Pentru cei mai multi, masivul Piatra Craiului este doar o pista de incercare a curajului, a aptitudinilor de alpinist si nu in ultimul rand al simtului de orientare. Lipsa cabanelor si a adaposturilor (care sunt putine) ii descurajeaza pe cei mai multI sa se aventureze pe traseele din Piatra Craiului. Poate ca acesta este motivul pentru care zona a ramas inca necalcata de “pantofari”, asa cum sunt numitI cu dispret totI cei care merg la munte ca sa bea si sa se distreze si nicidecum pentru a intra in comuniune cu natura. Iar asta este bine, Piatra Craiului ramanind in continuare o zona destul de salbateca, amintind de muntii de odinioara care nu puteau fi strabatutI din cauza copacilor si a fiarelor salbatice care domneau pe aici.

Povestea uimitoare am aflat-o de la un localnic din Zarnesti si ne-am putut convige cu ochii nostri ca este reala. Cei care ajung la Plaiul Foii pot gasi cu usurinta cararea care te duce direct pe munte, spre Varful . Cu vreo jumatate de ora inainte de varf, ascunsa de privirile turistilor, se gaseste poate cea mai ciudata grota din Romania. Se ajunge la ea doar parasind traseul marcat si ocolind mai bine de vreo 200 de metri versantul. Apoi se coboara o stinca abrupta, inalta de vreo 30 de metri. La poalele acestei stinci se gaseste grota ciudata. Unii spun ca ar fi vorba de o pestera in toata puterea cuvantului, altii spun ca e doar o grota ceva mai mare. Nimeni insa nu a patruns dincolo de intrare.

Nu ca nu ar fi vrut ci pentru ca nu se poate. Intrarea in grota este strajuita de un bloc de granit in care apa sau altceva a sapat ferestre inalte dar inguste. Ferestrele au intre 10-15 cm grosime si sunt suficient de distantate pentru ca nimeni sa nu se incumete, cu un tirnacop, sa le distanteze. Doar cei care van cu lanterne puternice pot zari dincolo de pragul grotei. Iar ceea ce se vede, e fascinant. Interiorul este aproape perfect rotund, iar spre capatul ei, pe un fel de piedestal necioplit, se poate vedea o statuie de vreo doi metri si ceva inaltime. Chipul nu se poate vedea foarte bine, pentru ca este intors catre ceea ce pare a fi fundul grotei, dar se poate vedea aproape perfect ca poarta itari iar in mana are un fel de sabie curbata. In primul moment esti tentat sa spui ca ai de-a face cu o grota a vechilor daci, dar apare intrebarea fireasca: cum a ajuns statuia inauntru? Cine a facut-o si pe cine reprezinta? In Zarnesti sunt doua legende care incearca sa raspunda la intrebare.

Una este varianta cea mai raspindita, anume ca este statuia unui stapanitor al muntilor din primele secole de dupa Hristos. Alta am aflat-o de la domnul Marian Udrea, profesor pensionar, care a cules-o in tineretea sa de la un batran al satului. “Batranul cela stia povestea din tata in fiu si chiar daca nu o crede nimenea, eu o transmit mai departe, asa cum am aflat-o. Se zice ca barbatul din grota ar fi marele zeu dac Gebeleizis. S-a retras in aceasta grota unde era ultimul altar inchinat lui.

A zidit singur gura grotei si apoi s-a transformat in statuie, promitind ca va reveni candva la viata. SI acum sa va spun ceva si mai straniu: Stinca aia e cunoscuta de multI ani de oamenii din zona, dar nimeni nu a vazut grota pana acum vreo sase ani. Din cauza asta oamenii se tem si unii spun ca e semn ca vechiul zeu s-ar trezi la viata”. Unii sustin ca in preajma stancii li se intampla tot felul de lucruri ciudate. Gheorghe Turdeanu povesteste:

“Eram cu un prieten din Brasov si mersesem special sa-I arat grota. De cum am inceput coborirea pe fringhie, am avut impresia ca nu suntem singuri. La un moment dat am auzit glasuri si am crezut ca sunt turisti prin zona, dar nu am intalnit pe nimeni. In clipa in care prietenul meu, care venise cu camera video, a incercat sa filmeze, am auzit din interior un ras inspaimintator. Camera a pornit de una singura si nu am mai reusit sa o oprim decat dupa ce am plecat de acolo. SI pentru ca ciudatenia sa fie si mai mare, desi camera a fost pornita, nu a inregistrat absolut nimic! Ca sa nu mai spun ca timp de cateva saptamani am visat risul acela sinistru si ma trezeam din som leorca de transpiratie. Nu stiu ce o fi sau n-o fi acolo, dar lucru curat nu e”.

Grota nu are nume si nimeni nu se incumeta sa ii dea vreunul… Dar grota este doar una dintre cele trei ciudatenii din Piatra Craiului. Celelalte doua zone sunt situate nu departe de primul. Ambele sfideaza logica, iar simpla lor existenta te face sa-tI pui intrebari. Prima ciudatenie este o alta stinca, numita La Vanturi. Nu pentru ca acolo ar bate altfel vantul ci pentru ca ceea ce se intampla este contrar tuturor legilor firii. In orice moment al zilei, daca lasi o bucata de hirtie sa cada de pe stinca, aceasta se va… inalta.

Nu un metru sau doi, ci pana cand dispare din fata ochilor. Fenomenul nu este unic. In China mai exista un astfel de loc, pe varful Huashan, terasa Jue Wian Tai (Intalnirea nemuritorilor, n. a.). In vremurile de demult, oamenii mergeau pe acea terasa si isi scriau dorintele pe hirtie, apoi trimiteau hirtia catre zeii nemuritori, pentru a li se implini dorintele. La noi lucrurile stau ceva mai simplu si cu toate ca nimeni nu trimite mesaje zeilor, oamenii au venerat dintotdeauna locul, considerandu-l ca fiind sfint. “Cand eram mici veneam aici si inaltam avioane de hirtie. Nu zmeie, ca altii, ci avioane. Era o senzatie fantastica sa vezi cum avionul construit de tine se inalta si o lua in sus si nu in jos ca la altii. Era ceva deosebit”, ne spune Marian Toader, in varsta de 45 de ani.

Doar ca, prin anii `90, un indraznet a vrut sa sara cu parasuta de pe stinca. “Era convans ca vantul il va ridica si nu va avea nici un fel de probleme. In plus, era curios pana unde il va inalta. Din pacate, ceva sau cineva a tinut parasuta inchisa. Poate chiar el, ametit de indrazneala proprie, a uitat sa actioneze minerul sau chiar a lesinat in timpul saltului, din cauza stresului prea mare. Ideea e ca parasuta s-a deschis la cativa metri de pamant iar el s-a zdrobit pur si simplu de stinci. Au pus oamenii o cruce acolo, dar nimeni nu a mai incercat a doua oara. S-a spus ca muntele l-a pedepsit pe cel care l-a sfidat si a incercat sa-I descopere tainele, dar eu cred ca altcineva a fost, din interiorul muntelui”, ne spune tot domnul Udrea, neavand curaj sa rosteasca numele “vinovatului”.

Civilizatia de sub Marea Neagra

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stanca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu cate o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste barne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de plerucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfarsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur – fasia de pamant care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformandu-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculandu-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.

Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum cateva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida.

Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, “ un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin”, dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Potopul a inceput in Romania

Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele romanesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea romanilor.

Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic romanesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.

“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in Romania, din acest punct de vedere, descoperiri de care romanii nici macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor romanesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea Romania in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul Romaniei Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.

“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in Romania, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului”.

Padurea ingropata

La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta Romaniei, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ romanesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.

“Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna”, spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o… padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.

Marea inundatie glaciara

Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul Romaniei a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.

Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 mi Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul Romaniei a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra.

Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?

Tsunami pe Arges?

Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.

“Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul”, afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.

“Mai mult ca sigur ca in momentul in care Terra a Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala”.

In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. “Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii”.

Bizara fortificatie de lemn

Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.

Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.

“Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?”

Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui… Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.

Si… surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.

“In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul Romaniei sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?”

Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, spune:

“Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe.” Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta. Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.