Guvernele nu ţin ascunse doar secrete militare. Unele informaţii, cum ar fi descoperirea recentă că Winston Churchill a ordonat secretizarea dosarelor cu OZN-uri, pare mai mult amuzantă decât îngrijorătoare. Publicaţia Time face un top al celor mai ciudate secrete de stat.
Churchill şi OZN-urile

La patruzeci şi cinci de ani după moartea sa, Winston Churchill continuă să facă audienţă. Ministrul britanic al Apărării a trimis recent ultimul lot de dosare legate de OZN-uri la Arhivele Naţionale. Printre cele peste 5.000 de pagini se aflau şi nişte scrisori din 1999 de la nepotul unui membru al Royal Air Force (RAF), care ar fi fost unul dintre bodyguarzii lui Churchill. Potrivit autorului scrisorii, în timpul celui de-al doilea război mondial, Churchill, intenţionând să evite ”panica în masă”, a ordonat clasificarea informaţiei despre o întâlnire între o aeronavă RAF şi un obiect zburător misterios. Churchill a raportat că a discutat această chestiune cu generalul american Dwight D. Eisenhower. Deşi Ministerul Apărării nu deţine documente care să ateste acest episod, se ştie că Churchill a solicitat un raport despre farfurii zburătoare în 1952.

Experimentele CIA de controlare a minţii

În timpul Războiului Rece, CIA a efectuat cercetări ştiinţifice secrete şi ilegale pe subiecţi umani. Cunoscut sub numele de proiectul MK-ULTRA, programul a supus oamenii la experimente cu medicamente, cum ar fi LSD (acid lisergic dietilamid) şi barbiturice, hipnoză şi chiar agenţi radiologici şi biologici. În 1973, directorului CIA, Richard Helms a ordonat ca toate documentele despre proiectul MK-ULTRA să fie distruse. Cu toate acestea, la sfârşitul anului următor, Times prezenta într-un articol activităţile ilegale CIA. În 1975, o comisie condusă de senatorul Frank Church şi vicepreşedintele Nelson Rockefeller au investigat proiectul. Ei au descoperit că timp de două decenii, CIA a cheltuit aproape 20 milioane de dolari pentru serviciile unor cercetători şi a efectuat experimente pe subiecţi fără ştirea lor. O parte din cercetare a fost efectuată în Canada. Unii istorici susţin că scopul programului a fost crearea unui sistem care să controleze mintea umană astfel încât CIA să poată programa soldaţii să ucidă. În 1953, Richard Condon a dramatizat ideea în thrillerul „Candidatul manciurian”, iar mai recent ideea a fost folosită în cel mai nou film cu George Clooney: „Omul care se holba la capre”.

Zona 51

Baza militară secretă aflată la 120 km nord-vest de Las Vegas a inspirat multe poveşti – ceea ce este normal, având în vedere zvonurile despre experimentele cu extratereşti efectuate acolo. Dar când veteranii CIA, care au fost în sfârşit eliberaţi de jurămintele de confidenţialitate, povestesc despre perioada petrecută la Zona 51, sublinază clar că nu ştiu nimic despre extratereştri. Ce au spus este că, în anii 1960, baza era utilizată ca teren de testare pentru avioanele de spionaj, cum ar fi A-12 şi succesorul său SR-71 Blackbird. Mai multe persoane numite Roadrunners, care au lucrat la Zona 51, îşi reamintesc faptul că au fost plătite, fie în numerar, fie prin cecuri emise de companii aparent fără legătură precum Pan American World Airways. Probabil la baza încă se testează avioane super-top-secrete şi sisteme de arme, iar acesta este motivul pentru care este în continuare învăluită în mister. Dar putem cu toţii să pretindem că acolo sunt depozitate corpurilor unor extratereştri, ca cele descrise în filmele populare ca Ziua Independenţei. Este mai distractiv aşa.

OZN-uri în URSS

În 1967, un astronom sovietic a fost chemat să sprijine „efortul comun al tuturor oamenilor de ştiinţă din lume” pentru a determina natura obiectelor zburătoare neidentificate. Omul de ştiinţă, Feliks Zigel, a fost atât de convins de existenţa unor farfurii zburătoare încât a spus că, „din păcate, anumiţi oameni de ştiinţă atât din Uniunea Sovietică cât şi din Statele Unite neagă însăşi existenţa problemei în loc să ajute la rezolvarea ei”. Preocuparea sa a fost determinată de aproximativ 200 de raportări privind observarea „unui semicer luminos de culoare portocalie a cărui suprafaţă era doar un pic mai puţin lucioasă decât cea a Lunii”. Unii au spus că „arunca jeturi, uneori cu scântei”. Astfel, în 1978 autorităţile sovietice au comandat un studiu care să cerceteze fenomenele paranormale. Documentele au arătat seriozitatea cu care guvernul sovietic trata perspectiva unei invazii extraterestre.

Planul CIA să îl omoare pe Castro. Cu o scoică

Din 1960 în 1965, CIA a conceput cel puţin opt planuri de asasinare a lui Fidel Castro. Potrivit unui raport întocmit în 1967 şi declasificat 36 de ani mai târziu, CIA s-a gândit să folosească trabucuri, aer contaminat, pastile otrăvite, ciuperci şi o seringă umplută cu otravă pentru a elimina liderul comunist. Un plan, care urmărea să deterioreze imaginea lui Castro, era introducerea de acetat de taliu în pantofii lui, în speranţa că o să îi cadă barba. Dar o idee a fost mai presus de toate: planul de a-l ucide pe Castro cu o scoică-capcană. Dictatorul era un mare fan al scufundărilor acvatice, iar agenţii de informaţii s-au gândit să plaseze o scoică spectaculoasă într-un recif pe care Castro îl frecventa. Ei sperau ca scoica să îi atragă atenţia lui Castro, care ar ridica-o, declanşând astfel o explozie. Desmond Fitzgerald, şeful CIA al operaţiunilor cubaneze, chiar şi-a cumpărat două cărţi despre moluştele din Caraibe în acest scop. Dar schema fost considerată impracticabilă.
Camerele secrete ale terminalului Grand Central

În fiecare zi, sute de mii de oameni trec prin terminalul Grand Central din New York. Mult mai mulţi mănâncă la restaurantelr din gară şi beau cocktail-uri în barurile elegante. Dar terminalul Grand Central ascunde două zone secrete pe care doar câţiva oameni le-au văzut vreodată. Sub staţie se află un buncăr cunoscut ca M-42. Există zvonuri potrivit cărora în timpul celui de-al doilea război mondial, acest buncăr era păzit de gardieni cu ordine să ucidă, de teama unui sabotaj la trenurile din gară care erau folosite pentru a transporta trupe în şi din New York. De asemenea, sub staţia Grand Central este Traseul 61, care nu este pe orice hartă feroviară. Traseul 61 a fost construit pentru oamenii bogaţi care călătoresc cu trenuri private şi are un lift de marfă, care se ridică la nivelul de garaj al Hotelui Waldorf-Astoria. Cel mai frecvent utilizator al acestui traseu secret a fost preşedintele Franklin Delano Roosevelt, care a purtat proteze pentru picioare şi folosea un scaun cu rotile din cauza poliomielitei sale. Trenul privat al lui Roosevelt includea o cameră special echipată în care să intre limuzina sa Pierce-Arrow. Când pleca spre Manhattan din oraşul său natal Hyde Park, era condus cu limuzina jos din tren, în liftul de marfă şi direct în hotel. Intrarea clandestină a împiedicat publicul să vadă incapacitatea preşedintelui să meargă.

Ascultându-l pe Lennon

Fostul membru Beatles a protestat împotriva războiului, a promovat pacea şi a scris un cântec intitulat „I Am The Walrus”. Nu e de mirare că FBI-ul l-a pus pe lista de supraveghere înainte de Convenţia Naţională Republicană din 1972 (pe care federalii au crezut că ar putea să o perturbe), i-a retras viza şi a început procedura de deportare – la sugestia senatorului Strom Thurmond. În timpul alegerilor prezidenţiale din 1972, FBI-ul a monitorizat apariţiile lui Lennon la televiziune şi în concerte şi a supravegheat chiar şi activităţile fiicei lui Yoko Ono dintr-o căsătorie anterioară. Lennon nu a făcut nimic suspect, asa ca FBI-ul a închis investigaţia la o lună după realegerea lui Nixon. După asasinarea lui Lennon, în 1980, istoricul Jon Weiner dus o luptă de 14 ani pentru a forţa FBI-ul să cedeze dosarul lui Lennon. În cele din urmă, a câştigat lupta invocând libertatea de informare. Descoperirile sunt detaliate în documentarul din 2006 „The US vs John Lennon”.

Satele Potemkin

Grigori Potyomkin a fost un nobil rus din secolul al optsprezecelea care a curtat-o pe Ecaterina cea Mare. El a devenit celebru pentru ceea ce a făcut pentru a o cuceri pe viitoarea ţarină. Potyomkin s-a străduit să-i arate Ecaterinei valoarea noilor posesiuni ruseşti din Crimeea pe care ţarina le-a vizitat în turul din 1783. Povestea spune că au fost montate faţade de carton al unor oraşe situate pe malurile râului. Pe parcursul turului, Ecaterina a fost întâmpinată de regimente de lunetişti, iar unele câmpuri au fost incendiate pentru a forma iniţialele ei pe pământ. Populaţii întregi de iobagi au fost mutate în zonă şi îmbrăcate în straie fanteziste ca la o paradă de prosperitate, care nu exista (mai târziu foametea s-a răspândit în regiune). Lucrările istorice recente au dovedit că povestea este apocrifă în parte, dar legenda a rămas. Un „sat Potemkin” semnifică orice construcţie înşelătoare sau falsă, folosită de multe ori de către regimurile dictatoriale, ca să inducă în eroare atât băştinaşii cât şi pe cei din afară.