Archive for ianuarie, 2011

PETITIE INTERNATIONALA!

Semnati petitiile de mai jos si popularizati-le pe orice cale. Lumea habar nu are ce se intampla !!!!

1. Opriti directiva pentru produsele tradiţionale ale medicinei naturiste

http://www.gopetition.com/petition/39757.html

in limba romana aici :

http://gaia-health.com/articles301/000315-romanian.shtml

Textul petitiei

Cerem Parlamentului European să blocheze Directiva pentru produsele tradiţionale ale medicinei naturiste (DPTMN), Directiva 2004/2/EC, care are ca scop refuzul accesului către marea majoritate a produselor medicinei naturiste începând cu 1 aprilie 2011. DPTMN reduce drepturile fiecărui cetăţean al Europei la autodeterminare în ceea ce priveşte grija faţă de propria sănătate. Depăşeşte orice idee de control rezonabil al produselor periculoase şi intră în sfera constrângerilor prin limitarea opţiunilor pentru tratarea problemelor de sănătate, Accesul tuturor la produsele naturiste care au fost disponibile nestigherit dintotdeauna trebuie să continue fără întrerupere. (atentie la completarea formularului . Trebuiesc completate toate rubricile)

2. Cereti REFERENDUM EUROPEAN pentru remediile naturale – petitie catre UE

http://www.eu-referendum.org/english/petitions/natural_remedies_info.html

CRIZA FINANCIARA DIN ROMANIA

Analiza datelor şi informaţiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneria română a scos în evidenţă unele aspecte de interes operativ care explică situaţia grea în care se găseşte România la ora actuală, atît din punct de vedere economic, cît şi din punct de vedere politic. Practic, România se află în prezent în jocul de interese al celor două mari puteri militare mondiale, Rusia şi SUA, care caută prin orice mijloace să-şi adjudece supremaţia în această zonă strategică a Europei. În cei 18 ani trecuţi de la evenimentele din decembrie 1989, războiul din umbră purtat de cele două superputeri a adus pe eşichierul politic personaje studiate în timp, cu grave carenţe comportamentale, uşor de compromis, tocmai pentru a fi dirijate în sensul dorit de ei. Cu ajutorul acestora s-a reuşit să se distrugă economia românească, să se anihileze Serviciile Secrete, să se pună în stare de inoperativitate Armata şi, nu în ultimul rînd, să se zdruncine unitatea Poporului Român. Prin încălcarea voită a siguranţei naţionale, factorii decizionali aparţinînd celor două tabere care s-au perindat la putere din 1989 încoace au privatizat după bunul plac, au vîndut străinilor capacităţi de producţie rentabile, unele dintre ele de importanţă strategică, aşa cum sînt industria cimentului, industria metalurgică feroasă şi neferoasă, industria chimică şi petrochimică, industria energetică şi sistemul financiar bancar. Au vîndut, totodată, şi bogăţia cea mai de preţ a Poporului Român, şi anume pămîntul ţării, aflat acum în mare parte în proprietatea unor mafioţi arabi, italieni, evrei, greci şi unguri.

Printre protagoniştii vieţii politice româneşti care au conlucrat pentru a aduce România în starea precară în care se găseşte astăzi şi care se află în cele două tabere rivale se numără Ion Iliescu, Mircea Geoană, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Adrian Năstase, Mugur Isărescu – ca să-i amintim pe cei mai reprezentativi. Aceştia sînt cei care au creat un „curent contraorganizaţional al mediului vieţii colective”, care a dus la formarea „subspaţiilor neguvernabile”. Agregarea acestor subspaţii, în timp, a determinat actualul „război subnaţional” dintre carteluri şi instituţiile statului naţional. Aşa s-a ajuns la o veritabilă derivă instituţională, formelor de organizare politică imputîndu-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune în primejdie atît Statul, cît şi Naţiunea. Trăsăturile dominante ale acesteia sînt schimonosite şi falsificate de uzurpatorii Statului Român, a căror ţintă este demolarea efigiilor şi a reperelor identităţii noastre naţionale. Ei au constituit „structuri alternative”, formînd reţele de „colegii invizibile”, pentru a captura centrul Puterii în România. Cadre recrutate din zone periferice au fost plasate în toate partidele, la toate publicaţiile, în toate guvernele, dobîndind astfel accesul sau chiar controlul în instituţii-cheie ale României, de la Ministerul Afacerilor Externe la Preşedinţie, de la Guvern la Parlament şi, nu în ultimul rînd, în „societatea civilă”, devenită vîrf de lance al manipulărilor puse la cale. Lansarea în spaţiul public a politicii grupului de interese a reprezentat o mutaţie majoră, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al României. Pîrghiile statului au fost preluate şi sînt folosite de carteluri şi mafii organizate într-un complicat mecanism al infracţiunilor, care a reuşit crearea unei baze a organizaţiilor negre ale societăţii româneşti. Are loc o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru conversia puterii politice a statului în putere financiar-politică a unui grup hegemonic, transpartinic şi vădit antinaţional. Obţinerea controlului României nu este însă o întreprindere particulară, privată, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale să se realizeze în prezent, fiind consecinţa condiţiilor în care au acţionat grupările respective. În aceste cazuri, influenţa externă a fost extrem de puternică, iar ea a fost exercitată prin Serviciile de Informaţii din ţările lor de origine – CIA, Mossad, FSB. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul României.

Cei care pun totul la bătaie pentru uriaşele profituri de miliarde de euro pe care le estimează sînt personaje extrem de controversate din lumea afacerilor şi a masoneriei, care cumpără tot ce se scoate pe piaţă: ciment, produse metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc. Unul dintre aceste personaje este Marc David Reich, născut în decembrie 1934 în oraşul Anvers, din Belgia, provenind dintr-o familie evreiască din clasa mijlocie. Pentru a evita persecuţia nazistă, familia lui a emigrat în SUA, în 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist şi-a schimbat numele din Reich în Rich. S-a ridicat prin afaceri internaţionale tenebroase şi este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are triplă cetăţenie: israeliană, spaniolă şi elveţiană. Rich are reşedinţa în Zürich, Elveţia, iar vila sa este păzită non-stop de gărzi israeliene înarmate pînă-n dinţi. Cu toate că a fost condamnat în SUA la ani grei de închisoare pentru diverse escrocherii – în ianuarie 2001, fostul preşedinte american Bill Clinton l-a graţiat pe Rich în ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finanţării campaniei electorale a democratului Al Gore. Ziarele „New York Post” şi „New York Times” au dezvăluit că printre cei care au făcut presiuni pentru graţierea lui Rich s-au numărat Shabtai Shavit, fostul şef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar şi actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al Ierusalimului. Într-o scrisoare către Bill Clinton, Shavit îi transmite acestuia în termeni convenţionali că Marc Rich „a oferit consultanţă agenţiilor de spionaj israeliene, înregistrînd rezultate dincolo de aşteptări”. La rîndul său, Ehud Barak a elogiat contribuţiile lui Rich la securitatea naţională a Israelului. Ulterior, Casa Albă a confirmat oficial că fugitivul este considerat de Tel Aviv „un aliat de importanţă critică”. Toate acestea completează un raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, în care se semnalează apartenenţa lui Rich la Mossad. Numele de cod „Mega”, folosit de Rich, a fost aflat de englezi în februarie 1997 prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiţer Mossad, încartiruit la Ambasada Israelului din Washington, şi superiorii săi din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din Statele Unite, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat şi apropierea lui Marc Rich de CIA. Rich e activ pe pieţele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii şi, mai nou, pe cea imobiliară. Implicat în reţele transfrontaliere de spălare de bani şi contrabandă, Marc Rich s-a remarcat şi în scandalul furnizării de paşapoarte israeliene către mafia rusă. Împreună cu membrii acesteia a derulat afaceri ilegale de mare amploare cu armament în Orientul Mijlociu, avîndu-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu Nidal. De asemenea, într-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arăta că Rich a încălcat embargoul impus Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, livrînd regimului Miloşevici cupru şi petrol. Conform publicaţiei specializate”„Oil Daily”, în afacere a fost implicată şi România, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevărat maestru al combinaţiilor internaţionale a căpuşat cît a putut şi Statul Român. Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich răspundea prompt comenzilor. La eşaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni din comerţul exterior. Imediat după 1989, el a fost reprezentat în România de Florian Stoica, fost director în Ministerul Comerţului Exterior şi ex-ambasador în Sudan. Cea mai importantă companie a lui Rich este Casa de Comerţ Marc Rich & Co AG (Zug). Ulterior, firma şi-a schimbat numele în Glencore International AG, iar în România a acţionat prin firma Glencore România, coordonată de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decît vicepreşedintele companiei-mamă Glencore International AG din Zug. Deşi Marc Rich a fost o prezenţă constantă pe piaţa din România după 1989, unde avusese nişte afaceri şi mai înainte, mai mereu tranzacţiile în care a fost implicat au fost învăluite în mister. În decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotărîre privind „cooperarea cu firma Marc Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru modernizarea unor instalaţii din cadrul societăţii comerciale Petromidia SA”.

Detaliile contractului au fost secretizate. În vremurile tulburi de atunci, înţelegerea dintre controversatul magnat urmărit de FBI şi guvernul român s-a realizat fără licitaţie. Oferta făcută de Marc Rich în aprilie 1990 în biroul lui Petre Roman a fost urmată de un contract adoptat printr-o hotărîre de guvern în 8 decembrie 1990, cînd Theodor Stolojan era deja ministru plin la Finanţe. În 1993, cînd s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinăriei, Rich a vrut să o cumpere, dar s-a opus Guvernul Văcăroiu, ca şi sindicaliştii, care se temeau că îşi vor pierde locurile de muncă. În mod absolut surprinzător, pentru că rafinăria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a început acumularea de pierderi. Înainte de privatizare, datoriile ajunseseră la ameţitoarea sumă de 300 milioane de dolari. În final, cursa pentru achiziţionarea Petromidiei a fost cîştigată de Rompetrolul lui Dinu Patriciu(şi nu pentru că ar fi avut o ofertă mai bună, ci datorită faptului că a beneficiat de o susţinere mai puternică, aşa cum se va vedea mai departe), iar în 2004 Glencore a ratat şi Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore România a derulat afaceri şi în domeniul transporturilor şi comerţului, prin Rombarge Transport şi Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul dintre principalii furnizori de ţiţei către RAFO Oneşti şi Petrom şi a primit contracte de stat şi la Termoelectrica, pentru picură. În ultimii ani, reprezentanţi ai Glencore în România au mai fost Alexandru Bittner şi Yoav Stern, soţul realizatoarei de Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich l-a adus în România pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a preluat COS Tîrgovişte şi Industria Sîrmei SA Cîmpia Turzii. Ambele privatizări au fost făcute de Guvernul Adrian Năstase. Acelaşi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski şi Oleg Deripaska, cei care au preluat întreaga industrie de aluminiu din România în urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticorupţie. În 1997, reprezentanţii Glencore International AG au exprimat public intenţia de a împrumuta asociaţia salariaţilor pentru achiziţionarea a 80% – 90% din acţiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea să i se garanteze aprovizionarea cu alumină. Ulterior, la privatizarea ALRO în favoarea grupului Marco International deţinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat în mod formal faţă de modul în care s-a făcut privatizarea. În realitate, cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma în 1983, împreună cu Marc Rich. Autorităţile române fuseseră avertizate de firma americană AIG, şi ea interesată de ALRO, că în spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost în jocul de interese din jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse şi fost partener al lui Deripaska, venit tot pe filiera Marc Rich şi aflat în spatele privatizării rafinăriei Rafo Oneşti, care a beneficiat de importante facilităţi fiscale acordate de Statul Român. Acestora li se adaugă Mikhail Fridman, influentul magnat care deţine Alfa Group, finanţatorul celor mai importanţi oameni de afaceri ruşi cu interese la noi.

Faptul că obţinerea controlului României nu este o ţintă privată, ci un obiectiv geopolitic îl demonstrează cu prisosinţă istoria sectorului financiar-bancar de după 1989. În fruntea acestuia a ajuns în septembrie 1990 Mugur Isărescu, un economist care, după absolvirea facultăţii, a lucrat exclusiv la Institutul de Economie Mondială, timp de 19 ani, perioadă în care a intrat în vizorul american cu prilejul cursurilor pe care le-a urmat în Statele Unite. După evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt stagiu în SUA, ca reprezentant comercial la Ambasada României de la Washington, pentru ca imediat după aceea să devină guvernatorul Băncii Naţionale a României. În anul 1993 a devenit şi membru al Clubului de la Roma, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în această funcţie. Longevitatea lui Mugur Isărescu în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a României se datorează exclusiv comenzilor ocultei financiare internaţionale. Există informaţii că Mugur Isărescu a fost recrutat de către Council on Foreign Relations (CFR) în 1990, la New York, pe cînd se afla la post. Conducerea CFR (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Controlul din start al pieţelor est-europene era un scop bine determinat, în funcţie de indicaţiile „specialiştilor” CFR. Acest CFR acţionează pe baza pîrghiilor financiare de care dispune organizaţia, controlînd inclusiv Federal Reserve Bank, banca investită cu coordonarea rezervei federale a SUA şi emiterea dolarului ca monedă, precum şi principalele organisme financiare mondiale, FMI şi Banca Mondială. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens război mediatic de dezinformare în toate emisiunile economice, subliniindu-se greşeala făcută de România prin plata datoriei externe şi exemplificînd prin ţări care au mari împrumuturi, dar un nivel de trai mai crescut, sugerîndu-se că o ţară se poate dezvolta prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala formă de control al unei ţări este cea financiară – specialitatea CFR. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile CFR, a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiară, Theodor Stoiojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de CFR, în 1991 Stoiojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine, scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare „permise şi încurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela CFR (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Că nu şi-a deziluzionat stăpînii în postura de guvernator al Băncii Naţionale a României, poziţie-cheie, de altfel, pentru finanţele României, o dovedeşte faptul că este singurul român membru al renumitei Comisii Trilaterale. Acest organism, considerat de mulţi Guvernul Mondial din umbră, a fost înfiinţat în 1972 de David Rockefeller împreună cu Zbigniew Brzezinski. Tot împreună, cei doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa şi Japonia, pe care îi considerau „semeni”. Aceşti oameni se aflau la vîrtul piramidei în profesia lor, fie ea de natură Corporatistă, Academică, Politică sau Mass-Media. Un exemplu al modului în care lucrează acest organism îl reprezintă accederea lui Jimmy Carter la funcţia de preşedinte al SUA, în 1976. O dată instalat în funcţie, Carter a adus nu mai puţin de 18 membri ai Comisiei în cabinetul de vîrf şi în agenţii guvernamentale. Cea mai bună descriere a Trilateralei aparţine probabil reporterului Jeremiah Novak, în „Christian Science Monitor” (7 Februarie 1977): „Astăzi, un nou val de economişti, lucrînd într-o organizaţie cunoscută sub numele de Comisia Trilaterală, se află pe punctul de a crea un nou sistem economic internaţional, unul proiectat de oameni la fel de inteligenţi precum Keynes şi White (n.n.: este vorba de autorii sistemului înfiinţat în urma Conferinţei de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la crearea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale, ambii economişti de profesie). Numele lor nu sînt bine cunoscute, dar aceşti gînditori moderni sînt la fel de importanţi pentru vremurile noastre, pe cît au fost Keynes si White pentru ale lor. În plus, aceşti economişti, precum şi omologii lor din timpul ceiui de-al II-lea război mondial, lucrează împreună cu înalţi demnitari guvernamentali. Şi ce se discută acum la cel mai înalte niveluri ale guvernului, atît în Statele Unite, cît şi în străinătate, este crearea unui nou sistem economic mondial – un sistem ce va afecta slujbele în America şi oriunde altundeva, preţurile pe care consumatorii le plătesc, libertatea indivizilor, a corporaţiilor şi naţiunilor, de a intra într-un sistem economic cu adevărat planetar”. Sub conducerea lui Mugur Isărescu, Banca Naţională a României s-a făcut vinovată de faptul că nu a luat nici un fel de măsuri, deşi legislaţia (care îi conferea obligaţia de control şi intervenţie) o impunea, în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internaţională a Religiilor. De asemenea, deşi BNR are o Direcţie de Supraveghere şi Control Valutar, nu a luat măsuri pentru repatrierea valutei, care, obţinută în urma tranzacţiilor, externe, nu a mai intrat în ţară (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac şi industrie uşoară). Faptul că Isărescu a fost recrutat de CFR se poate susţine şi prin imposibilitatea schimbării sale din funcţie, indiferent de interesele politice, în pofida incidenţei penale a unora dintre afacerile familiei sale cu cetăţeanul Heinrich Schorsch, bănuit a fi agent dublu. Au existat presiuni în favoarea sa inclusiv din partea FMI şi Băncii Mondiale, care au ameninţat cu sistarea oricărei creditări în cazul schimbării acestuia. Trebuie arătat că numirea lui Mugur Isărescu ca prim-ministru al României, la sfîrşitul anului 1999, a contribuit la desăvîrşirea marilor infracţiuni desfăşurate la Fondul Proprietăţii de Stat, îndeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor lui Sorin Shmuel Beraru şi privatizării Hotelului Bucureşti (infractori Eliahu Rasin şi Robert Badner, alături de Radu Sîrbu). Astfel, privatizarea Hotelului Bucureşti era anchetată la sfirşitul anului 1999 de Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu Grecea, cînd preşedintele României, Emil Constantinescu, dă o adevărată lovitură de stat, destituindu-l pe premierul Radu Vasile şi înlocuindu-l cu Mugur Isărescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a fost destituit Ia rîndul său, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia să conducă la destituirea preşedintelui Radu Sîrbu, a fost brusc stopat şi Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al României, în timp ce dubioasele afaceri de la FPS şi-au urmat, nestingherite, cursul. Conducerea Băncii Naţionale a României a cunoscut exact şi la timp situaţia, care devenea din ce în ce mai critică, de la Bancorex, dar nu a întreprins nimic. Pierderile Statului Român nu au constat numai în cele 2 miliarde de dolari care au dispărut din România, deşi BNR poseda toate pîrghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din ţară. Acestora li s-au adăugat sumele reprezentînd echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupări mafiote şi pe care BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la datoria publică. În realitate, BNR, sub guvernarea lui Mugur Isărescu, a „protejat” falimentul Bancorexului, o bancă mult prea puternică pentru gusturile marii finanţe mondiale, care trebuia să dispară dacă nu putea fi cumpărată, căci România trebuia să intre şi ea pe făgaşul globalizării. Pentru aceasta, proprietatea de stat trebuia să treacă în cea particulară, dar nu oricum, ci conform criteriilor, cerinţelor şi intereselor globale promovate de aşa-numitul Grup Bilderberg. Tot ce s-a întîmplal în România post-decembristă poartă amprenta inconfundabilă a concepţiei care stă la baza acţiunilor acestei structuri suprastatale şi care îi aparţine unuia dintre fondatori, David Rockeffeller: „Sîntem în pragul unei transformări globale. Trebuie să declanşăm o criză majoră (economică, militară, politică, socială, educativă, religioasă) şi toate naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”. De altfel, organizarea Grupului Bilderberg în 1954 a fost direct sprijinită de către societăţile secrete sioniste şi mondialiste, de către CIA, dar în primul rînd de către Consiliul Afacerilor Externe (Council on Foreign Relations – CFR), cea mai puternică organizaţie secretă oligarhică din SUA înfiinţată încă din 1921, care activa deja pentru mondializare (susţinută totodată de aceiaşi doi bancheri evrei, Rockeffeller şi Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg este coordonat de un comitet de conducere, compus din 39 de membri, care aparţin şi altor organizaţii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice etc). Ţelurile principale ale organizaţiei au fost formulate de la început de către Prinţul Bernhard al Olandei – un guvern mondial pentru începutul Mileniului III, globalizarea economică mondială (o lume unică) şi o armată globală prin ONU. Cel mai puternic braţ al grupului este însă Comisia Trilaterală (Europa Occidentală, America de Nord şi Japonia), structură din care face parte, aşa cum arătam mai sus, un singur român: Mugur Isărescu. Şi astfel constatăm că cercul se închide, în sensul că ne întoarcem la guvernatorul BNR şi înţelegem de ce această bancă nu a luat măsurile care se impuneau în sistemul financiar-bancar românesc: pentru că ar fi contravenit astfel intereselor structurilor globaliste, în care Mugur Isărescu a fost cooptat tocmai pentru a se acţiona, prin el, asupra României. Aşa se face că, în 1997, la conducerea celei mai mari bănci româneşti, Bancorex, este numit evreul Andrei Florin Ionescu. Prima grijă a acestuia a fost aducerea în funcţia de şef al Direcţiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Direcţia Securities a băncii ABN AMRO Rotschild, permiţîndu-i-se astfel să facă plasamente din capitalul băncii româneşti de stat pe pieţele externe. Pînă la falimentul băncii, cerut insistent Statului Român tot de organismele internaţionale, Rachel Sargent a avut grijă să disperseze banii băncii şi, totodată, să spioneze intens banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras serioase, dar inutile, semnale de alarmă asupra următoarelor aspecte: Rachel Sargent a introdus în Bancorex, după orele de program, chiar şi sîmbăta şi duminica, numeroşi cetăţeni străini, a cerut şi obţinut fişele tuturor marilor clienţi, pe care le lua şi acasă, a cerut şi obţinut fişele băncii pe grupe de activităţi, nu a prezentat rapoartele de deplasare în străinătate (lunar cîte 5 zile la Londra), a încercat să intre în posesia datelor Direcţiei de Operaţii Speciale (fişe şi conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc). Trebuie arătat că evreica Rachel Sargent nu a acţionat singură în interiorul Bancorex, ci împreună cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepreşedintele băncii, Dragoş Andrei, care şi el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. Dragoş Andrei a aprobat materiale şi, totodată, a emis hotărîri ilegale (fiind preşedintele Comitetului de Credite, ca urmaş al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fără garanţii sau, din contră, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creanţe neperformante; a încălcat normele Bancorex de angajare şi promovare, lăudîndu-se că e prieten cu fiul preşedintelui de atunci al României, Dragoş Constantinescu, şi cu şeful SIE, Cătălin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent să angajeze străini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe oră. A pierdut 40% din clienţii băncii, inclusiv prin redirijare către ABN AMRO BANK. La schimbarea din funcţie, Răzvan Temeşan lăsa Bancorexului un volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotată de către Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB şi pe termen scurt A2, iar conducerea băncii era „bine văzută” (well regarded). Analiza activităţii lui Florin Andrei Ionescu atestă, în schimb, că 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din creanţe date la particulari; finanţarea importurilor de petrol a fost preluată de băncile străine, Bancorex pierzînd numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a forţat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Naţională de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumpărat datoriile lui George Constantin Păunescu, încerecînd să-l bage în faliment şi transformîndu-l dintr-un bun platnic într-un rău platnic; Florin Andrei Ionescu n-a plătit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a rămas şi fără cele 10 rafinării româneşti, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca bancă, în contul Statului Român. Toate acestea s-au petrecut, evident, cu ştirea şi sub oblăduirea lui Mugur Isărescu. Lovitura finală asupra Bancorex a fost dată tot de Dragoş Andrei, fostul angajat al băncii lui Rothsehild, el contribuind direct (împreună cu Banca Mondială şi cu Fondul Monetar Internaţional) la închiderea băncii. În urma presiunilor emisarilor FMI şi ai Băncii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari bănci româneşti şi l-a îndepărtat pe Vlad Soare, noul preşedinte numit între timp şi care întocmise deja un plan de salvare a băncii. Banca Naţională a României l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puşcaciuc, al cărui trecut esle legal de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, într-o tentativă de privatizare a Băncii Dacia Felix. Aşa cum menţionam încă de la începutul acestei analize, o altă forţă cu interese mondialiste care a pătruns în societatea românească cu intenţia de a o modela potrivit propriilor scopuri este masoneria de diferite rituri şi apartenenţe. Un exemplu al modului de acţiune al acesteia îl reprezintă ascensiunea a două dintre figurile proeminente ale României de astăzi, Dinu Patriciu şi Călin Popescu-Tăriceanu. În ceea ce îl priveşte pe Dinu Patriciu, anul 1990 îl găseşte ca arhitect, cu o experienţă de 15 ani în materie, amplificată de proiectarea de palate în Emiratele Arabe Unite pentru magnaţii petrolului din zonă. Prima afacere pe care a pornit-o în primăvara lui 1990, o firmă de arhitectură şi decoraţiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea în spate sprijinul masoneriei, prin socrul său, ca şi Călin Popescu-Tăriceanu, al cărui tată vitreg era Dan Amedeo Lăzărescu. Ambii au fost sprijiniţi să acceadă în sferele de vîrf ale afacerilor şi politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din România. Este evident astăzi pentru toată lumea că, în pofida eşecurilor electorale repetate, cei doi liberali au căzut mereu în picioare din punct de vedere al afacerilor. Activ în afacerile cu petrol încă din 1996, Dinu Patriciu a preluat controlul asupra grupului Rompetrol în 1998, cu sprijinul lui Sorin Ovidiu Vântu, care i-a transferat la momentul oportun, conform înţelegerii, acţiunile pe care acesta le achiziţionase chiar de la PAS – asociaţia salariaţilor, care i-au cedat acţiunile cu speranţa că astfel aveau să fie protejaţi de atacul lui Patriciu. Rompetrol era „nava amiral” a comerţului exterior românesc, fiind singurul contractor specializat în petrol şi gaze care activa cu succes pe piaţa mondială. Ani de zile, a adus în ţară milioane de dolari rezultaţi din lucrările de foraj şi construcţii-montaj în domeniul petrolier, executate în diverse ţări ale

lumii. Afacerea Rompetrol a fost concepută din start ca bază a unei strategii de destructurare a economiei naţionale, căci ea a reprezentat începutul unei serii de lovituri succesive, care au dus la lichidarea întregului patrimoniu petrolier al României, una dintre averile strategice ale ţării fiind înstrăinată prin jaf. Tandemul de astăzi OMV – Rompetrol este expresia unui periculos monopol în industria petrolului, creat prin contribuţia decisivă a „elitelor” mondiale. Intrat de mai multe ori sub incidenţa legii, dar niciodată condamnat, Dinu Patriciu continuă să fie obiectul scandalului Petromidia, izbucnit în 2004, fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscală şi spălare de bani într-un dosar deschis şi în prezent. Astăzi nu mai este un secret că Dinu Patriciu şi-a adjudecat Petromidia cu sprijinul PSD, dar legăturile dintre PSD şi Patriciu au fost cimentate de înalte feţe ale masoneriei româneşti şi nu numai. Astfel, soţia Marelui Maestru al Marii Loje Naţionale din România, Eugen Ovidiu Chirovici, este directoarea financiară a holdingului patronat de Dinu Patriciu, iar mulţi dintre cei care conduc masoneria română sînt angajaţii lui (de exemplu Marele Trezorier, Ion Tănăsie). După cum se ştie, Chirovici a fost un apropiat al PSD vreme îndelungată, fiind chiar ministru în cabinetul Năstase, iar în 2004 a trecut de partea lui Dan Voiculescu. În medii bine informate se susţine că Patriciu este un apropiat al masoneriei ruseşti şi că din această postură ar fi mediat, alături de Eugen Ovidiu Chirovici, întîlnirea Marelui Secretar al Marii Loje Naţionale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Călin Popescu-Tăriceanu, în iunie 2006, în cadrul căreia au fost discutate probleme economice care vizează în principal piaţa energetică. Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori în România, începînd cu 2003, anul constituirii Marii Loje Naţionale, apoi în iunie 2006 şi din nou în aprilie 2007. În sprijinul afirmaţiilor referitoare la apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusă vine şi faptul că la scurt timp de la întîlnirea româno-rusă, departamentul de Stat al SUA şi-a dat acceptul pentru audierea unor martori în dosarul Rompetrol, redeschis în trombă, chiar pe teritoriul american, în interiorul Ambasadei României din Washington. Declaraţiile acestora au fost folosite în probarea fraudării Statului Român prin încasarea ilegală, de către holdingul lui Patriciu, a creanţei din Libia. Informaţiile atestă faptul că un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natură economică, a fost cel de natură militară. Generalul GRU urmărea să ia pulsul vechii reţele a spionajului militar rus, pentru că România nu este numai o miză economică, ci şi una militară de mare importanţă strategică, deoarece bazele americane instalate în ţara noastră vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparată cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o rază care se întinde din Caucaz pînă la Munţii Iranului. De aceea GRU, cu o inserţie mult mai puternică decît KGB în spaţiul românesc, vizează reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregătire la Academiile sovietice, căci acestea au condus mari unităţi şi au avut în legătură un număr important de ofiţeri din sistem. Ulterior, GRU şi-a îmbogăţit, în anii ‘80, structura informativă şi a agenţilor de influenţă prin preluarea „dizidenţilor”, „creşterea” acestora şi plasarea lor în spaţiul politic, după 1989. În aceste condiţii, pentru a-şi proteja interesele militare, este posibil ca Moscova să întindă o „mînă” energetică Executivului de la Bucureşti, cu condiţia să obţină imunitate pentru oamenii săi. Conştiinţa înaltului sprijin de care beneficiază i-a permis lui Dinu Patriciu să înfrunte şi chiar să sfideze acuzele de trădare politică provocate de dezvăluirile apărute în presă cu privire la sponsorizările masive făcute în campania din 2004 către PSD, aproape 2 miliarde de lei, conform propriilor declaraţii.

Sursa : http://pensionaru-umanitate.blogspot.com

DE UNDE VINE SIDA?

Cauza general acceptata a SIDA este virusul HIV (Human Immunodeficiency Virus – Virusul imunodeficientei umane), “descoperit” in 1984 de dr. Robert Gallo si, mai mult sau mai putin concomitent, de o echipa de savanti francezi (doctorii francezi l-au acuzat pe Gallo, dupa cat se pare cu o oarecare justificare, ca le-ar fi furat rezultatul cercetarilor – dar aceasta este o alta conspiratie, si oricum, pana la urma cercetatorii au facut pace, impartindu-si gloria”).

Potrivit lui Vankin si Whalen, prima acuzatie cu privire la legatura dintre SIDA si armele biologice a aparut in Patriot, un ziar din New Delhi, India. Un articol din 4 iulie 1984 cita articole dintr-o publicatie oficiala a Armatei SUA cu privire la “influente naturale si artificiale asupra sistemului imunitar uman”. Publicatia indiana relata ca oamenii de stiinta de la Fort Detrick (pana in 1969 cunoscut ca Laborator pentru armamente biologice al Armatei) s-ar fi aventurat in profunzimile Africii in cautarea “unui virus puternic care ar putea sa nu se gaseasca in Europa sau Asia”. Datele obtinute din aceasta cercetare “ar fi fost analizate la Fort Detrick si rezultatul ar fi fost izolarea unui virus care provoaca SIDA”.
Guvernul SUA a reactionat imediat, etichetand articolul drept manipulare a URSS-ului, ceea ce nu a impiedicat reluarea virulenta a articolului in media sovietica. O caricatura din ziarul Pravda, in care era infatisat un doctor cocotat pe o gramada de cadavre, dand unui unui general un recipient pe care scria virus SIDA, a provocat un protest din partea ambasadei SUA la Moscova, dar abia cand un important ziar britanic a raspandit povestea prin paginile sale de tabloid, autoritatile americane au inceput sa reactioneze.
Made in USA
Jacob Segal, profesor doctor in biologie la universitatea Humboldt, Germania, se numara printre primii oameni de stiinta convinsi ca SIDA a fost creata in laboratorul de la Fort Detrick, Maryland. Impreuna cu sotia lui, Segal si-a publicat descoperirile in 1986, intr-un opuscul polemic intitulat “AIDS: o boala produsa in America “. El a incercat sa demonstreze ca virusul imunodeficientei (HIV), despre care multi oameni de stiinta cred ca evolueaza in SIDA, este aproape identic cu alte doua virusuri: VISNA, o boala mortala ce ataca oile, dar nu si omul, si virusul leucemiei celulelor T (HTLV-1), care desi nu este mortal, este foarte infectios la om. In lucrarea sa, Segal afirma ca in laboratorul de maxima siguranta de la Fort Detrick a fost realizata uniunea virusurilor VISNA si HTLV-1, creandu-se o arma biologica artificiala, mortala si cu grad ridicat de contagiere. Adica HIV, virusul pus la punct intre sfarsitul anului 1977 si primavara lui 1978.

De asemenea, Segal respingea teoria conform careia SIDA ar fi aparut in mod natural in urma contactului dintre oameni si cimpanzei in Africa, subliniind faptul ca initial cocktailul a fost testat pe detinuti, convinsi sa-si dea acceptul de a participa ca voluntari la experiment in schimbul punerii in libertate. Intrucat simptomele bolii nu s-au manifestat inainte de 6 luni, testele au fost considerate un esec, iar detinutii au fost eliberati. Unii dintre ei erau homosexuali, atragea atentia Segal, si ajunsi la New York au transmis boala mai departe in cercul gay-lor newyorkezi. Aici, in 1979 avea sa se manifeste primul caz confirmat de SIDA, iar boala sa inceapa a se raspandi cu repeziciune. Argumentele familiei Segal au constituit baza pentru mare parte din discutiile ce au urmat cu privire la teoria armei biologice SIDA.

Stiinta in slujba razboiului
Potrivit cercetarilor istoricului german Wolfgang Eggert, atat SIDA, cat de altfel si SARS-ul, sunt arme biologice inventate in laboratoarele de maxima siguranta americane in vederea exterminarii de fiinte umane. Ceea ce spune el (in cartea “Die geplanten Seuchen – Aids, Sars und die militärische Genforschung”) pare aproape incredibil. In 1969, Departamentul Apararii din Statele Unite ar fi cerut Comisiei Senatoriale un credit de 10 milioane de dolari destinat cercetarilor in vederea dezvoltarii unui nou virus in masura sa distruga sistemul imunitar uman, si impotriva caruia sa nu existe terapie. In discursul tinut in fata membrilor Comisiei, expertul militar Donald McArthur si-ar fi argumentat cererea astfel: “…intre 5 si 10 ani, cel mai probabil va fi posibila crearea unui nou microorganism infectiv ce ar putea sa fie diferit din anumite aspecte importante de oricare alt agent cunoscut…” .

Conform directorului adjunct al Departamentului de cercetare de la Pentagon, “detinerea acestui virus ar conferi Statelor Unite suprematia militara absoluta”. Si pentru ca de cele mai multe ori scopul scuza mijloacele, creditul ar fi fost acordat, iar cercetatorii cei mai capabili – printre care si Robert Gallo, “inventatorul” HIV-ului -, s-ar fi pus pe treaba (zece ani mai tarziu aveau sa apara primele cazuri de SIDA in Statele Unite). In februarie 1987, colonelul David Huxsoll, luat de val in timp ce discuta despre acuzatiile referitoare la arma biologica SIDA, a lasat sa-i scape o informatie ciudata: “Studiile efectuate in laboratoarele armatei au aratat ca virusul SIDA ar fi un agent extrem de eficient pentru razboiul biologic”, a spus colonelul. Care studii?! Huxsoll a dezmintit ulterior ca ar fi facut o asemenea declaratie, reporterul care a consemnat-o sustine in continuare ca acesta ar fi facut-o.

Ce se ascunde in spatele SIDA?
Unii au vorbit de exterminare, de conjuratie impotriva unei parti “incomode”a umanitatii…s-a spus ca drogatilor le-ar fi fost furnizata heroina in mod convenabil combinata cu substante ce distrug sistemul imunitar, in vreme ce homosexualii si africanii ar fi fost infectati prin intermediul vaccinarilor in masa, sub pretextul protejarii lor de alte maladii. S-a mai spus si ca de multa vreme “factiunile” cele mai reactionare din lumea politica si religioasa se aflau in cautarea unor pretexte stiintifice de care sa-si ancoreze ofensivele lor puritane si restauratoare. O prima tentativa ar fi fost realizata la finele anilor ’70, prin avalansa de informatii cu privire la bolile venerice. SIDA insa a reprezentat ocazia de aur: o boala nu numai cu transmitere sexuala, dar si mortala si invulnerabila la arsenalul medical existent. Ce mai, o boala inventata pe gustul sexofobilor de pretutindeni, un aliat imbatabil intr-o epoca in care incepeau sa devina o amenintare marile explozii demografice din sudul planetei: infailibila in a tine in frau nasterile (doar se trasmite prin raporturi sexuale) si a semana moarte in randul gay-lor si al dependentilor de droguri, categorii privite dintotdeauna cu dispret.

Prima manifestare a SIDA in America a coincis cu lansarea de catre “reaganism” si sustinatorii lui a unui atac dur impotriva homosexualilor. Ca atare, teoria armei biologice pleaca de la premiza ca homosexualii ar fi fost vizati pentru a fi distrusi sau cel putin pentru a fi transformati intr-un fel de “tapi ispasitori”. Cum? In 1978, peste o mie de barbati adulti homosexuali poligami au fost vaccinati experimental impotriva hepatitei B, prin bunavointa Institutului National pentru Sanatate si a Centrelor pentru Controlul Imbolnavirilor. In decurs de 6 ani, 64% dintre acestia au capatat SIDA. Dar si sa fie o coincidenta e posibil, chiar probabil, riposteaza cei care cred ca din punctul de vedere al transmiterii SIDA, barbatii adulti homosexuali si poligami sunt predispusi la aceasta boala oricum.

“Follow the money”
Indignati de colosala mistificare si speculatie improvizata in jurul SIDA sunt in ultimii ani tot mai multi medici si experti din domeniu: s-a creat o miscare de protest in toata regula cu privire la teoria oficiala la care au aderat peste 700 de virusologi, epidemiologi si alti specialisti de renume din 23 de tari, printre care si 3 laureati ai Premiilor Nobel. Teoria oficiala nu este nici in prezent in masura sa explice in ce mod virusul HIV poate provoca bolile ce ii sunt imputate. SIDA este descrisa drept o boala infectioasa provocata de virusul HIV, ce distruge treptat celulele sistemului imunitar, lasand organismul fara nicio aparare in fata unor boli “oportuniste”. Doar ca sub “palaria” SIDA se aduna maladii eterogene si disparate; boli ce sunt asociate intre ele doar atunci cand rezultatul testului HIV este pozitiv. Iar seropozivitatea ar constitui semnalul unei boli perverse, progresive, inexorabile in majoritatea cazurilor.

“Misterul din jurul acestui virus blestemat este consecinta inevitabila a acelei subventii de 2 miliarde de dolari alocata cercetarii SIDA in fiecare an. Daca am lua oricare alt virus si am cheltui 2 miliarde de dolari anual pentru a-l studia, fiti siguri ca si acel virus ar produce mistere cu toptanul”, este parerea biochimistului Kary B. Mullis, laureat al premiului Nobel pentru Chimie in 1993.

7 argumente in sprijinul conspiratiei

1. Absenta oricarei legaturi intre rezultatele testului HIV si SIDA:
O particularitate a bolilor infectioase virale este ca au o cauza unica (virusul), si evident nu se pot declansa in lipsa acestuia din organism (dupa cum nu poate exista varicela fara virusul varicelei, hepatita fara virusul hepatitei si asa mai departe). Literatura medicala a inregistrat insa mii de cazuri de SIDA seronegativi (prezentau simptomele SIDA, dar testul era negativ), si seropozitivitate in absenta SIDA.
Reactia la test, in mod evident capricioasa, este adeseori asociata unei cresteri (nespecifice) a imunoglobulinelor, ce poate surveni in multe alte situatii: in bolile autoimune, in cazul infectiilor cronice, al malariei, parazitozelor, dar uneori si din cauza unei banale vaccinari anti-gripale.

2. SIDA nu se comporta ca restul bolilor infectioase cu grad ridicat de contagiere:
In pofida alarmismului, unii spun ca SIDA a ramas o boala specifica unor grupuri in care sunt prezenti factori de risc foarte precisi: cel al dependentilor de substante si al homosexualilor; boala vizandu-i cu precadere pe utilizatorii de droguri multiple, cocaina, extasy, alcool si nitriti administrati pe cale inhalatorie in doze puternice (nitritii sunt substante foarte reactive, provoaca depresia sistemului imunitar si sunt utilizati pentru efectul lor afrodiziac si ca relaxant al sfincterelor).

3. Nu exista studii care sa demonstreze ca SIDA este cauzata de HIV:
Kary Mullis, inventatorul PCR (Reactia de Polimeraza in lant) a solicitat mai multor virusologi si epidemiologi sa-i indice referinte bibliografice in masura sa explice mecanismul prin care HIV provoaca SIDA. Niciunul nu a putut face acest lucru.

4. Definitia bolii:
Cuprinde un numar foarte ridicat de boli deja cunoscute, circa 29 la ora actuala. Ele nu sunt insa intotdeauna asociate imunodeficientei.Sunt definite SIDA doar in cazul in care testul HIV este pozitiv. De exemplu, daca un om are tuberculoza si rezulta a fi seropozitiv, atunci se numeste ca are SIDA; daca in schimb are tuberculoza, dar testul este negativ, atunci nu are “decat tuberculoza”.

5. Incubatie misterioasa:
Toate bolile infectioase virale, cu rare exceptii, au o perioada de incubatie scurta, de cateva zile sau saptamani. Cea a virusului care provoaca SIDA a fost calculata initial in jurul a 18 luni, pentru a fi ridicata apoi de la an la an (in 1992 a atins 10-14 ani).

6. Paradoxul prostituatelor:
Practicantele celei mai vechi meserii din lume nu aveau cum sa nu devina tinta campaniilor propagandistice ale celor insarcinati cu protectia sanatatii noastre fizice si morale. In mod curios insa, cu trecerea anilor, s-a observat ca rata seropozivitatii in cazul acestei categorii era extrem de scazuta. La 31 martie 1995, din 27.043 cazuri doar 22 priveau prostituate care nu erau dependente de droguri (neexistand vreo legatura cu protectia utilizata la “locul de munca” intrucat aceleasi prostituate prezentau o rata ridicata de infectii cu transmitere sexuala).

7. Terapia cu AZT:
Sintetizat in 1964 ca medicament antitumoral, a ramas neutilizat timp de 20 de ani dupa ce s-a constatat in cadrul unor experimente ca soarecii cu leucemie tratati cu el mureau pe capete, in numar mult mai mare decat cei netratati deloc. De ce atunci acest medicament atat de toxic, cancerigen si lipsit de efecte benefice continua sa fie administrat? Cel mai bine trebuie sa stie Wellcome, compania farmaceutica producatoare.
In luna decembrie a anului trecut, OMS a dat publicitatii noile rapoarte cu privire la SIDA. Numarul persoanelor infectate cu HIV la nivel global se apropie de 33 milioane. In Romania statisticile arata ca peste 11.000 de oameni sunt infectati cu HIV si de la an la an apar cel putin 240 de noi cazuri.

BASESCU INFORMATOR?

CNSAS a primit de la serviciile secrete documentele care dovedesc ca Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii.

Presedintele Traian Basescu a mintit cind a declarat ca nu a fost colaborator al Securitatii. In septembrie 2006, CNSAS a primit de la SRI si de la Directia Siguranta Militara din Ministerul Apararii Nationale documentele care dovedesc ca Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii. Aceste documente sint:
Registrul inventar – arhiva al fondului retea Constanta, in care se regasesc toti colaboratorii Securitatii din judetul Constanta

Registrul Jurnal pentru retea informativa al U.M. 02150 Mangalia, in care se regasesc toti colaboratorii Securitatii de la Institutul de Marina.

Procesul verbal de distrugere al dosarului nr. 3990/1972, dosarul de colaborator al Securitatii al lui Traian Basescu.

Decizia CNSAS referitoare la Traian Basescu este atasata. Decizia CNSAS si raspunsul adresat de SRI Instantei in procesul Basescu-Ciuvica la adresa:

http://www.grupul.ro/files/basescu-securist/

Grupul de Investigatii Politice publica Decizia nr. 310/26.09.2006 a Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii referitoare la Traian Basescu.

La punctul 23 al acestei Decizii se arata ca CNSAS a primit “adresa de raspuns a SRI nr. S/113959/19.09.2006, prin care s-au transmis catre CNSAS in conformitate cu decizia Comisiei Mixte din data de 18.09.2006, urmatoarele documente:
Registrul inventar – arhiva al fondului retea pastrat la Constanta, volumul 5, coperta si fila 118 (copie autentificata de SRI), in care apare mentionat la pozitia 17592 numele domnului Traian BASESCU, cu datele de identificare, cu numarul de inregistrare a dosarului personal nr. 3990 cu urmatoarea mentiune: “Dosar personal distrus cu procesul-verbal nr. 58212/15.08.1979″,
Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979 (copie autentificata de SRI), incheiat in data de 15 august 1979 de I. J. Constanta”

La punctul 26 al Deciziei CNSAS se spune ca CNSAS a primit “Adresa de raspuns a MApN – Directia Siguranta Militara nr. I 872/25.09.2006, prin care s-a transmis, la solicitarea CNSAS, o copie xerox a filelor 64 verso si 65, declasificate, din “Registrul Jurnal pentru retea informativa, al U.M. 02150 Mangalia”, inventariat sub numarul 39/1972, in care figureaza domnul Traian BASESCU in calitate de colaborator,
fara nume conspirativ, cu dosarul nr. 3990, ce a fost transferat la Inspectoratul Judetean Constanta al M.I cu nr. 00151392/29.09.1976″.

Documentele citate in Decizia nr. 310/26.09.2006 a Colegiului CNSAS demonstreaza ca:
Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii.
Traian Basescu a avut dosarul personal nr. 3990/1972.
Traian Basescu a fost racolat de Directia a IV-a a Securitatii in 1972, pe vremea cind era student la Institutul de Marina.

Numele lui Traian Basescu se regaseste in Registrul Jurnal pentru retea informativa al U.M. 02150 Mangalia, registru care cuprindea toti colaboratorii Securitatii de la Institutul de Marina.
Dupa ce Traian Basescu si-a terminat studiile, dosarul sau de retea cu nr. 3990 a fost transferat la Securitatea Constanta, in 1976, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976.

Numele lui Traian Basescu se regaseste in Registrul inventar – arhiva al fondului retea Constanta, registru care cuprindea toti informatorii Securitatii din judet.

Dosarul de colaborator nr. 3990/1972 al lui Traian Basescu a fost distrus in 1979 cu Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979.

Grupul de Investigatii Politice solicita presedintelui Traian Basescu sa publice pe site-ul Administratiei Prezidentiale documentele referitoare la colaborarea sa cu Securitatea aflate in posesia CNSAS. In 16 august 2006, presedintele Basescu cerea: “Dati-mi dosarul si-l fac public!”. Daca mai are o urma de onoare, Traian Basescu ar trebui sa se tina macar acum de cuvint si sa publice documentele referitoare la colaborarea sa cu Securitatea aflate la CNSAS, respectiv:

Coperta si fila 118 din Registrul inventar – arhiva al fondului retea pastrat la Constanta, volumul 5;

Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979;

Filele 64 verso si 65 din “Registrul Jurnal pentru retea informativa, al U.M. 02150 Mangalia”.

SRI a mintit instanta in procesul pe care mi l-a intentat Traian Basescu in anul 2004. In acest proces, la cererea mea, instanta a solicitat in mod explicit SRI-ului “Procesul verbal nr. 58212/15.08.1979, de distrugere a dosarului personal nr. 3990 al lui BASESCU Traian” si “Registrul inventar – arhiva al fondului retea Constanta”. Raspunsul SRI, inregistrat cu Nr. S/62978 din 28.06.2004 a fost ca “documentele solicitate nu au fost identificate in arhiva preluata de la fostele organe de securitate”.

Faptul ca Serviciul Roman de Informatii a transmis instantei informatii false este de o maxima gravitate. Daca SRI considera in momentul procesului ca faptul ca Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii tine de siguranta nationala, ar fi trebuit sa transmita instantei un document secret, asa cum a facut Ministerul Apararii Nationale. De altfel, asa cum reiese din Decizia Colegiului CNSAS, SRI a mintit in repetate rinduri si CNSAS-ul sustinind din iunie 2004 pina in septembrie 2006 ca “Traian Basescu nu figureaza in evidentele Securitatii”.

Desi se afla in posesia documentelor in care scrie negru pe alb ca Traian Basescu a fost colaborator al Securitatii si ca dosarul sau de colaborator a fost distrus, Colegiul CNSAS a decis ca Traian Basescu “nu a fost agent / colaborator al politiei politice comuniste”. Colegiul CNSAS a preferat sa-i dea un certificat de buna purtare lui Traian Basescu pe baza faptului ca dosarul sau de informator ar fi fost distrus. Membrii Colegiului s-au prefacut ca nu inteleg ca Securitatea nu a ars niste coperti goale si ca dosarul personal nr. 3990 al lui Traian Basescu nu putea cuprinde altceva decit datele despre colaborarea acestuia cu Securitatea. Mai mult, Traian Basescu nu a fost nici macar chemat la CNSAS pentru a fi audiat in legatura cu noile documentele care demonstreaza ca a fost colaborator al Securitatii. Decizia Colegiului CNSAS, care se ascunde din nou in spatele interpretarii sintagmei “politie politica”, este rusinoasa.

Mugur Ciuvica
presedintele GIP

GEIZERUL DIN SPANIA

O coloana enorma de apa rosie, tasneste din solul spaniol, lasand perplecsi geologii care nu au nici o explicatie pentru acest fenomen. Sursa de apa rosiatica, amestecata cu pamant si dioxid de carbon, tasneste la 100 de picioare inaltime, provenind din solul uscat din Mancha, in centrul Spaniei, cu un debit de 13 galoane pe secunda (ceea ce este echilalentul la 49,14 litrii/s sau 176,9 m cubi /h).
Fenomenul a aparut la 25 iulie 2000, cand un producator de masline din Granatele Calatrava facea lucrari la un put existent. La inceput, s-a incercat fara succes sa se opreasca apa, punand pietre peste deschidere. Geologii care au studiat situl, spun ca fara indoiala, nu este vorba de un gheizer, deoarece nu este un eveniment intermitent si ca apa este rece.
In plus, in regiune nu exista vulcani de sute de mii de ani. Se pare ca coloana de apa este cauzata un acvifer, apa purtata de un strat de roca sau de nisip. Apa care emana de la o adancime de 460 de picioare nu a aratat insa semne de incetinire. Intensitatea sa este stranie…si unica.

NAPOLEON

Ultimele analize stiintifice sunt dezvaluite de Societatea Napoleoniana Internationala, condusa de prestigioasul si inimosul canadian Ben Weider: arsenicul a ajuns in parul Imparatului impins de fluxul sangvin!
Dupa 1961, oamenii de stiinta au inceput sa vorbeasca, pentru prima oara, de urme de arsenic desoperite in parul lui Napoleon. Intrebarea care se pune era: Napoleon a fost oare victima unei intoxicatii cronice cu arsenic , sau prezenta otravii era consecinta unei contaminari externe?
Drept urmare, teza unei eventuale otraviri a Imparatului a provocat discutii aprinse si cercetari minutioase. Dar marele merit il are dl. Ben Weider, presedintele Societatii Napoleoniene Internatioanale, care prin pasiunea si devotamentul sau fata de adevarul istoric si din respect fata de memoria Imparatului a inceput o ancheta fara precedent, punand in miscare o pleiada de oameni de stiinta si resurse.
Ultimele teste realizate cu cel mai performant echimapent de cercetare din lume, efectuate asupra unor suvite de par, perfect identificate, ale lui Napoleon Bonaparte, de catre doi toxicologi de reputatie internationala, doctorul Pascal Kintz, de la Institutul de medicina legala din Strasbourg si vice-presedinte al The International Association of Forensic Toxicologists (Asociatia internatioanal de toxicologie si medicina legala) si profesorul Robert Wenning de la Universitatea din Luxenburg, au concluzionat urmatorul verdict: arsenicul care se distruge, a ajuns impins de fluxul sangvin chiar in mijlocul firului de par, ceea ce constituie proba de necontestat a unei otraviri prin ingerare.
Aceste rezultate, care infirma definitiv teza unei contaminari externe a parului lui Napoleon, prin produse de conservare, a fost oficial prezentata de doctorul Kinz si de profesorul Wenning colegilor lor din lumea intreaga in timpul celui de-al patrulea Simpozion International al Asociatiei, simpozion care s-a tinut la Melbourne, in Australia.
Teza unei posibile otraviri. La 5 mai 1821, Napoleon Bonaparte a murit pe insula Sf. Elena unde a fost deportat de guvernul englez. Cauza oficiala a decesului – si singura admisa in Franta este ca decesul a survenit in urma unui cancer la stomac. In 1955 apar primele suspiciuni, dupa ce se publica Memoriile Valetului Imparatului Napoleon, Louis Marchand.

Un stomatolog suedez din Gotegorg, Sten Forshufvud, care a facut studii de toxicologie la faculatatea de la Bordeaux, a lansat ideea ca Napoleon nu a murit din cauza vreunei boli, dupa cum se sustinuse pana atunci. Intr-adevar, unele simptome descrise in carte prezentau semne clare ale unei intoxicari cronice cu arsenic. In 1961, el a reusit sa procure o suvita din parul lui Napoleon de la un istoric napoleonian reputat, comandantul Henry Lachovque, si reusit sa-l analizeze cu ajutorul unui om de stiinta, profesorul Hamilton Swith, care lucra la departamentul de medicina legala de la Universitatea din Glasgow.
Parul a fost supus unui bombardament de neutroni, permitand astfel activarea arsenicul intr-o asa masura incat putea fi masurat cu o foarte mare precizie. Experienta a relevat prezenta unei puternice concentratii de arsenic. Mai tarziu, s-au facut analize si pe alte mese din parului lui Napoleon, mesele fiind obtinute din diferite parti ale globului. Concluzia a ramas aceeasi.
Ben Weider intra in actiune. Crescut in cultul lui Napoleon de catre tatal sau, omul de afarceri international Ben Weider a fondat in 1995 Societatea Napoleoniana Internationala pentru a face cunoascuta mai bine adevarata personalitate a Imparatului. Prezenta in peste 40 de tari Societatea numara astazi peste 500 de membri.
D-l Weider l-a contactat pe suedez in anul 1963 si s-au intalnit apoi in 1966. In fine, in 1974, Ben Weider intra in scena pentru a face sa progreseze cercetarile privind teza enuntata. In 1995, laboratorul FBI concluzioneaza: Cantitatea de arsenic prezenta in parul analizat concorda cu o otravire pentru arsenic…
Ben Weider a scris trei carti pe acest subiect. La 4 mai 2000, a organizat un colocviu pentru a prezenta rezulatatele obtinute de FBI expertilor francezi in toxicologie si spcialistilor epocii napoleniene. Dar istoricii francezi nu au acceptat oficial analizele facute de FBI, cu toate ca istoricii straini, precum David Chandler sau Donald Horward, au facut-o. In noiembrie 2002, in numarul 1022, revista Sience Vie a publicat un dosar cu titlul: Exclusiv, Napoleon nu a fost asasinat.
Cu alte cuvinte, se respingeuau clar analizele facute de oamenii de stiinta de la Institutul de Medicina Legala din Strasbourg in anul 2000, ca fiind complet eronate! Motivul? Pentru ca tehnologia folosita nu fusese validata de tribunalele internbationale. Evident absurd!
In toamna lui 2003, au fost facute alte analize in marele ducat de Luxemburg, cu Nano-SIMS (Nano Secondary Ion Mass Spectrography), un dispozitiv utilizat in cercetarea pura. S-a recurs la el exclusiv datorita polemicii… Parul a fost bombardat cu ioni de cesiu, pentru a se stabili lungimea de unda specifica a arsenicului – un fel de cartografiere a esantionului. FBI-ul folosise o metoda de absorbtie atomica, suficienta insa poentru a demonstra otravirea! Lucru esential: cele doua metode utilizate au relevat o foarte buna corelare intre concentratiile masurate prin absorbtie atomica si cele observate in Luxemburg cu Nano-SIMS.
Concluzia definitiva: Napoleon a fost otravit prin arsenic si prezenta arsenicului in mesele analizate nu se datoreaza unei contaminari externe. Incapatanarea unor istorici napoleonieni francezi nu poate in nici un caz schimba realitatea stiintifica. Meritul urias apartine, fara indoiala, pasiunii cu care Ben Weider a cautat sa afle adevarul…

ARCA LUI NOE?

Inainte de ultima deplasare polara, acolo unde se gasea Polul Nord, fie in Himalaya, poarta de intrare nu dadea accesul la Shambala, ci la un oras minunat care se inalta printre gheturi, inconjurat de paduri luxuriante, de flori parfumate si incantatoare: Shangri La.
Acest loc s-a scufundat apoi si a devenit foarte secret. El ascunde in arhivele sale istoria omenirii si este protejat de paznici incoruptibili, gata de a deschide portile cercetatorilor din viitoarea generatie.
Consiliul Inteleptilor Tibetani este in relatie cu Stapanii acestui loc sacru, se spune. Ei stiu ca acolo se afla incaperi enorme care contin tot ceea ce priveste stiinta, arta, instrumentele, costumele, orice samanta de planta, orice tip de roca, orice imagine apartinand istoriei laborioase a omului de pe Terra.Unii oameni care au efectuat calatorii astrale, ne-au lasat impresiile lor privind cavitatea planetei noastre, unde au vazut palate de cristal cu reflexe de jad, incrustate in arabescuri din aur. Ei zic ca au vazut incaperi pe care nici S.F ul nostru nu si le-ar putea imagina.
Alan Scott Davis a povestit in lucrarea sa “Ce se va intampla in cursul celui de-al Treilea Mileniu?” intalnirea sa cu Stapanii din lumea din Interior. “Acesti munti pe care ii vezi nu sunt doar acoperiti de gheturi; exista trecatori subterane, bine ascunse, care conduc la vai minunate unde se pare ca iarna nu exista. Acolo, traiesc fiinte iluminate care guverneaza si conduc existenta planetara.” Numai cel care este chemat de Ei poate sa-i intalneasca. Unul dintre Ei i-au spus: “Iata-ne ajunsi la un moment special de pregatire pentru a deschide marea poarta a unei ere noi care va trebui sa-i conduca pe oameni la o mare civilizatie.”
Anne si Daniel Meurois-Givandan au spus ca au vazut pe oras un Diamant gigantic care este in sintonie cu liniile de forte terestre, ca forta motrice. Apoi, au vazut Gradina Soarelui, un loc impadurit din oras cu acoperisuri din cristal cu varf, in intregime transfigurat de Lumina si rezonand la sunete armonioase. Amintesc ca astronavele- mama sunt prevazute cu aceste echipamente. Eu-insumi, in timpul unei calatorii astrale, am putut sa vad instrumente de control cu caracter spatial, cuprinzand Galaxia, Sistemul solar si fiecare Planeta.Mi s-a dat in maini un tub de o lungime de aproximativ 16 centimetri, avand 10 cm in largime si gros de 3 cm, care parea a fi un monitor plat. Pe fata anterioara, vedeam proiectii stelare; apoi, l-am deschis; pe doua ecrane, la dreapta si la stanga, vedeam miscarile calatoriei noastre in interiorul planetelor Sistemului nostru Solar; imi era imposibil de a mari fara limita pentru a examina Terra din spatiu (este foarte frumoasa!) in fiecare punct dorit. In momentul in care m-am entuziasmat din cauza acestei utilizari, am revenit la dimensiunea terestra!
In una din teoria lor, geofizicienii Rittmann si Kuhn, considerand curba de forta scaderea de discontinuitate seismica in jurul a 2 900 km adancime si anumite calcule de compresie dinamica, statica si de vascozitate a diverselor elemente sub efectul diferitelor presiuni, s-a ajuns la concluzia ca miezul terestru este compus din hidrogen fara diferenta si ca acceleratia gravitatiei mentine inelul central rece.
In timpul unei intrevederi, academicianul biochimist Gianfranco Pantellini, crescut de celebrul fizician E.Hore Majorana, mi-a dezvaluit ca a discutat o data cu profesorul sau in legatura cu energiile de temperatura scazuta; prof. Majorana credea ca Soarele era rece inclusiv in coroana sa. El a luat exemplu rotile unei biciclete: atunci cand se umfla pneurile, temperatura se raceste catre exterior mentinand inelul central rece.Asta ne permite de a intelege cum miscarea invartitoare si condensarea maselor solare in formarea Planetelor produc energia gravitationala, unele temperaturi in coroana exterioara si vidul in interior prin acest subiect au fost aduse de unele dintre cele 39.953 de fotografii luate de satelitul Ersa 7, lansat de NASA, la 23 noiembrie 1968, care a survolat Polul Nord.
Dar dincolo de orice marturie tangibila, ramane cea a “Expeditiei Ariene” traita de amiralul R. Byrd, consumata in jurnalul sau de bord. William Reed si Marshall Gardner au avansat o teorie privind cavitatea Terrei si deschiderile de la poli. Numerosi martori care au patruns in aceasta Noua Lume au vazut acul busolei indreptandu-se in jos, temperatura crescand sau sufland un vant puternic si plin de praf. Ei au intalnit rate, fluturi, albine, pasari tropicale si alte animale, o vegetatie luxurianta. Avand in vedere toate astea, Gardner a considerat ca ar exista un “Soare Central.” Diverse mitologii (eschimose, chinezesti, hinduse, egiptene) vorbesc despre o rasa care traieste in interiorul Terrei.
Eschimosii cred intr-o lume viitoare. Sufletul, dupa moarte, coboara sub pamant, apoi intalneste diferite obstacole, cum ar fi un fel de purgatoriu. Sufletele bune il traverseaza pentru a ajunge apoi in interiorul Terrei, acolo “unde Soarele nu se culca niciodata…” G. Rasputin a spus ca ar avea unele puteri de la “oamenii verzi provenind din Nord.”In Lama Turgut sta scris: “Palatul Regelui Lumii este inconjurat de cele ale Gurilor care controleaza fortele vizibile si invizibile ale Terrei, de la interiorul sau si pana la cer, si care sunt stapanii vietii si mortii. Daca, in nebunia sa, omenirea noastra ar urma razboaiele, ar putea veni la suprafata pentru a o transforma intr-un desert. Ar putea seca oceanele, ar umple continentele prin intinderi de apa si ar face sa dispara muntii. La bordul vehiculelor extraordinare, necunoscute de noi, ei calatoresc cu o viteza incredibila in interiorul tunelelor Terrei.”
Scriitorul Ossendowski vorbeste de tunele subterane care leaga “Agartha, unde intra astronave avansate.”
In prezent, satelitii americani aflati in misiune pentru a descoperi bogatiile minerale ale Terrei, au confirmat existenta unei imense retele de galerii subterane sub intregul teritoriu al Chinei. In 1961, un arheolog de la Universitatea din Pekin a descoperit intrarea in unul din aceste subterane, sub masivul Homan. Galeria pe care a putut s-o viziteze avea peretii puternic finisati si de culoare vernil, fiind decorati de fresce.Pe una din ele, se vedea un fel de scut zburator pe care se gaseau oameni care, de la inaltime, pareau sa pazeasca animalele salbatice.
In 1969, subterane identice au fost descoperite in Ecuador, vechi de cel putin 12.000 de ani, reprezentand pe pereti masini extraterestre. Perplexitatea arheologilor a fost totala.

%d bloggers like this: