De 2000 de ani, 666 este simbolul Antihristului, cel care va veni să domnească peste lume înainte de Judecata de Apoi. Pentru mulţi, este un număr care aduce ghinion: chiar şi în Parlamentul European locul cu nr. 666 rămîne gol.

Numărul fatidic îşi are rădăcinile în Apocalipsă, ultimul şi cel mai ciudat capitol din Biblie: ‘Aici e Înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.’ Dar nu acesta este numărul. În 2005, o nouă traducere a exemplarului celui mai vechi al Apocalipsei scoate la iveală faptul că este vorba despre cifra 616, nu de 666. Papirusul vechi de 1700 ani a fost recuperat dintr-o groapă de gunoi din Oxyrhynchus, un oraş din Egipt, şi descifrat de o echipă de specialişti în paleografie de la Universitatea din Birmingham, condusă de profesorul David Parker.

Dacă noul număr este corect, acest lucru nu-i va face fericiţi pe cei care au cheltuit o mică avere încercînd să-l evite pe celălalt. În 2003, autostrada 666 din Statele Unite – cunoscută sub numele de ‘Autostrada Fiarei’ – a fost rebotezată autostrada 491. Ministerul Transporturilor din Moscova se va bucura şi mai puţin. În 1999, au ales un alt număr pentru autobuzul de rău augur 666. El a devenit 616. Controversele au apărut încă din secolul al II-lea d.Hr. O versiune a Bibliei, în care se spunea că numărul fiarei este 616, a fost aspru criticată de Sf. Iraneus din Lyon (circa 130-200), care a declarat-o ‘eronată şi falsă’. Prietenul lui Karl Marx, Friedrich Engels, a analizat Biblia în cartea sa Despre religie (1883). Şi el a ajuns la concluzia că numărul este 616, nu 666.
Apocalipsa a fost primul capitol scris din Noul Testament şi este plină de enigmele legate de numerele pe care le menţionează. Fiecărei litere din cele 22 aparţinînd alfabetului ebraic îi corespunde o cifră, aşadar fiecare număr poate fi citit ca un cuvînt. Parker şi Engels susţin că Apocalipsa este o scriere politică, îndreptată împotriva romanilor, pe care autorii au codat-o, ascunzîndu-i cu abilitate mesajul printre numere şi cifre. Numărul fiarei (indiferent care este acesta) se referă fie la Caligula, fie la Nero, principalii prigonitori ai primilor creştini, nu la un ‘bau-bau’ imaginar.

Teama de numărul 666 se numeşte Hexakosioihexekontahexaphobia. Teama de numărul 616 (sînt convins că abia acum aţi auzit de ea) se numeşte Hexakosioidekahexaphobia. Apropo, adunînd numerele de pe roata ruletei se obţine 666.

Anunțuri