IN NUMELE MEDICINEI NATURISTE

Un ceai de plante, câteva picături de tinctură, o alifie de gălbenele… Medicina naturistă – cum e numită la noi cu un termen nu tocmai corect -, sau medicina alternativă, ori complementară, cum i se mai spune, pare mereu asociată cu gingăşia plantelor, cu calmul şi armonia lumii vegetale. E, poate, unul dintre motivele includerii ei în categoria „medicii blânde”, o clasificare eronată, pe care un mare naturopat, Jean Valnet, o respingea categoric, avertizîndu-ne că medicina herbală, mai ales aromaterapia, e departe de a fi blândă, putând avea efecte neaşteptat de dure. De altfel, şi concepţia incompletă care ne face să limităm medicina tradiţională la regnul vegetal şi, cel mult la ciuperci, este o eroare: farmacopeele tradiţionale ale multor popoare cuprind produse de origine animală, iar obţinerea lor e atât de departe de ideea de blândeţe, încât i-ar face pe mulţi să nu le mai consume, dacă ar şti ce implică dobândirea lor. Despre aceeasta va fi vorba : despre o faţă adeseori necunoscută, brutală, plină de cruzime – faţa întunecată a medicinei naturale.

Ideea că, pe vremuri, oamenii erau mai buni şi mai blânzi cu semenii lor şi cu animalele este, iarăşi, o concepţie eronată a multora dintre noi: idealizăm trecutul, pentru că nu-l cunoaştem îndeajuns de bine.
Multe practici medicale tradiţionale implicau uciderea unor animale dar, poate, situaţia era mai bună pe vremea când oamenii erau mai puţini, animalele erau mai multe, iar materiile prime animale de uz medical erau procurate prin vânarea unor exemplare, într-un număr nu atât de mare încât să pună în pericol speciile.

Apoi, a venit explozia populaţională a secolelor XIX-XX; numărul locuitorilor globului a crescut enorm, consumul (inclusiv de leacuri tradiţionale) tot aşa, globalizarea a favorizat răspândirea unor cunoştinţe, mondializarea comerţului a făcut posibilă răspândirea utilizării unor remedii naturale, iar toate la un loc au dus – în ciuda dezvoltării medicamentelor de sinteză şi în paralel cu aceasta – la o cerere mult prea mare de produse de origine animală, cerere care nu mai putea fi acoperită prin vânarea câtorva sute ori mii de exemplare, cum se întâmplase în secolele anterioare.
Şi atunci s-a intensificat exploatarea comercială a speciilor furnizoare de leacuri, fie prin vânarea excesivă, ce a dus câteva specii în pragul extincţiei, fie în ferme speciale, unde modernizarea a mărit enorm eficienţa exploatării, dar a dus la practici de o cruzime revoltătoare. Iată câteva dintre speciile utilizate – martirizate, uneori – pentru obţinerea unor râvnite leacuri naturiste, mai ales în medicina tradiţională orientală.

Cerbul îşi leapădă coarnele la începutul fiecărei primăveri, după cum ştim, şi în fiecare an o nouă pereche de coarne (de la an la an mai mari, mai rămuroase) îi creşte pe parcursul câtorva luni, fiind gata de întrebuinţare toamna, în sezonul de împerechere. La începutul creşterii, coarnele sunt moi, alcătuite dintr-un ţesut bogat irigat cu sânge şi acoperite de un fel de blană fină, ca un pluş, numită de vânători „catifea”. Abia după câteva luni, după ce au atins lungimea maximă, coarnele încep să se calcifice, întărindu-se; catifeaua cade de pe ele fâşii-fâşii, iar la finalul sezonului de creştere, coarnele capătă aspectul definitiv: tari, osoase, aşa cum ni le imaginăm mereu când ne gândim la cerbi.

Un ceai de plante, câteva picături de tinctură, o alifie de gălbenele… Medicina naturistă – cum e numită la noi cu un termen nu tocmai corect -, sau medicina alternativă, ori complementară, cum i se mai spune, pare mereu asociată cu gingăşia plantelor, cu calmul şi armonia lumii vegetale. E, poate, unul dintre motivele includerii ei în categoria „medicii blânde”, o clasificare eronată, pe care un mare naturopat, Jean Valnet, o respingea categoric, avertizîndu-ne că medicina herbală, mai ales aromaterapia, e departe de a fi blândă, putând avea efecte neaşteptat de dure. De altfel, şi concepţia incompletă care ne face să limităm medicina tradiţională la regnul vegetal şi, cel mult la ciuperci, este o eroare: farmacopeele tradiţionale ale multor popoare cuprind produse de origine animală, iar obţinerea lor e atât de departe de ideea de blândeţe, încât i-ar face pe mulţi să nu le mai consume, dacă ar şti ce implică dobândirea lor. Despre aceeasta va fi vorba : despre o faţă adeseori necunoscută, brutală, plină de cruzime – faţa întunecată a medicinei naturale.

Ideea că, pe vremuri, oamenii erau mai buni şi mai blânzi cu semenii lor şi cu animalele este, iarăşi, o concepţie eronată a multora dintre noi: idealizăm trecutul, pentru că nu-l cunoaştem îndeajuns de bine.
Multe practici medicale tradiţionale implicau uciderea unor animale dar, poate, situaţia era mai bună pe vremea când oamenii erau mai puţini, animalele erau mai multe, iar materiile prime animale de uz medical erau procurate prin vânarea unor exemplare, într-un număr nu atât de mare încât să pună în pericol speciile.

Apoi, a venit explozia populaţională a secolelor XIX-XX; numărul locuitorilor globului a crescut enorm, consumul (inclusiv de leacuri tradiţionale) tot aşa, globalizarea a favorizat răspândirea unor cunoştinţe, mondializarea comerţului a făcut posibilă răspândirea utilizării unor remedii naturale, iar toate la un loc au dus – în ciuda dezvoltării medicamentelor de sinteză şi în paralel cu aceasta – la o cerere mult prea mare de produse de origine animală, cerere care nu mai putea fi acoperită prin vânarea câtorva sute ori mii de exemplare, cum se întâmplase în secolele anterioare.
Şi atunci s-a intensificat exploatarea comercială a speciilor furnizoare de leacuri, fie prin vânarea excesivă, ce a dus câteva specii în pragul extincţiei, fie în ferme speciale, unde modernizarea a mărit enorm eficienţa exploatării, dar a dus la practici de o cruzime revoltătoare. Iată câteva dintre speciile utilizate – martirizate, uneori – pentru obţinerea unor râvnite leacuri naturiste, mai ales în medicina tradiţională orientală.

Cerbul îşi leapădă coarnele la începutul fiecărei primăveri, după cum ştim, şi în fiecare an o nouă pereche de coarne (de la an la an mai mari, mai rămuroase) îi creşte pe parcursul câtorva luni, fiind gata de întrebuinţare toamna, în sezonul de împerechere. La începutul creşterii, coarnele sunt moi, alcătuite dintr-un ţesut bogat irigat cu sânge şi acoperite de un fel de blană fină, ca un pluş, numită de vânători „catifea”. Abia după câteva luni, după ce au atins lungimea maximă, coarnele încep să se calcifice, întărindu-se; catifeaua cade de pe ele fâşii-fâşii, iar la finalul sezonului de creştere, coarnele capătă aspectul definitiv: tari, osoase, aşa cum ni le imaginăm mereu când ne gândim la cerbi.

Dar unii nu mai ajung în această etapă. În faza în care coarnele sunt încă moi şi vascularizate, ele conţin o substanţă numită pantocrină, foarte preţuită în medicina asiatică. Pantocrina este considerată o substanţă cu proprietăţi energizante, anti-inflamatorii, un tonic şi revitalizant al întregului organism. Drept care, în urma unei cereri tot mai mari pentru această substanţă, vânarea cerbilor masculi nemaiputând asigura necesarul, s-a trecut la creşterea lor în captivitate, în ferme specializate.

În fiecare an, în perioada când coarnele sunt încă moi şi acoperite de catifea, are loc recoltarea: rând pe rând, cerbii sunt băgaţi printr-un fel de strungă şi ţinuţi zdravăn de câţiva oameni, în vreme ce alţii le taie coarnele cu un fierăstrău, iar sângele curge şiroaie. Coarnele adunate sunt apoi vândute pe piaţa leacurilor tradiţionale.
Ferme de acest gen există în China şi în partea asiatică a Rusiei, dar în Canada şi Noua Zeelandă. Proprietarii lor susţin că operaţia nu provoacă suferinţă animalelor, deoarece coarnele nu au terminaţii nervoase. Totuşi, e greu de crezut că o procedură care implică atâta sânge şi spaimă din partea animalelor ar fi nedureroasă.
Un alt leac extrem de apreciat în medicina asiatica este fierea de urs, considerată un leac suveran împotriva febrei, a bolilor de ficat, a unor afecţiuni oculare şi a inflamaţiilor de tot felul. Pe vremuri, fierea era obţinută de la urşii vânaţi dar, cu timpul, cererea a depăşit cu mult cantitatea ce putea fi asigurată prin vânătoarea legală.
În India, Rusia, Vietnam, China, mii de urşi tibetani sunt vânaţi ilegal de către braconieri, pentru blana, labele şi fierea lor, ducând la un declin marcat al populaţiilor.
Nici aşa fierea de urs nu ajunge pentru a satisface cererea, aşa că s-a trecut la practica extrem de crudă a creşterii urşilor în captivitate, pentru a le recolta preţiosul lichid biliar.

Specia crescută în aceste oribile ferme de fiere – care se găsesc mai ales în China, dar şi în Coreea de Sud – este mai ales ursul negru asiatic (Ursus thibetanus). Urşii – care pot cântări peste 100 kg – sunt ţinuţi în cuşti strâmte, care permit crescătorilor accesul uşor la abdomenul animalului, dar îi împiedică pe urşi să se ridice în picioare, restricţionându-le sever mişcarea. Un cateter (tub) este fixat permanent, pe cale chirurgicală, în abdomen, cu un capăt implantat în vezica biliară. De două ori pe zi, prin acest cateter este recoltată bila, un lichid produs de ficat şi stocat în vezica biliară.

Este o viaţă de tortură, iar unii observatori au semnalat cazuri în care urşii supuşi, timp de ani de zile, unor astfel de condiţii de trai ajung chiar să se sinucidă. Exemplarele crescute în astfel de ferme suferă de probleme grave de sănătate – atrofie musculară, malnutriţie – stresul unei astfel de existenţe chinuite scurtându-le viaţa. Când, după câţiva ani, nu mai pot produce bilă, sunt sacrificaţi, comercializându-se labele (considerate o delicatesă), blana şi vezica biliară.

Fierea de urs conţine, ca substanţă activă, acidul ursodeoxycholic (USDA), care se găseşte în bila tuturor mamiferelor, la urşi aflându-se, se pare, în cantitate mai mare, ceea ce explică tradiţia folosirii fierei de urs. Însă acestă substanţă a fost , de asemenea, sintetizată în laborator, iar varianta sintetică este comercializată încă din 1998, fiind incorporată în medicamente vandute sub diferite denumiri (Actigall, Ursosan, Egyurso, Urso, Urso Forte, Deursil etc.); prin urmare, nu ar mai fi necesară recoltarea ei de la urşi. Cu toate acestea, fermele producătoare de fiere de urs încă există.

Numeroase organizaţii de protecţie luptă pentru desfiinţarea acestor ferme, existând acţiuni de salvare a urşilor şi centre de recuperare pentru aceştia. Dar amploarea acestor operaţiuni este, în prezent, prea mică pentru a stăvili practica recoltării bilei de la exemplare captive de urşi tibetani. Mii de exemplare sunt încă supuse la chinuri zilnice, în cuştile strivitoare în care existenţa lor cu greu poate fi numită viaţă. Măsurile oficile, luate ca răspuns la presiunile diferitelor organizaţii internaţionale sau ale unor grupuri de cetăţeni, încă nu au putut stăvili această practică. Cercetătorii organizaţiei World Society for the Protection of Animals (WSPA) estimau, în 2007, că peste 12.000 de urşi erau încă ţinuţi în captivitate şi exploataţi în aceste lagăre de tortură, în Vietnam, China şi Coreea de Sud.



Cercetări recente au arătat că pulberea de corn de rinocer nu are niciun efect terapeutic, iar China – unde există cea mai mare cerere – a acceptat oficial aceste concluzii, a semnat un acord internaţional privind interzicerea importului de coarne de rinoceri (Convention on International Trade in Endangered Species – CITES) şi a scos cornul de rinocer din farmacopeea medicală chineză încă din 1993. Dar, din păcate (şi nu numai în China) sub reglementările oficiale există şi prosperă încă o economie subterană, o uriaşă piaţă neagră pentru astfel de leacuri, unde comerţul clandestin este asociat unei cereri încă foarte mari. Din acest motiv, numeroşi rinoceri africani şi asiatici, din specii deja foarte ameninţate, sunt ucişi de braconieri, care le taie la repezeală coarnele şi dispar, lăsând un urmă cadavrul unui animal de câteva sute de kilograme, ucis doar pentru cornul său, ineficient, dar atât de preţuit…
Tigrul este unul dintre animalele cele mai vânate de vânzătorii de leacuri; medicina tradiţională chineză consideră diferite părţi ale corpului tigrului drept benefice pentru sănătate, atribuindu-le tot felul de însuşiri (de la analgezice până la afrodisiace), drept care cererea e mare şi, în ciuda convenţiilor internaţionale care interzic vânarea acestei specii şi comercializarea produselor obţinute din ea, tigrii sunt încă ucişi de braconieri pentru a alimenta uriaşa piaţă neagră pe care se comercializează asemenea leacuri.Câteva dintre subspeciile de tigru (cea balineză şi cea javaneză) au şi dispărut, iar altele sunt ameninţate cu dispariţia; printre acestea din urmă se numără foarte rarul tigru din sudul Chinei şi tigrul siberian.
Ca şi în cazul rinocerilor, există o prăpastie între poziţia oficială a ţărilor implicate (ale căror guverne nu numai că sunt semnatare ale unor convenţii internaţionale privind conservarea, dar şi finanţează programe costisitoare de protecţie) şi amplul comerţ clandestin care are ca obiect respectivele animale. Dacă „vinul de tigru” (vin în care au fost macerate oase de tigru) este oficial interzis, nu înseamnă că el nu poate fi procurat, dacă ştii cui să te adresezi şi eşti dispus să-ţi asumi unele riscuri.
După cum se vede, medicina tradiţională nu e nici pe departe blândă – în niciun sens. Situaţia e cu atât mai tristă cu cât unele dintre produsele care cer cel mai mare tribut în vieţi de animale (precum cornul de rinocer ori oasele de tigru) nici nu au un efect tămăduitor real – cel mult unul placebo – iar însuşirile care li se atribuie se bazează mai degrabă pe simbolurile asociate cu aceste fiinţe. Alteori, există alternative obţinute prin metode lipsite de cruzime, ce ar putea înlocui produsele tradiţionale a căror procurare implică atâta suferinţă pentru animale. Şi totuşi, cererea e mare în continuare, iar animalele continuă să sufere…

Mihaela Stănescu

http://www.descopera.ro

Reclame

ARTIFICIAL. Oamenii de ştiinţă din Olanda susţin că, în scurt timp, vor produce carne în laborator. Aceasta este obţinută din celule stem şi va înlocui producţia industrială de carne. Ei susţin că această carne are aceleaşi proprietăţi ca şi cea naturală şi stopează sacrificarea animalelor.
ziarulring.com

BUY NOW!


Sondaje, studii de piata? „Vechituri” de secol XX. In noul mileniu, arta de a convinge consumatorii sa cumpere a devenit un soi de stiinta exacta. Se numeste neuromarketing si se bazeaza pe studii cu tehnologii de avangarda.

Lucrurile au evoluat mult de cand jurnalistul american Vance Packard (1914-1996) – autorul best-sellerului The hidden persuaders -, afirma ca in afisele din Playboy sunt, in mod secret, inserate mesaje subliminale cu textul :”SEX SEX SEX ..”; evident, convins ca, in naivitatea lor, barbatii n-ar fi putut intelege atat de subtilele implicatii sexuale ale unui pictorial de 3 pagini cu o femeie goala, in absenta unui text subliminal care sa-i determine sa se gandeasca la „SEX SEX SEX.”

In prezent, oamenii de stiinta cred deja ca au identificat, daca nu chiar infamul „buy-button”, cel putin acea portiune din creier care se activeaza atunci cand suntem expusi la produse si mesaje publicitare. Si-asa ar putea deveni supermarketul terenul unor razboaie psihologice nemiloase, unde clientii se vor chinui in van sa-si reprime poftele insatiabile si dorintele incontrolabile induse de ocultii manipulatori ai psihicului si expertii in marketing.Prima pagină › Ştiinţă
vezi toate articolele din Ştiinţă › Ştiinţă
Neuromarketingul – Manipulati in supermarket?
Trimite pe email
Cecilia Stroe | 04.01.2011 | 11 Comentarii
+ zoom Neuromarketingul – Manipulati in supermarket? Neuromarketingul – Manipulati in supermarket? Galerie foto (5)

Sondaje, studii de piata? „Vechituri” de secol XX. In noul mileniu, arta de a convinge consumatorii sa cumpere a devenit un soi de stiinta exacta. Se numeste neuromarketing si se bazeaza pe studii cu tehnologii de avangarda.

Lucrurile au evoluat mult de cand jurnalistul american Vance Packard (1914-1996) – autorul best-sellerului The hidden persuaders -, afirma ca in afisele din Playboy sunt, in mod secret, inserate mesaje subliminale cu textul :”SEX SEX SEX ..”; evident, convins ca, in naivitatea lor, barbatii n-ar fi putut intelege atat de subtilele implicatii sexuale ale unui pictorial de 3 pagini cu o femeie goala, in absenta unui text subliminal care sa-i determine sa se gandeasca la „SEX SEX SEX.”

In prezent, oamenii de stiinta cred deja ca au identificat, daca nu chiar infamul „buy-button”, cel putin acea portiune din creier care se activeaza atunci cand suntem expusi la produse si mesaje publicitare. Si-asa ar putea deveni supermarketul terenul unor razboaie psihologice nemiloase, unde clientii se vor chinui in van sa-si reprime poftele insatiabile si dorintele incontrolabile induse de ocultii manipulatori ai psihicului si expertii in marketing.

RTX9338PJS. Stranie sigla, revolutionar produsul: o doza de spray care contine aroma de cheeseburger cu bacon. Pulverizat din belsug in conductele de aerisire ale localurilor de fast food, se pare ca ar asigura o crestere a vanzarilor de hamburgeri. Asadar, in timp ce clientii se vor imbata cu ceea ce vor crede a fi aroma sincera de carne la gratar, vor capitula, de fapt, fara sa stie, in fata ultimei frontiere a marketingului: asa-numitul „sensory branding”.
Parfumul cumparaturilor

Pe scurt, este vorba despre o serie de strategii la care vor fi (sau sunt deja) supuse simturile noastre de consumatori creduli, si nu numai in timp ce ne aflam la fast-food. In 2007, psihologul Eric Spangenberg a descoperit, de exemplu, ca pulverizarea unui parfum de vanilie in magazinele de imbracaminte pentru femei dubleaza vanzarile. Iar inginerii dintr-o companie producatoare de cafea solubila au facut ore suplimentare pentru a realiza cutii in masura sa elibereze cantitatea maxima de aroma atunci cand este ridicat capacul. Ce mare scofala? Ei bine, este: granulele de cafea solubila, in sine, nu mai au cine stie ce miros, dar noi acest lucru n-ar trebui sa-l stim. Dupa cum ar trebui sa ignoram si explicatia faptului ca, tot in supermarketuri, raionul de panificatie se afla – in 9 cazuri din 10 -, la intrare: mirosul de paine proaspata nu ne stimuleaza doar apetitul, ci ne face si sa percepem ca fiind proaspete produse care nu sunt.

Daca efortul de a utiliza tehnologia pentru a „instrui” creierul uman dateaza de multa vreme, de-abia in ultimul deceniu cercetatorii si companiile care le-au finantat studiile au obtinut date concrete cu privire la felul in care creierul uman raspunde la „provocarile”societatii de consum.
Potrivit jurnalistei si scriitoarei daneze Lone Frank (de formatie neurobiolog), autoare a cartii Mindfield: How Brain Science is Changing Our World, totul a inceput in cercurile academice, in 2003, cand Clinton Kilts, de la Universitatea Emory din Atlanta, a apelat la o echipa de voluntari pentru o serie de experimente menite a elucida rolul creierului in preferinta pentru anumite produse. Cobaii umani au fost monitorizati prin tehnica rezonantei magnetice, in timp ce erau expusi la imagini publicitare, modele de ambalaje si chiar fotografii ale candidatilor politici, fiindu-le masurate reactiile diferitelor parti ale creierului.Prima pagină › Ştiinţă
vezi toate articolele din Ştiinţă › Ştiinţă
Neuromarketingul – Manipulati in supermarket?
Trimite pe email
Cecilia Stroe | 04.01.2011 | 11 Comentarii
+ zoom Neuromarketingul – Manipulati in supermarket? Neuromarketingul – Manipulati in supermarket? Galerie foto (5)

Sondaje, studii de piata? „Vechituri” de secol XX. In noul mileniu, arta de a convinge consumatorii sa cumpere a devenit un soi de stiinta exacta. Se numeste neuromarketing si se bazeaza pe studii cu tehnologii de avangarda.

Lucrurile au evoluat mult de cand jurnalistul american Vance Packard (1914-1996) – autorul best-sellerului The hidden persuaders -, afirma ca in afisele din Playboy sunt, in mod secret, inserate mesaje subliminale cu textul :”SEX SEX SEX ..”; evident, convins ca, in naivitatea lor, barbatii n-ar fi putut intelege atat de subtilele implicatii sexuale ale unui pictorial de 3 pagini cu o femeie goala, in absenta unui text subliminal care sa-i determine sa se gandeasca la „SEX SEX SEX.”

In prezent, oamenii de stiinta cred deja ca au identificat, daca nu chiar infamul „buy-button”, cel putin acea portiune din creier care se activeaza atunci cand suntem expusi la produse si mesaje publicitare. Si-asa ar putea deveni supermarketul terenul unor razboaie psihologice nemiloase, unde clientii se vor chinui in van sa-si reprime poftele insatiabile si dorintele incontrolabile induse de ocultii manipulatori ai psihicului si expertii in marketing.

RTX9338PJS. Stranie sigla, revolutionar produsul: o doza de spray care contine aroma de cheeseburger cu bacon. Pulverizat din belsug in conductele de aerisire ale localurilor de fast food, se pare ca ar asigura o crestere a vanzarilor de hamburgeri. Asadar, in timp ce clientii se vor imbata cu ceea ce vor crede a fi aroma sincera de carne la gratar, vor capitula, de fapt, fara sa stie, in fata ultimei frontiere a marketingului: asa-numitul „sensory branding”.
Parfumul cumparaturilor

Pe scurt, este vorba despre o serie de strategii la care vor fi (sau sunt deja) supuse simturile noastre de consumatori creduli, si nu numai in timp ce ne aflam la fast-food. In 2007, psihologul Eric Spangenberg a descoperit, de exemplu, ca pulverizarea unui parfum de vanilie in magazinele de imbracaminte pentru femei dubleaza vanzarile. Iar inginerii dintr-o companie producatoare de cafea solubila au facut ore suplimentare pentru a realiza cutii in masura sa elibereze cantitatea maxima de aroma atunci cand este ridicat capacul. Ce mare scofala? Ei bine, este: granulele de cafea solubila, in sine, nu mai au cine stie ce miros, dar noi acest lucru n-ar trebui sa-l stim. Dupa cum ar trebui sa ignoram si explicatia faptului ca, tot in supermarketuri, raionul de panificatie se afla – in 9 cazuri din 10 -, la intrare: mirosul de paine proaspata nu ne stimuleaza doar apetitul, ci ne face si sa percepem ca fiind proaspete produse care nu sunt.

Daca efortul de a utiliza tehnologia pentru a „instrui” creierul uman dateaza de multa vreme, de-abia in ultimul deceniu cercetatorii si companiile care le-au finantat studiile au obtinut date concrete cu privire la felul in care creierul uman raspunde la „provocarile”societatii de consum.
Potrivit jurnalistei si scriitoarei daneze Lone Frank (de formatie neurobiolog), autoare a cartii Mindfield: How Brain Science is Changing Our World, totul a inceput in cercurile academice, in 2003, cand Clinton Kilts, de la Universitatea Emory din Atlanta, a apelat la o echipa de voluntari pentru o serie de experimente menite a elucida rolul creierului in preferinta pentru anumite produse. Cobaii umani au fost monitorizati prin tehnica rezonantei magnetice, in timp ce erau expusi la imagini publicitare, modele de ambalaje si chiar fotografii ale candidatilor politici, fiindu-le masurate reactiile diferitelor parti ale creierului.

Ulterior, cand Kilts a analizat reactiile subiectilor, o trasatura comuna i-a sarit imediat in ochi: de fiecare data cand unul dintre acestia – fie el barbat sau femeie – vedea ceva care ii placea cu adevarat, se inregistra un aflux de sange considerabil in zona cortexului prefrontal median. Adica nu intr-o regiune cerebrala oarecare, ci intr-una extrem de implicata in constructia personalitatii, in general. Prin urmare, a conchis Kilts, atunci cand suntem atrasi de un produs inseamna ca ne identificam cu el, adica produsul respectiv se potriveste cu ideea pe care o avem despre propria persoana. Deloc surprinzator, la scurta vreme dupa aceea, Clinton Kilts a fondat o noua divizie a companiei de marketing si consultanta BrightHouse, Neurostrategies Group, convins ca va veni si vremea cand cercetatorii nu vor mai avea nevoie sa-i intrebe pe oameni ce cred despre un anumit produs si sa se bazeze pe raspunsurile vagi ale acestora si pe slaba lor capacitate de autocunoastere; nu, creierele potentialilor consumatori vor putea fi scanate, iar raspunsurile vor veni direct din creier, sincere.

De-atunci incoace, numeroase multinationale au fost suficient de intrigate de acest tip de studii pentru a le finanta. Iar rezultatele, de cele mai multe ori, au fost surprinzatoare. Cum ar fi, de exemplu, cel reiesit in urma studiului facut de un mare investitor in acest domeniu – Daimler-Chrysler, al carui centru de cercetare se afla la orasul Ulm din Germania: la subiectii supusi la teste s-a constatat ca zona cerebrala corelata cu recunoasterea faciala se activa atunci cand acestia priveau imagini ale partii frontale a masinilor sport, si intr-o maniera deosebit de evidenta atunci cand farurile automobilelor aminteau cumva de forma ochilor umani.

In ultima instanta, scopul tuturor acestor cercetari nu este, insa, acela de a intelege, inaintea lansarii unui produs, cat de mult va fi apreciat acesta, ambalajul lui sau metodele alese pentru a-i face publicitate; acest obiectiv nu este cu nimic diferit de ceea ce expertii in marketing incearca sa obtina prin intermediul traditionalelor instrumente de sondare.
Problema se pune diferit: potrivit specialistilor in neuromarketing, toate aceste instrumente au o eficienta limitata, intrucat, in momentul decisiv al achizitiei propriu-zise, cele care opereaza sunt preponderent alegerile emotionale, cele dictate de impulsuri de care, de cele mai multe ori, nici nu suntem constienti.
Iar daca explicatiile rationale sunt insuficiente, iar studiile de piata si focus-grupurile la fel de incapabile sa identifice ceea ce vor cumpara „cu adevarat” consumatorii, tehnicile de neuroimaging raman singurele metodologii valide de studiu: cea a rezonantei magnetice functionale (RMNf), tehnica mai lenta si mai precisa, care masoara afluxul de sange in creier, si electroencefalograma (EEG), care inregistreaza activitatea electrica in diferitele arii cerebrale (mai rapida, dar mai putin precisa). Si, spre deosebire de raspunsurile date de participantii la un chestionar, undele cerebrale nu pot minti. Iar cand se intampla ca un anumit produs sa reuseasca sa stimuleze aceeasi zona activata atunci cand ne gandim la o partida reusita de sex, atunci rezultatul este considerat unanim un succes.
Branduri Senzoriale

Anul trecut, expertul in marketing Martin Lindstrom s-a numarat printre cele mai influente 10 personalitati ale lumii, potrivit unui top realizat de revista Time. El este autorul a 5 carti despre branding, printre care doua best-seller-uri: Buyology: How Everything We Believe About Why We Buy is Wrong si Brand Sense: How to Build Powerful Brands Through Touch, Taste, Smell, Sight and Sound (tradusa si in romaneste, sub titlul Branduri Senzoriale), in care dezvaluie ceea ce se afla in spatele deciziei de a cumpara un produs si nu altul si strategiile utilizate de marile branduri pentru a ne subjuga. Pentru ca nimic nu mai este intamplator in lumea shoppingului global. Iar Buyology, raport al unui proiect de cercetare care a durat trei ani si a costat 7 milioane de dolari, poate fi considerat cea mai mare culegere de date in domeniul neuromarketingului din toate timpurile.Noutatea ideii lui Lindstrom a fost aceea de a combina cele doua tehnici (electroencefalograma si rezonanta magnetica) si a realiza un esantion global de consumatori. Ca atare, studiile lui s-au concentrat asupra a cinci tari: America, tara advertising-ului si a Hollywood-ului; Germania, cea mai avansata din lume in domeniul neuromarketingului; Marea Britanie, pentru studiile pe tema publicitatii subliminale ale Gemmei Calvert; Japonia, pentru ca este considerata tara unde este cel mai complicat sa lansezi un nou produs, si China, de departe cea mai mare piata emergenta din lume.

Printre altele, tanarul antropolog al shoppingului s-a ocupat si de tema dependentei de nicotina si a constatat ca avertismentele (si fotografiile „sugestive”) de pe pachetele de tigari ori nu servesc la nimic, ori au chiar efectul contrar: stimulandu-le oamenilor zona cerebrala numita nucleul accumbens, determinanta in comportamentul adictiv, le declanseaza o pofta puternica de a fuma.
De asemenea, se pare ca nici asa-numita „plasare de produse”, care consta in integrarea unor branduri in actiunea unui film sau in cadrul show-urilor de televiziune, exagerata in ultimii ani pana la neverosimil, n-ar produce, in realitate, cine stie ce efecte. Experimentul lui Lindstrom a aratat ca singurele plasari de produse cu adevarat eficiente sunt cele a caror prezenta chiar este justificata de context.
De exemplu, a explicat expertul, oamenii au tendinta de a reactiona la brandul Aston Martin in timp ce urmaresc Casino Royale, filmul din seria James Bond, cu Daniel Craig in rolul principal, dar nu si la FedEx sau Louis Vuitton, a caror implicare nu este tocmai esentiala in intriga sau macar legata de actiunea de pe ecran in vreun fel semnificativ.
In cele din urma, insa, spune acelasi Lindstrom, activitatea cerebrala indusa de cele mai faimoase branduri este similara celei provocate de imagini religioase sau de cele care prezinta personalitati din lumea sportului.Pentru a-si ilustra teoriile, in cartile sale, cercetatorul da multe exemple: printre acestea, cel al companiei Apple, care mizeaza pe efectul religios, decorandu-si magazinele ca si cum ar fi niste catedrale ale tehnologiei si organizand evenimente unde Steve Jobs tine iPod-ul in mana precum sfintele moaste; sau cel al designerului Calvin Klein si al campaniilor sale publicitare erotico-socante, menite sa ne „loveasca” direct in simtul pudorii. Chiar daca, in mod surprinzator, explica Lindstrom, nu faptul ca se recurge la sex ne atrage atentia – cel mai probabil suntem satui de acest gen de abordare -, ci simpla provocare in sine.

http://www.descopera.ro

PENTAGONUL IN GAURA

Prima pagină › D:News
vezi toate articolele din D:News › D:News
Uluitor: cercetătorii de la Pentagon au creat o „gaură” în timp!
Trimite pe email
05.01.2012 | 14 Comentarii
+ zoom Uluitor: cercetătorii de la Pentagon au creat o „gaură” în timp! Uluitor: cercetătorii de la Pentagon au creat o „gaură” în timp! Galerie foto (1)

Într-o bună zi, soldaţii americani vor putea efectua operaţiuni secrete fără a fi observaţi, graţie realizării unor fizicieni finanţaţi de Pentagon, care au reuşit să creeze o veritabilă „gaură” în timp!

O echipă de cercetători de la Universitatea Cornell, cu susţinerea Darpa (departamentul de cercetare din cadrul Pentagonului), a reuşit să ascundă un eveniment pentru 40 de picosecunde, manipulând lumina.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Nature, fiind pentru prima dată când oamenii de ştiinţă reuşesc să mascheze un eveniment. Până acum, alţi cercetători au reuşit să creeze momente de invizibilitate, camuflând obiecte, însă niciodată până acum nu reuşiseră să „camufleze” perioade de timp.

Pentru a camufla un obiect, cercetătorii „curbează” lumina în jurul acestuia. Dacă lumina nu atinge respectivul obiect, acesta nu va fi vizibil ochiului uman.

În cazul evenimentelor, pentru a le camufla, cercetătorii modifică viteza de deplasare a luminii. Pentru a observa un eveniment, lumina emisă de respectivele acţiuni este percepută de ochiul uman. În mod normal, această lumină se deplasează dinspre evenimentul observat spre ochiul observatorului într-un ritm constant. Reuşita cercetătorilor de la Cornell a fost în modificarea acestui flux de lumină, pentru o durată foarte scurtă de timp, astfel că evenimentul respectiv putea să aibă loc fără a fi observat.

Întregul experiment a avut loc în cadrul unui cablu de fibră optică. Cercetătorii au lansat un fascicul de lumină verde de-a lungul cablului, unde trecea printr-o lentilă ce împărţea lumina în două frecvenţe, una deplasându-se mai repede decât cealaltă. În timp ce această separare avea loc, cercetătorii au lansat o pulsaţie de laser roşu de-a lungul cablului. Acest eveniment a avut loc în cadrul unei „găuri” în timp, astfel că a fost imperceptibil.

Oamenii de ştiinţă recunosc că va trece mult timp până când se vor putea „masca” durate mai lungi, la nivel de secunde, însă afirmă că această reuşită poate avea multe aplicaţii concrete. Spre exemplu, tehnologia de „mascare” a timpului poate permite efectuarea unor operaţiuni secrete în cadrul unui computer, fără ca acestea să poată fi detectate.

Editorii de la Nature au declarat că reuşita cercetătorilor de la Cornell reprezintă „un pas important către realizarea unui cloaking total spaţio-temporal”.

Specialiştii de la Cornell afirmă că, pentru a masca un eveniment cu durata de o secundă folosind aparatura cu care au efectuat experimentul revoluţionar, ar fi nevoie de o maşinărie ce s-ar întinde pe 30.000 de kilometri.

Sursa: Wired

LADY GAGA

Angajatii unui hotel din Londra unde Lady Gaga a fost cazata au gasit baia camerei sale plina de sange. Misterul este aproape sa fie dezlegat.Cantareata Lady Gaga a socat angajatii unui hotel din Londra, unde artista fusese cazata. Baia camerei sale era murdara cu un lichid ce semana cu sangele, iar de aici au pornit speculatiile potrivit carora vedeta ar practica ritualuri sataniste.

„Lady GaGa a lasat in urma ei, mai ales in baie, un lichid rosu care aducea foarte bine cu sangele. Nu se stie exact despre ce e vorba”, a declarat o sursa.

Totusi, un alt angajat al hotelului crede ca artista a folosit substante speciale pentru aparitiile scenice, excentrice de altfel.

LADY GAGA

Autor:
Carmen Ulian
Sursa:
stirileprotv
Sursa-foto:
theblemish.com

S.R.I. CONDOM

O unitate SRI din Bucureşti a achiziţionat de curând câteva zeci de prezervative, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marius Bercaru, precizând pentru publicaţia „Ring” că acestea vor fi folosite pentru „trageri în dispozitive explozive improvizate”.”Dacă nu eşti un specialist în tehnică militară, faptul că o unitate a SRI, precum 0466 din sectorul 3 al Capitalei, a cumpărat 50 de prezervative poate părea foarte ciudat sau de-a dreptul comic”, scrie „Ring”.

Bercaru a explicat că folosirea prezervativelor în cadrul acestei unităţi nu are nicio legătură cu modul în care acesta este utilizat de către civili.”Prezervativele se folosesc la disruptor. Această maşinărie trage în dispozitive explozive improvizate, iar proiectilul este de obicei compus din apă sau gel balistic, nisip sau bile, care se introduc cel mai bine în prezervativ. Acesta se bagă pe ţeavă şi se trage”, a spus Bercaru.

„Ring” notează că, potrivit unei lucrări de specialitate a maiorului Vasile Voicu, cele mai eficiente proiectile folosite pentru anihilarea explozivilor din coletele teroriste cu înveliş de carton sunt acelea din apă introdusă într-un balon de cauciuc.

Dacă însă vorbim de dispozitive explozive improvizate cu înveliş metalic, proiectilul folosit constă în bile de plumb sau nisip introduse de asemenea în baloane de cauciuc. Şi pentru că proprietăţile elastice şi, totodată, de rezistenţă ale prezervativelor sunt cunoscute, probabil că este şi motivul pentru care unitatea SRI a hotărât să le folosească în locul baloanelor clasice.

„Principalul avantaj al acestor proiectile este că merg cu o viteză mai mare decât viteza de declanşare a bombei”, a precizat Bercaru.

http://www.mediafax.ro

61KM-El Camino de la Muerte!

Un video şocant arată cum un autobuz încearcă să treacă pe cel mai periculos drum din lume, însă cade în prăpastie, scrie dailymail.co.uk.

Şoferul autobuzului era ghidat pe drum de pasagerii acestuia, care coborâseră din vehicul din cauza pericolului. În imagini se poate vedea un bărbat care îi arată şoferului ce manevre să facă pentru a trece de o porţiune îngustă şi alunecoasă a drumului, însă şoferul pierde controlul maşinii, iar aceasta cade într-o prăpastie de 50 de metri. Şoferul autobuzului şi-a pierdut viaţa.Drumul de 61 de kilometri care face legătura între La Paz şi Coroico, în Bolivia, provoacă moartea a 200-300 de oameni în fiecare an. „El Camino de la Muerte (Drumul Morţii)” a fost numit în 1995 cel mai periculos drum din lume.

http://www.mediafax.ro

%d blogeri au apreciat asta: