Doi cercetători au descoperit un fişier secret pe iPhone care monitorizează ora şi poziţia GPS a telefonului, un program care este necriptat şi vine odată cu sistemul iOS, scrie cotidianul The Wall Street Journal.

Experţii în securitate, Alasdair Allan şi Pete Warden, au creat un program care permite să vedeţi ceea ce telefonul a înregistrat.

Deşi nu există nici o dovadă că fişierul este transferat la Apple, programul produce o cronologie în detaliu a mişcărilor telefonului pe luni de zile.
„Încă de când a apărut iOS 4, smartphone-ul a stocat o lungă listă de locaţii cu tot cu ora exactă a momentului în care ai fost acolo”, a declarat Allan.

Pentru mulţi cei care au un smartphone, aceste lucruri nu sunt o surpriză. În decembrie anul trecut, o investigaţie făcută de cotidianul american a arătat că multe dintre cele mai populare aplicaţii pentru smartphone-uri urmăresc fiecare mişcare a telefonului. După o examinare a 101 aplicaţii, s-a descoperit că 56 dintre ele au trimis identitatea unică a telefonului către diferite companii, fără ca utilizatorii să fie conştienţi de acest lucru, iar 47 dintre ele trimiteau informaţii cu locaţia exactă.

Printre companiile care primesc astfel de date sunt Apple şi Google, precum şi multe reţele de publicitate.

Cercetătorii spun că baza de date este stocată în telefon de fiecare dată când se salvează datele (back-up), chiar dacă treceţi la un dispozitiv nou.

Orice iPhone care rulează ultima versiune a sistemului de operare iOS, precum şi orice iPad 3G care rulează softul, are baza de date în el, potrivit cercetătorilor.