Marile companii petroliere impiedica de peste 100 de ani dezvoltarea masinii electrice
Cel mai concis, aceasta teorie a conspiratiei este expusa in excelentul film documentar Who Killed the Electric Car? din 2006, in care se lanseaza ipoteza ca diversele tehnologii care ar fi permis dezvoltarea ieftina, rapida si eficienta a masinilor electrice au fost suprimate (unele, aruncate in aer la propriu) de catre un consortiu obscur format din marile companii petroliere dimpreuna cu diversi indivizi aflati in pozitii cheie in chiar industriile producatoare de masini. Primul lovitura de Knock-Out data masinii electrice s-ar fi petrecut in 1899, an in care un prototip foarte competitiv atingea recordul mondial de viteza de la acea data: 110 km/h! o performanta uluitoare pentru sfarsitul secolului XIX. In ciuda acestui fapt, nimeni nu a mai auzit nimic de prototipul cu pricina, iar masinile de serie produse in primii ani ai secolului XX atingeau cu greu 30-40 km/h. A doua mare lovitura ar fi avut loc candva intre 1913-1914, cand eforturile comune a celor mai prolifici inventatori din acei ani, Henry Ford si Thomas Edison, de a produce un vehicul electric, ieftin si performant au fost impiedicate cu fervoare de tot soiul de indivizi cu larga putere financiara si influenta. In sfarsit, ultima mare batalie s-ar fi dat recent, in pragul anilor 2000, cand General Motors si-a ingropat „de buna voie” EV1, primul prototip de masina electrica a unui mare jucator din industria auto, care a intrat pentru o scurta vreme (1996-1999) in productia de serie.

Anunțuri