Pe masura ce tehnologia devine tot mai sofisticata, numarul descoperirilor arheologice creste si, odata cu el, sporesc cunostintele noastre despre trecutul omenirii. Printre sute de noutati in domeniu, aflate in cursul anului trecut, iata-le pe cele 10 pe care publicatia Archaeology le socoteste drept cele mai spectaculoase.
Enigmaticul conducator Moche – Ucupe, Peru

Civilizatia Moche, care a inflorit intre anii 100-800 d. Hr. in Peru, ii intriga de multa vreme pe arheologi, suscitand dezbateri aprinse: era vorba despre un stat unitar, avand un singur „cap”, sau despre un ansamblu de orase-state, legate nu politic, ci doar printr-o cultura comuna?

Desi, mult timp, acesta ultima ipoteza a dominat lumea stiintifica, o descoperire facuta in cursul anului trecut sugereaza ca lumea Moche avea totusi, o structura statala inchegata, cetatile fiind sub conducerea unei autoritati centrale.

Descoperirea a avut loc in satul Ucupe: o bogatie de obiecte din arama aurita – masti, scuturi, diademe – ingramadite intr-un singur mormant, cel al unui conducator local. Ansamblul era foarte asemanator cu cel descoperit in mormintele unor aristocrati Moche, aflate la mai multi kilometri departare, spre nord. Faptul ca in orase diferite, aflate fiecare in valea lui, s-au gasit morminte organizate asemanator, sugereaza, dupa parerea arheologilor, ca exista o autoritate centrala care impunea aceste practici.
Primii cai domesticiti – Botai , Kazahstan

Incepand din anii 1990, in satul Botai, din Kazahstan au fost facute sapaturi arheologice in urma carora a fost dezgropata o mare cantitate de cioburi de vase ceramice, oase si dinti de animale. Asezarea a fost locuita intre anii 3100 – 3700 i. Hr.

Analizand, cu tehnici soficticate, vestigiile gasite, cercetatorii americani, britanici si kazahi au descoperit, cu surprindere, caracteristici ce par sa arate ca vechii locuitori ai asezarii cresteau cai!

Ei au comparat oasele de cal de la Botai cu cele gasite in doua asezari din aceeasi perioada, locuite insa de vanatori nomazi de cai, si cu cele descoperite intr-un sit datand din Epoca Bronzului (1200-900 i. Hr.), perioada in care caii erau cui siguranta domesticiti Si, au constat ei, oasele de cal de la Botai seamana mult cu cele ale cailor domesticiti din Epoca Bronzului.

Oasele picioarelor sugereaza, prin grosimea lor, faptul ca animalele fusesera folosite pentru tractiune sau caratul poverilor, iar din analiza dintilor pare sa reiasa ca animalele purtasera un harnasament. Mai mult, cu ajutorul unei tehnologii ce foloseste analiza izotopilor, cercetatorii au putut identifica urme de lapte de iapa pe cioburile de vase gasite la Botai. Cum e greu de crezut ca vechii locuitori ai asezarii ar fi muls iepe salbatice, pare mai plauzibila ipoteza ca ei cresteau cai domesticiti.

Multa vreme, arheologii ce studiau vestigiile vechilor civilizatii precolumbiene nu au inteles cum reuseau acesti stravechi populatii sa cultive porumb in inospitalierul desertul Sonora, unde numai cactusii cresc de bunavoie.

Un raspuns logic ar fi fost ca foloseau metoda irigatiilor dar, pana anul trecut, nu fusese gasita nici o dovada concreta a acestui fapt. Si iata ca, in 2009, in sit-ul arheologoc Las Capas din statul american Arizona, a fost dezgropata o uriasa retea de canale de irigatie, intinsa pe mai mult de 40 de hectare si datand din anul 1200 i. Hr.

Excelent pastrate, aceste vestigii uimesc prin priceperea – chiar geniul ingineresc – cu care au fost construite. Drept care, descoperirea a adus dupa sine ale nedumeriri: pana acum, istoricii crezusera ca locuitorii acestui tinut fusesera, in preistorie, oameni care deuceau, predominant, o viata de vanatori-culegatori, agricultura fiind doar o preocupare marginala. Dar amploarea sistemului de irigatii descoperit – probabil doar unul dintre multele care vor mai fi fost construite atunci – arata ca, dimpotriva, stravechii locuitori au desertului nord-american erau agricultori „cu norma intrega”, ba chiar uimitor de priceputi.

Popol Vuh, povestea Genezei in versiune mayasa – El Mirador, Guatemala

In timp ce sapau pentu a dezveli vestigiile amplului sistem de colectare a apei si canalizare din Cetatea El Mirador, aflata in padurea ecuatoriala din nordul Guatemalei, arheologii americani au descoperiti ceva ce nimeni nu s-ar fi asteptat sa gaseasca intr-un sistem de canalizare: un panou sculptat pe care era reprezentata legenda mayasa a creatiunii – Popol Vuh.

Partea expusa pana in prezent (panoul se intinde de-a lungul unui perete, pe o distanta destul de mare si inca nu a fost curatat complet) ii infatiseasza pe cei doi frati gemeni Hunaphu si Xbalanque inotand prin lumea subpamenteana in cautarea capului taiat al tatalui lor. Panoul dateaza, dupa estimarile arheologilor, din anul 200 i. Hr.

Remarcabila arhitectura a sistemului de drenaj, facut pentru a colecat toata apa de ploaie in timpul sezonului ploios pentru a fi utilizata in anotimpul secetos, a contribuit la dezvoltarea care a facut din El Mirador unul dintre cele mai infloritoare centre ale culturii maya si primul regat mayas cunoscut in istorie.

O gradina zoologica straveche – Hierakonpolis, Egipt

In orasul egiptean antic Hierakonpolis, in jurul anului 3500 i. Hr., exista deja o menajerie – asa par sa sugereze scheletele de animale gasite pe o suprafata restransa, in cursul campaniei arheologice din anul 2009: 10 caini, un pui de hipopotam o antilopa, o vaca adulta, un vitel si un elefant au fost dezgropate anul trecut, alaturandu-se ramasitelor de animale descoperite in anii precedenti, ceea ce ridica „inventarul” exemplarelor descoperite pana acum, la 112. Printre ele mai gasesc 11 babuini, 6 pisici salbatice, 3 elefanti si 2 hipopotami. La vremea respectiva, orasul Hierakonpolis era cel mai mare centru urban din Egipt.

Interesant e faptul ca animalele au fost ingropate in acelasi cimitir ca si membrii clasei nobiliare, unele dintere ele chiar asezate pe rogojini, acoperite cu tesaturi si inconjurate de vase de lut.

Arheologii cred ca e vorba despre o menajerie, un soi de „zoo” tinut de potentatii vremii ca semn al puterii si avutiei. Unele dintre animale prezinta urme de fracturi care nu s-ar fi pututu vindeca decat intr-un mediu protejat, sugerand faptul ca nu era vorba despre animale tinute in captivitate si ingrijite. Iar in cazul unuia dintre elefanti, analiza atenta a resturilor arata ca hrana lui includea plante salbatice si cultivate provenind din diverse ecosisteme, sugerand faptul ca fusese hranit de catre oameni, cu plante adunate intentionat.

Se crede ca unele dintre animalele ar fi fost sacrificate si ingropate ceremonial, anume la moartea posesorului lor, in acord cu credintele desprre reincarnare si viata de dupa moarte ale vechilor egipteni.

Primele arme chimice: Dura Europos, Siria

Intr-un tunel stramt de sub fortareata Dura din desertul sirian, 20 de sodati romani si-au pierdut viata aparand cetatea impotriva navalitorilor sasanizi. Cercetari efectuate in anii 1930 s-au soldat cu concluzia ca soldatii murisera ca urmare a prabusirii tuneluluii, dar noi cercetari, realizate anul trecut, au dus la o concluzie cu totul diferita: cei 20 au pierit intr-un atac chimic – cel mai vechi dintre cele cunoscute pana acum.

Arheologii britanici de la Universitatea din Leicester cred ca, in jurul anului 256 d Hr, armatele Imperiului Sasanid (ultimul imperiu persan pre-islamic) au asediat orasul, sapand tunele pentru a trece de ziduri, in vreme ce romanii sapau din directia opusa, pentru a-i intercepta pe intrusi.

Examinand locul faptei intocmai ca si criminalistii moderni, specialistii au ajuns la concluzia ca sasanizii facusera, din corpurile soldatilor romani ucisi, o baricada la adapostul careia aprinsesera un foc, pentru a incendia zidurile cetatii.

Dar cum reusisera sa-i omoare pe toti, gramada, intr-un spatiu asa de stramt? Cu ajutorul unor vapori toxici, spun expertii, bazandu-se pe reziduurile chimice descoperite in tunel. E posibil ca in tunel sa fi fost un singur soldat sasanid, care a dat foc unor materii combustuibile precum gudronul sau sulful, iar dioxidul de sulf i-a facut pe romanii prinsi in acesta capcana a mortii sa-si piarda cunostinta in cateva secunde. Cu toate ca zidul de aparare nu a cazut atunci, Dura a fost, in cele din urma, cucerita, toti locuitorii ei au fost ucisi sau deportati, ia cetatea a cazut in ruina.

Anunțuri