De ani de zile, circula zvonul ca americanii n-au pus niciodata piciorul pe Luna. Ca a fost o inscenare gigantica, menita sa apere suprematia SUA in Cosmos, pusa la grea incercare de rusi. Dupa ce subiectul paruse sa intre in uitare, recent, cateva fotografii realizate de satelitul japonez Kaguya relanseaza razboiul: intr-adevar, ceva nu este in ordine cu mult mediatizatele misiuni americane Apollo care au facut istorie pe satelitul misterios al Pamantului.
„Teoria conspiratiei selenare”, conform careia americanii nu au fost niciodata pe Luna cu echipaj uman, a fost larg dezbatuta in presa occidentala, ba s-au scris si carti

pe tema aceasta. Cand „gluma” s-a ingrosat, devenind subiect international de dezbatere, i s-a cerut agentiei americane NASA sa ofere originalele fotografiilor din expeditiile selenare Apollo, pentru a se infirma afirmatiile celor care sustineau ca nici un picior de astronaut american nu a calcat solul lunar. Raspunsul NASA a fost naucitor: „Originalele s-au pierdut cand arhiva a fost mutata”. Fara sa astepte prea mult, cercetatorii neafiliati agentiei au profitat de ocazie si au relansat teoria conspiratiei. NASA a avut o singura replica, socotita ironica: „Cine vrea sa vada daca este adevarat sa se duca pe Luna. In locurile de aselenizare, se gasesc numeroase dovezi ale prezentei astronautilor americani”. Era vorba de steagurile americane, de carucioarele selenare si alte echipamente lasate in urma de astronauti.

Japonezii pe fata nevazuta a Lunii

Sonda spatiala japoneza Kaguya, n-a gasit nici o urma americana pe Luna

Sonda spatiala japoneza Kaguya (de fapt se numeste SELENE, dar a fost botezata Kaguya, dupa numele unei printese dintr-un basm japonez foarte popular) a fost lansata de JAXA (Agentia japoneza de explorari aerospatiale) in 2007 si s-a plasat cu succes pe o orbita a Lunii. Programul japonez este considerat cel mai ambitios, dupa prima misiune americana Apollo, din 1969. Kaguya s-a apropiat progresiv de Luna, stabilindu-se pe orbita, la o distanta de aproximativ 100 de kilometri de solul selenar. De pe sonda principala s-au desprins doi sateliti, Okina si Ouna, care au servit unul ca statie pentru transmiterea datelor pe Pamant, in perioada in care sonda se afla in spatele Lunii, iar celalalt, pentru cartografierea campului de gravitatie al Lunii. Japonezii au devenit astfel primii care au plasat o sonda pe orbita Lunii si primii care au ajuns sa exploreze „fata nevazuta” a Lunii. China si India au lansat propriile sonde de explorare a Lunii, dar programul Kaguya este de departe cel mai elaborat. Cu ajutorul a 15 instrumente de masura si al unei camere video de teren, care reconstruieste tridimensional formele fotografiate, s-a putut efectua o explorare precisa a suprafetei si a straturilor inferioare ale scoartei selenare, studiindu-se repartitia mineralelor si a altor elemente, fenomenele magnetice si anomaliile gravimetrice. Scopul principal al misiunii japoneze, care a costat 55 de miliarde de yeni (355 de milioane de euro), a fost de a stabili „modul in care Luna poate fi exploatata ca resursa pentru pamanteni”. Pana in 2025, JAXA si-a anuntat intentia de a instala o baza lunara.

„Ceva” a aselenizat cu siguranta

Primul pas pe Luna – realitate sau trucaj?

Un scop nemediatizat al misiunii Kaguya a fost sa verifice teoria conspiratiei privind misiunile Apollo. Sonda japoneza si camera video terestra au facut numeroase fotografii de „reconstructie”, in presupusele locuri de aselenizare a modulelor lunare americane Apollo 15 (1971) si Apollo 17 (1972). Fotografiile facute de echipajul Apollo 15 si de Kaguya infatiseaza, in mod evident, acelasi peisaj lunar. Mai mult, JAXA a pus in evidenta „haloul” facut pe suprafata Lunii de combustibilul ars de motorul modulului Apollo 15, in momentul ridicarii. Aceasta este o dovada ca americanii, sau doar un modul american, au fost in acel loc. Se spune ca Apollo 15 a aselenizat la 31 iulie 1971, in regiunea numita Mare Imbrium, la poalele Muntilor Apennine, in apropiere de Hadley Rille. Astronautii David Scott si James Irvin au avut misiunea, desfasurata timp de 18 ore, de a explora solul selenar, cu care ocazie au fost facute numeroase fotografii. Misiunea principala era sa cerceteze Depresiunea Hadley, lunga de 80 de kilometri si adanca de 300 de metri, care seamana cu bazinul unui fluviu, dar fara apa. Dupa ce modulul s-a ridicat de pe sol, astronautii au raportat formarea unui halou luminos, rezultat din reactia gazelor arse cu solul. Camera video de teren de pe Kaguya a surprins acest halou luminos inca dupa atatia ani, exact in locul raportat de astronauti, in 1971.

Unde-s transportoarele?

Joseph Skipper, un cercetator renumit al solurilor selenare si martiene, a analizat cu minutiozitate fotografiile facute de astronautii misiunilor Apollo si nu a gasit nici o explicatie logica pentru lipsa urmelor ce ar fi trebuit lasate pe solul lunar de tehnologia pamanteana. Acum, studiind si fotografiile publicate de JAXA, in care stratul prafos de pe Luna aduce cu nisipurile fine ale deserturilor pamantene, nu-si poate nici atat explica modul prin care transportorul Misiunii Apollo 15 a ajuns la o oarecare distanta de modul, fara sa lase urme, mai ales ca tot „peisajul” e plin de urmele astronautilor. „Parea un montaj facut din doua fotografii, fara sa se vada linia de imbinare”, spune Skipper. „Parerea mea sincera este ca modulele lunare au aselenizat, dar fara astronauti la bord!”. De fapt, satelitul Kaguya nu a gasit nimic din „numeroasele dovezi” de la fata locului, de care vorbea NASA: nici steagul american, nici transportoarele, nici un alt echipament, desi, asa cum s-a pastrat intact haloul produs la decolarea modulului lunar, ar fi trebuit sa se pastreze si celelalte, mai ales ca Luna nu are atmosfera, nu are vant, care sa deplaseze nisipul, e ca o „capsula a timpului”, unde totul se pastreaza intact.

Povestea a debutat in 1957

25 iulie 1969. Lumea intreaga privea fascinata la astronautul Neil Armstrong, din misiunea Apollo 11, punand piciorul pe solul selenar. „Un mic pas pentru om, un urias pas pentru omenire”, a spus el atunci si lumea a izbucnit in lacrimi. Cum se ajunsese aici? Revizuim etapele cuceririi satelitului natural al Terrei.

Americanii pe Luna! Un eveniment considerat de o mare parte a opiniei publice drept o pacaleala

1957. Satelitul rusesc Sputnik a fost plasat pe o orbita circumterestra. Spre sfarsitul anului, Laika a fost prima fiinta trimisa in spatiu, dar a murit dupa sase ore. In acelasi an, americanii au incercat sa ridice si ei un satelit, dar racheta purtatoare a explodat la lansare. Abia in 1959, americanii au reusit sa trimita animale in spatiu, un cuplu de maimute, care au stat 15 minute intr-o capsula, pe o orbita cu mult mai apropiata de Luna. Macar au supravietuit. Sovieticii au trimis in acelasi an trei sonde spatiale, Luna 1, Luna 2 si Luna 3, spre satelitul natural al Terrei. Luna 2 a aselenizat, sovieticii declarand ca au depus pe solul lunar simboluri nationale. In aceste conditii, n-a mai mirat pe nimeni ca in 1961 Uniunea Sovietica a trimis primul om in spatiu, pe Iuri Gagarin, la bordul navetei Vostok.

„Previziunea” lui Kennedy

In 1962, SUA lanseaza, in sfarsit, o naveta cu un astronaut pe o orbita circumterestra, pe John Glenn. Luat de valul acestei victorii, presedintele John F. Kennedy anunta ca, pana la sfarsitul decadei, un american va pune piciorul pe Luna, pentru prima data in istoria odiseei spatiale. Dar in acel an, sovieticii trimisesera simultan in spatiu doua navete cu cosmonauti la bord, Vostok 3 si Vostok 4, care au zburat la unison. In 1963, Valentina Tereskova a fost prima femeie – cosmonaut in spatiu, la bordul navetei Vostok 6. Lumea era muta de admiratie. Nu numai ca era vorba despre o femeie, dar aceasta era doar o simpla muncitoare dintr-o fabrica de textile, care facuse un antrenament special. In 1964, SUA au trimis prima sonda spatiala spre Luna, Ranger VII, dar aceasta s-a prabusit pe solul selenar. Apucase sa trimita cateva imagini. In acelasi an, sovieticii au devenit, din nou, prima natiune care a repurtat un succes spatial: lansarea a doi sateliti, Elektron 1 si Elektron 2, utilizand o singura racheta de lansare.

Sonde rusesti pe Luna si pe Venus

Presedintele Ronald Reagan, inconjurat de astronautii misiunii Apollo, la 15 ani de la aselenizare

In 1965, odiseea spatiala americana a fost marcata de o tragedie: explozia pe rampa de lansare a rachetei Atlas, care a determinat multi astronauti sa nu se mai ofere voluntari pentru experimente spatiale. De fapt, istoria zborurilor interplanetare are un capitol ocultat, acela referitor la victimele primelor incercari. Nici sovieticii nu au dezvaluit cati oameni au murit incercand sa fie „primii” in cursa pentru cucerirea Cosmosului. Totusi, cand SUA inregistrau aceasta tragedie, cosmonautul Alexei Leonov a fost primul om care, la 18 martie, a iesit in afara navetei spatiale Voskod 2. Cateva luni mai tarziu, la 3 iunie, astronautul Edward White facea, si el, o „plimbare” de 22 de minute in afara navetei Gemini 4. In 1966, Uniunea Sovietica a devenit prima natiune care a trimis o sonda spatiala, Lunar IX, care a aselenizat, trimitand imagini uimitoare cu suprafata lunara. In acelasi an, Venera 3 era prima sonda spatiala care a atins solul planetei Venus, unde, din nou, a depus simboluri nationale sovietice.

Primii mereu, dar pe locul doi

Poza oficiala

In 1967, trei astronauti americani au murit cand racheta de lansare a explodat si a incendiat capsula in care se aflau. Un an mai tarziu, sovieticii repurtau o noua victorie: prima racheta manevrata automat, Zond 5, care a facut o rotatie in jurul Lunii, dupa care s-a intors pe Pamant nevatamata. Era un pas important pentru telul final: trimiterea navetelor cu echipaj. Pana atunci mai trebuiau executate cateva manevre spatiale, care au fost indeplinite in 1969: cuplarea in spatiu a doua navete (Soyuz 4 si Soyuz 5), cu transfer de echipaj, zborul simultan a trei navete spatiale (Soyuz 6, 7 si 8), care au executat diverse manevre in spatiu. Mai ramaneau de rezolvat doua probleme importante: cum sa atenueze radiatia mortala a centurii Van Allen si cum sa rezolve problema combustibilului necesar intoarcerii pe Terra. Cand absolut nimeni nu se mai astepta ca America sa preia conducerea in cursa spatiala, pe 25 iulie 1969, intreaga lume privea uimita cum astronautii americani pun piciorul pe Luna! Interesant este faptul ca in afara acestui succes urias americanii au fost in continuare in urma sovieticilor in cursa spatiala. In 1971, rusii au lansat Salyut 1, prima statie orbitala. S-a aflat apoi ca echipajul originar al statiei a murit la intoarcere, la intrarea in atmosfera terestra. Georgi Bobroeolski, Vladislav Volkov si Victor Pataiev au inregistrat un record de stat in spatiu: 23 de zile. Abia peste doi ani au plasat si americanii o statie orbitala: Skylab.

Ajutor de la cine nu te-astepti

Cosmonautul rus Boris Volinov a fost singurul care a declarat public ca nu crede povestile cu astronautii americani care au „marsaluit” pe Luna.
In trecere fie spus, Neil Armstrong, actorul principal al evenimentului, admitea, si el, destul de confuz, ca ceva nu a fost in regula. Intrebat de ce, in filmul prezentat lumii intregi, praful selenar ridicat de pasii lui a cazut imediat inapoi, cu aceeasi viteza ca si cand Luna ar avea aceeasi atractie gravitationala ca si Terra, el a raspuns ursuz: „Da, gravitatia Lunii ar fi trebuit sa difere de cea a Terrei! Fara alte explicatii”. Dar, curios, in afara de „scaparea” lui Boris Volinov, rusii nu s-au raliat teoriei conspiratiei, ceea ce iesea complet din „tiparul” lor. Cum sa se lase invinsi, cand stabilisera numai recorduri si fusesera primii mereu? Mai mult decat atat, prin 2001, cand teoria conspiratiei facea furori chiar pe canalele de televiziune americane, cativa specialisti rusi din domeniul aerospatial le-au intins o mana de ajutor fratilor de peste ocean declarand ca dialogul dintre misiunile Apollo si Huston trecea mai intai prin receptoarele lor. Si ca acesta se purta, intr-adevar, intre Luna si Terra! Rusii au mai confirmat iesirea navelor Apollo de pe orbita Pamantului si intrarea intr-o traiectorie spre Luna. (Ceea ce nu dovedea si aselenizarea acestora.) Dar de ce acest ajutor?

EI sunt acolo!

O posibila explicatie a dat-o un misterios astronaut american, William Rutledge, care a dezvaluit unui cunoscut jurnalist italian, Luca Scantamburlo, ca in 1976, NASA si Agentia Spatiala Sovietica au planificat o misiune mixta, pe Luna, Apollo 20, pentru a cerceta o nava spatiala de origine necunoscuta, esuata in solul selenar! Unul dintre presupusii astronauti ai misiunii mixte Apollo 20 era chiar William Rutledge. In 1971, astronautii de pe Apollo 15 au fotografiat o forma eliptica ciudata, pe jumatate ingropata in solul lunar. I s-a dat indicativul AS15-P-9630 si a fost botezata „Epava”. Cum specialistii si-au dat seama ca este o constructie metalica, a inceput investigarea asupra originii ei. La acea data, numai sovieticii puteau fi intrebati daca nu cumva era un modul de-al lor. Nu era. Cele doua agentii spatiale, americana si sovietica, au ingropat securea razboiului spatial pentru a elucida enigma. Dupa mai multe simulari, in 1976, ar fi plecat spre Luna, de la baza aeriana Vandenberg, California, misiunea Apollo 20, avandu-i la bord pe astronautii W. Rutledge si Leona Snyder, amandoi de la Bell Laboratories, angajati ai USAF, care nu faceau parte din corpul astronautilor NASA, si binecunoscutul cosmonaut sovietic Alexei Leonov, recunoscut ca primul om care a facut o iesire individuala in spatiu. Misiunea ar fi fost condusa de experimentatul Leonov. Rutledge a declarat ca el si Leonov au intrat in epava necunoscuta, care parea a fi extrem de veche, si au constatat ca era o nava-mama, avand locuri de andocare pentru mai multe vehicule spatiale, care lipseau. Nava se prabusise, la bord fiind descoperit trupul unei umanoide, foarte bine conservat, intr-un sarcofag ce amintea de paturile criogenice din filmele s.f. Bineinteles ca marturia lui Rutledge nu a fost confirmata de oficialii de la NASA, care au declarat ca n-au avut nici un astronaut cu acest nume. Extrem de ciudat este insa faptul ca nu a fost contrazisa de rusi, mai ales ca fusese vehiculat numele unuia dintre eroii lor spatiali, Alexei Leonov. Alti specialisti, ca Ingo Swann, care a lucrat pentru NASA, a confirmat ca a fost angajat sa analizeze un set de fotografii ce pareau a fi luate de misiunea Apollo-Soyuz. In cartea sa „Penetration”, el a dezvaluit ca a descoperit in acele fotografii nave spatiale de tehnologie nonterestra, care se manifestau activ. Insa el nu crede ca oamenii, fie ei americani sau rusi, au pus piciorul pe Luna. „Nu le-ar fi permis EI, cei ce erau deja acolo!”, sublinia Swann.