şi la 5.000 de metri adâncime, unde cantitatea totală de apă atinge 60 de milioane de kilometri cubi. Oamenii de pe întreaga planetă folosesc totuşi numai 0,63% din tot acest volum, conform datelor UNESCO.

http://www.romanialibera.ro

PENTAGONUL IN GAURA

Prima pagină › D:News
vezi toate articolele din D:News › D:News
Uluitor: cercetătorii de la Pentagon au creat o „gaură” în timp!
Trimite pe email
05.01.2012 | 14 Comentarii
+ zoom Uluitor: cercetătorii de la Pentagon au creat o „gaură” în timp! Uluitor: cercetătorii de la Pentagon au creat o „gaură” în timp! Galerie foto (1)

Într-o bună zi, soldaţii americani vor putea efectua operaţiuni secrete fără a fi observaţi, graţie realizării unor fizicieni finanţaţi de Pentagon, care au reuşit să creeze o veritabilă „gaură” în timp!

O echipă de cercetători de la Universitatea Cornell, cu susţinerea Darpa (departamentul de cercetare din cadrul Pentagonului), a reuşit să ascundă un eveniment pentru 40 de picosecunde, manipulând lumina.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Nature, fiind pentru prima dată când oamenii de ştiinţă reuşesc să mascheze un eveniment. Până acum, alţi cercetători au reuşit să creeze momente de invizibilitate, camuflând obiecte, însă niciodată până acum nu reuşiseră să „camufleze” perioade de timp.

Pentru a camufla un obiect, cercetătorii „curbează” lumina în jurul acestuia. Dacă lumina nu atinge respectivul obiect, acesta nu va fi vizibil ochiului uman.

În cazul evenimentelor, pentru a le camufla, cercetătorii modifică viteza de deplasare a luminii. Pentru a observa un eveniment, lumina emisă de respectivele acţiuni este percepută de ochiul uman. În mod normal, această lumină se deplasează dinspre evenimentul observat spre ochiul observatorului într-un ritm constant. Reuşita cercetătorilor de la Cornell a fost în modificarea acestui flux de lumină, pentru o durată foarte scurtă de timp, astfel că evenimentul respectiv putea să aibă loc fără a fi observat.

Întregul experiment a avut loc în cadrul unui cablu de fibră optică. Cercetătorii au lansat un fascicul de lumină verde de-a lungul cablului, unde trecea printr-o lentilă ce împărţea lumina în două frecvenţe, una deplasându-se mai repede decât cealaltă. În timp ce această separare avea loc, cercetătorii au lansat o pulsaţie de laser roşu de-a lungul cablului. Acest eveniment a avut loc în cadrul unei „găuri” în timp, astfel că a fost imperceptibil.

Oamenii de ştiinţă recunosc că va trece mult timp până când se vor putea „masca” durate mai lungi, la nivel de secunde, însă afirmă că această reuşită poate avea multe aplicaţii concrete. Spre exemplu, tehnologia de „mascare” a timpului poate permite efectuarea unor operaţiuni secrete în cadrul unui computer, fără ca acestea să poată fi detectate.

Editorii de la Nature au declarat că reuşita cercetătorilor de la Cornell reprezintă „un pas important către realizarea unui cloaking total spaţio-temporal”.

Specialiştii de la Cornell afirmă că, pentru a masca un eveniment cu durata de o secundă folosind aparatura cu care au efectuat experimentul revoluţionar, ar fi nevoie de o maşinărie ce s-ar întinde pe 30.000 de kilometri.

Sursa: Wired

VECHI DE 35000 ANI

Un grup de cercetare româno-francez a descoperit, în Apuseni, cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrala, scrie AFP. Picturile, care dateaza de acum 35.000 de ani, au fost descoperite în pestera Coliboaia (Muntii Apuseni), din apropiere de Beius. Desenele rupestre prezinta un cal, un bizon, capete de urs si chiar rinoceri.

“Este o premiera pentru Europa Centrala. Este cea mai veche arta descoperita si confirmata în aceasta zona”, informeaza Federatia Româna de Speologie. “Autenticitatea reprezentarilor este sigura”, a spus si un expert al UNESCO, Jean Clottes.

Echipa de cercetare a inclus speologi, un paleontolog, un arheolog si doi experti în arta rupestra. Potrivit presedintelui Federatiei, Viorel Traian Lascu, picturile au fost descoperite în urma cu trei-patru luni.

Pestera Coliboaia are o lungime de circa 750 de metri. La acest obiectiv din Apuseni se ajunge din satul Sighistel, din apropiere de Beius.

Sursa: EvZ

CINE?

Structurile sunt vechi de 2000 de ani, dar sensul lor continua sa le dea de lucru arheologilor si istoricilor.

Forme ciudate, asemanatoare celor din Peru, faimoase deja în lumea întreaga, au fost descoperite si în Orientul Mijlociu, scrie Daily Mail. Cele din Peru se crede ca au fost desenate în desert, acum sute de ani, de indigeni. Mii de astfel însemne au fost descoperite acum si în Siria, Arabia Saudita si Iordania.

Structurile sunt vechi de 2000 de ani, dar sensul lor continua sa le dea de lucru arheologilor si istoricilor.

Oamenii au pasit pe ele, probabil, mii de ani, fara sa stie pe ce calca, spune David Kennedy, profesor la Universitatea din Australia. El povesteste ca acestea au o mare varietate de forme, care nu se înscriu în nici un patern.

Beduinii le numesc “operele batrânilor”. Prima data au fost descoperite în 1927, dar de abia acum, datorita fotografiilor de la înaltime, a putut fi studiata amploarea fenomenului.

RealitateaTV

DESCOPERIRI- CONTINENTE VECHI

Savantii australieni care au explorat zone necunoscute din Oceanul Indian au anuntat, joi, ca au descoperit fragmente din stravechiul Gondwana, un super-continent care aduna laolalta, în urma cu multe milioane de ani, toate continentele aflate în zilele noastre în emisfera sudica.

Doua “insule” scufundate au fost descoperite pe fundul oceanului, în apele internationale, la o distanta de 1.600 de kilometri de vestul Australiei, în timpul unei misiuni de recunoastere întreprinsa în luna octombrie.

Insulele scufundate contin fosilele unor vietuitoare obisnuite sa traiasca în ape putin adânci, ceea ce înseamna ca acele stânci se aflau, la un anumit moment, la nivelul marii sau chiar deasupra marii, a explicat Jo Whittaker, geofizician la Universitatea din Sydney, care a facut parte din misiunea de explorare.

Insulele nu au putut fi create de activitatea vulcanica submarina, a adaugat ea.

Aceasta descoperire ar putea sa îi ajute pe specialisti sa înteleaga mai bine felul în care Gondwana s-a rupt, dând nastere Australiei, Antarcticii si Indiei, în urma cu 80-130 de milioane de ani, a precizat Jo Whittaker.

Cercetatoarea australiana doreste sa studieze în continuare deriva Indiei mai întâi spre nord-vest, apoi spre nord, deoarece partea de nord-est a peninsulei indiene, în trecut unita cu Australia, a lovit Eurasia, dând nastere muntilor Himalaya.

“Stim, în mare, locul în care se gaseau aceste continente, dar nu cu precizie. Oceanul Indian oriental este una dintre zonele lumii oceanice cel mai putin explorate în termeni tectonici”, a adaugat Jo Whittaker.

Esantioane de granit au fost recoltate de pe faleza uneia dintre “insule”, la o adâncime de 2.000 de metri sub nivelul marii. Ele trebuie datate, însa oamenii de stiinta estimeaza deja ca acele roci au o vechime de 1 miliard de ani.

Mediafax

OARE?

Un craniu mumificat, de forma alungita, gasit in Peru, ar putea demonstra in sfarsit existenta extraterestrilor. Capul, aproape la fel de lung ca si trupul de 50 de centimetri, i-a uimit pe antropologi.

Scheletul din fotografieCRANIUL DIN PERU este unul dintre cele doua gasite in orasul Andahuaylillas, in provincia Quispicanchi din sudul tarii.

Descoperirea a fost facuta de Renato Davila Riquelme, care lucreaza pentru muzeul Privado Ritos Andinos din Cusco.
Extraterestru Peru

Acesta a declarat ca ochii creaturii sunt mai mari decat ai oamenilor.

Craniul prezinta si o zona deschisa – fontanela – caracteristica copiilor aflati in primul an de viata, dar are si doi molari mari, gasiti numai la oameni in varsta.

Riquelme a declarat ca reprezentantii muzeului au contactat trei antropologi din Spania si Rusia care au ajuns la aceeasi concluzie: “nu este om”. Acestia au declarat ca vor continua cercetarile pentru a deslusi misterul.

Din fericire pentru experti, odata cu scheletul s-a conservat si o parte dintr-un glob ocular. Cu ajutorul acesteia oamenii de stiinta vor putea determina ADN-ul si stabili daca scheletul este uman sau nu.

A doua mumie gasita in Peru este incompleta si masoara numai 30 de centimetri. II lipseste fata si pare imbracata intr-un strat care seaman cu o placenta. Sta intr-o pozitie de fat.

ProTV

ROMANIA MISTERIOASA

Nu puţine sunt zonele României unde se spune că paranormalul învinge realitatea, făcând să rodească, încă din vremuri imemoriale, legende, mistere şi poveşti incredibile. De la păduri pe care vizitatorii le descriu ca “portaluri” către alte lumi, deasupra cărora s-ar fi perindat destule OZN-uri cât să le aducă faimă internaţională, până la temple misterioase sau comori blestemate, nimic nu lipseşte de pa harta României aşa-zis paranormale sau superstiţioase, dacă e să-i ascultăm pe sceptici. Pădurea Baciului, Templul Ursitelor, Râpa Diavolului şi satele maramureşene în care maşinile “alunecă” la deal sunt primele destinaţii de pe acest traseu al misterelor autohtone asupra cărora ne-am oprit pentru a vedea unde se termină explicaţiile ştiinţifice şi unde începe folclorul local.
de Camelia Moga
Pădurea Baciu – ‘tărâmul’ preferat al specialiştilor în paranormal şi ezoterism
Pădurea Hoia-Baciu, situată în inima Ardealului, în vestul oraşului Cluj Napoca, este cu siguranţă locul cel mai faimos din România unde au fost investigate şi analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Fenomenele paranormale întâlnite aici sunt în mod clar evidente, fiind necontestate chiar şi de cei mai sceptici oameni de ştiinţă. Încă din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul pădurii au observat pe propria piele că ceva straniu se întâmplă cu ei sau în jurul lor: senzaţii fizice inexplicabile, observarea unor lumini cu forme şi culori diverse, umbre ciudate, voci şi chipuri umane. Percepută ca o poartă între lumi, pădurea Baciu a rămas multă vreme un subiect tabu, oamenii temându-se să-i calce ‘pragul’ sau să aducă vorba despre ea, considerând-o un loc bântuit de duhuri rele. Cel care s-a încumetat să spargă gheaţa pentru o analiză aprofundată a fenomenelor paranormale specifice locului a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993). Din 1950 şi până în 1960, el a surprins cu aparatul de fotografiat ‘umbrele’ care îl însoţeau în lungile plimbări printre stejarii misterioasei păduri, dar şi numeroase alte forme, lumini şi siluete, invizibile cu ochiul liber. După 1970, cercetările începute de Sift au fost continuate de diverşi oameni de ştiinţă din România. Zona devine în scurt timp celebră şi printre specialiştii în paranormal şi ezoterism din întreaga lume, cercetători renumiţi din Europa şi Statele Unite reuşind să prindă pe peliculă misterele pădurii.
Cercetătorul Adrian Pătruţ, doctor în chimie şi conferenţiar la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, preşedinte al Societăţii Române de Parapsihologie, şi-a dedicat o bună parte din viaţă cercetării fenomenelor stranii din pădurea Baciu, fiind în prezent una dintre cele mai autorizate voci pe subiect. După 30 de ani de cercetări, profesorul susţine că spectrul larg al fenomenelor paranormale întâlnite în Pădurea Baciu nu permite încadrarea lor într-un singur capitol al fenomenologiei paranormale. Structuri imateriale sau materiale de forme diverse care apar în faţa ochilor curioşilor, în miez de noapte sau în plină zi, fluctuaţii ale câmpului electromagnetic, emisii infrasunet sau urme neobişnuite apărute pe sol reprezintă doar o parte din “spectacolul” pe care pădurea îl oferă cu generozitate călătorului mai mult sau mai puţin avizat. Oamenii care trec accidental prin anumite zone ale pădurii, considerate de iniţiaţi adevărate porţi de trecere în alte lumi, se plâng de arsuri de piele, anxietate, stare de leşin, sete excesivă, iritaţii, dureri de cap etc. Aici şi plantele par afectate de misterele pădurii, vegetaţia prezentând pe alocuri forme de deshidratare, arsuri şi necroze ale tulpinilor şi frunzelor. Pădurea mai este celebră şi datorită aşa-numitelor OZN-uri care străbat cerul, din senin, dar şi celor invizibile pentru ochiul uman, care pot fi însă fotografiate. “Prezenţa OZN-urilor invizibile, mult mai numeroase decât cele vizibile, reprezintă o premieră mondială”, spune Pătruţ.
În lume, zone cu astfel de manifestări mai sunt în Deşertul Mojave, Golful Breeze din Statele Unite, La Spezia-Arenzano din Italia, Valea Hessdalen din Norvegia, Belo Horizonte din Brazilia şi Muntele Kailasa din Tibet. “Însă, prin amploarea, varietatea şi complexitatea manifestărilor, Pădurea Baciu rămâne, până în prezent, cea mai importantă zonă cunoscută în care se produc relativ sistematic fenomene neconvenţionale”, afirmă profesorul clujean.
Enigmele de la Templul Ursitelor din Şinca Veche

La poalele Făgăraşului, în străvechiul sat românesc Şinca Veche, se află “Mănăstirea Săpată în Piatră” sau “Templul Ursitelor”, cum i se mai spune, un loc fără vârstă despre care se spun poveşti fabuloase, încărcate de magie. Mănăstirea a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime de aproape 7.000 de ani. Controversele despre originea locului sunt numeroase: o mănăstire creştină ascunsă, un vechi templu dacic ori poate preistoric? Deşi există voci care susţin că mănăstirea a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, alţi specialişti plasează originea ei în perioada predacică, aducând în sprijinul acestei idei existenţa câtorva inscripţii necreştine de pe unul din pereţii altarului. În piatra fragilă au fost săpate cinci încăperi, mai mari de un stat de om, cu două altare şi cu un horn piramidal, ca o turlă de biserică prin a cărei deschidere se vede cerul.
“Energii ciudate” sau “stare deosebită” sunt expresii deseori întâlnite la cei care au călcat pragul mănăstirii săpate în stâncă sau au căutat un loc de odihnă în imediata sa apropiere. Încărcătura energetică deosebită a locului se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. În prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care par să vină din cer. Toţi cei care au auzit corul nelumesc spun că au fost fascinaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să desluşească sensul lor. Părea o limbă arhaică şi totuşi neobişnuit de familiară.
Legendele locului mai spun că templul este o poartă către alte lumi, prin care cei din vechime ştiau cum să comunice cu “lumi superioare” sau cu fiinţe din alte dimensiuni. De asemenea, se spune că în locul unde pătrund razele soarelui prin gaura săpată în stâncă se împlinesc toate dorinţele bune şi curate. Acum un secol, tinerii din zonă se urcau pe dealul Pleşu, unde este săpată mănăstirea, şi aruncau o roată cu paie în flăcări, cu credinţa că, văzând desenele făcute de foc şi traseul roţii, îşi vor afla “ursita” şi se vor căsători în acel an. Tradiţia se respectă de Sf. Gheorghe, la Lăsata Secului de Paşti şi Schimbarea la Faţă. Tot în aceste zile se spune că aici îţi poţi schimba destinul. Şi iarba din jurul ”Templului Ursitelor” face minuni. Vacile care pasc aici dau lapte mai mult şi mai gustos decât celelalte, iar dacă vreun localnic suferă de vreo boală, îşi găseşte alinarea mergând la templu şi bând apă din izvorul situat în apropiere.
Unele persoane au avut aici viziunea unor globuri de lumină şi chiar a unei lumini puternice. Majoritatea sunt invizibile pentru ochiul uman, fiind capturate însă de aparatele de filmat sau fotografiat – fenomene energetice încă necunoscute, comparabile cu cele din celebra pădure Baciu, de lângă Cluj. O relatare inclusă şi în paginile “Monitorului” de Braşov în 1996, aparţine unui reporter TVR, Lucian Băbeanu, care se afla în mănăstire să tragă nişte cadre. Spre surpinderea sa, camera de filmat a început să pornească şi să se oprească singură din înregistrare, nerăspunzând la comenzi. La întoarcerea în studio, când au vizionat înregistrarea, au fost uimiţi să observe sfere de lumină care străluceau intens în adâncul bisericii, pe care nici el şi nici ceilalţi nu le văzuseră la momentul filmării.

Comoara blestemată din Râpa Diavolului
La câţiva kilometri de satul Poiana Treistii din comuna Cosminele, judeţul Prahova, se află Râpa Diavolului, un loc pe seama căruia localnicii au creat o adevărată legendă. În vremuri străvechi, spun ei, preoţii daci făceau aici ritualuri şi invocau forţele naturii şi spiritele pentru ghidare şi protecţie. Legenda spune că duhuri necurate bântuie acum zona şi păzesc un adevărat tezaur din metale preţioase, pe care l-ar fi îngropat haiducii, punând asupra lui un blestem ca să nu poată fi găsit. Doar cel care se încumeta să doarmă în zonă poate primi în vis soluţia pentru accesul la această comoară. Ciobanii locului vorbesc despre flăcări albastre care ard deasupra acestui loc în anumite nopţi ale anului. Cât despre cei care au încercat să dezgroape comoara, se spune că mulţi au înnebunit sau au rătăcit zile întregi, fără ţintă, fiind găsiţi la zeci de kilometri depărtare zgâriaţi, cu hainele sfâşiate şi privirea pierdută. Aceeași soartă au împărtăşit-o şi trei preoţi care au încercat, cu mult timp în urmă, să facă o slujbă de exorcizare a locului.
Relatările celor care şi-au luat inima în dinţi şi au încercat să dezgroape comoara vorbesc despre apariţia unor duhuri înspăimântătoare cu cap de taur şi trup uman. Poveşti similare au şi cei care, din curiozitate sau pură întâmplare, şi-au pus cortul lângă Râpa Diavolului. Pe lângă viziunea duhurilor cu înfăţişare stranie, somnul le-a fost tulburat de foşnete, zgomote ciudate şi zgâlţâieli ale cortului.
Maşina care ‘alunecă’ la deal

Fenomene inexplicabile sau simplă iluzie optică? Maramureşenii din Budeşti şi Cavnic sunt martorii unor fenomene fizice neobişnuite. Pe drumul care leagă cele două localităţi exista o pantă care sfidează legile gravitaţiei: lucrurile urcă singure, în loc să coboare. Mai mulţi şoferi povestesc amuzaţi sau nedumeriţi, în funcţie de firea fiecăruia, cum maşinile lor scoase din viteza urca dealul, deşi cheia este scoasă din contact. Cei care ştiu ce se întâmplă acolo scot din viteza maşinile la baza dealului, şi până sus ating cam 20 de kilometri pe oră, în cazul în care maşinile nu sunt foarte grele. Iar fenomenele din Maramureş nu sunt singulare. Maşina urca singură şi pe Dealul Măgura Bacaului. Pentru unii șoferi, ceea ce pare a fi ‘la deal’ e, de fapt, ‘la vale’. Cei care n-au vrut să se lase prinși de vraja fenomenul aparent miraculos, au recurs la măsurători care le-au arătat că dealul este de fapt o iluzie optică, influenţată de unghiul de înclinaţie a întregii zone din care face parte şi panta cu pricina, aducând ca argument bula de aer a polobocului care de fapt coboară şi nu urcă.
O posibilă explicaţie ştiinţifică pentru fenomenele neobişnuite a fost dată de universitarul Adrian Pătruţ, cercetătorul care a explorat fenomenele paranormale din pădurea Hoia-Baciu de lângă Cluj. Astfel de cazuri au fost întâlnite şi în alte zone de pe glob, iar la baza lor se află ceea ce specialiştii numesc ‘mascon’, un termen internațional care defineşte ‘concentrarea de masă’. Mai exact, e posibil ca în susul pantei, să existe focalizată, la adâncime mică, o concentrare fie de minereuri cu proprietăţi magnetice, care pot face şi o busolă să o ia razna, fie de metale grele, care acţionează gravitaţional asupra obiectelor de pe stradă, spune Pătruţ.
Apa care izvorăşte doar înainte de Rusalii
Sătenii din satul Stârciu, din comuna sălăjeană Horoatu Crasnei, spun că, în fiecare an, apa unui izvor tămăduitor iese la suprafaţă doar înainte de Rusalii, pentru a seca din nou după câteva săptămâni. Sute de oameni vin anual să vadă minunea, iar autorităţile locale chiar s-au grăbit să transforme miracolul într-o atracţie turistică. Nimeni nu ştie de ce apa iese la suprafaţă doar înaintea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh. Bătrânii locului spun că în zona de unde ţâşneşte ‘Fântâna Leacului’ ar fi existat cu sute de ani în urmă o mănăstire, iar izvorul vine ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Fețele bisericeşti locale nu infirma, dar nici nu confirmă efectul tămăduitor al apei. Fenomenul de la Stârciu iese din sfera experienţelor palbabile şi explicabile, iar marele său merit este că-i ajută pe oameni să- şi păstreze credinţa. De cealaltă parte, minţile mai raţionale spun că fenomenul poate avea şi explicaţii pur ştiinţifice: apa adunată în subteran în urma topirii zăpezilor din timpul iernii şi a ploilor abundente de primăvară.
http://ghidulcomorilor.blogspot.com

%d blogeri au apreciat asta: