Archive for Ianuarie 2011

DE CE AU MURIT PASARILE IN ROMANIA?

Fenomenul inexplicabil al pasarilor moarte, prabusite din cer, continua. Si in Romania, la Constanta, s-a intalnit acest fapt, dupa ce initial avuses loc in SUA, in Italia, in Australia, in Olanda. In total, pana acum, zeci de mii de pasari s-au prabusit din cer, din plin zbor, iar in fiecare din aceste tari este vorba de specii diferite.

Oamenii de stiinta nu au deocamdata o explicatie care sa lamureasca misterul. Misticii insa spun ca este vorba de primele semne ale Apocalipsei, iar despre moartea pasarilor, dar si cea a pestilor (cum s-a intamplat saptamana trecuta in SUA, unde peste 100.000 de pesti au murit inexplicabil, se spune in Ruperea celor Sapte Peceti si ingerul care suna in cele Sapte Trambiti.

Cercetatorii au parerile impartite, cum spuneam, dar o mare majoritate crede ca e vorba despre tulburarea campurilor electromagnetice terestre, date de activitatea de maximum solara, cu furtuni de foc, uriase limbi magnetice aruncate in spatiu de astru, care interactioneaza cu Pamantul. Am asista asadar la o bulversare in zborul pasarilor care le face sa „se sinucida” asemenea sinuciderilor in masa ale balenelor.

O alta opinie ar fi ca se schimba polii magnetici ai Pamantului si ca exista zone cu grave anomalii magnetice, cu momente de schimb de polti, dupa care se revine la polaritatea initala. Polaritatea ar pnedula pentru scurt timp deasupra acestor zone, ceea ce face ca pasarile sa se sinucida. Schimbarea polilor este pusa fie pe un fenomen natural (s-a mai petrecut de mai multeori in istoria Terrei), fie ca o actine din exterior (se vorbeste de misterioasa planeta Nibiru).http://www.agentia.org

Anunțuri

LUMINA DE LA IERUSALIM

Focul Sfant este un miracol care se intampla in fiecare an de Pastele Ortodox la Ierusalim in Sambata Mare, intre orele 12:30 – 14:30. Deasupra Sfantului Mormant se aprinde “Sfanta Lumina”, spunandu-se ca focul se coboara din cer si aprinde lumanarile.
Intradevar, lumanarile se aprind dupa cateva minute, iar credinciosii adunati in Biserica raman uimiti cum lumanarile se aprind fara nicio atingere din partea preotilor.
Este considerat cel mai vechi miracol din lumea crestina, prima data fiind documentat in anul 1106. In zilele noastre, ceremonia este transmisa in direct in multe tari crestine, ba chiar lumina este adusa cu avionul in mai multe state.
In timpul ceremoniei, patriarhul grec impreuna cu clerul lui invesmantat in straiele sacerdotale, urmat de patriarhul armean si cu episcopul coptilor, marsaluiesc si cantand imnuri, de trei ori in jurul Sfantului Mormant.
Prelatii armeni si copti raman in antecamera, unde se spune ca sedea ingerul cand s-a aratat Mariei Magdalena dupa invierea lui Isus.
Adunarea canta “Doamne miluieste” pana cand “Lumina Sfanta” coboara peste cele 33 (semnificand varsta la care a fost omorat Isus) de lumanari legate impreuna catre patriarh in timp ce e singur in incaperea mormantului lui Isus. Patriarhul iese din incaperea mormantului si recita rugaciuni, aprinzand fie 33 fie 12 lumanari si le imparte celor prezenti.
Inainte de a intra in Mormantul lui Isus, patriarhul este examinat de autoritatile israeliene pentru a se dovedi ca nu poarta cu el mijloace de aprindere a focului.
Critici
Ca o ironie a sortii, tocmai arhimandritul Porfirie devine elementul cheie al acestei demascari. El a fost un arhimandrit si om de stiinta rus care a fost trimis oficial de biserica ortodoxa rusa in misiune la Ierusalim.
Porfirie si-a insemnat impresiile in jurnalele sale care au fost publicate sub titlul “Cartea fiintei mele”. In primul sau volum scrie “un diacon nimerit in Templul Mormantului Sfant, cand, asa cum credea lumea, lumina sfanta coboara – a vazut cu oroare ca lumina este aprinsa de la o candela cu ulei – intelegand ca focul nu este deloc un miracol”.
Demistificari
Este intradevar un miracol ca milioane de oameni cred in ceva ce nu are nicio logica, cum ca focul s-ar pogori din cer, aprinzand lumanarile. Insa ce s-ar intampla daca s-ar dovedi ca secretul sta in chimie si nu este nimic de origine divina in acel ritual?
Inca din timpul ocupatiei islamice a Ierusalimului au aparut primele indoieli. Mai tarziu, cruciatii au preluat conducerea si s-au ocupat de organizarea evenimentului. Insa acestia erau neinitiati in tainele acestui “miracol”, iar Lumina nu a mai aparut. Miracolul s-a intamplat din nou atunci cand Patriarhia Ierusalimului si-a reintrat in atributii.
Multi oameni au fost impotriva acestui asa-zis miracol spunand ca este menit sa atraga atentia asupra ortodoxismului, prin minciuni, falsuri si manipulare.
Focul defapt nu se pogoara de niciunde. Lumanarile pur si simplu se aprind instantaneu, nefiind atinse de cineva. Cum este posibil acest lucru? Stiinta ne ofera raspunsul: cu ajutorul fosforului alb.
Fosforul nu poate exista liber in natura deoarece are o mare afinitate pentru oxigen. Se gaseste umai sub forma de compusi, mai ales fosfati.
Fosforul alb se obtine prin calcinarea fosfatului de calciu (apatite sau fosforite) cu carbune. In procedeul industrial se adauga insa dioxid de siliciu (nisip) , al carui rol este de a pune in libertate din ionul de fosfat, pentaoxidul de fosfor mai reactiv.
Este posibil ca preotii, sa introduca fitilul lumanarilor in fosfor alb inainte de inceperea ceremonialului. Fosforul alb este foarte usor inflamabil si se aprinde in contact cu oxigenul.
In anul 2005 (vezi video de mai jos), intr-o demonstratie live la o televiziune greaca, Michael Kalopoulos a inmuiat trei lumanari in fosfor alb. Lumanarile s-au aprins spontan dupa circa 20 de minute, din motive binecunoscute de oricine stie proprietatile fosforului in contact cu aerul. Criticul a aratat ca daca fosforul este dizolvat intr-un solvent organic potrivit, autoaprinderea este intarziata pana cand solventul este aproape total evaporat. Aprinderea putand fiind intarziata pana la o jumatate de ora sau chiar mai mult, depinzand de densitatea solutiei si de natura solventului folosit.

Aceasta tehnica practicata de clerul ortodox este cunoscuta inca de pe vremea lui Strabo care a mentionat ca “in Babylon, exista doua izvoare, unul alb si unul negru. Cel alb izbucneste in flacari.”
Tehnica era cunoscuta si de magii caldeeni si de vechii greci, filiera pe care se presupune ca ar fi invatat tehnica si clerul ortodox de la Ierusalim.
Inca din antichitate erau cunoscute reactiile fizico-chimice de acest fel, Strabo sustinea ca babilonienii (magii caldeeni) si vechii greci cunosteau procedeul.
Rusul Igor Dobrokhotov a analizat acest fenomen si a reprodus si el “minunea focului care nu arde” ajungand la concluzia ca nu este decat o farsa bine pusa la punct.
Rusul Nikolay Uspensky si Dr. Aleksandr Musin, au intreprins si ei experimente referitoare la aceasta minune, ajungand la aceeasi concluzie cu Igor Dobrokhotov.
Aceasta hrana pentru psihic, indiferent de unde provine ea, dorinta de a materializa totul, perverteste lumina ce ar trebui ca crestinii sa o aiba in suflet, iar simbolul luminii devine umbrit de trucurile prelatilor pentru a oferi dovezi sa sustina adevarul biblic.
De la “Sfanta Lumina”, apoi mai tarziu la “Sfantul giulgiu”, pana la chipurile cioplite ale miilor de zei nu sunt altceva decat o materializare a dorintei omului de a-l vedea pe Dumnezeu si de a-l avea aproape.
Religia si animismul ofera oamenilor acea liniste interioara si raspunsurile de care au nevoie. Raspunsuri simple, pentru omul de rand. Inclinatia omului spre misticism, dorinta de a glisa dincolo de granitele palpabile ale realului e veche de mii de ani, poate chiar de la inceputul omenirii.
O religie mult mai accesibila si care ofera raspunsuri si mai ales liniste interioara, pare sa fie de ajuns pentru credinciosi. Acest maraton in care civilizatia umana a pornit in cautarea lui Dumnezeu, pare sa nu se mai termine niciodata. Cu cat ne apropiem mai mult de El, cu atat se indeparteaza si se demistifica mai mult. Pentru ceilalti, e mai simplu. Stiu doar ca exista…
http://www.descopera.org/miracolul-luminii-de-la-ierusalim

STIGMATA

De peste 750 ani unii crestini poarta stigmate pe corpurile lor ca simboluri ale patimilor lui Hristos. Cat de reale sunt aceste simboluri? Sau ar trebui sa ne uitam putin mai atent la „urmele” lor?
Cuvantul „stigmata” provine din limba greaca si inseamna „rana”.
Stigmatele sunt ranile presupuse a aparea spontan si semanand exact cu cele din urma crucificarii lui Iisus pe corpul unui crestin (cele 5 Urme Sfinte). Istoria a înregistrat primul stigmatic in persoana Sfântului Francisc de Assisi care a prezentat astfel de rani în 1224, cu doi ani înainte de moartea sa. Ulterior, acest fenomen a proliferat, mai ales în mediile romano-catolice si în mare masura între preotii în retragere si calugarite – multe parând a fi deranjate din punct de vedere emotional. (Din 321 stigmatici înregistrati in 1908, femeile predominau într-o proportie de sapte la unu asupra barbatilor.)
Ranile variaza ca tipologie (fante mici, rani în forma de cruce, etc), localizare si alte aspecte, si de multe ori par imitatii ale de picturilor sau reprezentarilor populare de crucificare. Fenomenul nu a fost validat stiintific. Unele stigmate s-au dovedit falsuri si multe altele au ridicat suspiciuni cu privire la autenticitatea ranile lor.
Hristos crucificat – imagine recunoscuta de intregul crestinism (in stânga) ne apare cu celebrele urme ale cuielor in palme, la picioare, urma sulitei centurionului sub coasta dreapta si coroana de spini. In mijloc figura Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226) prezentand aparent aceleasi urme la maini si ultimul, dar nu cel din urma Padre Pio (1887-1968), care a fost beatificat în 1999. Foarte des, Pio aparea in public purtand niste manusi speciale fara degete pentru a ascunde ranile divine.
Stigmatele pot aparea la maini, picioare si uneori au fost cazuri care au prezentat rani la cap. Faptul ca stigmatele apar diferit pe “victimele” Sale este o dovada puternica ca ranile nu sunt cu adevarat miraculoase (Wilson).
Printre imitatori celebri ai lui Iisus sau mai bine spus, printre aceia care au fost prinsi sau banuiti se numara si „sfinti” mai mult sau mai putin pacatosi. Au fost alti cateva sute, deoarece, inclusiv Magdalena de la Cruz (1487-1560) din Spania (care a recunoscut frauda ei atunci când s-a îmbolnavit grav) si Neumann Therese de Bavaria (1898-1962).
Relatarile ne spun ca cea din urma a supravietuit 35 de ani mancand numai “pâinea” Sfintei Euharistii la masa în fiecare dimineata. Ea a fost, de asemenea, declarata a fi clarvazator si capabila de proiectie astrala.
Una dintre cele mai recente stigmatizari, Fr. James Bruce, nu a sustinut doar ca avea ranile lui Isus, dar, de asemenea, ca statui religioase au plâns în prezenta lui. Acest lucru se spune ca s-a intamplat în 1992 într-o suburbie a Washington-ului. El conduce acum o parohie în mediul rural din Virginia, unde miracolele au încetat.
Ranile auto-provocate reprezinta si o chestiune psihologica, ele fiind frecvente în rândul persoanelor cu anumite tipuri de tulburari cerebrale. Revendicarea faptului ca ranile sunt miraculoase este rara si este mai degraba de vina religiozitatea excesiva decat un creier bolnav, insa cateodata ambele participa la joc.
Probabilitatea ca ranile sunt psihosomatice, manifestate de un suflet torturat, pare mai putin probabila în cele mai multe cazuri. Exista doua motive principale pentru care cred ca stigmatele sunt de obicei auto-provocate, mai degraba decât psihosomatice sau miraculoase. In primul rand, un stigmatic nu manifesta niciodata aceste rani de la început pâna la sfârsit în prezenta altora. Numai atunci când aceste persoane sunt nesupravegheate ele încep sa sângereze (Exista o singura exceptie aparenta de la aceasta regula: Rivas Catia).
Si in al doilea rand, regula probabilitatii. Rezonabilitatea ne cere sa alegem intre doua miracole, dar nu ne gandim ca acestea pot fi doar fraude pioase. Toate cele 32 de cazuri inregistrate pana in prezent apartin unor romano-catolici si doar patru unor femei.
Deasemenea, lucru deosebit de interesant, nici un caz de stigmat nu este cunoscut inainte de secolul al XIII-lea când Isus crucificat a devenit o icoana standard a crestinismului în vest.
Unul dintre cele mai recente cazuri care urmeaza sa fie adaugat la lista de stigmatici pretinsi este Audrey Santo, un copil care a fost într-o coma din anul 1987, atunci când avea trei ani. Ce fel de oameni sunt inspirati de conceptul unui Dumnezeu care ar pune un copil in coma apoi i-ar provoca astfel de rani?
Oamenii par a fi insa avizi, intr-o continua alergare literalmente pentru o anumita experienta religioasa tangibila, si ori de câte ori exista o astfel de posibilitate pentru un miracol, devin cuprinsi de religiozitate. Banii sunt rareori motivul principal, un impuls de obicei fiind reinnoirea credintei, convingerea necredinciosilor.
Oamenii, de asemenea, nu vor sa creada ca Dumnezeu ar permite o durere gratuita si fara finalitate. Le place sa se simta importanti si sa se roage la cei care cred ca au putere asupra lor. Si ce poate fi mai deosebit sau special decât a fi ales sa suferi ranile si chinurile Salvatorului insusi? Ce ar putea sa placa lui Dumnezeu mai mult decât a fii o dovada vie existentei Lui?
Origini si dovezi?
Unii experti insista ca prima dovada de stigmatizare face parte dintr-o epoca anterioara,anume primii ani ai crestinismului. Unul dintre mesajele Sfantului Pavel mentioneaza ca dupa rastignirea lui Iisus, lui si apostolilor le-au aparut aceste semne. Declaratia poate fi interpretata fie literal sau metaforic. Dar este adevarat ca mult mai multe dovezi ale stigmatizarii au aparut în decurs de aproximativ o mie de ani dupa aceea.
Exista unele versiuni care explica de ce stigmatele au început sa apara la începutul secolului actual. Prima versiune spune ca stigmatul a aparut din cauza disputelor teologice care s-au intensificat în secolele XI-XII. Când crestinismul s-a împartit în bisericile catolica si ortodoxa în 1054, catolicii au proclamat ca doctrina Învierea. Apoi, teologii au dezvoltat ideile legate de natura umana a lui Hristos. Primele dovezi ale stigmatizarii apartin acestei perioade.
O alta teorie pune fenomenul pe seara artei iconoclastice din acea vreme. Sau pe coruptia Bisericii si pe nevoia oamenilor de a crede, de a vedea miracole.
Doctorul francez Amber-Gourbet descrie aproximativ 300 de cazuri de stigmatism în secolul al XIX-lea, care s-au bazat pe înregistrari si dovezi istorice contemporane. Dar majoritatea rapoartelor sale sunt declarate azi neautentice. Expertii afirma ca au existat 406 cazuri relativ autentice cu aspectul stigmat în ultimii 800 de ani. Majoritatea au fost catolici (68 %) si altii au apartinut diferitelor secte religioase.
Daca le impartim pe tari ele au fost la inceput apanajul italienilor, in prezent ajungandu-se la japonezi, coreeni, cel putin patru americani, un argentinian si un canadian.
S-a crezut ca este un semn de la Dumnezeu, dar sunt si unii care afirma ca este semnul lui Satan insusi. Biserica este foarte atenta in privinta acestor afirmatii.
Procedura traditionala de canonizare a unui stigmatic impune ca aceasta se poate întâmpla în aproximativ o suta de ani dupa moartea sa. Clerici si experti în medicina numiti de Vatican studiaza îndeaproape fiecare caz aparut. Biserica admite ca stigmatul poate aparea misterios pe oameni. Insa in multe cazuri e vorba de pura isterie si auto-mutilare. În unele cazuri, s-au dezvaluit înclinari spre diferite sindroame clinice sau ca urmare a contactelor cu extraterestri.
Insa pe cazurile autentice experiementele au relevat ca semnele apar chiar daca mainile sunt vindecate.
Alte stigmate corporale au fost raportate într-o serie de traditii religioase. Printre triburile Warao din Delta fluviului Orinoco, un spirit tutelar cunoscut ca “sarpele itiriti” produce niste „deschizaturi in palma”. In buddhism si in arta busshista stigmatele apar adesea.
Autor: Catalin Stanculescu, editor http://www.descopera.org
Legenda spune că pe Pămînt există în permanenţă 12 purtători de stigmate
* Padre Pio, sfîntul „crucificat“ de sute de ori
* Din credinţă şi ardoare mistică pot apărea pe corp stigmate

Stigmatele sînt reproducerea exactă, inclusiv ca poziţie, a rănilor lui Iisus, conform studiilor efectuate asupra Sfîntului Giulgiu din Torino. Conform teoriei, stigmatele apar fie în mod spontan, fie ca urmare practicării unui extaz numit „imitatio Christi“, fiind vorba despre aspiraţia de a-l „imita“ pe Iisus, în sensul de a participa, din dragoste şi credinţă pentru El, la suferinţa Sa. Legenda spune că pe Pămînt există în permanenţă 12 purtători de stigmate. Cînd unul dintre ei moare, apare altul, ei simbolizîndu-i pe cei 12 apostoli. Deşi este un fenomen rar, există totuşi destule informaţii despre cazuri concrete de stigmatizare. Cazul călugărului capucin Padre Pio rămîne unul de referinţă în istoria stigmatelor. El este primul preot catolic care a purtat pe trup rănile lui Iisus.

Stigmatizarea – răni reale care le amintesc pe acelea suferite de Iisus în timpul crucificării – rămîne unul dintre cele mai controversate fenomene paranormale. Văzut drept un semn al divinităţii, dar şi ca o posibilă manifestare de autosugestie în plin extaz mistic, aceasta continuă să intrige şi să fascineze.

Imitatio Christi

Stigmatele sînt reproducerea exactă, inclusiv ca poziţie, a rănilor lui Iisus, conform studiilor efectuate asupra Sfîntului Giulgiu din Torino. Conform teoriei, stigmatele apar fie în mod spontan, fie ca urmare practicării unui extaz numit „imitatio Christi“, fiind vorba despre aspiraţia de a-l „imita“ pe Iisus, în sensul de a participa, din dragoste şi credinţă pentru El, la suferinţa Sa. Şi postul de 40 de zile se înscrie în aceeaşi teorie canonică. De cele mai multe ori, semnele crucificării apar independent de voinţa individuală şi pot fi însoţite de dureri atroce. Stigmatele emană adesea un miros plăcut, identificat de către martori cu parfumuri florale sau cu acela de mir.

Padre Pio, unul din apostolii lui Iisus

Legenda spune că pe Pămînt există în permanenţă 12 purtători de stigmate. Cînd unul dintre ei moare, apare altul, ei simbolizîndu-i pe cei 12 apostoli. Deşi este un fenomen rar, există totuşi destule informaţii despre cazuri concrete de stigmatizare. Cazul călugărului capucin Padre Pio rămîne unul de referinţă în istoria stigmatelor. El este primul preot catolic care a purtat pe trup rănile lui Iisus. Cu totul excepţional este faptul că Padre Pio a purtat stigmatele timp de nu mai puţin de 50 de ani, pînă în 1968, cînd i-au dispărut cu cîteva zile înainte de moarte. În timpul vieţii, preotul a fost consultat de numeroşi medici şi prelaţi, care nu au putut decît să admită că rănile sale sînt veridice.

Beatificat în aprilie 1999

Aproape venerat de credincioşii din Italia şi din lume, el îşi scotea mănuşile cînd oficia slujba. Dimineaţa, acestea erau albe, iar seara erau înroşite din cauza hemoragiei. S-a estimat că Padre Pio pierdea zilnic între 150 şi 200 de grame de sînge prin rănile din podul palmelor. Nimeni nu a reuşit să explice cum de rezista, dat fiind că mînca extrem de puţin, iar durerile erau adesea necruţătoare. Lui Padre Pio i-au fost atribuite şi vindecări miraculoase. Beatificat în aprilie 1999, Padre Pio a fost canonizat în iunie 2002. Cazul său de stigmatizare rămîne unul dintre cele mai cunoscute pînă în prezent.

Stigmatele, „încercări“ divine

Padre Pio da Pietrelcina (1887-1968), născut în Italia, obişnuia să spună: „cu cît Iisus doreşte să ridice mai mult la perfecţiune un suflet, cu atît crucea încercărilor sale creşte“. Stigmatele i-au confirmat ideea şi s-au numărat printre cele mai mari suferinţe fizice ale sfîntului capucin.
Din punct de vedere medical, stigmatele nu pot fi considerate răni sau inflamaţii, deoarece ele nu se vindecă nici chiar tratate. Ele nici nu se infectează şi nici nu se descompun, stigmatele nu necrozează şi nici nu emană un miros urît. Ele sîngerează şi rămîn constante şi nealterate mai mulţi ani, împotriva oricăror legi ale naturii.

Stigmate atestate

Biserica pune anumite condiţii înainte de a recunoaşte validitatea stigmatelor. Rănile trebuie să apară toate în acelaşi timp, trebuie să provoace modificări considerabile ale ţesuturilor; trebuie să rămînă nealterate în ciuda tratamentului medical, trebuie să provoace hemoragii şi ele nu trebuie să ducă la infecţii sau supuraţii, sau să se vindece pe loc şi perfect. Există cel puţin 80 de sfinţi sau beatificaţi ale căror stigmate au fost atestate de-a lungul timpului de Biserica Catolică.

Primele stigmate, la Sf. Francisc

Stigmatele au fost consemnate prima oară în secolul al XII-lea, pe trupul Sf. Francisc din Assisi. Ultimii doi ani din viaţă, acest călugăr ascet a trăit cu mîinile şi picioarele bandajate. Sfîntul nu îşi expunea stigmatele în public, fiind de o umilinţă şi o modestie exemplare, dar cei care îi spălau hainele şi bandajele găseau regulat pete de sînge. Doar un Papă şi cîţiva cardinali i-au văzut acestuia rănile în timpul vieţii. După moarte, însă, toţi credincioşii care au trecut să îşi ia rămas bun de la el i-au putut observa rănile pe trupul neînsufleţit.

Louise Lateau sîngera în fiecare vineri

Importanţa cazului credincioasei Louise Lateau decurge din faptul că se numără printre primele care au fost studiate de reprezentanţii Bisericii cu o rigoare deosebită. În 1873, belgianca Louise Lateau purta stigmatele deja de şase ani, autenticitatea lor fiind certificată prin studii efectuate sub patronajul Academiei Regale de Ştiinţe din Belgia. Ea a acceptat mai apoi şi un nou set de verificări, conduse de un specialist în neurologie. Acesta a supravegheat-o vreme de cinci luni, cu intenţia de a stabili dacă nu cumva îşi provoacă singură rănile. În acest scop, el i-a „securizat“ mîinile în nişte cilindri de sticlă, pentru a elimina orice posibilitate de rănire. Cu toate acestea, sistematic, în fiecare vineri, după miezul nopţii, rănile femeii sîngerau.

Therese Newmann plîngea cu lacrimi de sînge

Născută în 1868, în Bavaria, Therese Newmann a avut în 1926 o viziune cu Iisus pe Muntele Măslinilor. A simţit apoi o durere puternică în piept şi a început să sîngereze. Ulterior, nemţoaica şi-a dat seama că pe mîini şi pe labele picioarelor are răni asemenea celor produse de cuiele crucificării. Ceea ce o diferenţiază pe Therese Newmann de alţi stigmatizaţi este faptul că, după această întîmplare ea a refuzat să mai mănînce timp de mai mulţi ani, manifestînd astfel şi un alt fenomen paranormal numit inedie. Mai mult, atunci cînd intra în extaz, Therese Newmann plîngea cu lacrimi de sînge.

CODEX GIGAS

Codex Gigas (cartea uriasa) este cel mai mare manuscris medieval din lume. A fost scris la inceputul secolului XIII de un calugar in manastirea Benedictine din Podlazice, Cehia de astazi. Este pastrata in Libraria Nationala a Suediei din Stockholm.
Cunoscuta si sub numele de “Biblia Diavolului” datorita ilustratiilor din manuscris in care este reprezentat diavolul, este considerata si cea de-a 8-a minune a lumii. Practic toate imaginile mai mult sau mai putin comerciale din ziua de astazi care reprezinta Diavolul au fost create dupa o imagine ce-l reprezenta in acest manuscris. Este cea mai veche imagine a infatisarii Diavolului care a fost descoperita pana acum.
Coperta codexului este realizata din lemn, acoperita cu piele si ornamente metalice. Nu degeaba poarta numele de “cartea uriasa”, are o dimensiune de 92 cm lungime si 50 cm. latime, cu o grosime de 22 cm. Codexul are o impresionanta greutate de 75 kilograme.
Istoria codexului
Codexul a trecut prin multe dezastre, a fost salvat dintr-un incendiu de un calugar, insa din pricina greutatii sale, nu a putut fi coborat pe scari. Pentru a salva manuscrisul de la incendiu, calugarul l-a aruncat pe geam. Codexul nu a suferit deteriorari grave, dar cel putin a scapat incendiului.
Codexul a fost transportat de la manastirea Benedictine (Cehia) la Cistericans Sedlec. Intre anii 1477 si 1593 codexul a fost tinut in libraria manastirii din Broumov, iar apoi a fost dus la Praga, in 1594, unde a devenit parte din colectia lui Rudolf al doilea.
La sfarsitul razboiului de 30 de ani, in 1648, intreaga colectie a fost furata de armata suedeza. Din anul 1649 pana in 2007, manuscrisul s-a pastrat in Libraria Roiala din Stockholm.
In 24 septembrie 2007, dupa 359 de ani, “Codex Gigas” a fost readus la Praga in cadrul unei expozitii.
Codex Gigas
Codex gigas a fost scrisa de un calugar condamnat pentru pacate grave. Calugarul trebuia zidit de viu, iar pentru a-si salva viata, acesta a jurat episcopului ca va crea cea mai frumoasa carte pe care a vazut-o lumea, care va contine Biblia dar si toate cunostiintele dobandite de om pana la acea vreme, toate intr-o singura noapte.
Legenda spune ca pentru a-si duce la indeplinire misiunea imposibila, calugarul si-ar fi vandut sufletul diavolului.

Pentru scrierea acestei carti s-a presupus la inceput ca a fost nevoie de multe persoane. Insa, in urma analizelor grafologice, studiu sponsorizat de National Geographic s-a ajuns la concluzia ca “Biblia Diavolului” a fost scrisa de un singur om. Literele aveau de la inceputul cartii pana la sfarsit aceleasi forme, demonstrand ca a fost scrisa de o singura persoana.
Autorul este posibil sa fi fost un anume Hermann, un calugar care a ales o viata solitara in urma incalcarii unei reguli a ordinului din care facea parte. Hermann a folosit un singur tip de cerneala.
Legenda este reala pana unde este mentionata durata finalizarii manuscrisului. Studiile au aratat ca o persoana putea sa scrie o asemenea carte in 20 – 30 de ani.
Calugarul a fost copist si grafician si a trait in manastirea din Podlazice, locas distrus in secolul al XV-lea, in timpul razboiului regilor.
Continutul codexului
In codex se gasesc manuale de botanica, intamplari istorice, leacuri pentru boli grave, lectii de spiritualitate, retete medicale pentru diverse afectiuni si incantatii. Codexul a fost supranumit “Biblia diavolului” deoarece este singura Biblie care include un portret imens al Satanei, jumatate om, jumatate bestie.
Manuscrisul contine: “Alfabet”, “Vechiul Testament”, “Iosephus Flavius”, “Isidorus”, “Medica”, “Noul Testament”, “Confesiuni”, “Havenly City”, “Diavolul”, “Invocari / incantatii”, “Cosmas”, “Nume” si “Calendar”.
Manuscrisul poate fi accesat si online aici: http://kb.se/codex-gigas/eng/Browse-the-Manuscript/
Codexul contine biblia, incepand cu Vechiul Testament, urmat de lucrari istorice ale lui Flavius Josephus ce a trait in primul secol al erei noastre.
Capitolul “Isidorus” este destinat lui Isidore, ce a trait in secolul al VI-lea in Spania, urmat de o colectie de lucrari medicale. Codexul contine si Noul Testament. Ultima mare lucrare din acest codex este destinata “Cronicile Boemiei” de Cosmas de la Praga (1045 – 1125). Aceasta este prima istorie a Boemiei si reprezinta o lucrare importanta.
In manuscris mai exista si lucrari mai mici. Prima, inaintea imaginii cu “Orasul din ceruri” este descrisa pocainta lui pentru cele comise. A doua, dupa portretul Diavolului este o lucrare destinata exorcizarii de spirite malefice.
Ultima lucrare se numeste “Calendarul” si contine o lista de sfinti precum si zilele cand sunt comemorati acestia.
Cea mai importanta carte a crestinatatii este Biblia. Au fost atent selectionate diverse texte, deoarece toate acestea aduceau informatii despre istoria iudeilor (in Josephus), cunostinte universale (Isidore), medicina si istorie locala (Cosmas).
Cerul si Pamantul
In codex gasim si doua imagini, una reprezentand cerul, cu stele albastre, Soarele si Luna, iar ce-a de-a doua reprezentand Pamantul, cu oceane verzi, probabil inainte de Creatie.
Portretul Diavolului
Portretul Diavolului este cea mai faimoasa imagine din Codex Gigas si se afla la pagina 290. De la aceasta poza a primit renumele de “Biblia Diavolului”. Diavolul este infatisat singur, stand cu bratele in sus. Este desenat doar cu patru degete, cu ghiare si coarne.
Scopul acestui portret a fost pentru a aminti cititorului de pacat si de Diavol. Pe pagina opusa, este desenat Raiul, scopul lor fiind de a arata avantajele unei vieti bune fara de pacat. Portrete reprezentand Diavolul au fost numeroase si erau un lucru comun in arta medievala, dar imaginea din Codex Gigas este unica in carti, infatisandu-l singur si fiindu-i dedicata o pagina intreaga.
Multi au sustinut ca este ceva necurat cu acest codex, deoarece pagina unde este desenat diavolul are o alta culoare fata de celelalte. Insa codexul a fost expus deschis chiar la celebrul desen al diavolului. Din acest motiv pagina unde este reprezentat diavolul este mai deteriorata.

Pustnicul Herman (sec. XIII d.Hr.)
Pustnicul Herman este un personaj pe cat de controversat, pe atat de misterios. De numele sau se leaga aparitia pe scena culturala a lumii a celui mai mare document medieval cunoscut pana in prezent – celebra Biblie a Diavolului, Codex Gigas, si totusi, nimic, in afara de o scurta legenda, nu vorbeste de viata celui care a creat (impropriu spus) gigantica lucrare.
Legenda spune ca, undeva in secolul al XIII-lea, in manastira benedictina din Podlazice (Cehia de astazi), un anume preot Herman ar fi comis un pacat atat de greu incat nici macar nu putea fi rostit. Socati de fapta confratelui lor, mai marii manastirii benedictine au decis, de comun acord, ca singura pedeapsa pe care Herman ar fi meritat-o era zidirea acestuia de viu. Ingrozit de perspectiva pe care i-o rezervasera ceilalti calugari, Herman i-ar fi implorat cu lacrimi in ochi sa ii crute viata. In schimb, el ar fi urmat sa scrie intr-o singura seara o carte care sa cuprinda toate invataturile lumii, cea mai mare si mai cuprinzatoare carte scrisa vreodata. Uimiti, preotii ar fi acceptat sa ii ofere pacatosului inca o seara in care sa dovedeasca ceea ce poate. A fost seara in care pustnicul Herman a facut, din cate se spune, un pact cu diavolul. In schimbul sufletului sau, diavolul ar fi scris ceea ce a ramas in istorie drept Codex Gigas – Biblia Diavolului, si l-ar fi salvat pe Herman de la o moarte chinuitoare.
Misterele manuscrisului incep, insa, abia de acum. Cu o greutate de 75 de kilograme si o lungime de aproape un metru, Codexul a necesitat pielea tabacita a 160 de magari pentru a fi realizat in intregime. Este nevoie de cel putin 2 barbati puternici pentru a-l putea transporta. Pe langa o varianta a Bibliei in latina vulgara, Biblie presarata cu imagini demonice si cu un urias portret al diavolului, Codex Gigas mai contine si Etymologia lui Isidor din Sevillia, Istoria Evreilor a istoricului Flavius Joseph, Cronica Boemiei a lui Cosmas de Praga, numeroase tratate de istorie, medicina si etimologie, o lista a calugarilor din manastirea Podlazice, un calendar cu un necrolog, o multime de formule magice, vraji si insemnari locale. Intregul document este scris in latina vulgara iar ultimele insemnari se opresc in anul 1229. Expertii in grafologie sustin ca autorul Codexului a fost un singur personaj si nu mai multi, asa cum se obisnuia in Evul Mediu. Curios este faptul ca pentru realizarea unui asemenea document monumental, ar fi fost necesari cel putin 30 de ani ( asta insemnand ca Herman ar fi scris un rand la fiecare 20 de secunde si ca ar fi petrecut cateva ore pentru fiecare ilustratie). Si cu toate acestea, datele grafologice indica faptul ca nu exista nici cea mai mica schimbare a scrisului sau vreun semn de oboseala, modificari inevitabile pentru un om in decursul atator ani.
Un alt mister ce inconjoara Codexul este si cel al disparitiei a 7 pagini din cele 320 originale. Nimeni nu stie unde si cand au disparut paginile, dar zvonurile sustin ca lipsa lor se datoreaza tocmai continutului care ar fi putut afecta grav ordinul benedictin. In plus, Biblia Diavolului si-a castigat o veritabila reputatie de piaza rea, ea aducand dezastre asupra majoritatii posesorilor sai, de la boli mintale, la incendii si distrugeri aparent fara explicatie. In prezent, Codex Gigas este pastrat la Biblioteca Regala din Stockholm, Suedia.

CINE CONDUCE LUMEA?

O organizatie secreta cu origini obscure, care se pierd in negura istoriei (studiindu-i o parte a simbolisticii, unii cercetatori sugereaza ca ar fi o recrudescenta a medievalului Ordinul al Cavalerilor Templieri; altii merg mai departe si afirma ca Motorul Prim al organizatiei s-ar situa undeva in Egiptul Antic), Masoneria a rasarit spre sfarsitul secolului XVI, inceputul secolului XVII. De atunci, organizatia s-a mentinut intr-un discutabil (semi-)anonimat si s-a implicat din ce in ce mai activ in viata publica. Se pare ca, inca din secolul XVIII, in ceea ce priveste ordinea mondiala, scopul secret al Masoneriei este crearea unei societati bazata pe idealurile libertatii, egalitatii, fraternitatii, separarii Bisericii de Stat si al tolerantei religioase. In acest sens, masonii au luat parte activ la numeroasele revolutii din secolele XVIII si XIX, care au zguduit lumea din radacini si au facut trecerea ireversibila de la societatile organizate medievale la cele moderne. Numarul lor a crescut constant – conform ultimelor estimari, in prezent, in lume sunt in jur de 5 milioane de masoni – iar Masoneria a strans in interiorul ei elite politice, religioase si artistice, astfel incat, daca o privim din perspectiva sociologiei politice si o identificam cu un enorm si planetar grup de interese, supozitia conspirationistilor cum ca masonii ar conduce lumea (sau, mai degraba, o parte a ei) capata iz de adevar. Illuminati ar fi (in unele dintre ipoteze) crema elitei masonice, iar scopul acestora este mult mai obscur; in vreme ce Skull&Bones este o societate secreta, o fratie din cadrul prestigioasei universitati americane Yale, pepiniera studenteasca a Marilor Loje americane. Interesant este ca, pe parcursul secolului XX, in Statele Unite, intr-o proportie covarsitoare, aproape toate elitele din politica, administratie si finante – de la presedinti, la secretari de stat si directori de servicii secrete sau banci – au studiat la Yale si, evident, au facut parte din Skull&Bones.

Octombrie 28, 2009, Posted by admin at 3:21 pm
Illuminati reprezintă aşa-numita elită planetară, grupul persoanelor care îşi autoarogă supremaţia asupra destinului umanităţii. Această grupare ultrasecretă are în mână frâiele planetei, iar singurul interes pe care îl au în vedere cei care o alcătuiesc este propria lor prosperitate. Ei sunt cei care au pus la cale „Noua Ordine Mondială” spre care ne îndreptăm cu paşi din ce în ce mai repezi în ultimii ani.
Aceşti oameni sunt principalii jucători pe tabla de joc pe care ei înşişi au configurat-o pe întreaga planetă. Cei mai bogaţi, influenţi şi puternici oameni de pe Pământ fac parte cu toţii în principal din aceleaşi 13 familii şi sunt principalele personaje care conduc din umbră lumea. Aceste familii au creat Ordinul secret al Illuminati-lor şi îl controlează în totalitate. Cu foarte puţine excepţii, Illuminati-i sunt bărbaţi. Ei sunt cei care iau deciziile, trag sforile şi stabilesc regulile pe care trebuie să le urmeze toate guvernele, preşedinţii, corporaţiile şi organizaţiile internaţionale.
Illuminati sunt un grup ultrasecret care practică ştiinţele oculte; acest grup s-a structurat cu mii de ani în urmă, deşi informaţii despre existenţa sa au apărut numai de 2-300 de ani. „Iluminaţii din Bavaria” nu reprezintă nicidecum originea acestui Ordin, aşa cum afirmă unii autori, ci o organizaţie creată special la comada baronului Rotschild, pentru a-i deruta pe aceia care aflaseră de existenţa Illuminati-lor. Se afirmă chiar că fondatorul „Iluminaţilor din Bavaria” a fost în cele din urmă asasinat ritual ca pedeapsă pentru că a continuat să folosească denumirea de „iluminat” după desfiinţarea acestei organizaţii secrete.
Illuminati-i ocupă cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii.
Liniile „de sânge” ale arborilor genealogici ale celor 13 familii care controlează Ordinul Illuminati merg înapoi cu mii de ani în urmă. Din acest motiv, David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”
Pentru a înţelege aceste informaţii care la prima vedere sunt şocante, să analizăm un exemplu simplu: arborele genealogic al familiei Windsor. Actualmente în Europa majoritatea statelor sunt organizate ca republici si sunt conduse de un preşedinte ales prin vot popular. În schimb, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Olanda, Danemarca şi Norvegia sunt regate – fiind conduse de un rege sau de o regină. Descendenţele regale, aşa cum ştim, sunt stabilite prin diverse legi sau reguli specifice în fiecare ţară şi nu sunt sub nici o formă sub incidenţa unor decizii mai mult sau mai puţin „democratice”.
Înainte de a deveni republici, şi celelalte ţări europene au fost regate sau imperii. Prin divizarea acestora şi/sau răsturnarea de la putere a caselor regale sau imperiale prin revoluţii, s-au format republicile europene de astăzi.
Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei SUNT CU TOŢII RUDE DE SÂNGE, TRĂGÂNDU-SE DIN FAMILIA WINDSOR. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic. Cu siguranţă aceasta nu poate fi o coincidenţă!
Puterea pe care au ajuns să o aibă Illuminati se bazează pe de o parte pe cunoaşterea anumitor aspecte oculte şi pe de altă parte pe forţa banului prin care ei controlează întreaga economie mondială. Ei sunt cei care deţin băncile internaţionale, afacerile cu petrol, cele mai importante corporaţii din industrie şi comerţ. Ei controlează şi manipulează politicienii şi deţin efectiv majoritatea guvernelor, sau măcar le controlează. Un exemplu foarte bun este modul în care se fac alegerile prezidenţiale în majoritatea ţărilor aşa-zis democratice.
Nu mai este un secret pentru nimeni că acel candidat care dispune de cea mai consistentă sponsorizare este cel care câştigă alegerile, cu extrem de rare excepţii. În acest mod, politica este controlată prin forţa banului. De cele mai multe ori, Illuminati susţin principalii candidaţi doar pentru a fi siguri că vor câştiga. Acest mecanism simplu de control explică faptul că în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Illuminati-i urmăresc instaurarea Noii Ordini Mondiale, în care planeta va fi condusă de un unic guvern mondial, controlat de ei. În acest sens, în ultimele decade au avansat mai mult decât în sute de ani. Pentru sceptici, cel mai bun exemplu este crearea Uniunii Europene, care face ca toate ţările europene să aibă un guvern unic – Comisia Europeană.
Niciunul dintre adevăraţii conducători ai Europei de azi nu este ales şi nu există nici un mecanism efectiv prin care popoarele europene pot controla deciziile acestui guvern european.

Illuminati
George W. Bush senior si junior, Tony Blair si Regina Angliei la o intrunire secreta Illuminati. Observati costumele identice ale barbatilor.

Skull And Bones
Desi a negat mult timp acest lucru, George W Bush face parte din gruparea Skull And Bones (fotografie din 1947 )

Nucleul Illuminatilor îl constituie cele 13 familii, cele mai bogate din lume, care alcătuiesc „aristocraţia neagră” a planetei. Numele de „aristocraţie neagră” asociat acestora vine din faptul că metodele lor predilecte de acţiune sunt uneltirile, minciunile, înşelătoriile, crimele, terorismul, magia neagră (satanismul).
Următoarele familii sunt de asemenea înrudite cu acestea (desigur că mai există sute de familii înrudite, dar ele sunt mai puţin importante şi influente):
1. Reynolds
2. Disney
3. Krupp
4. McDonald
Fritz Springmeier, în exelenta lucrare „Bloodlines of the Illuminati” (Liniile de sânge ale Illuminati-lor) enumeră aceste 13 familii ca făcând parte din „Elita” planetară:
1. Astor
2. Bundy
3. Collins
4. DuPont
5. Freeman
6. Kennedy
7. Li (China)
8. Onassis
9. Rockefeller
10. Rothschild
11. Russell
12. van Duyn
13. Merovingian (Casele Regale europene)

arme biologice

SIDA, Ebola si SARS au fost inventate in laborator
In ultimii 20 de ani, una dintre temele predilecte ale romanelor si filmelor de groaza este virusul scapat de sub control, experimentul bacteriologic si virusologic secret care ar penetra masurile de securitate, s-ar raspandi instant in intreaga lume si ar provoca apocalipsa. Putini stiu insa ca asemenea subiecte de fictiune au aparut tocmai in urma ipotezelor unor (pseudo)oameni de stiinta care sunt convinsi de veridicitatea lor, publicand, spre sfarsitul anilor ’80 din secolul XX, o larga serie de lucrari mai mult sau mai putin documentate in care afirmau ca virusurile HIV, Ebola si SARS sunt de fapt niste superarme bacteriologice care au fost create in secret de catre Guvernul american. Mai mult de atat, raspandirea SIDA in Africa, in randul homosexualilor si al prostituatelor nu ar fi decat etape ale unui monstruos genocid in masa orchestrat de catre elemente puritane si xenofobe din administratia SUA, iar gripa aviara de acum 2 ani – un test la scara mondiala si un avertisment la adresa Chinei. Conspirationistii care promoveaza aceasta teorie, mai sustin ca inca de la bun inceput exista antivirus pentru toate cele trei calamitati bacteriologice, insa acesta este tinut secret, in vreme ce diversele cercetari independente care urmaresc (re)descoperirea remediilor sunt infranate, impiedicate sau, in cele din urma, eradicate de catre cei care au lansat virusurile in lume.

clubul de la roma?…incalzirea globala…

Nu exista incalzire globala! Totul este o afacere mondiala
Conspirationistii sustin ca asa-zisa schimbare climatica este o frauda perpetuata pentru scopuri financiare si ideologice. Intreaga isterie in masa provocata de iminenta incalzire globala ar fi de fapt o facatura inventata de catre obscurul grup de interese Bilderberg (130 de potenti financiari si persoane cu larga influenta, de la bancheri la politicieni) care se foloseste de incalzirea globala pentru a impune, in secret, o guvernare mondiala. Unul dintre cei mai inversunati sustinatori ai acestei teorii este chiar un climatolog, William M. Gray. Acesta afirma ca alaturi de terorism, incalzirea globala este inamicul public numarul 1 de care avea nevoie sistemul international de putere dupa sfarsitul Razboiului Rece, pentru a facilita marilor lideri impunerea unei cauze politice cu un larg succes la public, prin care sa se ia abuziv masuri politice, economice si sociale ce ar fi „absolut necesare” pentru a impiedica schimbarea climatica – adica pentru ca jucatorii din umbra sa-si realizeze interesele. In urma obsesiei mondiale vizavi de incalzirea globala, ar avea de castigat politicienii, oamenii de stiinta, oamenii de afaceri, diverse structuri din ONU, miscarile ecologice, plus numeroase organizatii secrete, precum Grupul Bilderberg si Clubul de la Roma.


%d blogeri au apreciat asta: