Posts tagged ‘BISERICA’

VATICAN

Cine n-a auzit de Palatul Apostolic, adică reşedinţa oficială a papei din Vatican? O mică parte din acest palat superb e alcătuit din aşa-numitul “apartament Borgia”, adică o serie de camere care au fost restaurate şi folosite de către papa Alexandru al VI-lea (1431-1503). Pe numele său adevărat, Rodrigo Borgia, Alexandru al VI-lea a fost papă între 1492-1503, fiind considerat de către mulţi istorici ca fiind unul dintre cei mai malefici suzerani pontifi.
La sfârşitul secolului al XV-lea, papa l-a însărcinat pe pictorul italian Bernardino di Betto (Pinturicchio) să decoreze acest acest apartament cu diverse fresce. Ele au fost executate între 1492 şi 1494, constituind o complexă reprezentare iconografică, ce-a folosit diverse teme din enciclopediile medievale.
Cele cinci camere ale apartamentului Borgia sunt: camera Sibilelor, camera Crezului, camera Artelor Liberale, camera Sfinţilor şi camera Credinţei. Dacă în celelalte camere, majoritatea picturilor şi frescelor sunt de natură religioasă, în camera Sfinţilor avem parte de o surpriză. Pe tavanul ei, găsim pictată povestea lui Isis şi Osiris şi vădesc gustul lui Alexandru al VI-lea pentru ezoterism: alegînd această temă, reprezentantul Bisericii pare că declară că miturile antice prefigurează dogmele creştine.
Dar el glorifică în acelaşi timp orgoliul său dinastic. Pentru că Osiris, frate şi soţ al zeiţei Isis, a fost metamorfozat după moarte în animal sfînt – taurul Apis -, reactualizarea acestei legende permite să fie înfăţişat la locul de onoare animalul simbol al neamului Borgia. Un fel de linie genealogică, sau mai degrabă o relaţie de tip totemic, s-a stabilit între papă şi anticul zeu egiptean; aceasta este explicaţia promovată de o lucrare recentă despre Vatican. Dar, în epoca lui Alexandru al VI-lea, dacă umaniştii puteau înţelege această aluzie, majoritatea credincioşilor erau şocaţi de reprezentarea vechilor idoli acolo unde îşi avea reşedinţa şeful suprem al creştinătăţii.
Preludiul aventurii zeiţei Isis ocupă cele cinci cadre octogonale din marea arcadă a încăperii. Io, prefăcută în vacă, este dată în pază lui Argus, cel cu trupul acoperit de ochi. Regele zeilor, îndrăgostit de Io, îl trimite pe Mercur care, cântând din fluier, adoarme neîncrederea paznicului. Mercur îl ucide pe Argus şi i-o duce pe vaca Io lui Zeus. Zeus încredinţează Herei vaca pentru a o păzi, apoi o trimite în Egipt unde, prefăcând-o din nou într-o tânără şi frumoasă femeie, şi este proclamată regină sub numele de Isis.
Istoria se continuă în medalioanele pictate pe boltă. Isis se căsătoreşte cu fratele său, regele Osiris, fiul cel mai mare al Cerului şi al Pămfoitului, care îi învaţă pe oameni să are pământul, să planteze viţa de vie şi pomii fructiferi. Dar această operă de binefacere trezeşte gelozia fratelui acestuia Set (sau Tyfon), zeul abisului şi al focului; el îl omoară pe Osiris şi îi taie cadavrul în bucăţi. Isis, îndurerată, adună părţile risipite ale trupului soţului său şi-l reconstituie. Osiris revine la viaţă pentru o clipă şi concepe cu Isis un fiu, Horus, care-i va urma la tronul Egiptului, în timp ce el se va întoarce în regatul de dincolo de moarte pentru a trăi acolo în eternitate, sub chipul tauruiui Apis, adorat de generaţii întregi.
La cererea papei Alexandru, umanistul Pomponius Laetus scrie un comentariu despre aceste fresce cu scopul de a risipi orice ambiguitate şi de a arăta că istoria reprezintă misterul morţii şi al învierii. Fiinţa omenească, scăpând din capcana demonului – răutăciosul Tyfon – ar putea, ca şi Osiris, să renască pentru eternitate. Osiris, Isis şi Horus prevestesc Treimea creştină, cu acea mică diferenţă că una din aceste persoane, Isis, era femeie, o femeie pioasă dar şi pătimaşă în acelaşi timp, aşa cum îi plăcea papei Alexandru. Sursa : Lovendal.net

Anunțuri

ARSNIE BOCA

FENOMEN
Un serial despre unul dintre cei mai iubiti si mai populari romani, cautat de mii de oameni, chiar si dupa moartea sa
“Mama mea era foarte bolnava, medicii i-au zis ca are cancer, 99, 9%. Si atunci m-am gandit: Doamne, daca-i asa, zero si ceva la suta poti sa-l rezolvi tu! Cu gandul asta, am venit aici, la mormantul parintelui Arsenie Boca si l-am rugat sa-mi vindece mama. Si cand mamei i-au venit rezultatele, in mod miraculos, chit ca avea doua formatiuni tumorale, s-au dovedit a fi amandoua benigne. Scapase mama… Si povestea asta a fost uimitoare pentru medici, nu-si puteau inchipui cum de a fost real, cum de s-a petrecut cu adevarat una ca asta’, ne povesteste Meda.
Asta s-a intamplat acum cativa ani si de atunci Meda vine in fiecare an la mormantul parintelui Arsenie Boca de la Prislop (Hunedoara), sa-i vorbeasca si sa-i multumeasca pentru mama. Citise ca parintele a facut minuni si a vindecat si in timpul vietii, si dupa moarte, dar nu-si imagina ca i se va intampla si ei vreodata una ca asta.
Chiar asa am cunoscut-o pe Meda – stand in genunchi alaturi de alte sute de pelerini, cufundata in rugaciune, cu ochii inchisi, ca-n transa, cu o expresie de fericire copilareasca pe chip. Minute intregi s-a rugat astfel, murmurand usor ceva ce numai ea intelegea. Intr-un final a deschis ochii si atunci privirea ei s-a intersectat cu a preotesei satului. Preoteasa tocmai sedea in reculegere pe bancuta de langa mormant, soptind tinerei de alaturi: “Vezi tu, credinta nu este ilogica, ea este supralogica, adica depaseste granitele logicii firesti’.
Meda nu este crestin 100% practicant, insa de cand viziteaza mormantul parintelui, a renuntat sa mai treaca totul prin lama rece a ratiunii. “Cel mai ateu dintre atei ar simti ca aici, la mormant, se intampla ceva. Cred ca, de fapt, cautandu-l pe parintele Arsenie, il cautam pe Dumnezeu’, ne spune ea.
De cand isi tot pune intrebari despre miracolul prin care a trecut, a ajuns la o concluzie: “Stiintific, niciodata nu o sa putem dovedi matematic ca Dumnezeu exista sau nu. Il simti cu inima pe Dumnezeu. Nu trebuie sa renuntam niciodata la a ramane rationali. Insa mintea rationala a omului trebuie sa se lase iluminata de Dumnezeu’.
Femeile de cariera se lasa de job dupa ce trec pe la mormantul parintelui
Altii spun ca s-au vindecat de cancer sau de leucemie, doar rugandu-se sincer la mormant. Legende sau nu, asta povestesc oamenii din sat, asta spun toti pelerinii, daca-i intrebi despre minunile de la Prislop. Aici se petrec lucruri dintre cele mai ciudate: femei de cariera, care se roaga pentru fericirea lor, se lasa brusc de job dupa ce revin de la mormant la ele acasa, in Bucuresti. Altele pur si simplu isi gasesc sot atunci cand se asteapta mai putin.
I s-a intamplat Ancai Racnea din Timisoara. Avea 26 de ani, o firma de organizare evenimente si o situatie financiara de invidiat. Si totusi, ii lipsea ceva. Tanjea dupa o viata adevarata de familie. “M-am rugat la mormant sa ma ajute parintele sa am o viata linistita de familie. Si, surpriza, dupa circa cinci luni l-am cunoscut pe Laurentiu, cu care m-am si casatorit. Si acum i-am spus sotului meu ca trebuie neaparat sa revenim la mormant, sa-i multumim parintelui ca m-a ascultat si ne-a ajutat sa ne gasim’, ne spune Anca.
Am cunoscut-o pe Anca la Prislop. Saruta crucea parintelui si tinea strans o floare in mana. De fapt, intreg mormantul seamana cu o gradina de flori vesnic proaspete. Florile de la Prislop nu se ofilesc niciodata: valurile de pelerini – sute in zilele obisnuite, mii in zilele de sarbatoare – sosesc cu brate de flori proaspete. Fiecare floare este un “multumesc’ spus parintelui.
De fapt, de 22 de ani incoace, Prislopul a devenit unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din Romania. Aici nu se inghesuie nimeni, oamenii nu-si dau coate si nici macar nu vorbesc unii cu altii, sa nu se tulbure din rugaciune. Daca vreunul a uitat telefonul deschis si tocmai il suna cineva, un rand intreg de pelerini isi intoarce capul spre “faptas’, privindu-l cu repros. Nimeni n-are voie sa strice rugaciunea. Stau cu totii cu capul in pamant, umili si smeriti. Par oamenii unei Romanii necunoscute. In zilele de sarbatoare cu mii de pelerini, asteapta la coada ore in sir – fie ploaie, fie ninsoare – pentru o fericire de cateva secunde: sa apuce sa sarute sau sa atinga crucea parintelui.
Tanar paralizat, in asteptarea unei vindecari la mormant
A facut-o si tanarul Andrei Gherber, paralizat de la nastere. Din cauza forcepsului a ramas cu tetrapareza spastica. Merge singur cativa pasi, restul ii face numai cu carutul. A incercat toate metodele sa se faca bine, dar n-a reusit nimic. Ultima lui speranta este astazi parintele Arsenie. A auzit ca parintele a scapat o fata de la paralizie, numai prin puterea rugaciunii. Se spune ca fata a venit in carut si a plecat pe picioarele ei.
Andrei isi doreste atat de mult sa mearga, incat aproape ca se simte dator sa creada ca intreaga poveste este adevarata. “Si pentru mine chiar este, atata vreme cat exista credinta puternica. Sper ca parintele ma va ajuta sa ma vindec si eu, macar in proportie de 50%’, ne marturiseste. N-a venit aici “in orb’: inainte de asta s-a informat si a citit mult despre parintele Arsenie Boca. Asa a aflat ca parintele a promis oamenilor, inainte de a muri, ca ii va ajuta si dupa moarte, daca ei ii vor cere. Si nici nu e foarte greu, crede Cristian Filip, fondatorul Fundatiei Parintele Arsenie Boca. Pe Cristian, parintele l-a schimbat la 180 de grade. Inainte, el avea viata unui bucurestean grabit, mult prea ocupat cu serviciul. Intr-o zi, mai mult intamplator, a descoperit credinta si minunile parintelui Boca. De atunci incolo, si-a facut un obicei din a-l vizita pe calugar la mormant. Astazi nu mai poate fara asta.
“Totul este sa te manifesti’, ne explica. “Adica sa ceri un lucru bun sau frumos. Nu e totuna daca te rogi acasa sau la Prislop caci aici, la mormant, rugaciunile capata putere mult mai mare’. Are o certitudine a lui: “Orice pas pe care un pelerin il face catre acest mormant este socotit, numarat. Cred ca exista o contabilitate divina pentru fiecare dintre oameni. Adica toate lucrurile facute in viata, bune sau rele, se contabilizeaza undeva’.
De fapt, esenta mostenirii lasate de parintele Arsenie Boca este insasi miscarea spirituala de la Prislop, intretinuta prin credinta puternica a unor oameni simpli. Sursa : http://www.jurnalul.ro

LEGATURI SOCIETATI SECRETE

Există oameni care pretind că francmasonii constituie o frăție secretă a forțelor întunericului, deosebit de puternică, plănuind să domine planeta. Potrivit unor experți în ocultism, Supremul Arhitect al Universului, venerat de masoni, nu este altul decât Lucifer, deghizat în literatura masonică sub denumiri ca Zoroastru, Shiva, Abaddon și alte înfățișări ale divinității păgâne.

Așa-numitele scrieri sacre ale francmasoneriei, ca și ritualurile, inițierile și saluturile secrete își au originea în religiile romane ale misterelor, în ritualurile egiptene și în păgânismul babilonian. Adesea, francmasoneria este considerată deosebit de influentă asupra fiecărui aspect al societății americane, inclusiv asupra monedei naționale, dolarul. Pe aversul bancnotei de un dolar se află portretul lui George Washington, un mason înfocat, care a îmbrăcat șorțul masonic și a prezidat inaugurarea Capitoliului Statelor Unite.

Cealaltă față a bancnotei reprezintă, în dreapta, Marele Sigiliu al SUA. În interiorul lui se află un vultur, cu săgeți într-o gheară și o ramură de măslin în cealaltă și în cioc o flamură pe care scrie E Pluribus Unum. În partea opusă, deci în stânga bancnotei, se află o piramidă incompletă cu un ochi plutind într-un triunghi strălucitor, în locul pietrei unghiulare. Deasupra ochiului stă scris Annuit Coeptis, tradus de obicei prin el ne-a ajutat în acțiunea noastră, iar pe un pergament, dedesubt, se găsește sloganul Novus Ordo Seclorum, o nouă ordine a vremurilor.

Cei mai mulți savanți sunt de acord că piramida de pe bancnotă este Marea Piramidă a lui Keops din Gizeh care, pentru un mason, reprezintă emblema continuității meșteșugului francmasoneriei, din zorii civilizației, în Egipt, până în zilele noastre. Pentru francmasoni este și o reamintire a faptului că civilizația egipteană ar fi fost întemeiată de supraviețuitori de pe Atlantida și că SUA constituie Noua Atlantidă, profețită de marele maestru mason Sir Francis Bacon.

Piramida cu ochiul atotvăzător îl reprezintă pe Marele Arhitect al Universului, care i-a călăuzit pe părinții fondatori ai SUA la întemeierea națiunii, care într-o zi se va dovedi moștenitoarea străvechilor mistere ale Atlantidei și va reda omenirii paradisul terestru existent în epoca de aur a antichităților. Francmasoneria a evoluat din breslele pietrarilor care călătoreau din oraș în oraș în Europa secolului al XIV lea, căutând de muncă la marile catedrale ridicate în acele vremuri. Parolele și saluturile secrete erau modalitățile unice prin care un nou-venit într-un oraş putea dovedi că este un adevărat membru al breslei.

Deși există referiri la francmasonerie încă din 1390, fraternitatea nu a luat ființă decât în 1717, când s-au unit patru loji din Londra.
După Războiul de independență, francmasoneria a devenit extrem de puternică în SUA. Au apărut loji în cele mai mici cătune și a fi mason a devenit un semn indubitabil de prestigiu, în orice comunitate. Pentru negustorii care voiau să aibă succes era aproape o obligație să fie masoni.În același timp au apărut persoane indiscrete care au început să împrăștie zvonuri privind ritualurile bizare și legămintele macabre ale membrilor fraternității. Curiozitatea și îngrijorarea că aparent oneștii oameni de afaceri ar fi putut desfășura, de fapt, ritualuri satanice, prin care își vindeau sufletele diavolului, au făcut să planeze dubii asupra a ceea ce se întâmplă dincolo de ușile închise ale lojilor.

Răpirea și presupusa dispariție dramatică a unuia dintre membrii săi, în 1826, aproape a dus la anihilarea masoneriei în SUA.
William Morgan, un mason deziluzionat din New York, făcuse cunoscut că scria o carte care avea să dezvăluie lumii toate secretele francmasonilor. Tipografia care urma să publice manuscrisul a fost incendiată și, câteva zile mai târziu, Morgan a fost arestat, fiind acuzat de o datorie de doi dolari. În noaptea aceea un necunoscut a venit să ofere cauțiunea pentru Morgan și masonul dizident a fost luat apoi pe sus de câțiva dintre membrii lojii sale și suit cu forța într-o trăsură. Din acea clipă, nimeni n-a mai auzit vreodată de el.

Unul dintre principiile de bază ale masoneriei a fost loialitatea, dar, în acest caz, întreaga națiune a fost ofensată de maniera în care jurații s-au pronunțat în favoarea masonilor acuzați de uciderea lui Morgan. Opinia publică solicita să se facă dreptate și oamenii au fost șocați de puterea unei societăți secrete care putuse să se opună cu succes celor trei procurori speciali, însărcinați cu rezolvarea cazului. După 20 de procese pentru răpire și crimă, șeriful local, care era mason și avusese un rol evident în răpirea și dispariția lui Morgan, a primit cea mai grea pedeapsă dintre toți acuzații, fiind condamnat la 30 de luni de închisoare.Nu numai în țară s-a dovedit un sentiment antimasonic, dar a fost întemeiat și un partid antimasonic. A fi mason nu mai constituia nimic prestigios. Lojile se închideau pe rând, în statele americane. În total, fraternitatea și-a pierdut peste jumătate dintre membrii.
În 2001 mai erau circa 2 milioane de masoni în SUA, vârsta medie fiind de peste 60 de ani.

Se pare că tinerii nu mai sunt atrași de o organizație ai cărei membri primesc titluri grandioase, precum Maestrul Secretului Regal, Cavalerul Șarpelui de Alamă sau Maestrul Plin de Adorație, lojile masonice nu mai sunt de mult societăți secrete, numerele lor aflându-se în cartea de telefon și textele multora dintre jurămintele lor fiind făcute publice, ca de pildă, accepți să fii un om adevărat și bun, accepți să te conformezi legilor țării în care trăiești, juri să nu te implici în comploturi și conspirații împotriva guvernului.http://www.efemeride.ro

Propoganda 2/VATICAN?

În calitate de lider spiritual al populației catolice, Papa nu poate fi considerat o persoană izolată. Însă, Alberto Luciani, Papa Ioan Paul I, care a păstorit catolicismul și pe supușii săi doar 33 de zile, a murit complet singur, într-o noapte din toamna anului 1978.
David Yallop, un ziarist de investigație englez, a elaborat un scenariu potrivit căruia Papa ar fi fost otrăvit.

Cartea lui, În numele Domnului, susține că în pofida timpului scurt cât a fost papă, Luciani era înclinat spre reforme.
Pe primele locuri ale listei de priorități a lui Luciani cu privire la lucrurile care trebuiau îndreptate erau Banca Vaticanului și instituțiile financiare bisericești adiacente, un adevărat Imperiu Roman. Acest imperiu se conturase cu cinci decenii înainte, când Vaticanul încheiase o afacere bănoasă cu guvernul fascist al lui Benito Mussolini, care a fost urmată de un pact similar cu Hitler.
Primele sale cuvinte ca Papă au fost – nu avem nici un fel de bunuri temporale de oferit, nici un fel de interese economice de discutat.

Nu era chiar o declarație la care te așteptai din partea moștenitorului unui conglomerat de instituții bancare și averi imobiliare a căror valoare combinată ajungea la 3 miliarde de dolari, o forță atât de covârșitoare încât cu un deceniu mai înainte aproape că a distrus economia italiană.

Atunci când guvernul italian a avut tupeul să ceară să fie plătite ceva taxe la voluminosul portofoliu de acțiuni al Vaticanului, Sfântul Scaun amenințase că își va arunca toate bunurile la Bursa de Valori a Italiei Poate că cea mai neplăcută dintre afilierile nepotrivite ale Băncii Vaticanului a fost legătura cu tenebroasa Propoganda 2 – P2, organizație misterioasă care constituia o combinație între o Loja Masonică și un sindicat al crimei, cu membrii din cercurile cele mai înalte ale guvernului, Mafiei și Vaticanului însuși.

Deloc întâmplător, P2 a fost , de asemenea, o formațiune cu tendințe neofasciste, răspunzătoare de diferite atentate.
Pentru fondatorul P2, Licio Gelli, fascismul și finanțele existau în simbioză iar ușile tuturor trezoreriilor bancare se deschid spre dreapta.Banca Vaticanului era coordonată de un episcop american pe nume Paul Marcinkus, care din motive niciodată explicate, se plimba prin zona Vaticanului, chiar în zorii zilei în care Papa a fost găsit mort. Nu numai că Luciani nu era păzit și nu avea nici un însoțitor în orele ce au precedat moartea sa, dar unele surse susțin că în momentul în care s-a declanșat criza fatală, el a apăsat pe butonul de alarmă instalat special lângă patul său. Lumina de alarmă a clipit, dar nimeni nu a văzut-o și cel însărcinat cu acest lucru era în pat.
Nimeni nu s-a întrebat de ce lumina din dormitorul papal, vizibilă clar din exterior, a ars toată noaptea, deși Papa respecta programul său de a se culca la ora 21.30.

Papa nu a fost supus unei autopsii, spre marea consternare a ziariștilor italieni. S-a anunțat că decesul a fost cauzat de un infarct miocardic, deși nu a fost întocmit un certificat de deces. Potrivit lui Yallop, ziarist, în absenţa autopsiei, administrarea unei doze fatale de digitalină nu ar avea urmări deosebite de cele ale unui atac de cord.Yallop vorbește despre această substanță fiindcă membrii grupării P2 au fost instruiți să se sinucidă cu această substanță, oferită chiar de organizație. Este greu de crezut că moartea a fost naturală, a afirmat un colaborator de rang înalt al arhiepiscopului Marcel Lefebvre, având în vedere toate creaturile diavolești ce mișună pe la Vatican.

Când Karol Wojtyla, Ioan Paul al II lea, a câștigat alegerile devenind succesorul lui Luciani, el a fost informat cu privire la planurile radicale ale Papei Ioan Paul I. Nu l-a aplicat pe nici unul dintre ele.http://www.efemeride.ro

ARHIVE SECRETE?

Cred că o mulţime dintre voi aţi auzit până acum de Biblioteca secretă a Vaticanului, adică locul din bibliotecă unde publicul larg nu are acces, ci doar un număr redus de cardinali din jurul Papei. Şi, pentru că tot ce-i secret, atrage şi interesul oamenilor, întrebarea firească este: ce se ascunde în Biblioteca secretă a Vaticanului?

Iată ipotezele care au fot vehiculate de-a lungul timpului cu privire la ce-ar putea ascunde Vaticanul în biblioteca sa:

1. Alte versiuni ale Evangheliilor care ar arăta că Iisus Hristos nu ar fi ceea ce este (“Fiul lui Dumnezeu”), acest lucru ducând la subminarea întregii religii creştine. Dacă ar fi fost ceva de mare importanţă, care ar fi avut ca efect zdruncinarea din temelii a bazelor creştinismului, Biserica Catolică n-ar fi mai fi păstrat asemenea materiale, ci pur şi simplu le-ar fi ars! De ce să păstrezi atâtea secole şi milenii un lucru care te-ar compromite atât de rău? Dacă ar fi existat o asemenea dovadă, de-a lungul unei perioade atât de lungi, cineva tot ar fi pus mâna pe ea şi s-o prezinte lumii. Aşa că cea mai simplă soluţie pentru a nu se compromite, ar fi fost distrugerea materialelor, nu păstrarea lor! Deci, nu cred că e ceva extrem de compromiţător pentru religia creştină.

2. Materiale care ar arăta că Iisus Hristos s-ar fi însurat cu Maria Magdalena şi ar fi avut copii. Această ipoteză este una şi mai fantezistă, fiind lansată odată cu celebrul “Cod al lui da Vinci”. Scopul lui Iisus în lume n-a fost acela de a-şi forma o familie (sic!), ci de a mântui lumea. Dacă Iisus ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena şi ar fi avut copii, atunci El n-ar fi fost altceva decât un om obişnuit şi nu “Fiul lui Dumnezeu”. Şi atunci, iarăşi s-ar fi zdruncinat bazele creştinismului şi, în consecinţă, la fel cum am explicat la punctul 1) materialele respective (dacă ar exista) ar fi trebuit să fie distruse, şi nu păstrate!

3. Cărţi secrete despre sfârşitul lumii. Iată o ipoteză fascinantă, care are, într-adevăr, mai multă logică. În Noul Testament nu avem decât “Apocalipsa lui Ioan” – singurul material despre sfârşitul lumii. E posibil, însă, să existe mai multe Apocalipse, de care noi să nu ştim, în care s-ar prezenta mult mai detaliat şi mai clar datele despre sfârşitul lumii. De ce ar ţine secret Vaticanul asemenea materiale? Pentru ca omenirea să nu ştie când va veni acest sfârşit al lumii. Dacă toţi am şti, de exemplu, că Apocalipsa ar avea loc peste 1 an, ar mai lucra cineva? Ar mai produce cineva? Întreaga omenire ar intra într-un adevărat haos şi stare de agitaţie.

4. Informaţii despre relaţiile speciale dintre Vatican şi sovietici, nazişti sau CIA. Deşi şi aceasta ar putea fi o soluţie, totuşi e puţin probabilă, întrucât despre biblioteca secretă a Vaticanul se ştie demult, încă din secolul al XVII-lea, atunci când papa Paul al V-lea separă Biblioteca Vaticanului de arhivele secrete.

5. Scrieri eretice adunate de-a lungul timpului. Se ştie că Biserica Catolică a publicat de-a lungul timpului o listă cu lucrările interzise a circula în lume (tratate de vrăjitorie, demonologie, ocultism etc.) Unele din aceste cărţi eretice au fost total distruse de-a lungul timpului, singurele exemplare care au rămas fiind cele din arhiva Vaticanului. Poate că în unele din cărţile de ocultism există formule magice cu impact real, de aceea Vaticanul nu a dorit a le face cunoscute 6. O serie de profeţii, ca profeţiile de la Fatima. Se ştie că, în cadrul profeţiilor de la Fatima (1917), de exemplu, au fost făcute publice trei mesaje, dar se pare că mai există şi alte mesaje ce sunt ţinute secret de către Vatican. Şi e posibil să existe şi alte profeţii făcute de-a lungul timpului. De ce ar ţine papalitatea ascunse asemenea mesaje? Păi poate pentru un motiv asemănător pentru care a fost păstrată tăcerea în cazul celui de-al treilea mesaj de la Fatima: pentru a nu se pune în pericol viaţa papei Ioan Paul al II-lea.

7. Înregistrări privind implicarea şi influenţa unor guverne ale lumii sau a unor organizaţii (de exemplu, iezuiţii) în istoria lumii. Se ştie că lumea această a fost condusă dintotdeauna de forţele din umbră. Probabil că Vaticanul deţine destule informaţii despre aceste forţe oculte, dar, din motive evidente, nu doreşte să le facă publice.

8. Documente privind existenţa unor artifacte religioase. Este Giulgiul din Torino un fals sau unul autentic? Există Chivotul Legii? Există crucea originală pe care Iisus a fost crucificat? Poate că răspunsurile la toate aceste întrebări se află în Biblioteca secretă a Vaticanului, iar publicul larg nu trebuie să le ştie.

9. Arhive care identifică Vaticanul ca fiind “Scaunul Satanei”, aşa cum protestanţii au acuzat Roma încă din secolul al XVI-lea. N-ar fi exclusă nicio asemenea variantă, deşi sunt sceptic, ca în cazul punctului 1) că papalitatea ar mai ţine păstrate asemenea documente.10. Materiale ce demonstrează existenţa extratereştrilor. Iată într-adevăr o ipoteză interesantă, făcută în contextul în care însăşi Biserica Catolică recunoaşte posibilitatea existenţei extratereştrilor. Şi mă gândesc că cei de la Vatican deţin în mod categoric informaţii mai detaliate despre acest subiect; altfel nu s-ar fi hazardat să facă aprecieri fără dovezi.http://www.efemeride.ro

OCHIUL LUI DUMNEZEU

Desi prezenta in textele biblice, iar in cele liturgice si patristice de aproape doua milenii, reprezentarea plastica a ochiului nu a fost acceptata ca simbol si in erminia iconografiei ortodoxe, imaginea fiind reprodusa mimetic in cult cu consecinte inca neevaluate.

Multimea reprezentarilor „Ochiului lui Dumnezeu” care inunda spatiul liturgic ortodox incepand cu secolul al XVIII-lea, este mai degraba rezultatul unei „mode” decat consecinta unor dezbateri si hotarari canonice ale Bisericii ca raspuns la vreo disfunctie sau vreun derapaj al limbajului iconografic.

Daca factura iconografica in sine nu are si nu avea nevoie de vreo corijare doctrinara sau stilistica, exista totusi in acea vreme o criza in ceea ce priveste receptarea acestui stil chiar in mediile ortodoxe. Sa ne amintim doar cum in epoca, la cererea unor intaistatatori ai mai multor manastiri, s-a acoperit pictura bizantina din biserici cu imagini de factura apuseana mai la moda[1]. Pe fondul acestei crize, factorul politic a putut induce, daca nu chiar impune noile insemne sigilografice si heraldice ale cancelariei unui stat care isi anunta despartirea de Biserica, context in care, din inertie sau nestiinta, intrebuintarea cu aceeasi necantarita ravna si in mediul eclezial a acestui simbol, a avut un impact suficient de puternic pentru ca si astazi „Ochiul lui Dumnezeu” sa fie considerat de catre unii un simbol bisericesc.

De ce un ochi si nu doi?

Istoria artei plastice nu abunda in lucrari in care imaginea ochiului sa fie un subiect prea curtat pentru continutul sau de idei si semnificatii, exceptie facand unele curente artistice mai avangardiste[2], care i-au exploatat mai frecvent potentialul plastic si semantic. Paralel cu arta crestina si chiar cu mult inainte de crestinism, ochiul poate fi intalnit ca imagine plastica in arta cultica a mai multor popoare, Egiptul antic avand – prin sistemul de scriere hieroglific – un renume in ce priveste densitatea reprezentarilor.

Inexistenta in cultul Bisericii pana in preajma Revolutiei Franceze, imaginea ochiului poate fi identificata sub diferite forme – ca simbol al unor sisteme de gandire cu aspiratii religioase, diferite doctrinar de religia egipteana – in imagistica manualelor medievale de alchimie, astrologie, cabala si magie, pentru ca mai apoi sa migreze in insemenele heraldice ale unor confrerii pseudocrestine si organizatii politice din Apusul Europei. De aici, datorita unor conjuncturi politice precum si aparitiei si raspandirii tiparului, simbolul ochiului patrunde si in fondul imagistic al cultului crestin apusean, de unde migreaza si la noi, incercandu-se in acest sens o adaptare, inlocuindu-i-se vechiul sau bagaj de semnificatii cu un nou continut dogmatic.

Greu de prins in cadrele iconografiei ortodoxe, atat din punct de vedere stilistic cat si din punctul de vedere al continutului doctrinar, imaginea ochiului poate fi, in functie de apartenenta religioasa, un simbol, un talisman sau chiar o zeitate. Marcat de o puternica ambiguitate semantica, simbolul ochiului incadrat intr-un triunghi se prezinta ca o imagine ce pretinde ca ar exprima dogma Sfintei Treimi, providenta divina sau prezenta Tatalui Ceresc, si aceasta doar pentru faptul ca triungiul are trei laturi sau pentru ca numeroase lucrari cu caracter religios fac apel la expresia scripturistica „ochiul Domnului”. Urmand aceeasi logica am putea si noi invoca argumentul cantitatii, prin care sa demonstram faptul ca frecventa cu care apare expresia „ochii Domnului” in Sfanta Scriptura este cu mult mai mare decat apare „ochiul Domnului” in varianta de la singular, caz in care mai legitim ar fi ca in interiorul triunghiului sa fie reprezentati doi ochi.

Cautatura ciclopica

Dar nici inlocuirea ochiului din triunghicu doi ochi saucuinscriptia tetragramei YHWH n-ar legitima acest simbol ca fiind unul crestin. Cred ca este inutil sa mai punem problema considerarii imaginii ochiului ca o referire simbolica la vreo persoana, desi exista pretentia ca ar reprezenta chiar Persoana Tatalui. Daca pe Dumnezeu Tatal nimeni nu L-a vazut vreodata decat prin Chipul Fiului (Ioan 1,18), privind acest simbol, putem constata cu usurinta absenta numelui, a chipului, de fapt chiar absenta persoanei, care este inlocuita cu un fragment anatomic a carui cautatura ciclopica razbate din decupajul triunghiular ce lasa mai degraba impresia ca esti pandit si nu privit.

Biserica a transformat multe dintre simbolurile pagane care puteau avea, printr-o convertire de sens, semnificatii si conotatii crestine. Cu toate acestea, in ce priveste simbolul ochiului, Sfintii Parinti egipteni din primele veacuri crestine – care ar fi fost cei mai in masura si ar fi avut mijloacele cele mai la indemana sa converteasca acest simbol din mitologia egipteana intr-un simbol crestin – n-au facut-o.
Daca simbolul, domesticit in cultul iudaic, ajungea doar sa indice, icoana urma sa intrupeze. Investitura simbolului este limitata si depasita de noua realitate teologica pe care o aduce si o presupune icoana. Continutul icoanei, esential legat de figura lui Hristos, nu putea fi suplinit prin simbolismul abreviat al artei crestine din primele veacuri. Simbolul tatoneaza icoana fara a putea vreodata s-o inlocuiasca. Daca simbolul elibereaza privirea de experienta contingenta a lumii, icoana o sfinteste datorita dumnezeirii Prototipului sau invizibil[3].

Parintii iconoduli aratau ca „pentru vehicularea simbolului nu era nevoie de Revelatie”[4], de aceea, incercarea de a implanta noi simboluri, straine de duhul Ortodoxiei in Erminia picturii bizantine, dupa mai bine de un mileniu de la constituirea canonului iconografic, este un abuz. Chiar daca am admite ca imaginea „Ochiului lui Dumnezeu” ar fi un simbol crestin (ceea ce nu este cazul), aceasta ar inseamna de fapt o revenire neintemeiata catre simboluri, umbre si prefigurari ce exprima nedeplin prezenta si aratarea desavarsita a lui Hristos, asa cum ni Se reveleaza in icoana Sa.

[1]Vezi doar cazul manastirii Probota sau cel al Manastirilor Golia si Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Acolo unde s-au construit biserici noi, s-a preferat stilul realist-naturalist apusean, ca in cazul Catedralei Mitropolitane din Iasi sau in cel al Manastirii Agapia.

[2]Dintre orientarile artistice de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea mentionam Simbolismul, Suprarealismul si Dadaismul.

[3]Mihail Neamtu, Idol, simbol, icoana. O discutie a fenomenologiei imaginii la Jean-Luc Marion, in Studia Theologica, Anul I, Numarul 2/2003, p. 27. „Comentand vestigiile de tip graffiti din primele veacuri, Paul Evdokimov conchide ca aceasta «e arta inviata intru Hristos: nici semn, nici tablou, nici icoana, ci simbol al prezentei si al stralucitorului ei salas, viziunea liturgica a misterului facut imagine»”.

[4]Mihail Neamtu, Idol, simbol, icoana. O discutie a fenomenologiei imaginii la Jean-Luc Marion, in Studia Theologica, Anul I, Numarul 2/2003.
sursa:doxologia.ro.

TOT DE LA VATICAN

Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea şi membru al Comisiei Teologice Internaţionale, unul din oamenii care au avut acces la documente secrete din arhiva Vaticanului, a făcut o declaraţie surprinzătoare.Miceal Ledwith, omul care a avut acces la arhivele secrete ale Vaticanului, a declarat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, limba latină se trage din limba română arhaică şi nu invers cum cred lingviştii.
Unul şi acelaşi popor
“Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.
Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori. Vorbeau în limba din care se născuse chiar latina! Pe Columna de la Roma, solii daci se adresează împăratului Traian fără translator. Din această perspectivă, românii apar drept unul şi acelaşi popor cu dacii, continuatorii direcţi şi legitimi ai acestora. Mai mult, rezultă că şi romanii au fost de neam tracic.
Un grup de cercetători

În anul 2012, documentarul „Dacii, adevăruri tulburătoare”, realizat de către scriitorul Daniel Roxin a stârnit reacţii atât în lumea ştiinţifică, cât şi în spaţiul virtual, unde s-au creat adevărate dezbateri. Totul a pornit de la un grup de cercetători care susţine că dacii şi romanii ar avea strămoşi comuni, iar limba pe care o vorbim nu este nici pe departe limba impusă de cuceritorii Daciei.
Studiul spune că tracii au ocupat o mare parte din Europa, având Marea Neagră în centrul zonei lor de dominaţie. Din această zonă s-ar fi desprins cei care au înfiinţat Roma, de unde ar rezulta că nu noi suntem urmaşii romanilor, ci o parte dintre romani sunt urmaşii tracilor. Cercetătorii spun că documentarul se bazează pe un studiu de paleogenetică realizat la Institutul de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania şi pe analiza unor oseminte descoperite în siturile arheologice din zonele în care au locuit dacii. La momentul respectiv, istoricii din România s-au arătat extrem de consternaţi. Spre exemplu, istoricul Zoe Petre a condamnat „lipsa de expertiză a celor care au realizat documentarul, dar şi confuziile care au fost create”. Iar informaţiile le-a calificat drept „pure speculaţii, fără fundament istoric”. Proiect amplu Potrivit danielroxin.blogspot.ro, „filmul face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizeaza recuperarea adevarului istoric iar acesta este primul pas hotărât! Aşa după cum veţi constata, dovezile ştiinţifice la care se face referire şi argumentaţia bazată pe izvoare istorice autentice, aduc informaţii inedite şi extrem de valoroase, capabile să determine o rescriere a istoriei acestui popor. Toate acestea sunt susţinute de personalităţi şi specialişti care merită cu adevărat să fie ascultaţi: General (rez.) dr. Mircea Chelaru (fost Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române), Dr. Napoleon Săvescu (director fondator al Dacia Revival International Society), General (rez.) Nicolae Spiroiu (fost Ministru al Apărării Naţionale), Prof. dr. Mihai Popescu (Biblioteca Militară Naţională), Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania), Dr. Georgeta Cardos (cercetător ştiinţific biolog specialist genetică – Institutul Victor Babeş), Prof. doctorand Sebastian Stănculescu (paleografie şi antropologie culturală)”.http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=duj_84hnc58SURSA http://www.evz.ro

%d blogeri au apreciat asta: