Cea mai frumoasă şi mai întinsă peşteră (4 kilometri) a Dobrogei continuă să fie învăluită în mister, pe seama sa fiind create numeroase mituri.
Este un labirint ameţitor, cu galerii stranii şi săli săpate de mâna omului, iar localnicii din zona Limanu povestesc adesea că există tuneluri care îşi au ieşirile tocmai dincolo de graniţă, în Bulgaria. Unii istorici au afirmat că Limanu ar fi legendara peşteră Keiris, cea în care geţii regelui Dapyx ar fi fost zidiţi de către romani şi lăsaţi să moară de foame.Personal, cred că mitica Keiris nu a fost descoperită încă şi că ea ar trebui să se afle undeva în zona Cheile Dobrogei, unde Dapyx îşi avea cetatea, însă aceasta este o cu totul altă poveste.Limanu este însă impresionantă şi merită cu prisosinţă să fie vizitată, dar neapărat, sub supravegherea unui ghid, pentru că este foarte uşor să te rătăceşti. La intrare există câteva pietre stranii, ce par să fie chipuri de oameni sculptate în calcar, figuri ale strămoşilor noştri, care i-au făcut pe localnici să mai dea un nume peşterii şi anume cel de “La icoane”.

Unul dintre cele mai vechi mituri ale locului ne spune că peştera este o poartă către lumea de dincolo. Arheologii au găsit numeroase dovezi de locuire din vremea geţilor, iar unele săli au fost folosite în urmă cu mai bine de două milenii, pentru locuire dar şi pentru diverse ritualuri.

De aceea se spune că Limanu este păzită de spiritul marelui zeu Zamolxis, cel care îi ademeneşte pe cutezători, iar apoi îi sacrifică. Vântul din galerii a fost adesea interpretat de localnici ca fiind vaiete unor spirite prinse în labirint.

Mitul a fost hrănit de dispariţiile din ultimul secol, ale unor temerari care s-ar fi rătăcit şi nu au mai putut găsi drumul spre ieşire. Dincolo de legendele sale, peştera Limanu este o rezervaţie speologică extraordinară, care nu trebuie să lipsească din itinerariul turistic dobrogean.

Să sperăm însă că în deceniile ce vor urma, lumea va şti să aprecieze mai mult această minune a naturii, astfel încât pereţii peşterii să nu mai fie pângăriţi de “inscripţii” moderne sau de resturi menajere, aşa cum s-a întâmplat mult timp.
http://www.black-sea.travel/pestera-limanu-labirintul-lui-zamolxis-2/