PRIMUL PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC
Dreptul, in viziunea francmasonilor, consta in forta. Libertatea este o idee himerica. Liberalismul si anarhia. Credinta. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Dusmanul intern. Multimea trebuie sa fie pacalita. Anarhia si efectele ei. Politica si morala nu trebuie sa aiba nimic in comun. Dreptul trebuie sa fie al celui mai tare. Puterea ascunsa francmasonica trebuie sa fie de neinvins. Scopul francmasonic scuza intotdeauna mijloacele. Multimea este oarba si de aceea poate sa fie atat de usor manipulata de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmarit de francmasoni este autocratia. Lichiorurile tari si bauturile alcoolice in exces, care fac sa slabeasca constiinta crestinilor. Clasicismul. Desfraul generalizat. Principiul si regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesara. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciuna. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristrocratiei crestine trebuie sa fie cat mai repede nimicite. Noua aristrocratie care trebuie sa apara. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstractia utopica a libertatii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentantilor poporului.
Sa lasam la o parte vorbele goale si sa cercetam fiecare idee in sine, sa luminam situatia prin comparatii si deductii.
Eu va voi arata, deci, sistemul nostru, atat din punctul nostru de vedere, cat si din acela al crestinilor.
Trebuie cunoscut ca oamenii care au instincte si porniri rele, sunt mult mai numerosi decat cei care au porniri bune. De aceea cele mai bune rezultate se ating guvernand pe oameni prin violenta si teroare, nu prin discutii academice. Fiecare om este insetat de putere, fiecare ar voi sa se faca dictator, daca ar putea. In acelasi timp, sunt foarte multi cei care ar fi gata oricand sa jertfeasca bunurile celorlalti, pentru a-si atinge propriul lor bine.
Ce lucru a tinut si tine in frau fiarele salbatice care se numesc oameni? Ce i-a calauzit pana acum? La inceput ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai tarziu legii, care nu este decat aceeasi putere, dar mascata. De aceea ajungem la concluzia ca dreptul e in forta, dreptatea este de partea puterii.
Libertatea este o idee, un gand, un fapt. Trebuie stiut cum sa se fluture aceasta idee, cand este nevoie sa fie atras poporul in cursa vicleana a unei idei, in jurul unui anumit partid, mai ales daca acest partid are de gand sa il zdrobeasca pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine usoara daca adversarul isi gaseste puterea in ideea de libertate, in ceea ce se numeste liberalism, si mai ales daca isi jertfeste ceva din putere pentru aceasta idee. Iata in ce va consta atunci triumful teoriei instituite de noi: franele slabite ale puterii sunt luate in mana de catre altii, deoarece forta oarba a maselor nu poate ramane nici o singura zi fara sa fie strunita si pentru ca noua putere nu face decat sa ia locul celei vechi, deja slabite prin ideea de liberalism.
In zilele noastre, puterea aurului a inlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme cand domnea credinta. Ideea de libertate este acum irealizabila, deoarece nimeni nu stie sa se foloseasca de ea intr-o masura dreapta. Este suficient sa fie lasat poporul sa guverneze catva timp singur, pentru ca aceasta autonomie sa se transforme de indata in destrabalare. Iar in clipa aceea se nasc dezbinari care se transforma foarte repede in lupte sociale, in care Statele se mistuie si unde marimea lor se transforma in cenusa.
Fie ca Statul se istoveste de propriile lui framantari, fie ca certurile sale launtrice in stare de a fi la bunul plac al dusmanilor din afara, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut si fara scapare. El intra astfel in stapanirea noastra. Puterea capitalului, care acum este in intregime in mainile noastre, ii apare atunci acestui Stat ca o luntre de scapare, de care este silit sa se agate pentru a nu se ineca.
Pe aceia care sufletul lor simtitor i-ar face sa considere netrebnice aceste ganduri, i-as intreba: daca un Stat are doi dusmani si daca ii este ingaduit sa foloseasca impotriva unuia dintre ei, dusmanul din afara, toate mijloacele de lupta, ca de pilda: de a nu-i aduce la cunostinta planurile de atac si de aparare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fara ca toate astea sa fie privite ca imorale; de ce, aceleasi masuri intrebuintate de noi impotriva unui dusman si mai rau, care urmaresc sa darame ordinea sociala si proprietatea, ar fi privite ca neingaduite si imorale?
O minte bine cumpanita poate oare nadajdui sa aiba sansa sa carmuiasca cu folos popoarele prin indemnuri cuminti sau prin convingere atunci cand calea e deschisa contrazicerii, fie chiar nesocotita si fara insemnatate, dar totusi ademenitoare pentru poporul care intelege totul usurel, la suprafata? Oamenii, fie ca fac parte din patura de jos, fie ca nu, sunt carmuiti de micile lor patimi, de obiceiurile, de traditiile si de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconstienti ai impartirii in partide care se impotrivesc intelegerii celei mai cuminti. Orice hotarare a multimii atarna de o majoritate intamplatoare si este mai mereu superficiala. Fara a cunoaste tainele politice, multimea ia hotarari fara rost; si atunci un fel de anarhie sapa pe dedesubt guvernul.
Politica nu are nici o legatura cu morala. Guvernul, care se lasa condus de morala, nu este politic si, prin urmare, puterea lui este subreda. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se foloseasca de viclenie si fatarnicie. Marile insusiri ale poporului -sinceritatea si cinstea- sunt defecte pentru politica, pentru ca ele doboara regi si tronuri mai usor decat dusmanul cel mai puternic. Aceste insusiri trebuie sa le lasam regatelor crestine; noi nu trebuie sa le luam in nici un caz calauza.
Scopul nostru este sa avem in mana puterea. Cuvantul DREPT este o idee abstracta pe care nimic nu o indreptateste. Acest cuvant nu inseamna decat atat: „Da-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi ca sunt mai tare decat tine”. Unde incepe si unde se sfarseste dreptul?
Intr-un Stat unde puterea este rau organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale si usor de ocolit, in urma drepturilor nenumarate intemeiate pe liberalism, eu socotesc ca este un nou drept al meu sa ma arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor si asupra tuturor regulilor stabilite, si sa le rastorn; sa pun mana pe legi, sa cladesc toate institutiile si sa ma fac stapanul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le daduse forta lor si de care s-au lepadat de buna voie, din liberalism.
Din pricina slabiciunii de astazi a tuturor puterilor, stapanirea noastra va fi mai trainica decat oricare alta, pentru ca ea nu va putea fi infranta. Pentru aceasta este necesar ca ea sa se fi inradacinat atat de bine, incat nici un siretlic sa nu o mai poata darama.
Din raul trecator pe care suntem siliti sa-l facem acum, se va naste ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existentei nationale, tulburat de liberalism. Rezultatul indreptateste mijloacele. Sa ne orientam cu luare aminte in planurile noastre, mai putin asupra celor bune si morale si cel mai mult asupra celor trebuincioase si folositoare.
Avem inaintea noastra un plan, in care este trasa in mod strategic linia de care nu ne putem indeparta, fara a primejdui opera mai multor veacuri.
Pentru a gasi mijloacele care duc la acest scop, trebuie sa tinem seama de lasitatea, de nemernicia, nestatornicia multimii, de neputinta ei de a intelegesi cumpani posibilitatile si imprejurarile propriei sale vieti si ale bunastarii sale. Trebuie sa intelegem ca puterea multimii este oarba, nesabuita, cel mai adesea ea nu gandeste, ci se ia dupa orice zvon. Un orb nu poate calauzi un alt orb fara ca sa-l duca in prapastie. Tot astfel, membrii multimii, iesiti din popor -oricat le-ar fi mintea de geniala-, nu pot pretinde sa conduca poporul fara a-l pierde in intregime, din pricina ca ei nu inteleg nimic din politica.
Numai un individ pregatit inca din copilarie pentru autocratie poate recunoaste graiul politicii si realitatea ei. Un popor lasat pe seama lui proprie, adica pe seama celor ridicati din sanul sau, se ruineaza prin certurile partidelor atzatzate de setea de putere, si prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinta ca poporul sa judece linistit, fara dusmanii launtrice si sa conduca afcerile tarii, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apara impotriva dusmanilor din afara? Nu, e cu neputinta! Un plan impartit in atatea capete cate are multimea isi pierde unitatea, devine de neinteles si fara putinta de a fi infaptuit.
Numai un autocrat (un singur stapan atotputernic) poate alcatui planuri mari si limpezi, poate aseza la locul sau fiecare lucru, in mecanismul masinii guvernamentale. Sa recunoastem, deci, ca un guvern folositor tarii si in stare sa-si atinga scopul propus, trebuie sa fie condus de un singur individ responsabil. In anarhia absoluta, civilizatia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducatorului ei, oricare ar fi el. Multimea este un barbar ce isi arata barbaria la orice prilej. Indata ce poporul apuca in maini libertatea, ea se transforma foarte repede in anarhie, care e treapta cea mai deplina a barbariei.
Inchipuiti-va dobitoacele acelea umane imbibate de alcool, naucite de vin, carora li se va da dreptul de a bea fara masura, in acelasi timp in care li se va da libertatea. Noi nu putem ingadui ca ai nostri sa decada pana la o asemenea treapta. Popoarele crestine sunt indobitocite de bautura. Tineretea le este irosita si injosita de studiile clasice complet inutile si de desfranarea precoce la care i-au impus agentii nostri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi insasi negustorii nostri si chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale crestinilor. In randul acestora din urma eu numar si pe asa zisele „femei din lumea buna”, care la randul lor imita de buna voie, ca niste maimute, luxul si desfranarea celor dintai.
Cuvantul nostru de ordine este: putere cu orice pret si fatarnicie. Singura puterea poate invinge in politica, mai ales cand este ascunsa in talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenta trebuie sa fie un principiu, viclenia si fatarnicia o regula pentru guvernele care nu vor sa-si predea coroana in mainile agentilor unei noi puteri. Acest rau este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care il urmarim noi. De aceea, noi nu trebuie sa ne oprim in fata mituirii, inselatoriei, tradarii, ori de cate ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. In politica trebuie sa te pricepi sa iei prprietatea altuia fara a sovai, mai ales daca poti obtine prin acest mijloc supunerea si puterea.
Statul nostru, in aceasta cucerire pasnica, are dreptul sa inlocuiasca grozaviile razboiului prin condamnari la moarte mai putin vazute si mai folositoare, necesare adeseori pentru a intretine teroarea aceasta care face poporul sa asculte orbeste. O neinduplecare constanta, dar strasnica este cel mai mare sustinator al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai in folosul nostru, este chiar datoria noastra sa ne tinem de acest program al violentei si fatarniciei. O asemenea doctrina bazata pe calcul este tot atat de folositoare ca si mijloacele pe care le intrebuinteaza. Nu numai prin aceasta doctrina a neinduplecarii, vom invinge si vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. Va fi indeajuns sa se stie ca suntem neinduplecati, pentru ca orice nesupunere sa inceteze.
Noi, inca din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atatea ori de catre papagalii inconstienti care, atrasi din toate partile de aceasta momeala, nu s-au folosit de ea decat pentru a nimici prosperitatea lumii si adevarata libertate individuala, altadata atat de bine asigurata prin constrangerea multimii. Oamenii care s-au crezut inteligenti, n-au stiut sa descurce intelesul ascuns al acestor cuvinte si n-au vazut deloc ca ele se contraziceau, ei nu au vazut ca in realitate nu exista egalitate in natura si ca nu poate sa existe libertate, ca natura insasi a creat inegalitatea mintilor, a caracterelor si a inteligentelor, atat de mult supuse legilor ei. Acesti oameni nu au inteles ca multimea este o putere oarba si ca parvenitii pe care si-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai putini orbi in politica decat ea insasi. N-au inteles ca initiatul, cel introdus in tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, in vreme ce multimea neinitiatilor, fie chiar plini de geniu, nu inteleg nimic din politica. Toate aceste ganduri nu le-au venit deloc in minte crestinilor. Tatal, Domnitorul, transmitea fiului sau secretele politicii, necunoscute, in afara de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni sa nu le poata trada. Mai tarziu, obiceiul transmiterii adevaratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbanda operei noastre s-a marit mult prin aceasta.
Totusi, in lumea intreaga, cuvintele LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE au adus in randurile noastre, prin mijlocirea agentilor nostrii orbi, legiuni intregi de crestini care ne purtau cu insufletire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei niste viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugand peste tot pacea, solidaritatea, stapanind pe dedesubt toate institutiile Statului. Veti vedea din cele ce urmeaza sa va comunicam, ca aceasta ne-a folosit cel mai mult noua. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinta de a obtine cheia cea mai importanta sau, mai bine zis, de a desfiinta privilegiile pe care era intemeiata aristrocratia crestinilor si singurul mijloc de aparare ce-l aveau impotriva noastra popoarele si natiunile. Pe ruinele jalnice ale aristrocratiei naturale si ereditare noi ne-am ridicat aristrocratia noastra, a inteligentei si a banului. Am luat drept baza a acestei noi aristrocratii bogatia, care depinde de noi, si stiinta, care este indrumata de maestrii nostri.
Ideea abstracta a libertatii ne-a dat putinta de a face multimea sa inteleaga ca un guvern nu este altceva decat un loctiitor al proprietarului tarii, adica al poporului, si ca poate fi schimbat asa cum se schimba manusile invechite.
Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentantilor poporului ii pune totdeauna la dispozitia noastra; ei depind de alegerea noastra.