Întâi de toate, o certitudine: mănăstirile din Nordul Moldovei, care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt o bucurie pentru ochi. Nu există în lume un grup de mănăstiri ortodoxe pictate, cu o aşa calitate a frescelor exterioare. Adevărate opere de artă, locaşurile îşi merită faima şi vizitatorii. Nici ele nu sunt însă scutite de probleme – aşa cum arată un document detaliat întocmit de Muzeul Bucovinei, pe care îl prezentăm în cele ce urmează.

Ghidurile turistice ridică în slăvi mănăstirile Bucovinei; şi pe bună dreptate. Există însă şi părţi mai puţin cunoscute turiştilor şi vizibile doar unor ochi avizaţi. Un raport întocmit de Departamentul de Monitorizare a Monumentelor Istorice din cadrul Muzeului Bucovinei, în luna mai a acestui an, semnalează o serie de probleme întâlnite chiar la cele mai cunoscute dintre măInfiltraţii, trepidaţii, agenţi biologici, potenţiale incendii…

Biserica cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore, construită de hatmanul Luca Arbore pe la 1503, este una dintre fruntaşele la capitolul probleme. Starea deplorabilă a acoperişului, care permite infiltraţia apei, primejduieşte conservarea picturilor murale, atât a celor interioare, cât şi a celor exterioare. Dat fiind că Arbore este o biserică de mir şi nu o mănăstire, îngrijirea locaşului lasă de dorit. Vegetaţia arboricolă abundentă din jurul bisericii crează un micro-climat umed şi lipsit de ventilaţie, care favorizează dezvoltarea unor agenţi biologici (licheni, muşchi, mucegai); iar aceştia distrug nu doar soclul şi trotuarul din jur, dar şi pictura exterioară. Mai mult: pe drumul care trece prin faţa bisericii circulă maşini de mare tonaj, iar trepidaţiile zguduie din temelii clădirea. Se adaugă aici şi instalaţia electrică, foarte veche, ce reprezintă un real pericol de incendiu.

Click aici pentru a vedea Raportul privind starea de conservare a monumentelor din judetul Suceava înscrise în lista patrimoniului mondial

Lucrurile stau ceva mai bine la Mănăstirea Humor, ridicată în 1530 de logofătul Toader Bubuiag şi pictată în 1535 de echipa meşterului Toma. Totuşi, specialiştii au remarcat şi aici o problemă prezentă cam peste tot, şi anume condesul din interior, care favorizează atacul biologic. La Humor s-a constatat, de asemenea, o degradare puternică a picturii din pridvorul bisericii, pricinuită atât de factori naturali, cât şi umani: e vorba de zgârieturile şi măzgălelile care nu ne fac deloc cinste, dar care nu dispar din obicei. Turnul Clopotniţă, construit în timpul lui Vasile Lupu, are ceva mai mult de suferit: bucăţi de tencuială şi zidărie care se desprind, numeroase fisuri şi urme de umezeală. Ruinele din incinta mănăstirii se află şi ele într-o stare avansată de degradare: pierderea mortarurilor de rostuire, friabilizare şi dislocarea pietrelor din componenţa zidurilor.

Autocarele cu turişti – bune şi nu prea

Mănăstirea Moldoviţa, ctitorită de domnitorul Petru Rareș în 1532, stă, poate, cel mai bine dintre toate monumentele cuprinse în raport. Singura problemă majoră este legată de circulaţia autovehicole grele (autocare) în parcarea care deserveşte edificiul. Vibraţiile produse de acestea se resimt în structura monumentului.

Un caz mai puţin fericit este reprezentat de Biserica Pătrăuţi – prima ctitorie certă a domnitorului Ştefan cel Mare, din 1487 -, al cărei renume se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: cavalcada Sfintei Cruci. Una dintre principalele probleme ale bisericii este legată de acoperişul edificiului, care nu mai asigură izolarea monumentului. Plin de găuri făcute de păsări, de licheni, muşchi, alge şi fungi, acoperişul permite infiltrarea apei, deteriorând atât pictura interioară, cât şi structura arcelor. Nici la fundaţii lucrurile nu stau mai bine, pierderea mortarurilor de rostuire şi friabilizarea pietrelor din temelii lăsând drum liber infiltraţiilor. Instalaţia electrică veche pune în pericol de incendiu clădirea, iar iconostasul necesită grabnic intervenţii de conservare-restaurare.

Cam în aceeaşi stare se află şi Mănăstirea Probota, ridicată de domnitorul Petru Rareș în 1530, pe locul unei mai vechi construcții ruinate. ChiUmezeală, pânze de paianjen şi fum

Poate unul dintre cele mai afectate monumente este Biserica „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, începută în anul 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Chior (1505-1517), şi terminată de Ştefăniţă Vodă (1517-1527) în anul 1522. Destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei, biserica are mari probleme cu acoperişul, deşi, spre deosebire de celelalte locaşuri amintite până acum, învelitoarea este aici de ţiglă şi nu de şindrilă. Faptul că lipsesc multe ţigle a determinat puternice infiltraţii care au dus la degradarea zidăriei şi a tencuielii şi, implicit, la degradarea picturii murale. De asemenea, umiditatea, de diferite tipuri, a favorizat apariţia agenţilor biologici pe trotuarul din preajma bisericii şi pe soclul acesteia, ducând la dislocarea pietrelor componente.

Deşi mare parte a picturii interioare a fost restaurată, umezeala, pânzele de paianjen, infiltraţiile şi fumul au făcut să se revină la starea de dinainte de restaurare. Mortarul de intervenţie a început să se desprindă în numeroase locuri, iar stratul de culoare, să-şi piardă aderenţa. Iconostasul şi mobilierul bisericesc se află într-o stare precară de conservare, multe dintre acestea aflându-se sub atacul cariilor.

Nici Turnul Clopotniţă nu stă mai bine. Acesta prezintă fisuri, desprinderi de tencuială, dislocări ale pietrelor ce formează arcul, care pun în pericol siguranţa publicului vizitator. Nici zona de protecţie a monumentului nu este respectată cu stricteţe, aşa că traficul auto de mare tonaj din apropierea edificiului produce vibraţii ce afectează structura de rezistenţă a locaşului.
Umezeală, pânze de paianjen şi fum

Poate unul dintre cele mai afectate monumente este Biserica „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, începută în anul 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Chior (1505-1517), şi terminată de Ştefăniţă Vodă (1517-1527) în anul 1522. Destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei, biserica are mari probleme cu acoperişul, deşi, spre deosebire de celelalte locaşuri amintite până acum, învelitoarea este aici de ţiglă şi nu de şindrilă. Faptul că lipsesc multe ţigle a determinat puternice infiltraţii care au dus la degradarea zidăriei şi a tencuielii şi, implicit, la degradarea picturii murale. De asemenea, umiditatea, de diferite tipuri, a favorizat apariţia agenţilor biologici pe trotuarul din preajma bisericii şi pe soclul acesteia, ducând la dislocarea pietrelor componente.

Deşi mare parte a picturii interioare a fost restaurată, umezeala, pânzele de paianjen, infiltraţiile şi fumul au făcut să se revină la starea de dinainte de restaurare. Mortarul de intervenţie a început să se desprindă în numeroase locuri, iar stratul de culoare, să-şi piardă aderenţa. Iconostasul şi mobilierul bisericesc se află într-o stare precară de conservare, multe dintre acestea aflându-se sub atacul cariilor.

Nici Turnul Clopotniţă nu stă mai bine. Acesta prezintă fisuri, desprinderi de tencuială, dislocări ale pietrelor ce formează arcul, care pun în pericol siguranţa publicului vizitator. Nici zona de protecţie a monumentului nu este respectată cu stricteţe, aşa că traficul auto de mare tonaj din apropierea edificiului produce vibraţii ce afectează structura de rezistenţă a locaşului.






MAI MULTE AICI:http://www.historia.ro/galerii-foto/imagini-pericolul-care-pandeste-pictura-bisericile-bucovina-0