1. Pamukkale – Turcia

Castelul de Bumbac, sau Pamukkale, se înscrie, fără îndoială, în rândul minunilor lumii. Misterios şi spectaculos, în acelaşi timp, Castelul de Bumbac rămâne şi astăzi, după două milenii, o minune ce continuă să fascineze oamenii.

Situat pe un relief bogat în carbonat de calciu, în regiunea Aegean, pe valea râului Menderes, cutremurele au modelat de-a lungul anilor relieful, formând în timp vestitele băi de calcar, ascunse între trepte care par de gheaţă.

Turiştii sunt sfătuiţi să se descalţe pentru a nu murdări sau deteriora calcarul care face acest loc unic în lume.

2Cele nouă iaduri din Beppu – Japonia

Deşi numele nu te trimite cu gândul la vreunul dintre locurile feerice pe care le cunoşti, „Nine hells of Beppu” este, foarte aproape, de ceea ce ar putea întruchipa Raiul pe pământ.

Beppu, aflat pe insula Kyūshū, este a doua cea mai mare staţiune geotermală din lume, ale cărei izvoare cu apă fierbinte au culori de un roşu formidabil, datorită mineralelor din sol.

Temperatura apei ajunge la 80 de grade Celsius iar locul aduce cu un decor dintr-un SF.


3Parcul Naţional Las Cañadas – Tenerife

În vârful muntelui Teide se află unul dintre cele mai mari cratere vulcanice din lume. Las Canadas se întinde pe o distanţă de 17 kilometri, iar formaţiunile de rocă şi cenuşă vulcanică au creat un relief ce conferă parcului un aspect lunar.

În Tenerife se află cele mai mari complexuri vulcanice din Insulele Canare, iar parcul naţional reprezintă atracţia de top a insulei.

4Gaura Albastră din Belize

Marea Gaură Albastră se găseşte la aproximativ 60 de mile de continent, în afara oraşului Belize. O gaură imensă, aproape perfect rotundă, de aproximativ 0,4 kilometri, ce măsoară145 de metri adâncime.

Geologii spun că tocmai adâncimea apei dă culoarea albastră. Fenomenul geologic a născut numeroase controverse care, până la urmă, a fost denumită „Gaura albastră”.


5Ochiul Saharei – Mauritania

Aceasta spectaculoasă priveliste se găseşte in Mauritania, în partea de sud-vest a deşertului Sahara. Formaţiunea este uriaşă, cu un diametru de 30 de mile, şi poate fi văzută din spaţiu.

Supranumită „Ochiul Saharei”, formaţiunea se presupunea că s-a format în urma impactului unui meteorit, dar geologii au ajuns la concluzia că este vorba doar de eroziune şi înălţare a reliefului.

Totuşi, nimeni nu a reuşit să dezlege misterul în cazul formei sale circulare.


6Munţii Sanqingshan – China

Parcul Naţional de lângă oraşul Shangrao, provincia Jiangxi, este una dintre minunile naturale ale Chinei, pentru că aici se întâlneşte un peisaj parcă desprins dintr-un film science-fiction.

Formaţiuni uriaşe de granit, perfect verticale, se înalţă spre nori, la înălţimi incredibile. Misterios şi greu de explicat rămâne de ce formaţiunile imită foarte bine siluete umane şi animale legendare.

7. Poarta spre Iad – Turkmenistan

Situat în deşertul Kara-Kum, lângă micul oraş Darvaz, locul a fost descoperit în 1971 de către geologii ruşi, aflaţi în căutare de gaz. Însă nimeni nu a îndrăznit să intre în peştera subterană, adâncă de 25 de metri adâncime şi 70 metri diametru şi plină de gaz.

Aşa că localnicii i-au dat foc pentru ca gazele toxice să nu se răspândească în localitate. De atunci însă, groapa arde continuu şi nimeni nu poate estima câtă cantitate de gaz a fost distrusă şi câtă se mai găseşte în peşteră.

Sursa: Foto: 8 locuri spectaculoase din lume : Timp Liber : Unica

Anunțuri