Archive for martie 2016

ARSENIE BOCA

Jurnalul redactat de Arsenie Boca în anii 1946 – 1950, în vremea în care era călugăr la mănăstirile Brâncoveanu şi Prislop, cuprinde aproape 270 de pagini de învăţături şi texte religioase. Arsenie Boca nu a mai apucat să publice manuscrisul păstrat în aşezământul de la Sinaia, însă au făcut-o urmaşii săi.

La sfârşitul anilor 1940, în vremea în care se afla la Mănăstirea Brâncoveanu şi apoi la Mănăstirea Prislop, Arsenie Boca a scris 137 de predici şi învăţături, multe cuprinse şi în predicile sale de la Mănăstirea Prislop, adunate într-un manuscris pe care călugărul nu l-a mai publicat vreodată. Abia după moartea sa, textele au circulat sub diferite forme, iar în 2006 manuscrisul care fusese păstrat în Aşezământul Monahal de la Sinaia, a văzut lumina tiparului. „Toate cele 137 de cuvinte duhovniceşti, de dimensiuni şi extensiuni diferite, s-au născut în liniştea chiliei Părintelui Arsenie de la stăreţia veche a sfintei mănăstiri de la Sâmbăta de Sus cu vedere spre munţii Făgăraşului şi în taina chiliei Părintelui Arsenie de la sfânta mănăstire Prislop, cu deschidere înspre dealurile Prislopului şi au fost scrise „cu timp şi iară timp” între 25 noiembrie 1946 şi 27 martie 1950”, afirmau edittorii volumului Cuvinte Vii, care cuprinde textele scrise de Arsenie Boca. Iată câteva dintre îndrumările călugărului: Arsenie Boca despre viaţă „Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viaţă stricată de patimi strică şi mintea, care, odată stricată, nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine şi minciunii adevăr”. (30.I.949, Prislop). Arsenie Boca despre bogăţie: „Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta” (25.XI.1946, Sâmbăta). Arsenie Boca despre păcate Păcatele au urmările cele mai felurite asupra omului: 1. Pe unii păcatele-i smeresc, îi ruşinează înaintea lui Dumnezeu şi-i hotărăsc la îndreptare. 2. Pe alţii, mai înrăiţi în ele, îi sălbătăcesc cu totul. 3. Dar pe alţii îi împing până la nebunia fără întoarcere. Cu un cuvânt, păcatele tulbură sufletul în diferite trepte”. (13.II.49, Prislop) Arsenie Boca despre iertare: „Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greşelile, îngustimea vederilor, prejudecăţile, neştiinţa şi un lanţ cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-1 iartă, cade lanţul de pe noi şi iarăşi suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanţul nostru care ne chinuieşte, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanţul în care ţinem legaţi pe fraţii noştri. Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă”. (6.III. 1949, Prislop). Arsenie Boca despre post „Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne deprindem de-aici. Dar să nu ţinem postul într-un înţeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul”. (6.III. 1949, Prislop). Arsenie Boca despre boli „Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti slăbănog, tremurând de nu te mai poţi opri, sau bolnav la casa de nebuni. Nu e boală de moarte, dar nici leac nu are. Şi cine distruge nervii? Iată cine, spun doctorii: beţia, curvia şi bolile ei, mânia sau furiile şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase, care nu se mai refac în veac. Toate celulele se refac, afară de celula nervoasă. Un tată pătimaş de acestea n-are urmaşi sănătoşi, ba şi în nepoţii şi strănepoţii săi se moşteneşte ceva găunos, care la o întâmplare oarecare răbufneşte afară. E destul ca un tată să se îmbete o dată, ca să aibă din beţia aceasta un urmaş cu boala copiilor – epileptic. E destul să-şi sperie soţia o dată în vremea sarcinii ca dintr-asta să se aleagă un copil nenorocit toată viaţa. Aşa se răzbună păcatele părinţilor în bieţii copii, care nu au vină. Spun acestea şi am de gând s-o mai spun, fiindcă în regiunea aceasta – odinioară capitala Daciei – acum se bea cel mai mult rachiu, de aceea aici sunt cei mai mulţi copii bolnavi de nervi – deşi oamenii pătimesc şi de alt rău mai mare: nu vor să aibă copii”. (20.III.49, Prislop) Arsenie Boca despre moarte „Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; – vorbesc de-o credinţă care să-ţi transforme viaţa în vederea morţii, în vederea Vieţii. Toţi suntem chemaţi la viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare”. (10.X.1949, Prislop). Vă recomandăm şi: Autobiografia părintelui Arsenie Boca, din temniţă: „Nu am dansat şi nu-mi puteam închipui aşa ceva. Cu fetele mi-am propus să nu fac nicio cunoştinţă” Părintele Arsenie Boca a relatat, într-o declaraţie autobiografică pe care a scris-o în timpul unei anchete la care era supus în 1945, o serie de amănunte neobişnuite despre viaţa sa. În mărturia sa, călugărul îşi dezvăluie personalitatea complexă, orientată spre trăirile interioare, spre studiu, artă şi spiritualitate. Arsenie Boca şi ateii: „La două feluri de oameni le spune Dumnezeu nebuni“ Duhovnicul Arsenie Boca a acordat o atenţie deosebită, în învăţăturile sale, ateismului, pe care îl considera dăunător. Călugărul afirma însă că orice om trebuie lăsat să fie liber în credinţa sau necredinţa sa. Pelerinajul la Prislop acum 90 de ani: de ce mulţimile se adunau la mănăstire cu decenii înainte de Arsenie Boca Mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat părintele Arsenie Boca, a fost în ultimele secole unul dintre cele mai iubite locuri din Ţara Haţegului. O mulţime de legende s-au ţesut în jurul ei, iar fotografiile vechi de aproape un secol arată că şi în acea vreme aşezarea era foarte căutată de pelerini.

Citeste mai mult: adev.ro/o4u0um

Citeste mai mult: adev.ro/o4u0um

EMINESCU

Un jurnalist şi compozitor născut la Galaţi, Grigore Ventura, este bănuit că ar fi fost pus să-i însceneze lui Eminescu nebunia şi să-l dea pe mâna poliţiştilor şi a medicilor. În complot s-ar fi implicat Maiorescu, Slavici şi alţi apropiaţi ai poetului
28 iunie 1883 a fost o zi fatidică pentru destinul poetului Mihai Eminescu. Redactor-şef şi jurnalist la ziarul ”Timpul”, oficios al Partidului Conservator, Eminescu a fost înlăturat din funcţie în acea zi şi închis la ospiciul doctorului Şuţu, de pe Strada Plantelor din Bucureşti. Verdictul oficial a fost nebunia, care-l lovise subit pe marele poet. ”Timpul, organul Partidului Conservator, are ca director răspunzător pe d. Mihail Paleologu, cu începere de ieri. D. Mihail Eminescu, şef redactor al Timpului şi unul dintre cei mai distinşi poeţi şi publicişti români, tânăr înzestrat c-un talent şi c-o inimă şi mai deosebitã, a fost atins în mod subit de o boală gravă. Dorim o completă şi repede însănătoşire a confratelui nostru.”, anunţa „Timpul“ pe 3 iulie 1883. Eminescu, deţinut politic Analizând cazul, academicianul Eugen Simion arată că, într-adevăr, Eminescu suferise o cădere nervoasă cauzată de programul încărcat şi de suprasolicitarea de la ziarul „Timpul”, dar şi a problemelor întâmpinate de poet şi că este posibil să fi suferit de sindrom bipolar. Cu toate acestea, majoritatea specialiştilor în viaţa şi opera lui Eminescu sunt convinşi că de această afecţiune au profitat cei care doreau ca Eminescu să dispară din viaţa publică. Eminescu era un jurnalist temut, care criticase atât regimul liberal, dar şi anomaliile din societatea românească. Mai mult decât atât, era un militant pentru unirea tuturor provinciilor româneşti şi era cât pe ce să zădărnicească o alianţă secretă între România şi Austro-Ungaria. În aceste condiţii, poetul ar fi fost înlăturat în mod voit. „Pentru a nu-l martiriza, varianta convenabilă ar fi fost sanatoriul. Internarea din 28 iunie 1883 a fost, în realitate, o arestare mascată, mai odioasă decât una la lumina zilei. D. Vatamaniuc, cel mai avizat cunoscător al publicisticii eminesciene şi documentarist de primă mână, afirmă că Eminescu a fost, din nefasta zi, deţinut politic”, scria Theodor Codreanu în „Eminescu-drama sacrificării“. Se vehiculează ideea că Eminescu a fost chiar asasinat, administrându-i-se un tratament mortal cu mercur pentru un sifilis inexistent. Omul care a jucat un rol esenţial în „capturarea“ lui Eminescu şi adâncirea crizei din aceea zi fatidică de 28 iunie 1883 a fost Grigore Ventura. Acesta era un jurnalist, scriitor şi compozitor care colabora la ”Timpul”. Era un cunoscut al lui Eminescu şi a fost considerat unealta lui Maiorescu şi a complotiştilor care ar fi pus la cale, conform părerii unora dintre biografi, internarea lui Eminescu la ospiciu. Firul evenimentelor din ziua de 28 iunie 1883 a fost analizat în detaliu. „Domnu’ Eminescu a înnebunit” Ziua de 28 iunie 1883 începe la 5.00 dimineaţa pentru poetul Mihai Eminescu. Se trezeşte şi se ceartă cu Catinca Slavici, soţia reputatului scriitor şi coleg de muncă al lui Eminescu. Eminescu, care stătea în gazdă la Catinca Slavici, ar fi vrut să dărâme casa „că-i umedă şi urâtă“, se arată în scrierile lui Ion Rusu Şirianu. Catinca Slavici trimite un mesaj rapid lui Maiorescu prin slujnica sa. ”Domnu’ Eminescu a înnebunit. Vă rog să faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. Maiorescu nu se duce să vadă ce se întâmplă cu Eminescu. Din contră, se duce direct la sanatoriu şi aranjează ca poetul să fie închis acolo. Mai mult decât atât, anunţă pe toţi junimiştii, fără să vadă despre ce este vorba, că Eminescu a înnebunit. Aceste detalii au ridicat semne de întrebare unor eminescologi. Nicolae Georgescu, critic, cercetător şi istoric literar, presupune că biletul Catincăi era de fapt o parolă masonică. „Partea stranie a lucrurilor e că Maiorescu reacţionează ca şi cum momentul crizei trebuia să sosească şi pe care-l aştepta încă din 23 iunie, când pomeneşte voalat de planul pus la cale cu acelaşi inginer Simţion. El nu pune nici o clipã la îndoialã «diagnosticul» Catincăi Slavici, ba îl fixează în jurnal pentru posteritate şi pe baza lui hotărăşte destinul poetului”, este de părere Theodor Codreanu, un alt istoric literar care a studiat evenimentele din 28 iunie 1883. Ventura omul complotiştilor În aceste momente intră în scenă personajul Grigore Ventura. Jurnalist ca şi Eminescu, acesta colabora cu ”Timpul”, dar mai lucrase sau va colabora şi cu alte publicaţii, precum ”l’Orient”, ”L’independance Roumaine”, ”Românul”, ”Naţiunea”, ”Epoca“ sau ”Adevărul”. Eminescu, după conflictul cu doamna Slavici, plecase, după cum arată mărturiile pe Podul Mogoşoei, şi se oprise lângă redacţiile ”Timpul“ şi „Românul”. Ion Russu Şirianu precizează că ambele redacţii au fost deja alertate de prezenţa „nebunului Eminescu“, tocmai de către Grigore Ventura. Biografii citaţi presupun că Ventura a fost trimis de Maiorescu cu misiunea „de a livra” mesajul. Poetul Mihai Eminescu este întâmpinat de un redactor de la ”Românul”, Iancu Procopiu. Acest Procopiu spune că Ventura plecase cu „ordine” şi alertase toţi junimiştii de faptul că Eminescu înnebunise, fără ca poetul să facă nimic ieşit din comun. Unii specialiştii spun că Ventura se va ocupa ulterior ca Eminescu să facă şi ceva ieşit din comun, pentru a justifica internarea. Eminescu înarmat cu un pistol Poetul era chinuit de căldură, insomnii şi mai ales epuizat de munca de la ziar. Totodată, avea probleme cauzate de scandalurile care înconjurau societatea „Carpaţii“. Pe fondul sindromului bipolar, Eminescu a făcut, pe 28 iunie 1883, o criză. Theodor Codreanu şi Nicolae Georgescu cred însă că această criză i-a fost provocată sau, mai precis, că poetul ar fi fost aţâţat să se dea în spectacol. Iar cel care s-a ocupat de acest lucru ar fi fost Grigore Ventura. Acest personaj s-a întâlnit cu Eminescu la Capşa, unde au luat masa. Grigore Ventura îi povesteşte lui Alexandru Ciurcu, cel care-şi va publica memoriile şi va aminti acest episod, că s-a aşezat la masă cu Eminescu şi că, la un moment dat, poetul a scos un pistol, ar fi ameninţat-o fără motiv pe soţia patronului şi ar fi spus că trebuie să-l împuşte pe rege. Acelaşi lucru îi spune Ventura lui Procopiu, afirmând că Eminescu ”avea pistolul mare în mână” şi dorea să-l împuşte pe rege şi îi critica pe liberali. Ciurcu spune în memorii că, în loc să-l tempereze pe poet, Ventura îl duce pe Eminescu direct la palat cu pistolul, instigându-l să-l omoare pe rege. Nu îl găsise la palat pe rege, aşa că l-a trimis pe Eminescu la o baie la Mitraşewski. Pentru Theodor Codreanu, dar şi pentru istoricul Şirianu, baia a fost, de fapt, capcana întinsă de Ventura poetului. Acolo, bănuieşte Codreanu, Eminescu a fost închis, în timp ce Ventura a chemat poliţia şi infirmierii. ”Toate acestea sunt relatate în procesul-verbal încheiat de comisar la ora 19.00. Ajunşi împreună la baie, îşi face apariţia şi Constantin Simţion, pe care comisarul îl consemnează în mod deosebit. De ce? Oare nu fiindcă era pionul central al lui Maiorescu şi fiindcă el, de fapt, coordona planul? Cele «opt ore» de baie atestă interesul pentru mistificare şi pentru furnizare a unor dovezi de «nebunie» (…). Admiţând lunga prezenţă a poetului la baie, se elimină poveştile lui Ventura. Totuşi, Ventura şi-a avut rolul său în acea zi, încurcând planul lui Maiorescu. Acesta îl va numi, în jurnal, «indiscretul ticălos», dar îl va include în evoluţia ulterioară a destinului eminescian.”, scria Theodor Codrescu. Astfel, Mihai Eminescu a fost dus legat şi tranchilizat la sanatoriu. Ventura un veritabil spion Când Codreanu afirmă că Ventura a încurcat planurile lui Maiorescu, se referea la faptul că jurnalistul şi scriitorul respectiv executa de fapt acelaşi plan de anihilare a lui Eminescu, dar cu alte metode decât cele prevăzute de critic. Mai precis, Ventura reprezenta varianta de rezervă pentru lichidarea Societăţii Carpaţii şi a lui Eminescu. „«Încurcătura» pricinuită de Ventura este ecoul celor două soluţii de lichidare a Societăţii Carpaţii: cea «paşnică» – Maiorescu-Sturdza, şi cea cu violenţe şi arestări – C. A Rosetti. Ventura ar fi fost în slujba celei din urmă. În ochii lui Ventura, poetul apare ca un violent zurbagiu în discursuri şi fapte, gata să-l împuşte pe rege. Oare faimosul «revolver» n-a fost introdus în circuit de acest informator al serviciilor secrete?”, se întreba Codreanu în „Eminescu – drama sacrificării“. Cine era Grigore Ventura Grigore Ventura s-a născut la 1840 în Galaţi. Avea 43 de ani atunci când a fost închis Eminescu la ospiciu. Ventura provenea dintr-o familie foarte bogată din Covurlui. A fost compozitor, scriitor, dramaturg şi jurnalist. Este renumit pentru piesele de teatru scrise, cu accente patriotice, precum „Curcanii” sau „Traian şi Andrada”. A fost profesor la Conservatorul din Bucureşti şi este cunoscut pentru compoziţiile muzicale tot cu un caracter patriotic, precum „Doi ochi” sau „Hora de la Griviţa”. Viaţa lui Grigore Ventura este demnă de scenariul unui film. Iniţial, a urmat dreptul la Universitatea din Berlin. Ulterior, s-a ocupat, paradoxal, cu agricultura. A rătăcit întreaga avere a părinţilor şi s-a apucat de scris, de compus şi de jurnalism. Ar fi murit în 1909, de la o banală bătătură.

Citeste mai mult: adev.ro/o4tvl3!!!

%d blogeri au apreciat asta: