Regatul magic al lui Walt Disney, celebrul producător de desene animate, a devenit o instituţie americană care influenţează oamenii din întreaga lume şi îşi pune amprenta asupra vieţilor lor, din leagăn până în mormânt. Dincolo de grandoarea aparentă a lui Disney şi a creaţiilor sale se ascund cele mai groteşti aspecte de ocultism negru pe care le-a văzut lumea până acum.

Cine a fost cu adevărat Walt Disney?

Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA (conform unui sondaj de opinie recent). În 43 de ani de carieră, a produs peste 600 de filme şi desene animate. A primit 950 de premii şi titluri onorifice şi este deţinătorul a 26 de premii Oscar.
Câţi cunosc oare şi faptul că Walt Disney era francmason în Ordinul DeMolay, iar semnătura sa conţinea ocultată cifra 666 ? Că a lucrat mulţi ani ca agent FBI sub acoperire? Sau că a fost acuzat că ar fi pedofil?