Anul 2010 a fost comunicat de către NASA ca fiind cel mai cald an, la nivel global, din istoria înregistrată a planetei, la egalitate cu 2005. Iar tendinţa de încălzire a Pământului pare să continue. „Dacă trendul de încălzire va continua, aşa cum este de aşteptat, dacă emisia de gaze cu efect de seră va continua să crească, recordul stabilit în 2010 va fi depăşit în scurt timp”, avertizează James Hansen, şeful institutului GISS, organism al NASA care studiază clima şi schimbările planetare.

Laurence Smith, profesor de Ştiinţe ale Pământului şi Spaţiului la Universitatea din California, analizează situaţia planetei în cartea The World in 2050: Four Forces Shaping Civilization’s Future şi explică ce schimbări vor avea loc ca urmare a încălzirii globale.

Oraşele cele mai sărace ale planetei, aflate în Africa sub-sahariană, vor deveni mai aglomerate şi mai instabile. Vor avea loc secete masive, din ce în ce mai des. Însă nu toate ţările vor avea de suferit.

Măsurătorile de astăzi arată că Arctica se încălzeşte de două ori mai repede decât restul planetei; razele solare – ce erau odată reflectate în spaţiu de catre gheaţă – sunt acum absorbite de ocean şi de pământul dezgolit după topiri. Iar pe măsură ce topirea blocurilor de gheaţă se accelerează, acest lucru va facilita accesul la nenumăratele resurse naturale ale Arcticii, inclusiv rezervele de combustibili fosili – aceiaşi combustibili care accelerează încălzirea globală.

USGS estimează că 30% din rezervele de gaz natural ale planetei şi 13% din petrolul neexploatat se află în Arctica. În Groenlanda, companii precum Chevron, ExxonMobil şi alţi giganţi petrolieri deja au cumpărat dreptul de a exploata ţiţeiul în zone maritime care erau inaccesibile, până de curând, din cauza gheţii.

Conform lui Smith, opt ţări vor avea de câştigat pe măsură ce gheaţa Arcticii se topeşte: SUA (graţie Alaskăi), Canada, Rusia, Danemarca (datorită relaţiilor strânse cu Groenlanda, fostă colonie), Norvegia, Suedia, Finlanda şi Islanda.

Aceste ţări nordice vor avea parte de investiţii susţinute, pe măsură ce iernile vor deveni mai tolerabile, iar rezervele de apă pe care le deţin – mai valoroase. Oamenii, animalele şi plantele vor migra spre nord pe măsură ce clima va deveni intolerabilă la latitudini mai scăzute. Încălzirea globală nu va fi singurul factor ce va duce la această transformare; creşterea populaţiei, accelerarea globalizării şi pofta insaţiabilă a omului pentru resurse naturale vor conduce în aceeaşi direcţie.

Populaţia planetei va ajunge la 9.2 miliarde în 2050, conform ultimelor estimări. Pe măsură ce economiile giganţilor China şi India se vor dezvolta, aceste două ţări vor avea nevoie de mai multă energie, iar Arcticul va putea ajuta, prin resursele sale de carbon, la satisfacerea acestor nevoi.

O altă consecinţă a încălzirii globale va fi faptul că zonele uscate vor deveni şi mai uscate, iar cele umede vor avea şi mai multă apă. Pe măsură ce temperatura va creşte, lacurile şi mările din nordul planetei vor rămâne dezgheţate mai multe luni din an, astfel că evaporarea şi implicit nivelul de precipitaţii vor creşte în Arctic. Astfel, această zonă va fi una dintre puţinele de pe planetă cu un surplus de apă.

Iar în noul secol, apa va fi o resursă extrem de importantă. Chiar dacă nu ar exista încălzirea globală, scrie Smith, creşterea populaţiei şi răspândirea industrializării vor duce la creşteri masive în nevoile de apă ale populaţiei. Proiecte care acum par prea scumpe, precum pomparea apei din râurile şi lacurile siberiene, sau din Golful James (Canada), vor deveni fezabile pe măsură ce preţul apei va creşte.

Viitorul pare a fi luminos pentru ţările cu acces la Arctic, însă nu şi pentru populaţiile native acelor zone. Inuiţii, poporul Sami (cunoscută şi ca „laponi”, termen considerat de ei ca fiind jignitor) şi celelalte popoare ce trăiesc în aceste zone îngheţate vor avea, teoretic, de câştigat din această dezvoltare. Smith este optimist: „În zonele din nord se vor construi mai multe conducte şi porturi pentru vânzarea de petrol, gaz natural şi apă. Cred că populaţiile native vor avea de câştigat”.

Optimismul profesorului ar putea fi, însă, nefondat. De-a lungul istoriei, populaţiile indigene nu au avut de câştigat atunci când alte ţări le-au dorit resursele naturale.

Anunțuri