E.COLI2

Planeta noastra gazduieste un numar impresionant de virusuri si bacterii. In trecut, pandemiile au facut ravagii pe planeta noastra, dat fiind faptul ca nu existau tratamentele si procedurile medicale de azi.

In 1918, de exemplu, pandemia de „gripa spaniola” a pornit din SUA, a trecut prin vestul Africii, Franta si apoi s-a raspandit in intreaga lume, aminteste Daily Galaxy.

Ea a ajuns pana si pe insulele izolate din Oceanul Pacific si a fost cauzata de o tulpina a tipului de virus H1N1. Pandemia de gripa aviara a tinut din 1918 pana in 1920. Simptomele erau de o severitate extrema, afectand si adultii tineri.

E.coli, in fiecare dintre noi

Lumea intreaga este speriata acum de amenintarea raspandirii de E.Coli din Europa pe intregul glob. Pana acum, numarul victimelor este deja un record istoric: 33 de morti si un numar impresionant de persoane bolnave.

Ceea ce nu stiu toti este ca in corpul nostru se gasesc foarte multe bacterii E.Coli. Ele sunt, din fericire, inofensive, nesuferind mutatii.

Tulpinile periculoase de E.Coli au fost descoperite in 1900. Ele cauzau o diaree care ameninta viata pacientilor. E.Coli a mai lovit si in anul 1982, infectand 25 de oameni in Oregon, SUA. S-a descoperit atunci ca hamburgerii care nu fusesera bine gatiti fusesera de vina.

Viitorul, amenintat de bacterii?

Tot prin hamburgeri contaminati, in Washington, E.Coli a lovit din nou, in anul 1993. In 2006, spanacul a fost de vina pentru raspandirea acestei bacterii. Se estimeaza ca vechimea unor astfel de microorganisme este de 7.000 de ani.

Aceasta bacterie a preluat de la alte bacterii trasaturi foarte periculoase pentru sanatatea oamenilor. In viitor, ele ar putea ajunge la caracteristici mult mai amenintatoare decat acum, cucerind intreaga planeta, asa cum s-a mai intamplat in trecut.

Lumea din viitor va fi, poate, una a microbilor, caci acestia se pot raspandi azi mult mai repede, din cauza mijloacelor de transport existente.

MITURI DIN ROMANIA SI NU NUMAI


Acest mit as putea spune ca a luat viata in zilele noastre si desi pare o aberatie daca analizezi cuvintele „aeroport subteran” .Se poate insa sa fie si un sambure de adevar tinand cont de cifrele din schema de amenajare a centralei Vidraru:un baraj din beton în dublu arc, o galerie de aducţiune continuată printr-un castel de echilibru şi un puţ forţat, o centrală subterană şi o galerie de fugă. În cei cinci ani şi jumătate în care s-a scris istoria zidirii acestei cetăţi de lumină, s-au realizat volume de lucrări impresionante: s-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 metri cubi de rocă, din care aproximativ 1 milion metri cubi în subteran, s-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care 400.000 metri cubi în subteran şi s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice.
Despre acest baraj mai sunt si alte mituri, si multe dintre ele au izvorat si din cauza faptului ca pana acum cativa ani barajul era pazit de armata.Uni spun ca in muntii de langa baraj ar fi T.N.T in caz ca se sparge sa protejeze orasele prin care trece Aregesul.
Oricum eu de cate ori merg la baraju Vidraru simt ca acolo e ascuns ceva, e o atmosfera ciudata.

silviu2292http://mituri-de-romania.blogspot.com/

DRACULA

Dracula este fara indoiala unul dintre cele mai cunoscute mituri din romania. Acest mit a aparut datorita scriitorului irlandez Bram Stoker care a pus intr-o lumina nefavorabila pe marele domnitor Vlad Tepes.
Legatura care se face intre personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: ”… a fost intr-adevar acel voievod Dracula care si-a dobandit numele impotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”.
Prin acest scriitor Romania a ajuns cunoscuta, foarte multi turisti venind in tara pentru aceasta legenda conform careia lui Dracula ii placea sa organizeze cate un banchet si sa cineze in timp ce privea oamenii murind. Forma sa de executie preferata era trasul in teapa. Forma aceasta de executie era suficient de lenta astfel incat sa lase posibilitatea victimelor sa isi curme singure zilele. Ii placea sa traga in teapa mai multi oameni o data, aranjand tarusii in diverse moduri ciudate. Nimic nu era prea brutal pentru Dracula – ii placea sa vada oamenii jupuiti, fierti de vii, etc. Se mandrea cu faptul ca pedepsele aplicate de el erau date in functie de crima savarsita.

Mit: Vestele din Kevlar pe care le ascunzi sub un tricou mai larg te scot din orice incurcatura. Si daca esti ciuruit cu un AK-47, cel mai rau lucru care ti se poate intampla e sa ramai cu cateva vanatai ca la paint-ball.

Adevarul: Vestele purtate de politisti functioneaza doar in fata pistoalelor, nu si a mitralierelor. Adevarata armura care sa te protejeze impotriva lor e purtata de soldati, cantareste 14 kilograme, costa
mii de dolari si functioneaza doar pentru distante mai mari de 4 metri.

Gloantele arunca ORICE in aer

Mitul: In filme, un glont tras intr-un butoi cu combustibil produce o explozie uriasa si toata scena e inghitita de flacari. Si nu doar combustibil, practic orice gaz presurizat intr-un recipient poate duce la o bubuitura memorabila doar daca tragi un glont in el.

Adevarul: Niciun producator de masini nu ar fi incantat ca rezervoarele sa sara in aer la cel mai mic contact sau la cea mai mica lovitura. Cei de la MythBusters au demonstrat ca a trage un glont intr-un butoi cu benzina nu inseamna nimic spectaculos. Culmea este ca lumea Hollywood-ului arata cum containerele pot fi atat de usor penetrate, dar uneori te poti ascunde si in spatele unor saci de cartofi.

NISIPUL MISCATOR

In multe filme de actiune, ce-i drept majoritatea de categorie B, regizorii scapa de un personaj harazindu-i o moarte lenta si chinuitoare, inghitit de nisipuri miscatoare. In unele cazuri, eroul este salvat in ultima clipa, tras la suprafata de prieteni aparuti la momentul oportun. Ambele tipuri de secvente sunt cat se poate de false, afirma cercetatorii, care au constatat ca este aproape imposibil ca un om sa fie inghitit complet de nisip. Din nefericire, si salvarea unui om prins pe jumatate in nisip este extrem de dificila, daca nu chiar imposibila. Corpul uman nu are pur si simplu densitatea suficient de mare pentru a disparea complet intr-o masa de nisip miscator, indica studiile de laborator prezentate de revista „Nature”, citata de Rompres. Asa-numitul nisip miscator este de fapt nisip obisnuit suprasaturat cu apa, caz in care frecarea dintre particulele de nisip devine atat de mica incat, practic, nu mai poate sustine la suprafata sa niciun fel de greutate.
Acest amestec de apa si nisip apare de obicei in apropierea deltelor si in zonele inundabile de langa albiile raurilor. De asemenea, nisipurile miscatoare se pot forma dupa ce, in urma unui seism, apa din subteran este impinsa spre suprafata.
Nisipurile miscatoare sunt cu adevarat periculoase atunci cand provoaca prabusirea unor poduri sau cladiri, sustin expertii. De cealalta parte, probabilitatea ca un om sa dispara complet intr-o masa de nisipuri miscatoare este nula.

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.

Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.
Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese
bautura si mancarea – lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.
Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Vladimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.

Sinca Veche si enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.
Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii. Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?
Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi.
Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…

Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.
Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.
Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana. La fel de sinistru este – spun legendele – si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii.
Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de
recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii. Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat, unde – conform povestilor – oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului.
Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.

Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani nu doar pe prima pagina a cotidianelor romanesti, din pricina Mineriadei care a trecut pe aici, ci si in toiul dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte. Dupa prima seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare.
Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea… Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist. Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta…

Poeni, satul blestemat de lupi…

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.
Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit.
De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa rosteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.

Balta Vrajitoarelor

Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.
Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii.
De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta. Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata – indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

Sperietoarea E.coli

Sperietoarea E.coli şi viteza cu care se răspândeşte pe întregul continent şi mai ales în presa din toată Europa nu vă aduce aminte de nimic?

Statele europene nu pot interzice oficial importul de legume dintr-un alt stat membru până când autorităţile UE nu declanşează alerta oficială.Însă o asemenea atenţie din partea mass-media poate face treaba în locul lor. Recunosc că, în primele zile, pomenită în faţa standului de legume dintr-un supermarket, la vederea etichetei pe care scria că ţara de provenienţă e Spania, m-am abţinut să cumpăr. Şi nu sunt singura. Spania pierde sute de milioane de euro săptămânal prin acest embargou. Rusia l-a impus oficial, explicând doar că nu are chef să-şi „otrăvească” cetăţenii de dragul unor principii (acordurile comerciale cu UE). Avea nevoie Spania, deja aflată pe toate listele negre care spun că are nevoie de ajutorul FMI, de o asemenea lovitură? Sursa nu a fost nici acum depistată, dar Germania a ţipat încă din prima secundă – lucru destul de neobişnuit pentru motorul economiei europene – punând Spania la stâlpul infamiei. Apoi, a recunoscut, sub o formă sau alta, că a greşit. Răul a fost însă făcut deja. Degeaba au mai venit apoi oamenii de ştiinţă europeni să spună că nu există nici cel mai mic indiciu că legumele şi fructele ar fi de vină pentru epidemia de E.coli. Cine este dispus să rişte sănătatea sa ori pe cea a copiilor săi, mai ales dacă aude doar un titlu alarmist la o televiziune care doreşte să acopere subiectul în 30 de secunde? Pierderile pentru fermieri sunt deja imense: recolta e aruncată din Spania până în Polonia şi România. Şi câtă vreme autorităţile naţionale şi europene vor continua să bâjbâie, ei vor continua să piardă.

Nu este nici prima şi nici ultima sperietoare de acest fel. Vă aduceţi aminte de H1N1, faimoasa gripă porcină din 2009? Ţara-sursă, Mexic, pusă la zid, filtre pe aeroport, măşti, giganţi farmaceutici care se concurau pentru a fi primul care descoperă vaccinul?

Avertismentele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, avertismentele de călătorie, informaţiile despre mutaţii genetice, temerea că s-ar putea trasmite de la om la om? În decurs de peste un an, „porcina” a ucis, în principal din cauza complicaţiilor, circa 18.000 de oameni, adică de 30 de ori mai puţini decât ucide anual gripa normală. A doborât însă un alt record: a fost cea mai mediatizată epidemie din istorie. Iar impactul asupra economiei a fost devastator: turismul mexican a scăzut cu 80%, cel din SUA cu 50%, cel din Canada, cu 40%. Pe un alt plan, Egiptul a folosit ocazia pentru a eutanasia toţi porcii, principala sursă de carne a minorităţii creştine (copţii) . Apoi, s-a declanşat goana guvernelor din întreaga lume după un vaccin încă neaprobat şi cheltuirea a miliarde de euro pe doze. După care au apărut nelipsitele teorii ale conspiraţiei. La fel ca şi acum, în cazul E.coli, când Germania este acuzată că a declanşat epidemia, pentru a impune noi reguli pentru cultivarea legumelor în Europa.

E.coli produce epidemii în fiecare an, peste tot în lume. În 1996, în Japonia a îmbolnăvit 10.000 de oameni. Şi nu mai departe de 2006, tot E.coli declanşa o epidemie în California. Atunci, a fost pusă pe seama spanacului, până la informaţia că de fapt apa contaminată cu fecale de vite ori ambalarea insalubră ar fi fost de vină. Pierderile de zeci de milioane de dolari ale fermierilor nu au mai fost recuperate.
Toată lumea îşi aduce aminte cum au început aceste epidemii, dar mai ţine cineva minte cum s-au terminat? La un moment dat, au ieşit din atenţia presei şi a lumii şi au murit. Temporar. După un timp apar sub o altă formă, sub un alt nume. Şi scenariul se repetă. Şi pierderile sunt de fiecare dată tot mai mari.

VEZI SI

ADN EXRATERESTRU


Un grup de cercetatori care lucreaza in Proiectul Genomului Uman sustine ca a gasit gene extraterestre in ADN-ul uman. Ar putea fi aceasta dovada cea mai buna ca exista viata in afara Pamantului?!
Proiectul Genomului Uman a fost inceput in anul 1989 in SUA si de-a lungul anilor i s-au alaturat oameni de stiinta din mai multe tari: Marea Britanie, Franta, Japonia, Germania si China.
Potrivit echipei de oameni de stiinta, ipoteza este foarte aproape de a se adeveri. Ei cred ca mai mult de 95% din secventele de ADN necodificat – cunoscut sub numele de junk DNA – care se gaseste in acidul dezoxiribonucleic al oamenilor este de fapt codul genetic al unor forme de viata din alte lumi, scrie Scienceray.com.
Se gasesc in ADN-ul oricarei forme de viata de pe Pamant, dar in cazul oamenilor “doza” este mai mare decat la celelalte specii.

Aceste secvente de ADN sunt folosite de catre cercetatori ca sa explice partile lipsa, gaurile din cunoasterea istoriei speciei noastre si a felului in care am evoluat.

Prin decriptarea acestor gene extraterestre, geneticienii sustin ca toate misterele pe care teoria evolutiei nu le poate cuprinde si explica vor fi de acum incolo usor de aflat.
Cercetatorii cred ca ADN-ul extraterestru a fost “inserat” de mai multe ori, in mai multe perioade ale evolutiei umane, in interiorul celulelor noastre – fapt care ne-ar fi permis o dezvoltare mult mai rapida fata de celelalte vietuitoare.
Cercetatorii au chiar si o viziune a Creatorului in varianta lor. Ei sunt de parere ca “o forma extraterestra de viata a creat noi vietuitoare, pe care le-a plantat pe diverse planete, inclusiv Terra”.
Asadar, avem sau nu gene extraterestre? Tu ce crezi?

SECTELE DIN ROMANIA

SECTELE DIN ROMÂNIA. Exorcizări şi miracole contra cost – imagini cutremurătoare într-un reportaj „România, te iubesc”

Pe lângă cultele recunoscute oficial în România prosperă zeci de secte care funcţionează sub paravanul fundaţiilor care pretind că oferă ajutor spiritual. În fapt, câştigă bani grei din naivitatea şi disperarea oamenilor grav bolnavi care ar face orice ca să trăiască. Un reportaj “România, te iubesc”, difuzat la PRO TV

Fiecare caută un răspuns pentru viaţa sa şi-şi doreşte protecţia divină. În vremuri de criză, când mulţi au ajuns la capătul puterilor şi nu mai au de ce să se agaţe, credinţa îi linişteşte, îi ajută să-şi depăşească problemele.

Românii au mai mult ca oricând nevoie de credinţă şi-o cauta cu disperare oriunde. Pe lângă marile hramuri ale bisericii mamă care adună mulţimi impresionante, un alt fel de ortodoxie, spectaculoasă şi radicală se dezvoltă la Moşuni, un cătun de lângă Târgu Mureş. În fiecare săptămână, un simplu preot de ţară, Cristian Pomohaci, reuşeşte să adune în jurul său mii de oameni. Bolnavii incurabili îl caută, iar cei care îi sunt aproape, ucenicii, îl divinizează.

Ovidiu Ciobotă este unul dintre “discipoli”. “Ne are pe noi, noi suntem copiii lui, are mai mulţi decât vă imaginaţi vreodată. Suntem foarte mulţi care ne simţim copiii lui, poate de multe ori nu-mi simt părinţii mei trupeşti, părinte nu e cel care te naşte, e cel care te creşte şi părintele m-a crescut pe mine, m-a crescut spiritual”.

Alţii au stat pe lângă părinte, dar au plecat.

“M-am încadrat în acel grup până mi-am dat seama că este o sectă foarte periculoasă pentru cultul nostru ortodox, femei care se vaită, exorcism… Sunt în secolul XXI sau în Evul Mediu, naiba stie”, spune o femeie care nu vrea să i se ştie identitatea.

Un preot ieşit din canoane

Parintele Cristian Pomohaci are un profil aparte. Este separat de preoteasă, deşi în mod normal legile Sfântului Sinod îl obligă să fie căsătorit. De asemenea, pe lângă preoţie, Cristian Pomohaci mai cântă şi muzică populară.

Are peste o mie de prieteni pe Facebook, 30 de ucenici ultra-dedicaţi în viaţa reală care locuiesc în clădiri ridicate lângă biserică, are patru copii înfiaţi cu vârste cuprinse între 13 şi 26 de ani, conduce o gospodărie impresionantă, cu oi, vaci şi porci în care lucrează ucenicii săi.

La fel s-a întâmplat şi cu soţia unui om de afaceri din Reghin, care locuieşte acum alături de părintele Pomohaci.

“Soţia mea îl vede ca pe Iisus Hristos pe pământ, îi pune poza la cap, e durere… I-am spus ca nu se mai poate, trebuie să se adune, să facă ceva, dar nu ai cu cine discuta. Spune că menirea ei este să aducă cât mai mulţi oameni acolo. Mulge vaci, face agricultură, păzeşte biserica, face slujbe în locul lui, e mâna lui forte”, povesteşte omul de afaceri.

Femeile de la Moşuni sunt, însă, mulţumite de ceea ce fac. Este şi cazul doamnei profesoare Otilia, pe care reporterii PRO TV au găsit-o îngrijind porcii din gospodărie. Face acest lucru de şapte ani.

“Pentru mine reprezintă chipul lui Hristos. Din toată inima vă mărturisesc că nu voi putea niciodată mulţumi lui Dumnezez că am ajuns la Moşuni. Am aici o casă şi o familie, ceea ce pentru un om singur ca mine, având în vedere statutul meu de femeie nemăritată, e mare lucru. Să ai o familie, mai mult decât una în limite biologice, e mare lucru”, spune Otilia.

Cadouri pentru biserică

Mulţi dintre cei care vin la Moşuni au probleme de sănătate grave şi sunt dispuşi să creadă şi să facă orice ca să trăiască.

Simona Gurghean are feţita bolnavă de tetrapareză spastică. A fost la toţi doctorii şi acum încearcă şi calea credinţei. Deşi este pentru prima data la Moşuni, o trec fiori. “E ceva deasupra noastră, nu ştiu, simt o căldură, simt o căldură deasupra mea, acum am simţit-o”…

Totuşi, nu este uşor să ajungi la părinte. Există liste de aşteptare, iar ca să te vindeci se spune că trebuie să asişti la slujba din noaptea de vineri. Înainte de slujba cea mare, eşti îndrumat de oamenii preotului să cumperi daruri pentru sfântul altar, ulei, prescură, vin, toate în valoare de 16 lei.

Cu acatistul făcut în care explici de ce necaz vrei să scapi şi cu darurile mergi în biserică şi le laşi la altar. În funcţie de gravitatea problemei ţi se cere să cumperi un număr de lumânări care în general variază de la 50 la câteva sute. Lumânările se dau înapoi stinse şi ajung din nou la vânzare. Darurile care se aglomerează în altar, sunt apoi scoase pe uşa din spate a bisericii.

Slujba de vineri noaptea şi exorcizările

Este ora 12 noaptea şi biserica geme de enoriaşi. Într-o adâncă fervoare religioasă, toţi se pregătesc pentru apariţia părintelui.

În prima linie stau femeile despre care se spune că sunt îndracite. Maria lucrează la poşta în oraşul Victoria şi a ajuns la Moşuni când a văzut că se simte rău. Este stropită cu aghiasmă ceea ce pare că o doare. “Mă chinuie un duh rău. Am venit la părintele, am luat 16 posturi”, spune Maria. A fost pe la mai mulţi medici, dar, nedând de cap răului, a luat calea bisericii din Moşuni. Întrebat dacă femeile “îndrăcite” au un diagnostic, părintele Pomohaci răspunde laconic: “Satana nu are diagnostic”! După ce termină cu femeile, părintele Pomohaci exorcizează şi un bebeluş. “Copilul acela micuţ îl avea pe diavol în el. Un blestem sau o satană, satana nu-ţi dă stare de euforie niciodată”, spune părintele. La două noaptea, femeile sunt extenuate de postul lung şi aspru şi de atmosfera ireală din biserică. Li se spune că dacă vor să se vindece trebuie să repete şedinţele de exorcism, să ţină canonul şi să creadă că prin preot lucreaza Dumnezeu.

Practicile preotului Pomohaci nu sunt pe placul Episcopiei Alba Iulia.

Părintele spune însă că ceea ce face el este ortodoxism românesc şi nimic mai mult. “Eu nu sar din dogmele ortodoxe române, nu sar peste cal, nu exagerez în nimic. În afară de faptul că sunt mai lacom şi mai rău decât unul care nu are atât cât am eu. Îl iubesc mai mult pe Dumnezeu, îmi doresc să am mai mult şi să pot da celor din jurul meu”, spune preotul Pomohaci.

Catedrala credinţei, zece la sută din venituri pentru un miracol

Bucureşti. În căutarea unei vindecări se află şi zecile de oameni care vin zilnic la “Catedrala Credinţei”, un fost cinematograf de cartier, de pe Şoseaua Fundeni. “Biserica Universală” este creaţia unor brazilieni, iar predicile sunt pline de patos şi atrag mulţimile. Biserica Universala nu face parte dintre cultele recunoscute în România şi nu are personalitate juridică. În schimb are filiale în toată ţara şi multă putere. Cu ce îşi racolează adepţii, în special oameni foarte simpli? Cu promisiunea unei minuni.

Brazilienii îşi fac reclamă la un popular post de televiziune şi au întruniri zilnic. Ţin slujbe de vindecare pentru boli incurabile sau promit că redresează firme nenorocite de criză. Sâmbata se tine slujba pentru rezolvarea lucrurilor imposibile. Minunile se întâmplă însă numai dacă plăteşti. Cât? A zecea parte din salariu sau din pensie, bani pentru care brazilienii au produs şi plicuri tipizate. “Credem în biserica asta. Dau a zecea parte din pensie. Am o pensie de 862 de lei”, spune o bătrână care vine aici.

Slujba de vindecare se transformă într-un spectacol amplificat de şase boxe puternice. Oamenii sunt invitaţi să închidă ochii şi să pună mâna pe acea parte a corpului care-i doare. Aşa zisul preot este îmbrăcat într-un halat alb, ca doctorii.

“În numele lui Iisus, orice este necurat, orice este rău, lasă-l, lasă-l, lasa-l”, spun oamenii în cor. “Ieşi cancer, ieşi, ieşi, ieşi”, sună altă rugă.

Tratamentul merge şi nu merge. “Eu am fost cel mai mare beţiv, am fost cel mai mare beţiv şi încă mai beau. Acum m-am rugat la Dumnezeu şi de două şedinţe nu mai beau… Azi am băut două pahare de vin”, spune unul dintre membrii Bisericii Universale.

Adepţii Baha’i, gata să-şi sprijine financiar credinţa

Ne aflăm într-un apartament elegant din Bucureşti. Gazde ne sunt adeptii Baha’i, oameni educaţi care au găsit un răspuns pentru căutarile din viaţa lor după ce au renunţat la ortodoxie. 7.800 de români cred în învăţăturile lui Bahaulah, un persan care-a trăit la sfârşitul secolului XVIII. Adeptii Baha’i nu beau, nu fumează şi nu au lăcaşuri de cult.

Rareş Prunduş este specializat în marketing şi lucrează la o firmă din Bucureşti. Avea 14 ani când a auzit de credinţa Baha’i. Nişte prieteni alături de care învăţa engleză i-au vorbit de învăţăturile lui Bahaulah. L-a prins repede. “A fost ceea ce căutam ca să mă liniştesc, pentru că nu mă simţeam în apele mele, eram rebel”, spune Rareş. Credincioşii sunt convinşi că mesagerii lui Dumnezeu au fost Abraham, Iisus, Buddha, Mohamed. Însă ultimul trimis al lui Dumnezeu pe pământ, Bahaulah îi conţine pe toţi.

“În momentul în care eu am spus că sunt baha’i nu înseamnă că am renegat ce eram înainte, din contră, am acceptat mai multe. Contribui şi financiar. Cu cât pot”, spune Rareş.

În concluzie, fiecare om este liber să creadă în ce vrea el dacă asta îi face bine. Însă de un lucru putem să fim siguri: cel mai uşor poate fi manipulat un om aflat în suferinţă. Un om care simte o nevoie acută să creadă în ceva, să găsească un rost şi un sens superior pentru viaţa lui. “Crede şi nu cerceta” poate fi uneori cea mai scurtă cale spre pierzanie. (Antoaneta Dohotariu, PRO TV)

Comentariu saccsiv:

Intr-adevar, sectele sunt o mare problema si daca documentarul se limita doar la ele, era bine. Insa trustul de presa al familei Lauder nu se dezminte nici de aceasta data, asa ca au bagat la gramada si un fragment cu preotul Cristian Pomohaci, in dorinta lor turbata de a scuipa si pe ortodoxie. Caci prin extensie au atacat si ceea ce de fapt ii doare pe ei cel mai tare: vindecarile reale, pelerinajul la Sfintele Moaste si scoaterea de draci.

Spune preotul Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei:

„In Biserica Ortodoxa Romana nu se fac exorcisme, in sensul consacrat al termenului.”

Incredibil. Si de cand e interzis? Cititi va rog si:

CAZUL TANACU. Presa a turbat din nou la aflarea vestii ca trei maicute au fost eliberate. Unde au gresit ierarhii? IN APARAREA PREOTULUI Petru Corogeanu: parintii GHEORGHE CALCIU DUMITREASA si IUSTIN PARVU

Dar nu ne miram, caci lucrurile se leaga, purtatorul de cuvant fiind cel ce declarase acum doi ani ca va fi primul ce-si va lua pasaport cu cip …

Foarte siret e dracul si slogoii lui din mass-media. Si iata si motivul in acest caz:

Pro TV –ul nu ne spune, insa preotul Cristian Pomohaci rataceste cumplit invitand la predica eretici:

Vladimir Pustan este pastor, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei “Cireşarii”. Este căsătorit cu Florica şi are patru copii: Vlăduţ, Emanuela, Beniamin şi Florin.

El este un pastor marcant pentru generaţia tânără din zilele noastre. Iubit de majoritatea evanghelicilor români, dar şi criticat în anumite perioade ale vieţii, pastorul Vladimit Pustan a rămas credincios lui Dumnezeu şi viziunii primite de la El. Este un model de perseverenţă, loialitate şi dedicare.

Mai stim ca era un apropiat al Madalinei Manole pe care atat a invatat-o pana s-a sinucis:
Asadar, in aceste conditii, nu stiu cat de reale sunt exorcizarile acelea.

Insa trustul a dorit ca publicul sa traga concluzia: cine cauta sa-l vindece bunul Dumnezeu, este asemenea cu acei sectari. Deci cei ce cauta vindecari si sa scape de demoni, chiar daca merg la Sfintele Moaste sau la Biserica Ortodoxa, sunt asemenea lor …

Romania secreta


La Ciudanovita, in judetul Caras Severin, radioactivitatea e atat de mare, incat oamenii se sting de tineri, iar nou-nascutii vin pe lume cu malformatii. Pana in anul 2000, aici erau mine de uraniu, dar dupa inchiderea lor nimeni nu s-a mai deranjat sa afle nivelul radiatiilor din zona. Pe hartie, s-au cheltuit sute de miliarde de lei vechi. Practic, moartea pare sa se fi instalat definitiv la Ciudanovita.

Crucile de metal de anii trecuti din Ciudanovita arata ca multi dintre cei care s-au prapadit nu aveau mai mult de cincizeci de ani.

Cancerul i-a secerat. Toti au lucrat in minele de uraniu din muntii Banatului.
Din minele de la Ciudanovita si Lisava s-a scos uraniu inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand austriecii au inceput exploatarea. Au urmat nemtii si rusii.
„Priviti – se spunea intr-un jurnal de cinema din anii 50 –, peste cateva minute minerii vor cobori in subteran si doar becurile lor vor lumina drumul muncitoresc in regatul de carbune. Sa fie intr-un ceas bun!”
Rusilor le-am dat uraniu in contul datoriei de razboi. Minerii erau platiti bine. Veneau aici din toata tara si se imbogateau. Numai in colonia Ciudanovita locuiau peste 35.000 de oameni, iar in mina lucrau mai bine de zece mii. Nu li spunea cat de periculos este uraniul din adancuri, dar nici ei nu erau interesati. Castigau in cateva luni bani pentru un apartament. Faceau avere. Multi n-au mai apucat sa se bucure de ea. Trenul-„bomba”, asa cum ii spuneau localnicii, pleca incarcat de mai multe ori pe zi spre Rasarit.
Dupa mai bine de o jumatate de secol, trenul circula gol pe aceeasi linie. Ciudanovita este un loc mort. In anii 90 minele s-au inchis.

Nimeni nu recunoaste zona radioactiva

Radioactivitatea uraniului se injumatateste in cateva miliarde de ani, asa ca la Ciudanovita atinge in continuare cote alarmante.
Mircea Golosie, presedintele ONG Hobby Club Jules Verne, a simtit pe pielea lui ce inseamna iradierea cu uraniu. Si-a instalat cortul si a baut apa din zonele bogate radioactiv. Luni de zile doctorii au fost neputinciosi. „Nu mai poti umbla, ai diaree, ai niste mici frisoane la inceput, in prima saptamana. Dupa aceea… problema s-a complicat timp de doua luni. …Au crezut ca am SIDA, au constatat apoi ca nu e SIDA. Intre timp s-au facut analize la apa si solul pe unde am umblat si s-a constat ca terenul e radioactiv.”
Cand s-a pus pe picioare, Mircea Golosie s-a dedicat cercetarii zonelor cu radioactivitate. „V-ati uitat intr-un ghid turistic? intreaba el. Scrie undeva ca zona asta este radioactiva, sa nu va asezati cortul acolo, sa nu beti apa de acolo? Nicaieri in ghidurile turistice nu scrie asta.”
Cu aparatul sau, Golosie a inceput un adevarat razboi cu indiferenta, secretomania si nepasarea autoritatilor. A masurat de multe ori zona si sustine ca nivelele atinse sunt de
„prealarmare nucleara suta la suta…”. La un moment dat a fost acuzat de spionaj.

Ca-n Texas
De mai bine de 10 ani, minele Ciudanovita si Lisava au intrat intr-un amplu proces de conservare si ecologizare. Atat de amplu incat in zona au ramas inca neacoperite peste 30 de halde de steril. Apa se scurge de pe halde direct in paraul Jitin, iar limitele de radiatii sunt cu mult depasite.
Coloniei Ciudanovita i se spunea in perioada comunista Texas, pentru ca aici lumea umbla imbracata in blugi. In locul unde odata locuiau mii de mineri, astazi totul este gri si parasit. In blocurile construite de rusi mai locuiesc putin peste doua sute de oameni. Le-au cazut dintii din cauza radiatiilor. Cei care au plecat au murit cu totii, n-au rezistat mult.
Neniu Ion a lucrat in mina. S-a ales cu tuberculoza. Locuieste in primul bloc din colonie. „De cand am venit aici, mi-au picat dintii…” Sotia lui are cancer. „Nevesti-mii i-a picat tot parul din cap. Doctorul a zis ca din cauza radiatiei.”
Uraniul din mina s-a platit si inca se mai plateste cu un pret scump: cancer, tuberculoza, leucemie, imbatranire prematura. Intreb un localnic: „Sunteti pensionar de la mina?” „Da.” „Cati ani aveti?” „43.” Nu-mi vine sa cred, repet intrebarea, omul arata de parca ar avea cu douazeci de ani mai mult.

Dealul Golgota
Chiar in spatele coloniei se ridica dealul Golgota. O uriasa halda de steril. Are 80-90 de metri inaltime si o suprafata de vreo opt hectare. Toata suprafata e radioactiva.
Masor impreuna cu Neniu Ion radiatia din jur, in apropierea fostelor guri ale minei. „Tot materialul scos din galerie l-au pus aici… au venit unii si-au masurat unii si au zis sa nu lasam vitele, ca si laptele e radiat… au zis sa nu stau pe pietroi ca are radiatii si intra in corp… daca mergeti acolo, pe halda de steril, e si mai tare…”
In apropiere e una dintre intrarile in mina de uraniu. A fost inchisa in noiembrie 2005. La cativa pasi pasc animalele oamenilor. Pentru ecologizarea si conservarea acestei zone s-au cheltuit multe miliarde de lei. Nu exista nici un gard care sa imprejmuiasca zona si nici un semn care sa le spuna oamenilor ca nu au voie nici sa intre in acel perimetru si nici sa urce pe halda uriasa de steril.
Am vazut capre pascand, am intrebat un cioban cum de le lasa in acel loc. „Nu e o zona cu radiatii aici? Ce faceti cu animalele alea sus?” „Cum le lasa Dumnezeu”, mi-a raspuns. „Stiti ce se scotea din pamant de aici? Uraniu. Si caprele astea… pasc in zona de uraniu.” „Acuma nu mai e, spune ciobanul, daca o mai fi, e inauntru, dar afara nu mai este radiatii… Dvs ce ziceti?” „Dar v-a spus cineva sa nu intrati aici in zona aceasta cu caprele?” „Nu. Nimeni nu mi-a spus pana acum.” „Si ce faceti cu carnea, cu branza?” „O vindem la oameni, cui ii trebuie.”
„La spital – spune Mircea Golosie – nu gasesti nici un document. Ca sa faci un studiu stiintific, iti trebuie niste documente. Ele nu exista. Despre nici unul dintre cei care au murit… Ar trebui facuta o evaluare sociala…”
Spitalul din Ciudanovita este o ruina. Ana Ferenczi a fost asistenta aici timp de 33 de ani. Imi arata unde au fost cabinetul salariatilor, cel al IMB-ului, radiologia, pediatria. Scara spre etaj nu mai exista, s-a prabusit. Toti oamenii care veneau si se internau aici aveau boli profesionale. Bolile lor insa erau un secret. Nimeni nu le spunea de ce sufera si nici ca erau capatate din contactul cu uraniul. Ana Ferenczi, fosta asistenta, spune ca cei mai multi au facut silicoza, dupa silicoza a venit cancerul pulmonar si din cauza lui au plecat, au murit.
Si acum radiatiile din zona sunt tinute la secret. „Nu a fost voie sa se spuna ca exista iradiatii…. asta e o crima… normal ca e o crima.”

Negari la Bucuresti
La Bucuresti, la Compania Nationala a Uraniului, il intalnesc pe directorul Iosif Moldovan. Pentru el, mortii si bolile din Ciudanovita sunt doar un mit.
„Exista aceste mituri, aceste povesti.”
„Cand spuneti mituri si povesti la ce va referiti?”, il intreb.
„La ce spun oamenii de acolo, nu sunt confirmate de nimic.”
„Ca mor oamenii acolo nu este o poveste…”
„Pai, toti murim la un moment dat, ca suntem muritori. Mai devreme sau mai tarziu…”
„ Foarte multi mor acolo de cancer, de boli produse de uraniu…”
„Ce inseamna foarte multi?… Nu sunt date care sa iasa din tipar, din statistici, mai mult decat ar fi abaterea normala. Sunt convins ca s-ar fi sesizat toate autoritatile pana in acest moment si nu acum, ci mai inainte… Deocamdata va spun ca nici o data oficiala nu confirma ce spuneti.”

Boli si malformatii
Miturile despre care vorbeste directorul Modovan sunt fapte reale, confirmate de doctorul Dan Popescu, medaliat anul trecut de Statele Unite pentru cercetarile in domeniul uraniului. El a condus in anii 60 spitalul din Ciudanovita. „Ce am constatat acolo… era ca muncitorii, in proportie foarte serioasa, de 35-40 la suta, mureau de cancere bronho-pulmonare din cauza inhalarii gazului radioactiv radon.” Chiar doctorul sufera dupa contactul cu uraniul, iar cancerul i-a luat sotia. Lucrase ca geolog la Ciudanovita.
„Eu am facut o serie de investigatii – spune el mai departe. Circa 17 pana la 20 la suta dintre copiii de acolo se nasc cu malformatii congenitale.”
Am intalnit mai multe cazuri. In familia Mihalache, in urma cu 12 ani, Claudiu s-a nascut cu picioarele lipite de abdomen. „Acum imi dau seama – declara Viginia Mihalache – ca, dupa ce am nascut copilul cu probleme, aici la noi in santier mai sunt si alti copii cu malformatii, tot asa de grave.”
Doctorul Dan Popescu confirma: „Unii s-au nascut cu gura de lup, cu buza de iepure… Ce ma uimeste este ca, azi, colaboratorii mei de aici considera ca de un numar de ani in Ciudanovita nu a aparut nici un fel de malformatie congenitala. Asta este O MINCIUNA. O minciuna facuta pe spatele oamenilor. Al cui ar fi interesul? Al Institutului de Igiena din Timisoara. Ideea este urmatoarea: daca spunem adevarul, ca oamenii se imbolnavesc, ca se nasc copii cu malformatii congenitale, asta inseamna ca noi nu am luat masuri la timp si munca noastra este ineficienta. Asa ca mai bine sa tacem si sa mintim.”
Mai mult, doctorul Popescu a solicitat Institutului pentru Igiena Populatiei din Timisoara, pe care l-a condus 14 ani, date despre situatia bolilor din Ciudanovita. Raspunsul? „Leucemie, din 94 pana in 2005, zero.” Imposibil! – striga doctorul. „Malformatii congenitale din 94 pana in 2005 – zero din nou” Imposibil! Il sustin cazurile pe care le-am intalnit noi, echipa de filmare a PRO TV. „Bineinteles ca le-ati intalnit!”
Am batut si noi la usa Institutului din Timisoara pentru informatii legate de zona Ciudanovita. Am fost trimisi la Institutul din Resita. Dupa ce am fost mutati dintr-un birou in altul, a venit si raspunsul.
„Ultima masuratoare a fost in decembrie, atat in localitate, cat si in zona in care se face ecologizarea. In zona de populatie, datele sunt comparative cu restul judetului. Diferente semnificative nu sunt” – se afirma in raspunsul Laboratorului de Igiena Radiatiilor Nucleare din Resita.
Nici pentru Agentia de Mediu, situatia de la Ciudanovita nu iese din tipare. Agentia pentru mediu masoara nivelul radiatiilor din birou. Nu are aparate ca sa iasa pe teren. Probabil ca si daca ar avea tot nu i-ar fi necesare.

Apa si case contaminate
„Aici este uraniu foarte mult si nu stie nimeni si nu vine nimeni sa ne intrebe – spune Viorica Mocanu, locuitoare din Ciudanovita. Stiti ca nu vine nimeni sa ne intrebe cum traim sau ce viata ducem?” Viorica Mocanu a lucrat 20 de ani la mina, iar cand incepe sa-si insire bolile nu se mai opreste. In anii 60 a nascut un copil cu malformatii. Acesta a murit cand avea sase ani. Imi arata apa care curge la robinet. „Asta e apa de baut? No, uita-te la ea. Acum curge mai curata. Mai tarziu vine toata plina cu mal. No, uita-te la ea si baga termometru’ in ea sa vezi ca e plina toata de radiatii. Si atunci cum sa traim?”
Apa vine de sus, din munte. Acolo unde sunt haldele de steril. In plus, minele au fost inundate, iar apa ajunge la robinetul oamenilor.
„S-a inchis foarte prost aceasta mina – precizeaza medicul Dan Popescu. Ati vazut ca mina e inchisa. In mod normal, inchiderea unei mine se face prin rambleiere, adica iei materialul care a ramas si il bagi in mina, astupi galeriile. Astia au facut altfel. Au inundat mina. Au umplut-o toata cu apa… Ce inseamna acest lucru? Tot stratul freatic de apa se duce mai departe si va impanzi toata zona. Mai intelegeti ceva?”
Singurii care recunosc dezastrul de la Ciudanovita, cu jumatate de gura, sunt cei de la Garda de Mediu. Apa din minele inundate trece printr-o statie de tratare. „Valorile inregistrate la iesirea apelor tratate din statie depaseste aceasta limita de 4-5 ori” – accepta Gheorghe Pitulan, comisar la Garda de Mediu. Adica, dupa tratare, apele au o valoare mai mare de cinci ori decat cea normala. Cat de contaminate sunt apele care coboara netratate de pe haldele de steril si ajung in parau? Nimeni nu stie.
Mircea Golosie spune ca in sat oamenii si-au construit case cu pietrele scoase din mina. Radiatia fiecarui perete atinge un nivel dublu fata de cel normal.
„Statisticile arata ca bolile nu sunt iesite din comun… – mi se spune la Bucuresti. Nu exista o boala profesionala care sa fie asociata cu minele de uraniu si nici n-am vazut un numar mai mare de oameni cu malformatii decat in alte zone ale tarii.”
Ca sa culeaga date despre bolile din Ciudanovita, directorul Uraniului poate ar trebui sa se abata putin din drum atunci cand merge in zona, in vizita de lucru.

Spitalul din Marila
Spitalul TBC e ascuns dupa munti si paduri si sta si el sa se darame. Este locul unde ajung minerii cu boli grave. Multi dintre ei nu se mai intorc nicidata acasa pe picioarele lor. Intre zidurile cojite, uitati de lume, minerii isi plang amarul si suferinta, isi framanta mainile si asteapta o minune. Povestesc cum lucrau in mina: in chiloti, cizme si cu casca pe cap, cu lampa la mijloc, pentru ca era foarte cald. Acum au ajuns intr-un spital in care vantul sufla la fel ca afara. Asa sunt rasplatiti de acelasi sistem care nu vrea sa recunoasca nici realitatile din Ciudanovita. Multi dintre bolnavi se tem sa-si spuna pasurile. Nici mancare nu prea au. Unde se duc banii nimeni nu stie.

Ecologizare de mantuiala
Pe haldele de steril din Ciudanovita se joaca acum copiii.
„Pericol este tot timpul pentru oamenii de acolo, insista doctorul Dan Popescu, la fel ca in urma cu 50 de ani. Oamenii care mai locuiesc acolo ar trebui evacuati. Acolo se nasc copii care nu au nici o vina, in timp ei sunt atinsi si ei de cancere.” Nimeni la nivel oficial nu recunoaste acest lucru. Urmarile radiatiilor cu uraniu apar in timp, dupa 15-20 de ani. Cand se declanseaza boala, nu mai poate fi vindecata. Mai bine de 500 de miliarde de lei vechi s-au cheltuit pana acum la Lisava si Ciudanovita pentru conservare si ecologizare. Tot timpul se schimba solutiile, se fac prospectii, documentari, acte, multe hartii. „Astazi, in ianuarie 2009, suntem in grafic cu lucrarile care trebuiau efectuate in cele doua mine” – spune Iosif Molodvan, directorul Companiei Nationale a Uraniului.
La Ciudanovita nu se mai scoate uraniu de dinainte de 2000. In toata aceasta perioada, haldele de steril trebuiau acoperite cu pamant si pe acesta plantata padure. Padurea lipseste.
Intre timp, insa, pentru conservarea si ecologizarea zonei s-au cheltuit multe miliarde de lei vechi. Si se vor mai cheltui. Iosif Moldovan spune ca mai are nevoie de inca 700 de miliarde de lei vechi pana la finalizarea lucrarilor. Anul viitor, Ciudanovita ar trebui sa fie o zona ecologizata. Birocratia si nepasarea celor responsabili sau mai bine zis iresponsabili au facut ca data finalizarii lucrarilor sa fie amanata pana in 2012. Ciudanovita a devenit un loc unde dispar bani si nu se intampla nimic. Oficial, banii au fost cheltuiti pe lucrarile din adancuri, care nu se vad.
Ciudanovita vine de la sarbescul „ciudesne”, care inseamna „loc minunat”. Un sistem indiferent si iresponsabil a facut ca sensul cuvantului sa fie schimbat. Ciudanovita nu mai este demult un loc minunat. Acolo, peste doua sute de suflete traiesc uitate de lume, in suferinta si saracie. Nu au unde sa plece. S-au impamantenit intr-o colonie, au devenit oameni ai locului, un loc contaminat, plin de radiatii. Raman abandonati intr-o zona periculoasa, care in fiecare zi ii omoara cate putin.

inca un virus!!!!

Oficitlitatile medicale din Korea au declarat astazi al doilea deces cauzat de un virus neidentificat. Oficiali din domeniul sanatatii efectueaza teste ADN asupra virusului izolat de la pacienti pentru a identifica cauza infectiei.

Potrivit rapoartelor de stiri, opt pacienti din diferite parti ale tarii au fost internaţi in ultimele cateva luni cu simptome asemanatoare racelii comune sau gripei, inclusiv tuse si dificultati respiratorii. Din cei 8 pacienti, 7 au nascut sau urmeaza sa nasca. Prima victima era in a noua luna de sarcina, iar a doua urma de asemenea sa nasca inainte sa moara. Din fericire, medicii au reusit sa salveze ambii copii.
Pacientii au murit din cauza esuarii unor functii vitale ale organismului cauzate de deteriorarea tesuturilor si a ingrosarii severe a tesutului pulmonar.

Centrul de Control si Prevenire a Bolilor din Korea (CDCP) a declarat ca pacientii sunt internati in capitala, la Seoul, fiind atent monitorizati cu cele mai noi si mai performante echipamente. Doi dintre pacienti au fost externati dupa efectuarea unui transplant de plamani.

Analizele a doi dintre pacienti au aratat ca prezinta si gripa comuna, dar expertii sunt de parere ca gripa nu este responsabila pentru simptomele grave ale infectiei.

In prezent, laboratoarele din toata lumea analizeaza agentul patogen neidentificat, Korea de sud avand potentialul de a fi epicentrul unei epidemii continentale.

%d blogeri au apreciat asta: