Archive for august 2014

COINCIDENTE?

În data de 19 martie 1965 moare Gheorghe Gheorghiu Dej, în locuința sa din bulevardul Aviatorilor. Cancerul galopant care l-a răpus a dat naștere la multe semne de întrebare. Se vorbește despre o moarte prin iradiere. El primise cadou o piatră, o bucată de uraniu, care era așezată pe biroul său. Piatra provenea de la o societate rusească care se ocupa cu astfel de extracții.

Pentru ruși, el devenise o persoană incomodă, prea rebelă, care nu mai răspundea așa cum trebuia comenzilor Moscovei.

Interesant este faptul că o parte din apropiații lui Dej care frecventau în mod curent biroul acestuia au decedat la scurt timp, prezentând aceleași simptome de boală. O altă moarte la fel de ciudată este aceea a lui Antonie Iorgovan, senator și părintele Constituției. Acesta a murit din cauza unui cancer galopant, iar pe patul de moarte a spus că a fost iradiat. Iorgovan devenise incomod după ce într-un interviu atacase înalți oameni politici, dar făcuse dezvăluiri despre masoneria românească și orientarea sexuală a unora dintre aceștia.

O altă moarte controversată este cea a lui Nicu Ceaușescu. Sunt voci care vorbesc despre iradierea sa cu uraniu. Profesorul Ioan Ursu a primit o piatră de uraniu, necesară cercetărilor sale, de la laureatul premiului Nobel pentru fizică. Nicu a luat această piatră, a ținut-o în buzunar o bună perioadă de timp, după care în 1986, starea lui de sănătate s-a deteriorat. Deasupra orașului Hiroshima, în 1945 a explodat celebrul Little Boy lung de circa trei metri și cu o greutate de 4,5 tone. Conținea 63 de kilograme de uraniu și a explodat la 500 de metri deasupra orașului.

Au murit pe loc 70000 de persoane și alte 1500 după impact. La Nagasaki a fost lansată bomba Fat Man care conținea șase kilograme de plutoniu. Au murit între 45000 și 70000 de oameni. Ambele explozii s-au produs conform unui plan dinainte stabilit. Ele au avut ca scop distrugeri materiale, menajând contaminarea solului.

Exploziile produse la 500 de metri înălțime, au determinat disiparea norului radioactiv și menajarea solului. În aprilie 1986, reactorul patru de la Cernobîl a explodat. Radiațiile au fost de 400 de ori mai mari decât în Hiroshima. Iată câteva lucruri pe care autoritățile nu le-au făcut publice.

Acest accident a fost singurul de nivelul 7 pe scala Internațională a Evenimentelor Nucleare. Este considerat cel mai mare dezastru provocat de om, din toate timpurile. În jur de 97% din materialul radioactiv a rămas într-un sarcofag care nu este în stare bună. Acesta prezintă fisuri mari prin care intră șobolani iar în interior sunt țânțari, mult mai mari decât cei obișnuiți. Un raport realizat arată că sarcofagul nu ar rezista unui cutremur de 6 grade pe scara Richter. În Belarus a ajuns 70% din contaminarea de la Cernobîl.
Ploaia radioactivă a ajuns până în Irlanda. Șapte milioane de oameni primesc recompense materiale după acest dezastru.
Se spune că acest dezastru a fost semnul dizolvării URSS. Pentru reducerea efectelor exploziei, au fost mobilizați 500000 de oameni, numiți lichidatori sau bio-roboți. Nu se știe exact câți mai sunt în viață.

Un document clasificat, scos recent la iveală, dovedește că fostul șef al KGB, Iuri Vladimirovici Andropov, semnala erori grave încă de la începutul construcției de la Cernobîl. Autoritățile nu au luat în seamă acest raport. Nevoia de energie era uriașă. După data dezastrului, toată zona orașului Cernobîl, dar și o suprafață de 30 km din afara acestuia au fost evacuate.

Cercetătorii au făcut studii pe animalele care au revenit după dezastru în acest habitat și au constatat că au creierul mai mic decât animalele care trăiesc în alte zone. Concluzia a fost că ele au capacitatea cognitivă redusă și implicit și durata de viață.
Cenușa și praful radioactiv au fost împrăștiate pe o suprafață de 200000 de km pătrați. Praful radioactiv produce omului mutații la nivelul ADN și transmiterea acestor mutații generațiilor viitoare.

Paradoxal, în zona Cernobîlului trăiesc 200 de persoane, care în aparență duc un trai normal. Nu putem trece cu vederea anumite versete din Biblie, Apocalipsa lui Ioan, în care se vorbește despre Steaua Pelin. În rusă pelin se traduce cu cernobîl. În aceste versete se spune că această stea a căzut, a otrăvit ape și au murit oameni și animale pentru că apele și solul au devenit amare.
Reactorul patru de la Cernobîl, acolo unde s-a produs dezastrul se numea Pelin. Coincidență, hazard sau realitate?

http://www.obiectiv.info

VIRUS NOU?

Un savant cunoscut pentru experimentele sale cu virusuri extrem de periculoase a finalizat cel mai riscant proiect, obţinând o tulpină patogenă care poate păcăli sistemul nostru imunitar

Se numeşte Yoshihiro Kawaoka şi este profesor la Universitatea Wisconsin-Madison. Acesta a devenit celebru după ce a recreat un virus foarte asemănător celui al gripei spaniole din 1918, care a ucis atunci 50 de milioane de oameni.

Acum, el a manipulat genetic virusul gripei H1N1 care a produs pandemia din anul 2009, obţinând astfel o tulpină care este imună la anticorpii produşi de sistemul nostru imunitar.

Cu alte cuvinte, specia noastră este complet lipsită de apărare în faţa acestui nou virus, iar o pandemie ar avea efecte devastatoare, scriu cei de la The Independent.

Savantul a vrut să facă acest experiment special ca să vadă ce modificări genetice apar în tulpina virusului. Studiul nu a fost încă publicat, dar unii cercetători sunt de-a dreptul îngroziţi.

Virusul a ucis 500.000 de oameni într-un singur an, arătând astfel potenţialul său pandemic, iar de atunci cei mai mulţi oameni au dezvoltat o formă de imunitate la el, boala manifestându-se mai puţin grav, ca o simplă gripă sezonieră.

Acum, Kawaoka a îndepărtat prin manipulare genetică singură noastră apărare în faţa acestui agent patogen. Acesta a declarat că a reuşit astfel să observe exact secţiunile cheie ale virusului care îl fac imun la anticorpii umani, astfel că acum pot fi concepute vaccinuri mai eficiente.

Conducerea universităţii a asigurat în repetate rânduri că nu există riscul că virusul să scape accidental din laborator.http://observator.tv

MISTERELE ROMANIEI

/>

” />

” />

DOSARUL ROSIA MONTANA

Sesizări pe care SRI le făcea cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională

Procurorul militar col. (r) Gheorghe Oancea, face dezvăluiri incendiare pentru Cotidianul.ro cu referire la dosarul “Roșia Montană” pe care îl instrumenta ca ca procuror militar în secţia parchetelor militare.n 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares” vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.

Informațiile din dosarul “Rosia Montană”, conform declarațiilor procurorului militar col. (r) Gheorghe Oancea vi le prezentăm mai jos:
„Asasinii economici” ai Roşiei Montane

Eu, ca procuror militar în secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională.
Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC

În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a MApN care în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă ereu amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources.

Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale.

Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană.
Ce am constatat, domnule?
Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş

Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră.

Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. – fost Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România.
Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect

Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.

Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi implicit la mina Roşia Montană.
Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril

Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva.

La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări…

Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!

Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau siguranţa statului.
C.P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources

Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!
Reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată…

Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect” – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, ANRM…

Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte.

La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct!
Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare…

Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare.
Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză

Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză.

Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport.

Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun de asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu.

După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus:

”Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!”

– ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect.

Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.

De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?

Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.

Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru.
Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!

Şi-acum ţineţi-vă bine!

E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80% din acţiunile minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.

Cam aşa ceva…

Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea:

“Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor “.

Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.

80% dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?

80% din mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului.
Au mărit perimetrul minei de câteva ori

Pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km², până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. La final perimetrul este de 42,3 km².

De unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept?
Suspiciune de fraudă bursieră
Frauda bursieră – delict federal

Deci ei au listat la bursă o fantomă…

Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.

Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente.

În 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat.

Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea.

Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american.
Proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia

A fost tradus fără precizarea „proiect” şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii.
Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO
Nu dai aurul, nu intri în NATO

Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea…

Găsisem o fraudă uriaşă.

Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent.

M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală.

Domnul Joiţa Tănase îmi spune:

”Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră”.

Zic: ”Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul”.

„Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu”,

– mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.

N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru.

Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru…

„Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. – Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO”.

Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!

Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!
Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide” acest caz?

Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane.
„Acoperire” la nivel înalt…

Prin atitudinea celor de la ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului.
Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni

În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!

În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, parlamentul să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă” prin mai toate instituţiile…
Suntem în război, domnule colonel?

În primul rând vreau să vă spun un lucru.

Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial; interese străine de România.

Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.

– Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea.

Sursă: Cotidianul.ro

ROSIA MONTANA

O echipa de geologi a facut sapaturi la Rosia Montana, in luna februarie a anului 2012, in una dintre galeriile descoperite de agatarsi, acum 5500 de ani. Au gasit aici o bucata uriasa din piatra, cu o compozitie de 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur, scriu cei de la sport.ro.

Agatarsi au fost stramosii dacilor si au locuit in spatiul in care se afla acum Romania. Herodot a fost primul care a relatat despre acest popor enigmatic, format din oameni foarte luxosi, care se tatuau si purtau bijuterii din aur.

Lespedea care este perfect slefuita avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc.

Rosia Montana, pazita de giganti!

Ceea ce socheaza si mai tare este locul unde a fost facuta aceasta uluitoare descoperire. Lespedea a fost gasita in Galeria Hiperboreana, aflata pe Valea Cornei, sub satul Corna de la Rosia Montana. Acest loc a fost cercetat in urma cu 36 de ani iar datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost inchisa si apoi sigilata la comanda Securitatii.

Minerii care au fost chemati sa sape in aceasta galerie au murit. Doar 4 oameni au mai ramas in viata. Unul dintre ei, Ion Mois, povesteste despre acea noapte pe care nu o va putea uita niciodata.

„Am gasit un os urias. Nu mai vazusem asa ceva”

„Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: in iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austroungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pana in vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase. Atat valvele din mina cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor.

Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa vad niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera. Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Intreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.

„Un schelet urias de 10 metri”

Atunci cand treaba noastra a fost terminata au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa… ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa intreaga de civili daar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.

Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea.

„Scheletul asta pleaca la Moscova!”

Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” – a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la Moscova!… Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul.

S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu…. Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.

Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

O descoperire asemanatoare a fost facuta si in Grecia, iar ramasitele gasite au disparut la fel de repede.http://cultural.bzi.ro

Home Bizar Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana
Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana
Oct 11th, 2013 · 67 Comments

La începutul anilor 1990, subsolul din zona Carpaților Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care căuta situri antice și preistorice. Cu această ocazie, s-a descoperit un imens oraș subteran, întins pe o suprafață de peste două sute de kilometri pătrați, foarte bogat în aur.

În zona numită Vârtoape din Munții Orăștiei, pe o suprafață de aproximativ patru kilometri pătrați există șaptezeci și cinci de gropi conice, de diferite dimensiuni (unele cu diametre de până la șaptezeci de metri), din care pleacă mai multe tuneluri către munții din apropiere (unul ajungând chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversând munții în două zile).

În zona Vârtoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele, precum camerele unei locuințe, multe dintre ele comunicând cu platoul de deasupra prin drumuri antice. În această zonă și în imediata apropiere se află vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare făcute din andezit (piatră pe care astăzi o putem tăia doar cu diamantul), construcții cu o vechime mult mai mare decât cele de la Sarmizegetusa, acolo aflându-se centrul mega-orașului pre-dacic.

Acest oraș subteran se întinde nu numai sub Sarmizegetusa Regia, ci și sub Simeria (locul de origine al sumerienilor), Tărtăria (unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume), Deva (zona din care au plecat arienii în Asia) și Roșia Montană. În Pergamentul Secret, Radu Cinamar vorbea despre un tunel foarte lung sub munții Orăștiei, la capătul căruia s-ar afla o cameră imensă din aur pur, în care s-au descoperit o lumină albastră stranie și șapte scaune capabile să susțină umanoizi de aproape trei metri înălțime. Referiri la acest oraș subteran se întâlnesc și în poveștile grecilor antici, care spun că în ținutul arimilor (adică în aceeași zonă) locuia în vremurile de demult gigantul Typhon, bine ascuns sub pământ, închis acolo de către Zeus.

În Teogonia, Hesiod scria că în țara Arima trăia Echidna, o creatură jumătate nimfă și jumătate șarpe, ce locuia într-o peșteră adâncă, făcută de zei, ce seamănă cu un palat strălucitor, de unde păzea întreg ținutul. De altfel, grecii antici considerau că în subsolul Carpaților Occidentali se afla Tartarul, lumea subterană în care au fost închiși titanii, primii zei, probabil fiind vorba despre acest uriaș oraș subteran. S-a descoperit și că nu doar sub Munții Apuseni, ci sub întregul lanț Carpatic de pe teritoriul țării noastre, există o rețea întreagă de tuneluri, despre care legendele dacice susțin că au fost construite de zeul Zamolxis pentru a proteja ținutul și poporul dac. Iar Roșia Montană se pare că reprezintă intrarea principală în acest oraș subteran al zeilor.

În luna februarie a anului 2012, o echipă româno-canadiană de geologi urmărea rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană. Atunci, echipa a făcut aparent din întâmplare o descoperire colosală, ce ar putea modifica istoria omenirii dacă s-ar face publică.

Geologii români și canadieni au descoperit la baza galeriei cavernecapătul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au arătat că era vorba despre o piatră compozită, obţinută după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale, compusă din 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate. În luna aprilie, în timpul discuțiilor purtate cu ușile închise la Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei, canadienii au cerut ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă urgent. Românii au fost de acord cu păstrarea secretului, însă au insistat să continue cercetările și să trimită acolo o echipă de arheologi.

Zona a fost închisă imediat cu sârmă ghimpată și pusă sub pază. De la începutul lunii mai până pe 23 iunie s-au derulat în secret săpăturile în jurul lespezii. Măsurătorile au stabilit faptul că aceasta, perfect șlefuită, cântărea aproximativ 1.700 de tone (cu 100 de tone mai mult decât cea de la Baalbek, în Liban), avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o înălțime de 3 metri, iar aurul din ea reprezenta 935 de tone, de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras la Roșia Montană de daci, romani, austro-ungari și români la un loc.

Într-un final, lespedea a fost segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată noaptea, sub escortă militară, spre o destinație necunoscută. Din anumite informații reiese că fragmentele au ajuns la Combinatul Siderurgic din Galați, unde au fost topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, despre care nu se știe unde au fost depozitate.

Un lucrător care a participat la dezmembrarea lespezii susține că un bătrân arheolog de prestigiu, ce avea o cicatrice în colțul ochiului stâng, a realizat un set de fotografii, care au fost date spre studiu unui paleolingvist, ce a atras atunci atenția autorităților că lespedea are o valoare istorică și culturală inestimabilă nu doar pentru români, ci pentru întreaga omenire.

Ca argument, în respectivele fotografii se poate observa că întreaga suprafață a lespezii era acoperită de o scriere în basorelief de culoare verde smarald, total necunoscută, posibil pelasgă. Cu toate acestea, autoritățile române au ignorat atenționările paleolingvistului și au dispus tăierea și topirea lespezii, urmând ca, după vânzarea aurului, să primească 19,31% din câștig, conform înțelegerii cu partea canadiană.

Bătrânul arheolog, care a ales să-și păstreze ascunsă identitatea, a declarat presei la vremea respectivă: „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală, ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee.Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, în afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni n-a mai avut curajul să coboare ca să vadă ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi era deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi a fost închisă gura puţului exterior, precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de agatârşi.

Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii și la descoperirea puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea «secretului de stat» şi am plecat cu toţii, speriaţi, înapoi pe la casele noastre”. La sediile Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, nimeni nu ştie nimic, domnind peste toți o tăcere ca de mormânt. Există voci care susțin că persoane sus-puse de la Guvern au muşamalizat afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheolog şi cu lucrătorul martor a fost pe 28 iulie 2012, cei doi dispărând apoi fără urmă.

Galeria unde a fost descoperită lespedea, aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roșia Montană, a fost supranumită Galeria Hiperboreeană. Ea a mai fost cercetată în 1976 și, după o descoperire uluitoare, a fost sigilată de către Securitate. Dintre cei care au participat atunci la săpături, doar patru persoane mai sunt astăzi în viață. Trei dintre ei refuză să-și amintească întâmplarea de acum 37 de ani, doar unul dintre ei, Ion Moiș, fost șef de echipă, a acceptat să rupă tăcerea.

Iată ce a povestit el Presei: „Poate că n-ar trebui să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: În iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galerie 13, rămasă închisă încă de pe vremea austro-ungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploatată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum spuneau ei. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar e limpede că s-au lămurit repede şi au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat până în vara lui ‘76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât valvele din mină, cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu mai văzusem niciodată. După ce l-am arătat directorului minei, el l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări, ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii, iar după ce ne-au pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Când treaba noastră a fost terminată, au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşa, ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el, a venit o echipă întreagă de civili dar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnaserăm declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină. Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă, da’ ce vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu’ Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul a sărit cu gura mare că să-şi vadă de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologul cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletul ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! «Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!» – a răcnit rosia_montana_sechelet_29021600la el unul gras în haină de piele şi cu accent rusesc! – «Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Scheletul ăsta pleacă la Moscova! Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici!». Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. «Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!». Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul. S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde, nu ştiu. Dar ştiu că am mâncat bătaie şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac… Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta. Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu, când l-am văzut, mi-a îngheţat sângele în vine. «Uite Ioane, – mi-a zis – şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montană. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Ca şi tine, am fost și eu martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poza. Să ştii de la mine că acolo, în galerie, era scheletul unui dac, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap, pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, ăştia din securitate, care nu ne speriem aşa de uşor, se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?». «Da, am priceput!». S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată. În schimb, mai am poza cu hiperboreanul de la el”.

Așadar, deasupra lespezii extrase în 2012 se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriașului, în Galeria 13 sau Galeria Hiperboreeană. Iar același arheolog cu cicatrice în colțul ochiului stâng a fost martorul ambelor descoperiri, din 1976 și 2012. La Roșia Montană se află intrarea în orașul subteran al zeilor, supranumit Tartar de către grecii antici.

Dacă în trecut secretele zeilor erau păzite întotdeauna de sfincși, creaturi mitice cu cap de Sfinxul-Rosiei-Montaneom, corp de leu, picioare de taur și aripi de vultur, și la Roșia Montană există unul aparent natural. Sfinxul Roșiei Montane este situat pe unul dintre cele mai înalte puncte ale Masivului Cârnic și are două capete: unul mare și încă unul mai mic, numit Sfinxișorul, deasupra celui mare. Unii localnici chiar susțin că evreii nu vor putea pune mâna pe aurul nostru atât timp cât Sfinxul va păzi Roșia Montană. E posibil ca acest oraș subteran al zeilor să fie adevărata țintă a miliardarilor evrei George Soros și Beny Steinmetz?

Am aflat deja că amândoi au investit sume colosale pentru a-și pune ghearele pe Roșia Montană, am văzut implicarea SRI-ului atât în povestea copilului ucis pe 2 septembrie, cât și în descoperirea din Galeria Hiperboreeană. Am văzut implicarea clasei politice de vârf atât în mușamalizarea înțelegerii secrete cu evreii, cât și în regizarea crimei copilului, apoi în deturnarea atenției publicului către maidanezi. Am văzut și manipularea fără ascunziș a mass-mediei în aceste cazuri. Pentru a afla dacă interesul miliardarilor evrei este orașul subteran sau aurul (alături de celelalte metale prețioase), nu trebuie decât să aruncăm o privire către planul proiectului minier de la Roșia Montană.

Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare auriferă din lume, cu riscuri mult peste toate celelalte. În absolut toate țările Uniunii Europene se utilizează în astfel de exploatări aproximativ 1.000 de tone de cianuri; la Roșia Montană se dorește utilizarea a 13.000 de tone de cianuri pe an. Intervenția se va face pe un perimetru de 1.258 de hectare; se vor rade patru munți și se va săpa la o adâncime de 400 de metri, creându-se un crater gigantic, cu un diametru de aproximativ 8 kilometri, vizibil și de pe Lună.

Proiectul va duce la excavarea a 500 de milioane de tone de steril în urma utilizării cianurilor. În urma acestui proiect, România va rămâne pentru totdeauna cu un lac imens de cianuri (adică 215 milioane de metri cubi de cianuri), și un baraj ce ar trebui să reziste veșnic (lucru puțin probabil). Pentru întreținerea și supravegherea acestui baraj, Roșia Montană Gold Corporation ne oferă doar 150 de milioane de euro, deși Agenția de Mediu a Statelor Unite ale Americii a evaluat costurile la 2,6 miliarde de dolari. Exploatarea se va face la suprafață, nu în galerii ca până acum, distrugându-se aproape complet respectiva zonă. Deși sunt și alte tehnologii pentru extracția aurului, nepericuloase pentru mediu, cea cu cianuri este cea mai ieftină și cea mai periculoasă.

Evident că o firmă se gândește doar la profitul propriu, alegând cheltuieli cât mai mici. Și evident că jurnaliștii noștri cumpărați de evrei, precum Mihai Gâdea și Mircea Badea de la Antena 3, ascund publicului variantele alternative, încercând să ne convingă că extracția aurului cu ajutorul cianurilor este singura modalitate. Chiar un inginer chimist din Baia Mare a inventat încă din anul 2000 o metodă alternativă, care nici nu pune în pericol mediul, și este și mai eficientă, metodă respinsă de către Roșia Montană Gold Corporation. De ce evreii de la Gabriel Resources resping metodele alternative de extracție a aurului, unele chiar mai eficiente, preferând-o doar pe cea distrugătoare? De ce vor neapărat să folosească 13.000 de tone de cianuri pe an, când peste tot în lume este vorba doar despre 1.000 de tone? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: pentru a distruge zona. De ce și-ar dori distrugerea acelei zone?Nu poate fi decât un motiv viabil: pentru a bloca accesul către / din orașul subteran al zeilor. Am văzut deja că Securitatea a sigilat intrarea în Galeria Hiperboreeană încă din 1976 iar în 2012, după ce a fost extrasă enorma lespede, SRI-ul și armata au au cimentuit puțul care ducea spre interiorul muntelui, blocând și intrarea în galerie. Un imens lac de cianuri ar sigila intrarea către acel oraș pentru totdeauna. Nimeni nu ar putea intra vreodată acolo și, mai ales, nimeni și nimic nu ar putea ieși de acolo. Dacă miliardarii evrei de la Gabriel Resources urmăresc într-adevăr distrugerea intrării orașului zeilor și îngroparea acestuia sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, de ce ar face asta? Pentru a afla răspunsul, trebuie să cunoaștem adevărata religie a evreilor, ascunsă maselor dar cunoscută la cel mai înalt nivel.http://www.efemeride.ro

TESLA SI HARP

” />Regretatul Carl Sagan (care are legătură cu acest film documentar): “Am creat o civilizație globală ale cărei temelii depind în mod fundamental de știință și tehnologie. Am făcut lucrurile astfel încât aproape nimeni să nu înțeleagă știința și tehnologia. O vreme, o să meargă și așa, dar, mai devreme sau mai târziu, acest amestec volatil de ignoranță și putere o să ne explodeze în față.”

Acest film documentar ridică următoarea întrebare: oare chiar găurim cerul? HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program – “Programul de Cercetare Activă a Cerului prin Frecvențe Înalte”) este un radioemițător (sau “radiator ionosferic”) controversat, despre care se crede că a fost construit pe baza descoperirilor lui Nikola Tesla și care funcționează sub comanda Laboratoarelor Philips ale bazei militare a Marinei americane din Gakona, Alaska.

Cu ajutorul HAARP, armata poate concentra o undă radio de miliarde de watts în straturile superioare ale atmosferei, în scopuri “de cercetare”. Această procedură creează unde radio de frecvență foarte joasă, care sunt reflectate înapoi spre Pământ, facilitând astfel comunicațiile cu submarinele și permițând “radiografierea” solului, pentru detectarea rezervelor de petrol sau a rezervelor subterane de rachete, spre exemplu.

Cu toate acestea, mai mulți cercetători afirmă că HAARP are efecte profund nocive, inclusiv crearea unor găuri de peste 45 de kilometri în atmosfera superioară a Pământului. Aceiași cercetători avertizează că este posibil să se fi modificat deja inclusiv câmpul magnetic al Pământului. Narat de actorul Martin Sheen, acest film documentar investighează programul HAARP, istoria și implicațiile sale și examinează pericolele și beneficiile tehnologiei radio cu frecvențe înalte și joase.http://www.filmedocumentare.com

CINE PORNESTE RAZBOAIELE?

Principala cauză a Revoluției din Statele Unite a fost “Legea privind moneda”, emisă de regele britanic George al III-lea, prin care coloniștii au fost forțați să își desfășoare afacerile doar cu bancnote imprimate de Banca Angliei, contra unei dobânzi. După Revoluție, SUA au adoptat un sistem monetar radical diferit, în care guvernul emitea propria monedă, astfel încât băncile private – precum Banca Angliei – să nu mai poată “sifona” bani prin dobânzile practicate.

Însă unica preocupare a bancherilor este să elaboreze noi scheme prin care să producă profit, iar aceștia cunosc foarte bine cât este de ușor să corupi conducătorii unei națiuni. La doar un an după ce Mayer Amschel Rotschild rostea odiosul motto “Dați-mi controlul asupra banilor unei națiuni și nu îmi pasă cine face legile”, bancherii au reușit să înființeze o nouă bancă centrală privată, numită First Bank of the United States (Prima Bancă a SUA).

Acest lucru a fost posibil, în mare parte, prin eforturile susținătorului principal din SUA al familiei Rothschild, Alexander Hamilton. Pe scurt, All Wars Are Bankers’ Wars este un film documentar care explică modul în care bancherii folosesc banii pentru a crea războaie și pentru a controla guvernele.http://www.filmedocumentare.com

%d blogeri au apreciat asta: