Fizicienii rusi cred ca acceleratorul de particule de la granita dintre Elvetia si Franta, numit LHC, va putea deschide o Poarta a Timpului spre Trecut sau Viitor. Deocamdata, „masina timpului” pare inca o poveste science-fiction, dar fizicienii, cel putin teoretic, lucreaza la acest proiect

Cercetatorii rusi lucreaza de multi ani si multe legende (sau poate ca nu sunt legende) s-au auzit despre experimentele lor. Nici americanii nu s-au lasat, de la „Experimentul Philadelphia” incoace. Renumitul fizician Kip Thorne, de la Institutul de Tehnologie din California, spunea: „Odata, calatoria in timp era subiectul exclusiv al scriitorilor cu multa imaginatie. Oamenii de stiinta seriosi citeau in secret aceste povestiri si, uneori, chiar le scriau sub pseudonim, dar n-ar fi recunoscut in ruptul capului ca ii intereseaza asemenea fantasmagorii. Timpul s-a schimbat. Acum, citim in jurnale serioase de stiinta analize despr
e posibilitatea calatoriei in timp, semnate de teoreticieni de prestigiu. Se pare ca fizicienii au inteles ca natura Timpului este prea importanta ca sa fie lasata la indemana unor simpli scriitori”.
In prezent, exista multe scheme ale unor „prototipuri” de masini ale timpului, dar cele mai importante sunt cele de tip LHC. Constructia celui de la Geneva a inceput in 2008. Este cel mai puternic accelerator de particule construit pana in prezent. Pe parcursul inelului de 27 de kilometri, oamenii de stiinta incearca sa ciocneasca protoni accelerati pana aproape de viteza luminii.

Nikola Tesla

In principiu, acest experiment urmeaza sa aduca noi informatii despre particulele si fortele ce actioneaza in spatiu, creandu-se conditiile imediat urmatoare Big Bang-ului care a dus la crearea Universului. Bineinteles, controvorsele legate de posibilitatea formarii unei gauri negre care sa inghita tot Pamantul n-au intarziat sa apara. Fizicienii care lucreaza la LHC s-au grabit sa linisteasca populatia, argumentand ca, in cazul in care s-ar forma gauri negre, acestea vor fi microscopice. „Sau, spera sa obtina o gaura de vierme suficient de mare incat sa incapa prin ea o masinarie de calatorit in timp”, este de parere Irina Arefieva, de la Institutul de Stiinte Matematice Steklov din Moscova. Aceasta, impreuna cu colegul ei, Igor Volovici, ambii doctori in stiinte fizice si matematice, afirma ca principiile moderne ale fizicii teoretice admit posibilitatea calatoriei in timp. „Cel mai admisibil model”, spune Volovici, „este gaura de vierme, un tunel spatial turbionar, care duce spre un alt timp si spatiu. Probabilitatea sa se obtina o gaura de vierme in LHC este comparabila cu probabilitatea sa se obtina o gaura neagra, ambele putandu-se forma cand particulele se ciocnesc cu energie foarte mare”.

Timpul are substanta

Gaura de vierme este un tunel care uneste parti diferite ale spatiului si timpului. Intrarea intr-un astfel de tunel este similara, conform proprietatilor fizicii, cu intrarea intr-o gaura neagra, cu mentiunea ca dintr-o gaura de vierme, ipotetic, te poti intoarce. „Din moment ce, prin proiectare, LHC ar trebui sa creeze o particica de spatiu pe Pamant, atunci ar putea folosi si la obtinerea „energiei negre”, ingredientul principal pentru construirea unei masini a timpului”, este de parere Volovici. O alta conditie pentru functionarea unei astfel de masini este distorsiunea spatio-temporala de forma circulara, adica o curbare a timpului, ceea ce iarasi s-ar putea obtine cu LHC. „Asta inseamna, teoretic vorbind, o reintoarcere in timp”, a subliniat Arefieva.

Laboratorul de cercetare a antimateriei de la Geneva

Am putea trai un alt prezent, daca acei misteriosi calatori in timp ar modifica trecutul, asa cum vedem in filmele de gen? Cei doi profesori considera ca prezentul nu va avea de suferit substantial, daca se va interveni asupra trecutului. Ar putea, de exemplu, sa iasa alt presedinte in vreo tara!!! Asta ar fi, totusi, chiar substantial, pentru unele popoare! Numai ca, una peste alta, ca sa te poti gandi la o masina a timpului, ar trebui ca LHC sa functioneze la capacitatea pentru care a fost proiectat si sa nu sufere nici o defectiune, ca in prezent. „Daca dispare macar o farama din energia de coliziune, asta ar demonstra crearea unor particule care pierd „timp” printr-o gaura de vierme”, a subliniat Volovici.
A „pierde timp”, ca si cand ai pierde ceva material, nu este o figura de stil. Primul care a observat ca timpul acumuleaza materie a fost academicianul Albert Veinik din Minsk, in anii ’70. Acesta a avansat ipoteza ca ar exista o „zona cronomica” unde se depoziteaza „substanta temporala” si chiar ar fi construit un dispozitiv pentru a demonstra acest lucru. Mai mult decat atat, Veinik a sustinut ca Pamantul are o „cronosfera” si ca, daca se va reusi penetrarea acesteia, calatoria in timp ar deveni o realitate. Academicianul a plecat de la observatia ca animalele mici, care au ajuns in centrul Marii Piramide din Egipt s-au mumificat, si nu au intrat in putrefactie. El nu s-a grabit sa traga concluzia ca anumite caracteristici ale aerului au facut posibil acest lucru. A constatat ca piramidele acumuleaza „substanta a timpului” in apa si obiecte solide!
Oricum, rusii nu asteapta sa vada rezultatele obtinute de LHC. Au construit propriul accelerator de particule circular in afara Moscovei. Este de o suta de ori mai mic decat LHC si a costat doar 200 de milioane de dolari. Va functiona la parametrii proiectati in cinci ani, dar rusii sustin ca au mai multa experienta in domeniu si o tehnologie care ii situeaza in fruntea cercetarilor acestei stiinte de granita. „Pentru inceput, putem observa ca energia cu care lucram este mult mai puternica decat orice sursa de energie cunoscuta”, a declarat Grigorie Trubnikov, de la Institutul pentru Cercetari Nucleare. „Aplicatiile acceleratorului de particule sunt vaste, de la medicina la surse energetice”. Fizicienii rusi cauta in principiu o alta sursa de energie, dar si raspunsuri legate de masina timpului.

Experimentul Cernobrov

Conform „legendelor” mediatice, rusii au facut cercetari in domeniu inca de pe vremea lui Stalin, cand functiona „Institutul de Cercetare a Lumilor Paralele”. Experimentele erau conduse de doi academicieni recunoscuti, Kurciatov si Ioffe. In 1952, Lavrenti Beria, seful politiei secrete, a initiat un proces impotriva cercetatorilor acestui institut, soldat cu executarea prin impuscare a 18 specialisti si deportarea in lagare a altor 59. Hrusciov a pus din nou institutul pe picioare, dar, in 1961, un experiment nereusit s-a soldat cu disparitia a opt cercetatori. Familiile lor cred si astazi ca acestia au fost ucisi dintr-un motiv secret, si nu au disparut, pur si simplu.

The Large Hadron Collider – imagine din elicopter

In anii ’80, Vadim Cernobrov, nascut si crescut intr-o unitate militara de aviatie, absolvent al Institutului de Aviatie din Moscova, sectia Aerospatiale, si-a constituit un grup de cercetare, care a batut cararile muntilor Uniunii Sovietice in cautare de anomalii electromagnetice, dintre cele care formeaza vortexuri naturale. Apoi s-a apucat sa construiasca o masina a timpului, intr-o fabrica militara dezafectata, obtinand artificial caracteristicile electromagnetice din zonele studiate. „Masina” avea aproximativ caracteristicile unei capcane electromagnetice pentru castori si au fost trimisi in „timp”, cu ajutorul ei, insecte si soareci. Nici o fiinta nu a supravietuit. Echipa lui Cernobrov a constatat ca posibila cauza a mortii faptul ca timpul se consuma neuniform in diferitele parti ale corpului. Dupa multe reglari si multi soareci morti, au reusit sa trimita in timp un catel, care a supravietuit dupa 108 minute in modulul timpului, dar la intoarcere s-a comportat de parca ar fi avut raie. Au urmat experientele pe oameni. Noua cercetatori, printre care insusi Cernobrov, au „calatorit” cu o masina a timpului, de dimensiuni considerabile, intre cinci minute si maximum o jumatate de ora. Instrumentele de la bord indicau un regres al timpului cu trei procente. Subiectii n-au simtit decat usoare aritmii si au vazut stele verzi, cum se spune in popor. „Am ajuns la concluzia ca timpul este tridimensional si ca putem sa ne miscam inainte si inapoi cu un vehicul adecvat”, a declarat Cernobrov.
In 1989, pe 30 august, s-a produs cea mai ciudata experienta. Se efectua un test cu un modul al timpului care cantarea 780 de tone, pe un arhipelag. La bordul modulului se aflau trei cercetatori, cand o explozie infernala, fara cauze vizibile, a facut praf arhipelagul. Cercetatorii n-au murit in acea explozie. Ultimele informatii de la bord proveneau dintr-o lume paralela, in care modulul, dupa coliziunea cu un obiect foarte dur, ramasese fara sectorul de propulsie. In inregistrarile din arhiva secreta a Armatei s-ar afla urmatoarea relatare: „Devenim transparenti, putem sa ne vedem oasele si venele, toate obiectele ne apar duble, este foarte intuneric afara, mai avem oxigen doar pentru 43 de ore, dar nu ne mai putem intoarce”.

Vortexul natural din Bozioru

Gaura neagra

iv>
Toate aceste povestiri ar putea fi trecute la capitolul „science-fiction”, prilejuite de vesnica intrecere dintre americani si rusi. In fond, americanii au fost primii care au descris fenomenul de dematerializare a celor care au participat la „Experimentul Philadelphia”, in 1943, avandu-l coautor pe romanul Nicola Tesla. Chiar si existenta unor vortexuri naturale a fost catalogata ca fenomen paranormal si s-a incercat decredibilizarea ei. Tot in anii ’80, in Muntii Buzaului, in zona Lacului Gotes, cercetatorii romani constatau existenta unui vortex natural, de tipul celui dupa care umblase Cernobrov. Zona este plina de folclor „paranormal”, pe care profesorul de romana Ilie Mandricel l-a inclus in „Povestirile plaiului”. Demne de amintit sunt cele referitoare la cautatorii de comori care dispareau, pur si simplu, in „ceata” sau erau „azvarliti” in alte locuri, de o forta nevazuta. In aceasta zona, par ca se deschid in mod natural porti temporale, in care oamenii sunt absorbiti si, uneori, este posibil sa pateasca ce a patit echipajul de pe USS Eldridge. O prima referire la astfel de disparitii a facut Monitorul de Iasi, care relata despre doi braileni care, in anul 1980, au plecat spre catunul Nucu. Intr-un loc numit „La Tiharie”, unul a disparut pe una dintre stancile cu forme ciudate din zona. O vreme, cel ramas jos, a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a intamplat ceva. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, cativa dintre ei lucrand in Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stanca. Si a disparut si el. Nimeni n-a mai indraznit sa repete „figura”. Cei doi frati, cautati in zadar prin imprejurimi, n-au mai aparut niciodata.

Calator printre umbre

Legat de disparitiile de persoane, avem referiri foarte clare in povestirile batranilor, despre oameni care au gasit tezaure sacre si au fost azvarliti din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de catre „spirite”.

Tunelul timpului si calatoriile in trecut si viitor au fascinat stiinta sec. XX. O imagine din filmul „Inapoi in viitor”, regizat de Steven Spielberg

Cand si-au revenit, ei au povestit cum, in timp ce sapau, au aparut spirite, dupa care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parca ar fi fost ridicati si aruncati de acele spirite ce pazeau comoara. Si poate ar mai fi incercat sa o caute, daca si-ar fi adus aminte unde incepusera sa sape, dar parca le luase Dumnezeu mintile! O alta poveste relateaza ca „un oarecare Matareanu, sapand dupa o comoara, s-a trezit dupa vreo saptamana, departe de acel loc, intr-o poiana in padure, unde l-au gasit oamenii cam zapacit la cap”. Acesta uitase si cine este, era complet derutat. Specialistii care au analizat fenomenul sunt de parere ca cei care au ingropat tezaurele sacre in anumite locuri cunosteau „anomaliile” zonei. Cel mai neobisnuit fenomen este „ceata albastra”, care actioneaza ca o cupola ce absoarbe fiintele prinse sub ea si le azvarle in alta zona. Aceasta a fost cercetata de Armata, sub supravegherea careia s-a efectuat un experiment mai putin obisnuit. Un subiect uman s-a oferit sa se lase „absorbit” de ceata albastra, pentru a studia efectele asupra organismului. Spre stupefactia celor prezenti, subiectul a disparut pur si simplu din fata lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maxima, mai ales pentru faptul ca trebuia sa se asigure protectia participantilor la experimente. Se temeau ca omul a disparut complet, ca brailenii, dar el a fost descoperit dupa aproape o ora, cazut la pamant, incapabil sa vorbeasca, la cateva sute de metri de locul din care disparuse si unde il mai cautasera cu cateva minute inainte de a fi gasit. Cand si-a revenit, a povestit ca a fost aspirat intr-un tunel turbionar gri, la capatul caruia se afla o „radiatie luminoasa de 300.000 de grade Kelvin”! „Dincolo” a vazut oameni stranii, care pareau ca ratacesc fara tel, pierduti in timp si spatiu. Sau el era cel care se „ratacise” in timpul si spatiul „lor”. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fractiune de secunda si nu i-a venit sa creada ca disparuse aproape o ora. In urmatoarele zile, inexplicabil, a slabit opt kilograme si avea momente cand vedea imaginile inversate.
In urma experimentelor secrete ce au urmat, specialistii au tras concluzia ca in anumite situatii, cand se intruneste un numar de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici si de alta natura), este posibila disparitia instantanee a unor persoane. „Ceata albastra”, masurata cu un dispozitiv pentru radiatii luminoase, are 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este insotit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasa frecventa (3,4 Hz) si de un zgomot de fond foarte suparator pentru fiintele vii. Omul poate avea stare de greata, cefalee, simte ca ii vibreaza toate celulele. In acele momente, pot aparea halucinatii vizuale si auditive. In cazul in care subiectul uman depaseste o limita de siguranta, el poate fi „aspirat” violent in interiorul acelei ceti albastre, care ia forma unui vartej relativ orizontal. Doi subiecti umani voluntari, dintre care un fizician, au descris in mod similar ce li s-a intamplat in timpul „aspiratiei”, experimentele fiind facute la un interval de doi ani. In acel tunel energetic, timpul se dilata, deschizandu-se o „poarta” energetica spre un univers paralel.

Vortexul din Antarctica

Gaura de vierme

In 1996, doua echipe de cercetatori, britanici si americani, au facut o uluitoare descoperire in Antarctica. Ei au vazut cum se „deschid” cerurile, sub forma unui nor spiralat de ceata gri, ca un vortex. In acea zi, 27 ianuarie, vremea era nefavorabila, dar, in ciuda vanturilor puternice, norul statea pe loc. Nici forma nu si-o schimba. Fizicianul american Mariann McLein a dat alarma. Cercetatorii au lansat un balon meteorologic, ancorat cu un cablu de siguranta, care a fost absorbit de norul spiralat. Cand l-au recuperat, au constatat ca ceasul din interior arata 27 ianuarie 1965. Experimentul a fost repetat de numeroase ori, de fiecare data ceasul din balon revenind la 1965. Fenomenul a fost numit „Poarta timpului” si a fost raportat la Casa Alba.

„Experimentul Philadelphia”

Echipajul USS Eldridge

Asa s-a numit un proiect ultrasecret al Marinei Americane, in privinta „invizibilitatii”, efectuat la 28 octombrie 1943, in urma caruia nava USS Eldridge a disparut, fiind deschisa accidental o „poarta” in timp, de 40 de ani. Cand a aparut, personalul navei era iremediabil marcat. Dr. John Von Neumann, un savant in domeniul fizicii si informaticii, si-a dat seama ce nu a mers bine in „Experimentul Philadelphia”: campurile electromagnetice care produsesera invizibilitatea navei afectasera structura biologica a organismului uman, astfel ca membrii echipajului au fost scosi din punctul lor de referinta temporala, afectandu-le orientarea in timp si spatiu. „Aducerea” lor inapoi a fost posibila doar cand marinarii au constientizat carui timp apartin, dar multi dintre ei nu au supravietuit „prezentului” si au disparut pana la urma definitiv. Ulterior, s-a desfasurat Proiectul Montauk, dupa numele bazei din Long Island, unde dr. Neumann, bazandu-se pe rezultatele „Experimentului Philadelphia”, a inventat „scaunul psihotropic”, cu ajutorul caruia un medium reusea sa deschida „porti temporale”, calatorind prin tuneluri spiralate, care-l absorbeau dintr-un loc si-l azvarleau intr-altul. Aceste experimente n-au fost niciodata recunoscute oficial, de aceea par numai scenarii de filme gen „Star Gate”.

Anunțuri